Astăzi a murit un marinar

La o mie de mile de-aici, mai departe decât departe,
E un marinar bătrân pe patul lui de moarte;
singur şi uitat, zăcând de-acum legumă,
îşi şopteşte rugăciunea cea din urmă.

"Redă-mi, Doamne, zilele de demult, atât te rog şi îţi mai cer,
mi-i dor de Capul Digului şi de Debarcader,
de Cormoranul cu ochi clari şi atitudine semeaţă
scrutând oglinda apei, acel decor clocotind de viaţă.

Acolo tramvaiul cu etaj e tras pe sus de troliuri
şi se leagănă-n aer laolaltă cu cocorii-n stoluri,
iar docherii trudiţi, doi câte doi, trei câte trei,
trec pe sub bolta înaltă-a Pasarelei.

Încărcate la pescajul maxim, cu farul de la larg reper,
dansând, feriboturile se desprind de Debarcader.
Ele-nfruntă mareea, tăind cu prova val după val,
până ajung s-acosteze pe cealaltă parte de canal.

Docheri în pelerine lungi şi unsuroase,
cai şi căruţe pe bacuri încăpătoare, pântecoase;
găleţi şi lopeţi-n mâini înnegrite de gudron
grăbind spre nisipurile de la New Brighton.

Nave bananiere şi nave de linie înalte
acostate de-a lungul Danei, soră lângă frate.
Conuri de zahar şi nuci de cocos, bumbac,
barje cu carice de grâu şi de secară încărcate vrac,

Prăjituri Wet Nellies, căni de ceai, ici-colo câte-un papagal,
hambarele cu cacao adusă din Goree, Senegal,
zilieri zorind pe Scotland Road spre estacade,
îmbrăcaţi în ţoale cumpărate din Piaţa de la Paddy.

Nu mai există Liverpoolul pe care păşeau sprinteni
paşii mei tineri, nici bunii, vechii mei prieteni,
nici tramvaiul, caii, platforma legată la bolard,
nici navele de pasageri de-odinioară-ale liniei Cunard.

Oh, mi-i dor de vechiul Cap al Digului, de far,
mi-i dor să trec pe sub Pasarelă alături de-un pescar,
să fiu înscris iar în Rolul de Echipaj al fericirii –
un bătrân Marinar la ultimul voiaj, pe apele-amintirii.

* Wet Nellies – prăjituri umede din fructe
* Scotland Road sau, popular, Scottie Road, drum din apropierea docurilor din nordul Liverpoolului.
* Paddy's Market – o piaţă istorică de pe Shipbank Lane, Glasgow - Scoţia.

poezie de Autor necunoscut - Anglia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor...

Mi-i dor de tine, tare dor,
De amintiri lăsate-n zbor,
De frunza verde, cerul senin
Cuprins de marele destin.

Mi-i dor de zâmbete rotunde,
Flori înlăcrimate unde
Trupu-i cald şi timpul rece,
Clipa-n veşnicie trece.

Vom rodi trăgând spre noi
Urma iubirii în doi
Pe-un căruţ plin de cuvinte
Sub o candelă fierbinte?

Pot uita ce-a fost să fie
Aripa de poezie?
Plin de doruri mi-e dor,
Nu te uit chiar dacă mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toţi ai casei mai dorm în patul cald,
Şi-şi scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viaţă are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici peşte, dar nici chiar om nu este,
Aşa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat şi parcă de departe,
Ca şi cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoşătoare şi de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaţă –
Nici gri-oţel, dar nici albaştri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i poveşti pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine ştie – poate-adevărate.

Cunoaşte-atâtea despre nave şi curenţi,
Despre nori şi vânt, ghinioane şi deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraş,
Strâmbă din nas şi-mi face semn din ochi...

poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de Eminescu

Mi-i dor de Eminescu
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.

Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!

Şi după moarte poate ne vom întâlni
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!

Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!

poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torpilarea tancului petrolier

Aţi văzut vreodată-un tanc petrolier lovit?
Nu este-o privelişte dintre cele mai plăcute.
Nava de la prova la pupa arde ca un chibrit,
Inflamat, ţiţeiul spre cer balauri roşii-asmute.

Fum negru-acoperă şi castel, şi bărci, şi catarge, şi binte,
Cenuşă-otrăvitoare şi neagră peste tot se lasă;
Explozii şi flăcări, gaze şi lavă fierbinte
Învăluie nava – nu demult atât de-orgolioasă.

Marinarii de pe navele din apropiere,
Privesc trişti tancul care arde, orizontul întunecându-l.
Neavând nici mijloace să-l ajute şi nici putere,
Privesc doar – şi-aşteptă să le vină şi lor rândul.

Nava strânge-n braţe şi ia cu ea-întregul echipaj
În mormântul fremătător şi rece din abis,
Iar toţi cei care-au străbătut mările plini de curaj
Şi-au câştigat dreptul la un voiaj în paradis.

NB.
Compusă la bordul m/n Georgia la câteva ore după ce aceasta a fost martoră la torpilarea navei tanc Jacsonville – 30 august 1944. Şi-au pierdut viaţa 48 de marinari şi 28 de militari care făceau parte din escorta tancului. Au supravieţuit doar un marinar şi un militar din escortă.

poezie de Robert Goodwin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orăşelul marinarilor*

De-a lungul cheiurilor din orăşelul marinarilor vântul plimbă
Şoaptele melodice furate de pe navele din radă şi schimbă
Culoarea obrajilor apei, iar vara se retrage undeva să moară
Ca o balenă rănită, abia răsuflând în mareea de seară.

O navă de linie Anglia-Orient luceşte ca un pescăruş,
Cu luminile la bord clipind intermitent; osos ca un arcuş,
Cargoul companiei Blue-Funnel** cu bigile negre-n plan vertical
Stă nemişcat; un brac înalt încarcă cherestea-n aval.

În magazinele din orăşelul marinarilor se găsesc de toate
Şi marinarii cumpără sau vând ce-au adus din ţări îndepărtate:
Încuietori pentru cuferele lor de pe navă, papagali roz cu moţ,
Ceasuri de-alarmă de cinci cenţi şi pantofii celor morţi.***

Se-aud ţipetele păsărilor mării şi-acorduri voioase
De-armonică, şi vocea cântăreţilor de la baruri şi terase –
Cântecul vântului şi cântecul mareei; fredonate-n ceas târziu,
Revin vechi melodii pe care doar marinarii le mai ştiu.

Am avut un vis în orăşelul marinarilor – zadarnic, naiv şi desuet –
Despre nave, oameni şi zile de demult care se întorc încet-încet...
Despre-un cântec pe care-l cântă-ntr-o tavernă doi tovarăşi,
Doi foşti colegi de echipaj care se-ntâlnesc într-o seară iarăşi.

---------------------------------------------------------------------

* Porturile mari din toată lumea aveau în vecinătatea lor imediată un "orăşel al marinarilor". O mică parte, de fapt, a oraşului respectiv unde navigatorii îşi faceau cumpărăturile, se amuzau seara-n baruri şi-i întâlneau pe cei din breasla lor, uneori foşti coechipieri. Era un loc unde se simţeau "acasă" după un lung şi dificil voiaj.

** "Blue Funnel" a fost o companie de shipping britanică fondată în anul 1866. Companiile de navigaţie vopseau şi încă mai vopsesc coşurile navelor aflateîn proprietatea sau managementul lor cu anumite culori distinctive. Tot pe coşuri puneau şi logo-ul casei. Pe lângă partea de reclamă, navele erau mai uşor de reperat într-un port aglomerat.

*** "Pantofii mortului": când un marinar îşi pierdea viaţa pe mare, o parte din bunurile lui erau distribuite coechipierilor, în semn de amintire, iar o altă parte era vândută de căpitan şi banii obţinuţi se înmânau la întoarcere familiei celui dispărut.

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi

Mi-e dor de curcubeul lăsat peste-amândoi
Când ploile de stele ne spală de tristeţi,
De cântecul viorii, de dans tăcut în doi
Iar mândre răsărituri ne prind în dimineţi.

Mi-e dor de primavară, de floarea de cais,
Vreau câmpul de lalele să înflorească-n noi
Şi să ţâşnească mirul din suflete-n vernis
Să acopere ruptura făcută de-amândoi.

Buchete de speranţe să răsădim în zori,
Cu rouă din durere aş vrea să le udăm,
Veşminte din petale ne-om pune de la flori
Şi-n valsul vienez prin nori să alergăm.

Să fim pe cerul vieţii doi fluturi prinşi în dans,
Iar oda bucuriei să cânte pentru noi,
Din dragoste şi viaţă să facem un balans
Mi-e dor astăzi iubite, mi-i dor, doar de noi doi!

poezie de Angelina Nădejde (15 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolan pe navă

Cum ţ'ar plăcea să fii şobolan în acea mohorâtă ocnă,
Făr'-un locşor numai al tău de care să îţi spânzuri fesul?
Cu picioarele desculţe, umede şi îngheţate bocnă,
Pe-un cliper cu velele fâlfâind în vânt, în valuri cu bompresul?

Cum ţ'ar plăcea să navighezi pe-o mare vânătă, unde-otrava
Apei saline te-năbuşă, iar uraganul te izbeşte cu tâmplele de cer?
Unde-n omăt vrăjmaş corabia brăzdează troiene albe cu etrava,
Unde-ţi înlemneşte mâna pe cavila timonei înnegrite de-atât ger?

Cum ţ'ar plăcea ca, după luni de zile,-ajuns la ţărm, să vezi cum
În taverne oamenii se feresc de tine, ţinându-se cât mai departe:
"Pericol, marinari, feriţi-vă, nu le staţi prin preajmă nicidecum!"
Cum ţ'ar plăcea s-auzi cântecele lor marinăreşti, triste de moarte,

Undeva pe marea translucid-febrilă, tropicală,
Cu coasa de argint a lunii secerând lanuri pe cerul înstelat,
C-un camarad alături ciupind lăuta-n noaptea de cerneală,
Alinând în sufletele-nsingurate un dor de ne-alinat?

Cum ţ'ar plăcea să-ţi vezi cochipierul, căzut în valuri, înecat,
În tip ce nava zburdă cu vânt din pupa către Extremul Orient?
S-auzi, "Salvaţi-mă! Ajutor, Doamne!", ştiind că nu poate fi salvat?
Cum ţ'ar plăcea s-auzi "Om la apă!",-n acel cumplit eveniment?!

Mi-accept soarta! Voi fi şobolan la bordul unui velier, pe mare!
Iată, înalţ velele şi-mi iau adio de la cei dragi, fluturând bereta!
La bord! Niciun marinar nu ştie când îi va veni şi lui ora-aceea mare,
Acolo unde-n vântul nopţii poate moartea-şi ascute-acum raşcheta.

A mea să fie marea! Din inimă-i mulţumesc lui Dumnezeu
Pentru fiecare val care se-nalţă şi se sparge înspumând teuga,
Fericit că respir şi că am două mâini care trudesc din greu;
Voi fi, în numele Domnului, omul mării! Ăsta mi-i crezul şi asta ruga!

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack Marlin

Acum la fereastră, unul lângă altul,
Ne bucurăm de liniştea acestei seri,
Urmărind cum mareea vine şi se duce,
Cum alintă marea cu tandre mângâieri.

Lumina asfinţitului îi luminează chipul:
Cu pipa între dinţi, îngândurat,
Un marinar din vremurile de demult,
Un bătrân subţire şi înalt.

Cunoştea drumurile mării spre apus
Înainte de-a se-nvârti-n ape-adânci elicea;
Cliperele din zilele navigaţiei cu pânze,
În toată splendoarea lor, le cunoştea.

Vocea lui Jack Marlin e răguşită, pătrunzătoare;
În timp ce cântă privind întinderile necuprinse,
Eu încep să văd velierele altor vremuri
Albind marea cu aripile lor larg întinse.

Îi aud coechipierii morţi de-amar de ani,
Aud scrâşnetul unui cabestan plin de rugină;
Aud cântecele "Homeward bound"
Şi "Lowland's low"*, fredonate-n surdină.

Aud cântecele culegătorilor de bumbac
Şi una sub alta văd două mari sfere,
Două Baloane Negre* ridicate
Deasupra catargului, aproape de stele.

Velierul venind din India trudeşte-n volte strânse
Prin spuma a mii de mile, volburoasă;
Umilă, nava din Bristol îşi transportă marfa,
Atent stivuită-n cală, către casă.

Sclipesc prin ploaie luminile de poziţie
La părăsirea radei porturilor; iar şi iar
Carenele timide ale Comerţului trec
Una câte una prin noaptea de catran.

Da, bompresurile se profilează-n noapte,
Măreţe, stranii umbre pe geana zării,
Iar printre vergile zbârnâitoare
Cântă nevăzute păsările mării.

Lumina scăzuse demult spre vest
Şi peste pânzele apei cădeau fluid
Cu aripi negre nălucile şi misterele
Nopţii, într-un regat fremătător, lichid.

Luna se-nalţa peste ape, iar Jack Marlin
Cânta-ncet cu voce răguşită – murmurând
Cuvinte ciudate – o melodie demult uitată,
De-acum cincizeci de ani, când...

* Celebre cântece marinăreşti ("În drum spre casă", respectiv "Plaje joase").
* * Două bule negre, una sub alta, semnalizează faptul ca nava respectivă nu este guvernabilă, că are probleme tehnice şi că navele din preajmă trebuie să se menţină la o distanţă de siguranţă de ea.

poezie de Edwin J. Brady, 1869- 1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de tine

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi lumea-mi pare atât de mică,
Fără iubirea şi mângâierea ta,
De tot îmi este frică.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi viaţa-mi pare ca o clipă,
De-aş putea zbura
Pe-a vântului aripă.

Să vin în miez de noapte
Ori în zori de zi,
Să-ţi spun cu dulce şoapte
Că fără tine nu pot trăi.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi inima mă doare,
Ce mult aş vrea să fii a mea
O! tu raza mea de soare.

Dar totul e în zadar
Şi mie îmi pare atât de rău
Căci tu nu eşti lângă mine
Şi lângă tine nu sunt eu!

poezie de Vladimir Potlog (6 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

Un bătrân stătea sub un copac
Singur, singurel;
Nemişcat, într-o însingurare fără leac.
Dacă-ar fi fost sculptat în piatră sau în oţel,
N-ar fi putut fi în nici un fel

Mai rece sau mai tăcut, nici mai sfieţ:
Era un om de demult,
Venind de departe, din trecut,
Din praful a o mie de vieţi.

poezie de James Stephens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-i sufletul la tine...

... Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...

poezie celebră de Elena Farago din Şoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi a murit un marinar

E bătrân de-acum, de pe capul alb
Părul a-nceput să-i cadă;
Stă-n preajma Clubului Naval
Depănând poveşti din zilele de altădată.

Despre un război în care a luptat
Şi despre faptele de demult de arme;
Camarazii lui, în isprăvile istorisite,
Stau sub semnul unei glorioase karme.

Deşi pentru vecini poveştile
Au devenit un bun motiv de glume,
Toţi foştii coechipieri îl ascultau –
Ei ştiau despre ce vorbeşte-anume.

Nu-i vom mai auzi poveştile de-acum,
Prietenul nostru a trecut ultimul hotar,
Iar lumea parcă-i oleacă mai săracă –
Pentru că astăzi a murit un marinar.

El a fost doar un simplu marinar,
Din rândul celor deja tot mai puţini. Un gând
Ar trebui să ne petreacă: s-ar putea s-avem
Nevoie iarăşi de-astfel de oameni în curând.

Pentru c-atunci când ţara e-n necaz aflăm
La ce-s folositori marinarii atât de mult,
Treaba lor e să-nlăture mizeriile pe care
Nu ei, ci alţii le-au făcut.

Dacă nu-l putem onora, viu printre noi,
Cât ne poate-auzi vorbele bune,
Măcar să-i aducem un pios omagiu
După ce-a părăsit această lume.

Poate câteva rânduri scrise
Cu litere micuţe-ntr-un ziar,
Amintind că cineva-n lume plânge –
Pentru că astăzi a murit un marinar.

poezie de Autor necunoscut, SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum nu mai vreau să fiu nici în New York, nici în Londra, nici în Moscova! Nu mai vreau să-mi petrec şapte ore pe zi pe drum într-un oraş mare, oriunde aş avea nevoie să mă duc. Pe când, din Bucureşti, munţii sunt la două ore, marea la trei ore. În plus, cum călătoresc mult la concerte, întotdeauna îmi ia foarte puţin să ajung la aeroport, în 15 minute sunt acolo. Din punctul ăsta de vedere aveţi unul dintre cele mai bune aeroporturi pe care le-am văzut vreodată. Am stat şi m-am gândit: în ce ţară mai găseşti toate aceste lucruri laolaltă? Hmm, Moscova nici măcar nu are mare. Iar când locuiam în Anglia, îmi lua trei ore să ajung la aeroportul Heathrow. Aşa că Bucureştiul mă eliberează. Şi dacă aş putea, aş vrea să locuiesc într-un sătuc din România.

Eduard Kunz în Jurnalul Naţional (10 februarie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul din vechiul schit

Călugărul din vechiul schit,
O zi la el m-a găzduit,
Şi de-ale lumii mi-a vorbit,
Şi de amar şi de iubit.

Când am plecat l-am întrebat,
Ce dor ascuns te-a îndemnat,
Să-ţi cauţi loc printre sihaştri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.

Călugarul din vechiul schit,
De-un dor ascuns a-nebunit,
Şi atunci prietenii lui buni,
L-au dus la casa de nebuni.

L-am revăzut, l-am întrebat,
Printre nebuni ce-ai căutat,
Eu te ştiam printre sihaştri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.

Călugărul din vechiul schit,
De acelaşi dor a şi murit,
Iar la mormânt printre sihaştri,
Plângeau amar doi ochi albaştri.

cântec, versuri de Traian Demetrescu
Adăugat de Mihai Ţigăreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Tăicuţul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat şi-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de voi, părinţii mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoţei, de zurgălii
De oamenii care colindă.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei corăbii

Am văzut trei nave, trei corăbii
Călărind pe mare,
Valurile tremurau, peştii se-ascundeau,
Vântul gemea-ntristat,
Pe punţi şi-n cală
Domnea blestemul, scânceau dureri amare.

Am văzut trei nave, trei corăbii
Ancorate lângă ţărm, pe mare,
Vântul nu mai voia să le bată-n vele,
Cerul plângea cu lacrimi de sânge,
Pe chei erau stăpâne durerea şi suspinul,
Iar ei, din alte ţări, veneau la vânătoare.

Am văzut trei nave, trei corăbii
Apropiindu-se dinspre mare –
Şi copacii jeleau, şi păsările se-îndepărtau,
Şi pământul scrâşnea îngrozit,
La prova pândeau lăcomia şi păcatul,
Şi-am văzut istoria cum moare.

** Poezia face trimitere la celebrul colind britanic de Crăciun "Am văzut trei nave",
ironizând un simbol al valorilor civilizaţiei occidentale.

poezie de Valerie Bloom, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva!

Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai şti,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.

Am fost un copil şi ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,

cu mult mai mare decât o dragoste mare –
Şi a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripaţi,
Jinduită de ea şi de mine.

Şi aşa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiţi în Ceruri,
Pe ea şi pe mine au prins invidie -
Da! – dintr-aceasta (pe atunci,
toţi oamenii au ştiut,
În regatul de lângă mare),
Cum s-a pornit un ger, născocit din norul nopţii,
Şi a ucis-o pe-a mea Annabel Lee.

Fiind pricină invidia,
În regatul de lângă mare de-atunci, dintr-odat'
A suflat un vânt ucigaş din ceaţa îngheţului spre ea,
Frumoasa mea Annabel Lee.
Şi-ale ei rude înalte au sosit şi au luat-o
Pe un val uriaş şi au dus-o departe
S-o-nchidă sus într-un mormânt între ape
‘N-Apus de-acel regat de lângă mare.

Dar dragostea noastră era mai puternică
decât dragostea însăşi,
Chiar mai puternică decât a celor bătrâni -
Cei din trecut, cu mult mai înţelepţi –
Şi nici îngerii din Ceruri de sus
Nici demonii de jos de sub mare
N-or să poată vreodată-niciodată
să rupă din sufletul meu
Sufletul frumoasei Annabel Lee;

Pentru tine, lună din grinzi,
nu-i important să îmi prinzi visul meu despre
Ea, frumoasa Annabel Lee;
Dar eu simt cum mă dor ochii ei luminoşi,
dintre stelele niciodată ascunse de nor,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi aşa, toate nopţile-n val, mă amăgesc lângă ea...
Oh! Draga mea - dragă, a mea - viaţă, iubită mireasă,
În mormântu-i lângă mare -
În cavou-i scufundat în mare.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe langa plopii fara sot

Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi -
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.

De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.

Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai măreţ,

Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.

Căci te iubeam cu ochi păgâni
Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.

Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţă capul tău
Se-ntoarce în zadar,

Căci azi le semeni tuturor
La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt,
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!