Astăzi a murit un marinar

E bătrân de-acum, de pe capul alb
Părul a-nceput să-i cadă;
Stă-n preajma Clubului Naval
Depănând poveşti din zilele de altădată.

Despre un război în care a luptat
Şi despre faptele de demult de arme;
Camarazii lui, în isprăvile istorisite,
Stau sub semnul unei glorioase karme.

Deşi pentru vecini poveştile
Au devenit un bun motiv de glume,
Toţi foştii coechipieri îl ascultau –
Ei ştiau despre ce vorbeşte-anume.

Nu-i vom mai auzi poveştile de-acum,
Prietenul nostru a trecut ultimul hotar,
Iar lumea parcă-i oleacă mai săracă –
Pentru că astăzi a murit un marinar.

El a fost doar un simplu marinar,
Din rândul celor deja tot mai puţini. Un gând
Ar trebui să ne petreacă: s-ar putea s-avem
Nevoie iarăşi de-astfel de oameni în curând.

Pentru c-atunci când ţara e-n necaz aflăm
La ce-s folositori marinarii atât de mult,
Treaba lor e să-nlăture mizeriile pe care
Nu ei, ci alţii le-au făcut.

Dacă nu-l putem onora, viu printre noi,
Cât ne poate-auzi vorbele bune,
Măcar să-i aducem un pios omagiu
După ce-a părăsit această lume.

Poate câteva rânduri scrise
Cu litere micuţe-ntr-un ziar,
Amintind că cineva-n lume plânge –
Pentru că astăzi a murit un marinar.

poezie de Autor necunoscut, SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, putem!

Cred că nu se va uita prea curând
dimineaţa americană
când a învins visul anilor '60,
nimic poetic de altfel,
dar cine îşi va mai aminti
de noaptea cambodgiană
a anilor '70,
nimic poetic de altfel,
nimic poetic de altfel...

Noi sigur nu mai ştim
ce să ne amintim
despre anii '60,
câteva filme,
câteva melodii,
câţiva şi Nichita
Of! Nichita...

Noi sigur nu mai ştim
când să ne amintim
despre anii '00,
acei ani umbroşi,
acea negură
din care puţini au scăpat.
Atunci când multe drumuri
au coborât în valea plângerii...

Au coborât în mina sufletului
orbit de talazul mării!

Au făcut actul necesar
pentru orice fenix
care a stat prea mult timp
cenuşă...

Da, astăzi arcurile
s-au relaxat
de la atâta tăcere
în mijlocul pietonalei,
de la atât cuvânt
aruncat
ca o fiară
din cuşca buzelor.
Astăzi mânuşile de catifea
zac murdare
pe birou.
Astăzi zâmbetele evită
să se supere.
Astăzi lumina vine cu porţia
de la cine nu te aştepţi.
Astăzi fenixul îşi desface
aripile ca de păun,
coada ca de păun,
glasul ca de om,
pentru că
nimic nu mai e poetic
de altfel,
pentru că nicio vorbă
nu a încetat
să ne lase
puterea
de a ne urca
spre cer, fluidul nepătruns
al mantiei lumii.

Da, putem să zburăm,
deşi sună patetic,
deşi e poncif,
deşi lumea nu mai vrea.

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă feresc să recunosc că duc lipsă de oameni de calitate. Pur şi simplu, acestea-s vremurile pe care am ajuns să le trăim. Tot mai puţin se pune preţ pe ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Tot mai puţini ţin cont de conştiinţă şi pun preţ pe suflet, tot mai puţini acordă timp literaturii, poeziei, naturii; tot mai puţini ştiu să facă diferenţa dintre bine şi rău. Tot mai puţini ştiu să se respecte... Aceasta-i realitatea, iar exemplele pot continua la nesfârşit. Aşa că, dacă citeşti acest text şi te numeri printre cei de bună credinţă, vreau să ştii că mereu va exista o portiţă deschisă în viaţa şi sufletul meu pentru cei ca tine. Te aştept! Vă aştept pe fiecare în parte. Doar împreună, uniţi în principii, vom mai putea schimba ceva în bine în jurul nostru. Nu-i mult pentru normalitate, s-ar fi putut mult mai mult, dar, ţinând cont de anormalitatea în care am ajuns să trăim, e minimul de strict necesar pentru liniştea noastră sufletească. Măcar atât... Măcar pentru sufletul nostru să putem face ceva, dacă pentru restul nu mai putem face nimic.

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Te mai întreb un singur lucru, Luci, apoi nu te mai deranjez. Ce-ai zice dacă i-aş întreba pe vechii tăi prieteni, Alex şi Nis, despre ce s-a întâmplat atunci?
Lucian: Atunci... Când?! Nu înţeleg... Ce anume să-i întrebi pe ei doi şi de ce?
Lia: Ştii tu... Atunci, când ai avut acel accident.
Lucian: Ah, despre asta era vorba... De ce să-i întrebi? Doar ca să verifici dacă ţi-am spus sau nu adevărul?
Lia: Nu tocmai. Să zicem că aş vrea să aud şi versiunea lor, pe care mai apoi s-o compar cu a ta, să vedem dacă se potrivesc. Presupun că ei ar trebui să ştie despre ce este vorba, doar sunteţi de mult timp prieteni, iar la navă aţi lucrat întotdeauna împreună.
Lucian: Păi... S-ar putea să ştie. Sigur că la "Pacifis" am lucrat mereu împreună. N-ai decât să-i întrebi; treaba ta.
Lia: Sigur, aş putea să-i întreb, dar n-o voi face, pentru că am încredere în tine, în ceea ce mi-ai spus, doar ai dovedit astăzi cât eşti de sincer şi nu cred că ai avea vreun motiv să-mi ascunzi adevărul.
Lucian: Repet: Treaba ta, faci cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grigorescu, Nicolae

Şi noi aveam nevoie de un glas care din adâncul acestei vieţi să se ridice şi despre această viaţă să ne vorbească. Un asemenea glas am avut în Grigorescu. Cum a vorbit el, în limba formelor şi a colorilor, despre ţara şi despre neamul lui, a fost mai mult decât îndeplinirea unei chemări de artist. Un apărător înflăcărat, un sol neadormit al geniului nostru, în faţa lumii care nu ne cunoştea şi în faţa veacurilor viitoare, iată ce-a fost omul acesta pentru noi.

definiţie celebră de Alexandru Vlahuţă în Pictorul Grigorescu, Un sol al neamului
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce va preţui cel mai mult următoarea generaţie nu va fi ceea ce am posedat, ci dovada despre cine am fost şi poveştile despre cum am trăit. În cele din urmă, poveştile despre familie sunt valoroase pentru a fi amintite.

citat din Ellen Goodman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, noi trei ştim despre voi câte ceva, cel puţin atât cât am aflat din fişele voastre personale, când le-am studiat mai sumar, laolaltă cu ale celorlalţi 26 de tineri pe care i-am selecţionat în vederea participării la concursul pe care l-aţi susţinut, cât şi acum, astăzi, cu mai multă atenţie, după rezultatele obţinute. Ar mai fi câteva mici amănunte de stabilit, foarte probabil, mai mult de partea voastră, pentru că presupun că voi nu ştiţi prea multe despre noi trei, dar sunteţi nerăbdători să aflaţi. Aşa că, vă ascultăm!
Stela: Păi... Ce vârste aveţi? Păreţi cam tineri...
Nistor: 22.
Lucian: 21.
Alex: Eu... Aş putea spune 25, deşi am să-i împlinesc la toamnă.
Lucian: E bătrân şi nu vrea sau nu-i place să recunoască. Nu-i aşa, bătrâne?
Alex: Aş... Ia mai lasă-mă în pace!
Lucian: Bine, bătrâne, te las. S-a lămurit, deci, problema vârstei noastre. Ce altceva doriţi să mai ştiţi despre noi?
Maria: Ar mai fi multe; destule... Să vedem. Deocamdată însă, ar fi suficient să aflăm ce specializări aveţi voi, cu excepţia astronomiei; asta se ştie, că sunteţi cu toţii astronomi. Şi astronauţi; sau viitori astronauţi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un biet şi brav român soldat, ce am fost în vechea armată română, văzând numai în ultima lună zece filme sovietice despre victoria lor, alte zece ale aliaţilor despre victoria lor, m-a cuprins deodată o nesfârşita milă după caii şi ţăranii ce au murit stupid şi total inutil în acest al doilea război mondial; Noi am dat peste 800.000 de morţi în Răsărit, alţi 300.000 în Apus; faţă de numărul locuitorilor ţării mele de atunci, avem un procent uriaş, de zece ori mai mare ca al Angliei/SUA. Despre lupta noastră doar noi vorbim, între noi, în şoaptă; deşi, eu ca bătrân sergent, ţină-ţi aminti ca astăzi, la aceasta teribilă aniversare a înfrângerii a uneia din marile puteri fasciste, noi, aşa cum ne vezi, şi ne ştii, că suntem singurul popor din Europa care, fără să fim deloc fascişti (vorbesc de armata română, în toată divizia mea - 18 infanterie Sibiu - erau doi foşti legionari din Răşinari), am luptat împotriva bolşevismului (de care ştiam şi nu ştiam mai nimic), şi fără sa fim deloc comunişti, am luptat şi împotriva hidrei fasciste. Cehii cât au luptat? Dar polonezii? Dar francezii? Dar bulgarii?

Ion D. Sîrbu în Traversarea cortinei (15 mai 1985, Craiova)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitatele nave

Uitaţi sunt cei care-au servit pe nave anonime,
Ai căror tovarăşi zac în albastra tăcere-înfrigurată.

Pentru valoarea, onoarea şi gloria lor patria-ar trebui să plângă,
Altminteri sufletele lor nu-şi vor afla pacea niciodată.

Iar faptele de vitejie ale multora uitaţi printre puţinii
Amintiţi de ziua eroilor nu-s cântate-n nici o poezie.

Când ţara-i fericită, navele anonime-şi reiau locul în flota tăcută
Şi despre ele nimic nu se mai ştie.

Ele-au instaurat pacea printre spinii
Multor ţărmuri străine şi, da, au transportat războinici la luptă.

Astăzi istorii despre vitejie si patriotism
Se mai aud doar în poveştile marinarilor.

Cântaţi un cântec pentru cei bravi, puternici şi frumoşi,
Care-au arat toate oceanele şi fluviile cu navele lor;

Cântecul să fie-un tribut adus fostei noastre flote,-acum în declin,
Navigatorilor cu care ţara-a trecut prin războaie, răstrişte şi chin.

Din depărtări, prin neguri reci şi ceaţă, suspine vin spre noi
De la echipajele plecate-n lumea de apoi –

Pe catarge drapelul nostru nu se mai înalţă-n soare,
Iar fără respect pentru gloria trecută, n-are şansă marina viitoare.

poezie de Daniel Kozak, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximus: Cinci mii de oameni stau în noroiul îngheţat. Trei mii dintre ei sunt răniţi şi sângerează. Două mii nu vor mai pleca de aici. Nu vreau să cred că au luptat şi au murit degeaba.
Marcus Aurelius: Şi ce vrei să crezi?
Maximus: Că au luptat pentru tine şi pentru Roma.
Marcus Aurelius: Şi ce reprezintă Roma, Maximus?
Maximus: Am văzut multe alte locuri din lume. Lumea este barbară, crudă şi întunecată. Roma reprezintă lumina.
Marcus Aurelius: Totuşi, tu nu ai fost niciodată la Roma. Nu ai văzut ce a devenit. Sunt pe moarte, Maximus. Iar când un om îşi simte sfârşitul aproape... vrea să creadă că viaţa lui a avut un scop. Ce va spune lumea despre mine în anii ce vor veni? Voi fi cunoscut ca filosof? Ca războinic? Ca tiran?... Sau voi fi împăratul care a restituit Romei adevărata ei identitate? A fost odată un vis numit Roma. Putea fi doar şoptit. Dacă nu îl şopteai, dispărea... aţât de fragil era. Şi mă tem că nu va rezista acestei ierni.

replici din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dresorului de sticleţi

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit şi ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...
Şi-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereţi,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...
Şi vreo sută de duzini de cântăreţi
Îmbrăcaţi în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Şi-au să-i cânte şi la parastas...

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleţii lui –
Copiii nimănui –
L-au stimat şi l-au iubit...
Şi că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeştri cântăreţi –
Nu ţârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viaţă lucrul cel mai greu
E să-şi piardă omul vremea cu sticleţii,
Ca să pună la curent analfabeţii
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Dar –
Surpriză mare –
După ce-a murit,
Guralivii cântăreţi s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Şi din coliviile de sfoară
Au zburat cu toţii, să cânte-n stradă-afară...
Şi-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Şi sticleţii toţi –
Să cânte numai după capul lor!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Bine c-a murit la timp şi el –
Căci era bătrân,
Beţiv
Şi chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor" –
Fiindcă, după moartea lui, sticleţii
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toţii,
Şi cântăreţii
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toţii!...
Dar ce folos –
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Şi dresorul mort nu mai învie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maiorul Carter: Janet Fraiser a fost o persoană excepţională. Era amabilă, amuzantă şi talentată. Mai mult decât orice era curajoasă. Oricât de mult aş încerca nu pot găsi cuvintele potrivite care să o onoreze pe deplin, care să îi justifice viaţa. Din fericire am primit puţin ajutor. Dacă nu sunt suficiente cuvintele, există câteva nume care ar fi potrivite. Vorbim adesea despre cei care îşi dau viaţa pentru patrie, şi deşi Janet Fraiser a făcut asta, viaţa ei nu s-a rezumat la acest lucru. Urmatoarele nume aparţin nu celor care au murit servind patria, ci celor care sunt astăzi în viaţă datorită lui Janet.

replică din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spataru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbeşti, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar şi ceea ce ţi-am povestit eu depre el, să-i mărturiseşti totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse şi nu ştiu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va şi reuşi acest lucru. Nu ştiu de ce am această convingere, totuşi, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ţi promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu ştiu însă dacă voi şi reuşi, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuşi, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre aşa ceva. Mi-e foarte greu şi numai să-l privesc, dar să-i mai şi spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui şi te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbeşti.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu şi el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu ştiu dacă vreodată voi putea, nu ştiu dacă voi reuşi să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puţin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Şi nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, aşa ar fi corect. El este blând, bun, calm şi înţelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înţelege şi sigur te va ajuta, pentru că te iubeşte, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu ştiu sigur, poate, deci nu pot să-ţi promit nimic. Dar dacă, aşa cum spui tu, mă iubeşte, de ce nu ia el însuşi iniţiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuţie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l uitaţi

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,
Numai că s-a întors puţin mai ostenit
Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul
Lângă veniţii acasă din mit.
El şi-a făcut lucrul lui şi acum
Poate că îi e sete, o sete arzând
Ora până la noi, ca un fum.
Deci lăsaţi pentru el să cadă viu pe pământ.
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
... Şi atunci el va surâde în lume."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi nu a fost născut vreodată, personajul mistic, fiul lui Dumnezeu, care a fost IIsus, a murit pentru că odată ce ai descoperit Adevărul, el va ucide toate minţile acestui pământ, şi atunci fiecare minte în parte, va face tot ce poate pentru a ucide Adevărul. Iar Mahamaya este tărâmul minţii, nu e împărăţia lui IIsus din lumea cealaltă, din viaţa veşnică fără formă, din şi despre care vorbesc toţi marii Realizaţi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!