Românesc e sângele în noi!

Vântul răscoleşte vechi litanii,
Valuri de tristeţi s-au limpezit,
Maluri prăbuşesc în urmă anii,
Ce m-au despărţit de fratele iubit!

Nu mai surpă poduri suferinţa,
Piere spaima stâlpilor ghimpaţi,
Scriu pe fiecare val sentinţa:
Prutule, eşti râu ce leagă fraţi!

Grele-n coaste, vămile bătrâne
Îşi topesc al umilinţei chin,
Iar tu, şerpuind printre ţărâne,
Porţi izbânzi de pace-n valul plin.

Nu silim pe nimeni a convinge,
Cerul întăreşte-n orbi credinţa,
Fără focuri, făr-un pic de sânge,
Adevărul este arma şi sentinţa!

Câte of-uri vor mai rupe pieptul,
Care-i leatul de "Sus puşii" hărăzit...?
Prutule, du Universului secretul,
Sufletul Român a fost şi e unit!

Nu-s puteri ce-ar zdruncina iubirea,
Căci purtăm din lutul Daciei altoi,
Mai presus de argumente e simţirea:
Românesc e sângele în noi!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat
De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor?...

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi
Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

Prutule, ţi-am pus gând rău, îţi aduci aminte oare
Când voit-a Dumnezeu să nu mai avem hotare?!
Milcovul, fratele tău, în clipa de mântuire
Prinzând hora-n jurul său, l-am secat dintr-o sorbire

Înălţând pe-a' lumii astru, dintr-un sânge, dintr-un lan,
Roşu, galben şi albastru, suflet dac, suflet roman,
Liberi, sub acelaşi soare, ne-am unit pe veci moşia
Şi cu apa-i din izvoare botezând-o România...

Acum este rândul tău, să nu ne mai stai în coaste,
Din Ardeal la Chişinău, românească, mândră oaste,
Toţi copiii lui Traian şi-ai lui Decebal în frunte
Făr' de lance, buzdugan, tricolor vom face punte

Peste malurile tale, peste lunci, dealuri, câmpii
Să te prinzi în hora mare, ca un frate să ne fii,
Să nu ne mai fi povară, să ne-ajuţi când ne-o fi greu,
Să laşi româneasca ţară, cum ne-a dat-o Dumnezeu.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentinţa

Povestea mea se cântă pe strune sângerânde;
Iubire tânguită, ce pe ruguri arzânde,
Îşi declină sfioasă, o ultimă dorinţă,
Către călăul ce vrea s-o treacă-n nefiinţă...

O inimă prea plină de lacrimi ferecate,
Pe nedrept condamnată la vise refuzate,
Cu ultime puteri, îşi strigă inocenţa,
Dar nimeni n-o aude... s-a pronunţat sentinţa!

Ecoul mai răsună, pe-o liră obosită,
Scâncind apocaliptic iubirea ne-mplinită,
Cerul se-nduioşează şi plânge în rafale,
În foc nestins, se stinge, iubirea-n a ta cale!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutule

"Prutule – a Ţării punte,
Curgi agale de la munte.
Eşti al Dunării mic frate,
Dar, ne tai, pe viu, deoparte,
Dureros, în jumătate –
Ducând lacrima furată
Pân-la marea cea sărată...

Râule, curgând la vale,
Cunoscut-ai multă jale –
Două veacuri de dezbin,
Lupte, foamete şi chin –
Al Moldovei greu destin...

Râu-pârâu, n-ai mal abrupt,
Însă, glia, tu, ne-ai rupt,
Iar străinii s-au înfrupt.
Mâini vrăjmaşe te-au hoţit –
Pe români i-au despărţit...

Neamul nostru răzleţit,
Împuşcat, dezmoştenit –
Pare că a "amorţit",
Purtând dorul ne-mplinit –
La un ceas mai fericit...

De la patruzeci încoace
Sânge apă nu se face,
În nămol nu se preface –
Aşteptând Prutul să "sace"
Basarabia nu tace!

Pyretus, cu apa ta
Poate vei împreuna
Ceea ce a fost cândva?
Mal cu mal vei închega –
Ţara vei unifica!

Apă neagră – mal ghimpat
Ai ajuns hotar de stat,
Din bunei tot blestemat.
Poate vei aduce mâine
O speranţă la mai bine?
Nu uita, pe malul tâu
Un popor suspină greu..."

(septembrie 2013)

poezie de Vlad Mischevca din revista "Literatura şi Arta", nr. 37 (3550) (12 septembrie 2013)
Adăugat de Vlad Mischevca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două maluri..

(în stil basarabean)

Când toate câte-au fost nu vor mai fi,
când n-a mai fi "atunci" şi nici "acum",
şi tot ce-am fost aiurea va muri
şi va pleca pe ultimul său drum,

Mă va petrece soarele - n amiezi,
( îl vreau niţel iţit de după nori),
mă va petrece capra cu trei iezi
şi stol de corbi ( de-acei nemuritori ).

Se vor opri ai mei cu poduri şi pomeni,
o mâţă neagră la o margine de drum,
se va ruga pentru pentru un boţ osoieni
ce va renaşte iar, ca pasărea din scrum...

În buzunarele sicriului averi
vor zornăi o melodie cristalină,
ce răsuna, adeseori şi nicăieri,
la geamuri căptusite cu surdină...

Vreo trei băbuţe,(care m-au iubit
în anii pubertăţii inedite),
şopti-vor: Doamne, iartă-l c-a greşit
un pic doar... Să ne facă fericite...

Iar restul, celor cărora le-am fost
indiferent până la pânze albe-n zare,
vor zice: Doamne iartă-i viaţă fără rost
şi-şi vor aprinde lumânările din soare.

Prietenii vor revarsă puţin divin
şi vor sorbi imensitate din pahare,
-ei ştiu că viaţa mea a fost un chin
şi simt în sinea lor cum îi mai doare...

Grocherii mă aşteaptă. Îi auzi?!
Se huiduiesc cu jumătăţile de gură:
Vezi, colaceii de pomană sunt cam cruzi
şi carnea de mieluţ aduce-a zgură!

Ne mai oprim odată. Porţi de lemn
stau ca o vraişte deschisă şi opacă.
Părintele ceteste mai solemn
şi plânge-o rândunică sus pe-o cracă.

Şi iată-mă ajuns lângă mormânt...
Stau maluri înfoiate de argilă
ce vor să mă cunoască - cine sunt
şi dacă-s scump şi bun şi mult în chilă...

Iar eu... sicriul meu... cu-averi agonisite,
băgate-adânc în fund de buzunare,
coboarâ între maluri hămesite
de foamea veşniciei temporare.

poezie de Iurie Osoianu (19 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geme Pământul...

Geme Pământul din nepăsarea,
Ce urcă în vogă, fudulă, trădarea.
Se umple visul cu urlet câinesc,
Din trupu-i bolnav de chin ostăşesc.

Gem omoplaţii sub răni de-arătură,
Ura îi umple plămânii cu zgură,
Cratere-i sapă pe trup suferinţa,
Mâini de-ntuneric îi surpă credinţa.

Culoarea, gătită de Paştele florii,
Luptă cu plumbul, ce-l macină norii,
Mierea-n cireşele coapte se plânge,
Învinsă de-otrava, hulpavă de sânge.

Zarea, tivindu-i albastru văratic,
Acoperă trupu-i cu norul zănatic,
Zdrenţe de soare îi muşcă din tina,
Ce-n sufletul verde orbeşte lumina...

Fără rezerve ne-acceptă lacrima cerii,
Cu nepăsarea-i lungim clipa durerii...
Potopul din noi, amână, grea, vindecarea,
Pământul îşi geme, cronic bolnavă, răbdarea...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, vin ploi...

vin ploi, iubita mea, vin ploi
şi se aşează peste noi
şi nu vom şti de suntem doi,
şi nu vom şti de amândoi

vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
şi sus pe cer micuţii grauri,
vor ciripi cărându-şi daruri

vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
eşti orişiunde printre ele,
pe constelaţi cu inele

vin norii noştri, pufăind
eşti prinsă de un vânt profund,
eşti prinsă între foi arzând
un vers îţi scriu, îmi este gând

vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua şi tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest corp, acest corp

Pe care nu-l mai cunosc, ori de câte ori îl atingi se preschimbă-ntr-un râu
Învolburat, plin de vârtejuri, doar vocea-i înăbuşită strigă după ajutor
Acest corp, acest corp, cu mâini, ochi şi picioare ca nişte pâraie se varsă tot în tine
Multe bucăţi din carnea mea vor sta în trupul tău ca pietrele pe fundul apei
Niciodată nu se vor mai ridica indiferent câte corăbii ar eşua
Ele vor sta mult şi bine ca o barieră de corali, graniţă în calea altor femei
Alte părţi mai uşoare, vise, iluzii, vaporii de ceaţă vor fi luate de vânt
Se vor depune pe gene până vei orbi şi nu vei mai şti care-i adevărul:
-Aburii ridicaţi din pieptul tău sunt ai mei sau ai tăi?
...................................................................
Acest corp, acest corp, care şerpuieşte-n tine în aval şi-n amonte
Trece ca un râu, desculţ, prin măduva spinării, liniştit şi tandru
Şlefuieşte fericirea şi moartea, roade tot ce-i iese în cale
Erodează maluri provocând convulsii, răni, până ia forma ta
Pe degete mai ai încă sânge, ştiai deja din prima zi când ghicitoarea
Ţi-a spus privind în palma ta: mare ghinion se va abate asupra ta la mijlocul vieţii
Constelaţiile îţi vor mişca inima, sângele meu nu se spală cu nimic
Acest corp, acest corp, despre care nu vei şti nimic niciodată
S-a făcut pojghiţă peste oasele tale, într-un strat fin, uniform ca o altă viaţă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai presus de orice

Mai presus de orice,
de credinţă, de-avânt,
de-orice dar care biruie firea,
mai presus de minuni,
de puteri, de cununi,
mai presus de orice
e iubirea!
Prin credinţă răstorni
munţi înalţi şi cetăţi,
şi-ţi arunci peste veacuri privirea.
Dar în cele cereşti
eşti atât cât iubeşti.
Mai presus de orice
e iubirea!

Dumnezeu e măreţ.
Gem în cale-I furtuni,
se cutremură toată zidirea.
Dar în susurul blând
Îl auzi murmurând:
Mai presus de orice e iubirea!

Pregătiţi-vă stânci
pentru Templul Etern!
Orice piatră îşi are menirea.
Chiar pământu-i primit,
căci Isus l-a sfinţit,
căci a scris pe pământ
ce-i iubirea!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti tu...

Nu eşti tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;
Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,
Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neştire
Mişcă sufletul şi-l leagă de un dor nemărginit.

Şi dacă a fost durere şi dacă mai sufăr încă,
Nu eşti tu a lor pricină, nu eşti tu cel vinovat,
E de vină al meu suflet, e simţirea mea adâncă
Căci a mea este iubirea, tu eşti clipa ce-a zburat.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia mântuirii

Care-i cheia ce deschide
Uşa înspre Tatăl Sfânt
E credinţa ce ne aprinde
Dragostea cea mai fierbinte
Al vieţii — viu Cuvânt

E credinţa în Hristos
În viaţa şi în moartea Lui
El ne oferă aici jos
Puteri să trăim frumos
Căci putere c-a Sa nu-i

Cheia ce ceru-l deschide
E credinţa în Hristos
Ce fiinţa îţi cuprinde
Ea îţi cumpără nu-ţi vinde
Viaţa trăită frumos
Predaţi-vă Lui Isus
Şi pe El îl onoraţi
Daţi-i sufletul supus
Fiinţe ce în lume nu-s
Voi să-i fiţi surori şi fraţi
Căci prin sânge aţi fost spălaţi

Cheia scump-a mântuirii
E Isus Hristos Mesia
El e soarele iubirii
Şi cărarea mântuirii
Ce ne oferă bucuria
Iar să avem — veşnicia

Prin Hristos şi pentru El
Vrem viaţa s-o trăim
Al vieţii sfinte ţel
Ne-a rămas Emanuel
Noi ne vrem al Lui să fim
Veşnic dar să îl slujim
05-01-2020 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, aici, acum

Geamănă cu ieri, ziua-şi vrea hotare,
a schimbare vântul fluier-o cântare,
primăvara-şi duce carele cu floare,
ghemelor de griji le dă resemnare,
viaţa, ca un râu, urcă înspre zare,

Pale, nisipoase gânduri măguleşte,
spală călimării zdrenţele de mâl,
gropi de amintiri le mai şlefuieşte,
pietrelor tăcute rupe vechi sigil,
sufletului inul palid înălbeşte...

Şi plutesc-n aval cu săgeţi destine,
peste dirijate diguri de-ntristare,
las în urmă malul stors de mărăcine,
curgă pe alături nori de disperare,
valuri de iubire urc spre zări senine.

Ştiu, că orice râu îl aşteaptă Marea,
poeziei umplu palmele cu soare,
de la frunză-nvăţ câtă e răbdarea,
sfânta dăruire mi-o şoptesc ogoare,
azi, aici, acum clipei sorb splendoarea!

Amazonul fast mi-e doar o-ncântare,
Orice râu îşi are partea sa, de Mare...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne suntem fraţi

Nu-i suntem mândrei noastre Românii
Ce-au fost, spre cinstea lor, înaintaşii ;
La pieptu-i ne lipim ca nişte fii
Dar laptele i-l sug numai pungaşii.

E poate vina lor sau poate nu
Că-i punem mai presus de noi s-ajungă
La sfârcul generos, iar eu şi tu
Privim nedumeriţi că-i gol în pungă

Şi, Doamne, cum să spui că nu-s eroi
Acei care adorm cu burta goală
Şi-n zori îşi fac iar lista de nevoi
Privind la ceasul rece care-i scoală?

Noi toţi ne suntem fraţi, aşa să ştii,
Mai mult decât atât nici nu se poate,
Iar trupul bunei mame Românii
Mai sângeră din pieptu-i zer, nu lapte.

Cu imnuri tricolore încotro
Ne ducem paşii fără de cadenţă?
Deşteapră-te române, mot-a-mot,
Căci somnul tău letargic e demenţă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne suntem fraţi

Nu-i suntem mândrei noastre Românii
Ce-au fost, spre cinstea lor, înaintaşii ;
La pieptu-i ne lipim ca nişte fii
Dar laptele i-l sug numai pungaşii.

E poate vina lor sau poate nu
Că-i punem mai presus de noi s-ajungă
La sfârcul generos, iar eu şi tu
Privim nedumeriţi că-i gol în pungă

Şi, Doamne, cum să spui că nu-s eroi
Acei care adorm cu burta goală
Şi-n zori îşi fac iar lista de nevoi
Privind la ceasul rece care-i scoală?

Noi toţi ne suntem fraţi, aşa să ştii,
Mai mult decât atât nici nu se poate,
Iar trupul bunei mame Românii
Mai sângeră din pieptu-i zer, nu lapte.

Cu imnuri tricolore încotro
Ne ducem paşii fără de cadenţă?
Deşteaptă-te, române, mot-a-mot,
Căci somnul tău letargic e demenţă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru pace

Să fie pace-n lume
Şi credinţă-n Dumnezeu,
În insula fără de nume
Să nu mai fie OM ateu.

Zbaterea din pieptul meu
În fiecare clipă-mi spune:
Să fie pace-n lume
Şi credinţă-n Dumnezeu.

Răzbunarea vreunui Zeu
Omul e dator s-o curme,
Că războiul lasă urme,
Dureri, tristeţi în apogeu.

Să fie pace-n lume

rondel de Ioan Friciu (19 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul unor vremuri străine

I-am simţit buzele până în măduva oaselor
şi au lăsat în mine o urmă,
ca în vremuri străine
o voce să găsească puterea
să-i şoptească sufletului
poveşti de adormit îndrăgostiri.

Departe este acum şi glasul
ce printre artere
suna ca vântul,
un adagio printre crengi bătrâne;
la fel de natural,
dar un pic mai rece
şi fără tandreţea adierii.

De-atunci port în zvâcniri
sărutul ce-ar fi cuprins
şi cea mai adâncă prăpastie
cu o atingere de fulg...

poezie de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necredinţă...

De unde atâtea stele-n frunte!?
Astăzi, nu mai există aşa ceva!
Nu mai există om care să vrea
Să mute muntele din loc, altundeva...
Şi nici nu cred că se mai poate!

Astăzi, e totul trist şi-ntunecat –
La fel ca sufletul din fiecare,
Iar dacă ţi se pare că mă-nşel...
Demonstrează-mi că eşti mai tare:
Nu băga-n seamă al meu păcat!

Poţi oare tu să-mi demonstrezi
Că m-a orbit pe deplin necredinţa,
Tocmai în cei ce-ar trebui să cred
Şi că singur îmi scriu sentinţa,
Când spun că: "toţi suntem perfizi"?!

Poţi oare tu să crezi fără să vezi –
Că natura umană nu este duşmană,
Acelor lucruri de care fugim,
Acelor lucruri care, azi, ne-ndeamnă,
Să nu trăim ca vitele-n cirezi?!

Înţelegi oare câte mii de ani,
Avem de când ne tot auto-pedepsim...
Inconştient?! Sau încă nu te-ai prins
Că suntem sortiţi să nu ne trezim,
Până nu vom fi măturaţi de ani?!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (10 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 31

Sufletul tău, iubit e cu tăria
Mai multor inimi ce poate-au murit
Şi-n el Iubirea-aduce bucuria
Unor prietenii ce s-au sfârşit.
Căci câte lacrimi sfinte şi supuse
Nu mi-a furat din ochi iubirea dragă,
Ca un profit pe sufletele duse,
Dar ce-am salvat, în tine-acum se bagă!
Tu eşti mormântul moartelor iubiri
Plin de trofee de iubite reci
Care-au lăsat ce-i bun, ca tu s-admiri
Şi să profiţi de ce-au avut pe veci.

Căci chipul lor iubit îl văd în tine,
Iar tu mă ai acum întreg pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din spuma mării

mă simt sirenă îndrăgostită
cândva născută din spuma mării
numai cu tine sunt fericită
ai în privire orizontul visării.

noi suntem două suflete pereche
iubirea noastră s-a născut în valuri
personaje tonice de poveste străveche
urmele simţirii le lăsăm pe maluri.

mângâieri solare ne-au unit pe viaţă
stele ne-au vorbit printre emoţii
alături de tine în orice dimineaţă
întâmpin la trezire surprizele sorţii.

noi doi şi-un cântec din spuma mării
purtăm în sânge lumina sublimării.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!