Sentinţa

Povestea mea se cântă pe strune sângerânde;
Iubire tânguită, ce pe ruguri arzânde,
Îşi declină sfioasă, o ultimă dorinţă,
Către călăul ce vrea s-o treacă-n nefiinţă...

O inimă prea plină de lacrimi ferecate,
Pe nedrept condamnată la vise refuzate,
Cu ultime puteri, îşi strigă inocenţa,
Dar nimeni n-o aude... s-a pronunţat sentinţa!

Ecoul mai răsună, pe-o liră obosită,
Scâncind apocaliptic iubirea ne-mplinită,
Cerul se-nduioşează şi plânge în rafale,
În foc nestins, se stinge, iubirea-n a ta cale!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasager

Îmi pare rău, dar nu mai pot să iert!
Prea multe răni adânci şi sângerânde,
Pe care tu, constant, le-ai ignorat,
Mi-au ucis lent iubirea pentru tine.

Sufletu-mi zace-agonizând,
Nici măcar tu nu mai ai leacul,
Nu mai am ochi, ci izvoare de lacrimi,
Şi-s goală şi de vise fără tine!

Te-am pierdut fără să te am,
Ca un copil ce vede-n Moş Crăciun pe tata!
Nimic nu umple golul ce mi-l laşi
Cu tine pleacă ultima-mi speranţă

Ce n-aş fi dat să formăm un întreg
Indestructibil înaintea sorţii
Dar ai ales să-mi fii doar pasager
Prin viaţă, gânduri, inimă, iubire!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimeni...

Iubirea plânge tristă-n colţ
Nu este nimeni s-o ridice,
Pe străzi pusti se plimbă vântul
Şi pomii ard şi cerul plânge!

Când şoapta de iubire se aude
În umbrele luminii geme valul
Doar ploile-şi găsesc hotarul
Şi nu e nimeni să le-adune!

De ce nu-i viaţă fără moarte,
Pe lespezi reci şi cruci de piatră
Se-aude dangăne de clopot
Şi lumea este tot mai rece!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara s-a dus

Am lăsat în urmă vara,
Toamna mi-a ieşit în cale,
Iar şi-a-ncreţit fruntea, ţara:
Ploi de crize vin, rafale!

Câmpu-i trist şi secerat,
Oamenii se-ascund prin case,
Plânge cerul, aritmat,
Peste frunzele rămase.

Sufletele ni se-nchid
Ca o pleoapă obosită,
Între noi creşte un zid...
Gândurile trec prin sită.

Melcii sunt acum stăpâni,
Scot coarne impertinente,
Nici tineri şi nici bătrâni,
Dar lipsiţi de sentimente.

Ciori ce proferează-n cor
Cântecul, ce-l ştiu de-o viaţă,
În urma cocorilor,
Pe-ntreg cerul se răsfaţă!

Poezia-nfrigurată,
Tremură în inimi frânte
Vis tinzând pre niciodată,
Pregătit iarna să-nfrunte!

Nu-mi lua Doamne, speranţa,
Gheaţa să nu se aştearnă,
Mai acordă-mi cutezanţa
Să mai pot învinge-o iarnă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă a peştelui când e prins de pescar (după un aforism de D. C. Mazilu)

Când stă să treacă-n nefiinţă,
Îşi spune ultima dorinţă:
‒ Când m-oi mânca, numaidecât
Să ţi se-nfigă-un os în gât,
Să simţi şi tu, al meu călău,
Ce simt acum cu acul tău!

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, după D.C. Mazilu (20 februarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrime şi lacrime

Încetează de-a mai plânge
Inimă făr' de noroc
Căci prin lacrime de sânge
Nu s-alină, nu se stinge
Al durerii mele foc.

Foc ce arde în tăcere
Şi-i ascuns în pieptul meu,
Unde jalnica durere
Picurând amară fiere
Aşezat-a jugul greu.

Ah! şi-ţi adă tu aminte
C-acest chin de foc nestins
Prin duioase jurăminte
Tot o lacrimă fierbinte
De iubire, l-a aprins.

poezie celebră de Veronica Micle din revista "Columna lui Traian" (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci inimă...!

Nu ştiu s-o fac acum să tacă,
Inima mea, ce mult mai plânge...
Viaţa mi-a devenit opacă
Iubirea lipsă, mult mă frânge...

Şi lupt cu mine să prind zborul,
Să pot zburda spre ape line...
Din suflet mi se zbate dorul,
Acel ardent dor despre tine...

Taci inimă! Şi nu-mi mai plânge!
El n-a ştiut a te iubi...
Nu a ştiut verbul "învinge",
Să îl aplice... pentru a fi!

Şi lupt în fiecare seară,
Când gânduri cântă către mine...
Lumina inimii, amară
Căci îmi lipseşti şi nu mi-e bine...

Aşa ai vrut şi ai ales!
Nu m-ai iubit cum meritam...
Şi scrumul apoi s-a cules,
Dintr-o iubire ce-o visam...

Taci inimă şi nu mai plânge!...
Nimic nu e întâmplător...
Credinţa inima înfrânge
Şi soare este-n viitor!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am scris povestea pe un colţ de suflet, folosind cerneala inimii mele, prea plină de iubire... o inimă care nu vrea să mă asculte, o inimă care parcă s-a învăţat ca să o doară! E inima mea, e sufletul meu şi împreună mă învaţă cum să îmi scriu povestea vieţii mai departe... voi folosi aceeaşi cerneală, pentru-că aşa v-a rămâne dovada că tot ce mi-am dorit a fost doar iubire, înţelegere, prietenie şi mai ales Omenie! Plecăm aşa cum am venit... goi, doar sufletul îl luăm cu noi! Nostalgii de seară aş putea spune, dar un adevăr ce se afă în sufletul meu, scis cu cerneala inimii...

citat din Elena Bulancea (februarie 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc nestins

Sărutul tău, o dulce adiere,
mi s-a lipit pe buze, fremătând,
iar sufletul, în clipa de plăcere,
s-a luminat, de tine... mai flămând,

Şi ţi-a trimis, pe-o cale neştiută,
o altă sărutare drept răspuns,
iar ochii mei, ca într-o rugă mută,
ţi-au săgetat priviri ce te-au pătruns.

În jurul nostru a-nceput să ardă,
ca focul unui Iad aprins în Rai,
orice obstacol, tot ce-a stat de gardă
şi te oprea iubirea să îmi dai.

E-un foc ce arde încă, nu se stinge,
Căci tot ce îl atacă, el învinge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deznădejde

Cum poţi trăi c-un suflet făcut cioburi?
Mai poţi iubi c-o inimă zdrobită?
Scânteia din ochi scursă-n mii de lacrimi,
Iubirea ciuruită ca o sită...

Ce mai aştepţi de la o lume sumbră,
Cu toate valorile răsturnate?
Reverberată-n minciuni şi ambiţii,
Pierzându-şi propria identitate?

Există viaţă când moare iubirea?
Există vise când speranţa-i oarbă?
Suntem damnaţi pentru eternitate:
Pământu-abia aşteaptă să ne soarbă!

Noi, totuşi, din iubire ne-am născut,
Spre-a o păstra, ca cel mai de preţ dar;
Ingraţi, i-am stins flacăra-i plăpândă,
Să vrem s-o reaprindem, e-n zadar!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am fost condamnată la iubire pe viaţă.

aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie-mi spui de iubire?

Iubirea mea-i o carte pe care o citesc
Ce mă amuză tare atunci când o privesc.
Ea strigă şi şopteşte, vuieşte şi-apoi cântă
Mă ia de pe pământ şi către cer se avântă.
Ea e un vrăjitor, un zmeu ce scoate fum
Şi-acele artificii ce numele-mi compun.
Iubirea e ca saltul făcut de un gigant
E înaltă ca un munte şi-adâncă ca un neant
Năvalnică ca marea şi calmă ca un ceai
Ea este geografia pe care o citeai.
Iubirea străluceşte ca focul care arde
Ca flacăra nestinsă când e furtună-n noapte.
Este a mea s-o dau şi-a ta ca s-o păstrezi
Uşoară ca un zâmbet şi-adâncă de n-o vezi.
Pentru profani iubirea se-aseamănă cu zborul,
Cu o friptură bună ce-ncântă privitorul
C-un ambalaj de plastic cu stele luminoase
Cu-ajunul de Crăciun şi cu maşini frumoase.
Iubirea mea-i ca drumul bătătorit de boi
Te lasă ca să pleci, dar vrea să vii-napoi.
Puternică-i ca leul, tăcută ca omătul
Te ţine strâns aproape, da-ţi dă drumul cu totul.
Aceasta e iubirea ce mie-mi aparţine
Şi toată viaţa mea te voi iubi pe tine.

poezie de Jennifer Watson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea şi-a pus mărgele

Iubirea mea şi-a pus mărgele
Pe furiş.
Credea poate că aşa
N-o să se mai uite nimeni
Nepoftit
În ochii ei.
Mărgele verzi...

Iubirea mea şi-a pus mănuşi
De dantelă.
Credea poate că aşa
N-o să-i mai vadă nimeni
Nesilit
Mâinile-n tremur.
Mănuşi negre...

Iubirea mea s-a dat cu ruj
Colorat.
Credea poate că aşa
N-o să-i mai caute nimeni
Nedorit
Buzele pale.
Ruj roşu...

Iubirea mea s-a dat cu fard
De jenă.
Credea că poate aşa
N-o să-i mai prindă nimeni
Nefiresc
Obrajii moi.
Fard aprins...

Iubirea mea şi-a pus tăcere
Pe intenţii.
Credea că poate aşa
N-o să-i mai vândă nimeni
Nechemat
Cuvinte goale.
Tăcere adâncă...

poezie de Gabriela Chişcari (31 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... aşteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeaşi, se-ascunde în tăceri
şi pare liniştită, dar suferă-n pustiu,
şi simte cum îşi pierde o parte din puteri,
şi plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când ştie c-ar putea
să se arate iarăşi, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... aşteaptă, nu ştiu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârşi,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindă

Aseară pe-nserate, fecioara Maria,
În Viflaiem cetate, călătorind venea.

Şi fiind obosită, locaş îşi căuta,
În Viflaiemul mare, nimenea n-o primea.

Atunci Sfânta fecioară, din Viflaiem ieşea,
Şi intrând într-o poiată, de vite poposea.

Şi între dobitoace, pe fânul cel scrumos,
Născu Sfânta fecioară, născuse pe Cristos.

Micuţul Isus plânge, Maria îl mângâia,
Nu plânge prea iubite, căci tu cunoşti lumea.

Căci lumea asta mare, prin tine s-a zidit,
Şi în această noapte, nimeni nu te-a primit.

Sculaţi creştini degrabă şi-aduceţi un prinos,
Şi-i faceţi loc la masă, micuţului Cristos.

La fiecare casă se-aud colindători,
Colinda lor frumoasă, răsună până-n zori.

folclor românesc
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce faci, inimă pustie,
cu pereţi de igrasie,
când, în timp,
tic-tacu-ţi scurmă
ca un ceas rămas în urmă.

Ce vrei, inimă a mea,
părăsită şi bătrână
ca o apă de fântână
de unde nimeni nu bea!

Fostă "inimă albastră",
anii ţi-i socoţi în gând
stând ca proasta la fereastră
ca s-o vezi măcar trecând.

O! şi ce n-ai da odată
s-o cuprinzi tu cu putere
şi s-o legeni ca pe-o fată
şi s-o frângi ca pe-o muiere!...

poezie celebră de Tudor Muşatescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i loc...

Un orb destin ne-a frânt câte-o aripă,
Dar tu m-ai prins în braţe, cu ultime puteri;
Eu am uitat durerea pentru-o clipă,
Mi-ai alungat cu ochii, toţi norii efeneri!

Noi împreună, avem două aripi;
Suficiente pentr-un singur zbor,
Departe de urgie şi de patimi,
Un pescăruş, pe mare, călător.

Pe pământ nu-i loc de iubirea noastră?
În cerul blând e spaţiu infinit;
Vom învinge nemărginirea-albastră,
Şi-om deveni doar unul, la zenit!

De suntem condamnaţi la despărţire,
Un zbor ne va salva de nenoroc,
Noi nu putem trăi fără iubire,
Ne vom iubi în cer, aici nu-i loc!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire necondiţionată

Oare ce suflet am eu,
De-ncape-n el sufletul tău?
Dar iubirea, cum ne-mpleteşte
Nici nu separă, nici uneşte?

Şi gândul meu cel aiurit,
Ba te-a iubit, ba te-a hulit!
Inima mea bate aşa:
Aş vrea- - n-aş vrea, n-aş vrea – aş vrea!

Când viaţa ca o avalanşă,
Nouă nu ne-a dat nicio şansă,
Am inventat la repezeală,
Iubirea neconvenţională!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom găsi drumul

Iubirea noastră nu-i orice iubire,
Ci râs şi lacrimi în cascade repezi
Şi zbor şi lavă, pârjolind pământul,
Extaz, magie şi răni sângerânde!

Ni-e jurământu-adânc săpat în stâncă,
Nici vânt nici mare nu-l vor putea şterge,
Noi, dincolo de raţiuni fireşti,
Ne aparţinem pentru veşnicie!

Un înger cu aripi multicolore
Ne-a hărăzit a fi pereche
Şi-orice-ncercare de-a ne despărţi
Se va topi-n neant, neputincioasă!

Uniţi întru iubire fără margini –
Lumea-ncearcă-n van să ne separe,
Şi-n întuneric şi în labirinturi,
Vom găsi drumul unul către altul!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădătoare

Şi totuşi, iarna e o trădătoare:
E mult prea frig ca îngerii să zboare
Şi cerul prea înalt, să mai ajungă
Dorinţa noastră searbădă, nătângă...

Iarna e ipocrită şi parşivă:
Azvârle, parcă, totul în derivă,
Pare s-ascundă tina în candoare,
Dar ne reduce doar la o culoare!

Ea risipeşte-n zbor diamantin,
Ca să ne facă nouă baldachin,
Gingaşe stele – vise efemere,
Ce se topesc în lacrimi de durere...

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!