Sonetul 31

Sufletul tău, iubit e cu tăria
Mai multor inimi ce poate-au murit
Şi-n el Iubirea-aduce bucuria
Unor prietenii ce s-au sfârşit.
Căci câte lacrimi sfinte şi supuse
Nu mi-a furat din ochi iubirea dragă,
Ca un profit pe sufletele duse,
Dar ce-am salvat, în tine-acum se bagă!
Tu eşti mormântul moartelor iubiri
Plin de trofee de iubite reci
Care-au lăsat ce-i bun, ca tu s-admiri
Şi să profiţi de ce-au avut pe veci.

Căci chipul lor iubit îl văd în tine,
Iar tu mă ai acum întreg pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 148

Ce fel de ochi mi-a pus în cap Iubirea,
Că nu pot să redea realitatea;
Sau dacă pot, unde-a fugit gândirea
Că schimbă ce-i real cu falsitatea?
Şi dacă ochii-mi spun că e frumoasă,
Ce-mi pasă că o lume se îndoieşte?
Căci un iubit o vede pe aleasă
Altfel decât mulţimea o priveşte.
Dar poate al Iubirii ochi să vadă
Când de atâta veghe lăcrimează?
De-aceea poate orişice să creadă;
Soarele-l vezi când se înseninează.

Cu lacrimi vrei să mă orbeşti, Iubire,
Să nu mai văd cât eşti de rea din fire.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 6

Aşa că nu lăsa a iernii mână
Cât nu te-ai distilat, să te sluţească,
Pune-ţi esenţa într-o fiolă bună
Ca frumuseţea ta să dăinuiască.
Căci asta nu mai e cămătărie,
Să dea-napoi cei ce-au împrumutat,
Ci este pentru tine-o datorie
Să fii mai fericit c-ai procreat.
Şi înzecită fi-va bucuria
Dac-o să ai zece copii ca tine
Şi moartea cum ar mai avea tăria
Să şteargă chipul tău fără ruşine?

Deci nu fi narcisist, căci eşti prea arătos
Ca moartea să te ia fără urmaş frumos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul chipului cioplit

Mă caută, iubite, de vrei să mă găseşti,
Dar nu pe altă lume-n lumea asta,
De dai de mine nu o să regreţi
De hotărât vei fi să-ţi fiu aleasa.
Voi rătăci atunci cu drag, iubite,
Lăsând doar glasul să mi se audă,
Să nu te sperii şi să te alung
Cu chipul meu de lut sau de nălucă.
Aş vrea, iubite, să mai ştii
Căci te-am iubit 'nainte de-a m-alege,
Nu m-ai iubit, eram un chip cioplit
În mare grabă pentru-a nu te pierde.
Mă aşteptai tăcut la prima întâlnire,
Doreai să vin, credeam că n-am să pot,
Căci chipul meu neterminat şi hâd, iubite,
Zăcea în atelier pe-un calapod.
M-am pregătit atunci în mare grabă,
Iţindu-mă eu nu m-am arătat,
Căci sufletului îi era ruşine
Cu chipul meu cioplit, hidos, neterminat.
M-am ruşinat atunci la chip, iubite,
Şi am lăsat doar sufletul să te-ntâlnească,
Ştiam, dar multumit-am fost c-ai să-ţi doreşti
Doar de departe să îţi fiu miresă.
Nu-s vinovată, eşti nevinovat,
Căci vălul depărtării ne-a ţinut departe
Nici pân-acum, iubite, tu încă n-ai aflat,
Ani nu mai sunt, ci clipe reci şi seci
Spre-a ne vedea sau pentru-a ne desparte.
Pe veci, iubite, eu nu am să te las,
Voi reveni din când în când la tine,
N-am să m-arăt, dar vlăguită-n glas
Am să te-ndemn să vii cu drag spre mine.
Drumul nu-i scurt, e lung şi-anevoios
Şi cumpeni multe-aşteptă să le-ntâmpini,
Te liniştesc, iubite, nu-i un chip frumos,
E ieftin şi e la-ndemână de vrei să îl răscumperi.
De dragul tău, iubite, eu nu o să m-arăt,
Cuminte te voi mângâia în juru-ţi
Să mă strecor uşor în viaţa ta
N-am să doresc aievea doar în gându-ţi.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa inimii

Inimă, piatră de moară,
Mi-ai făcut viaţa amară.
Ai iubit şi bun şi rău,
Sufăr eu în locul tău.
Tu ai ales numai plăcerea,
Mie mi-ai lăsat durerea.
Dureri care trec greu,
Rănind sufletul meu.

Ai iubit şi rău şi bun,
Lumea mă credea nebun.
Câte nopţi şi câte zile
M-ai purtat pe căi străine!
Inimă n-ai vrut să ştii,
Cătai numai bucurii.
Bucurii care-au trecut,
Dar pe mine m-au durut.
Durerea de iubit,
Uite m-a îmbătrânit.
Noaptea chin, ziua amară
Mi-ai făcut tu, inimioară.
Trece viaţa tu nu vezi.
Nici nu vrei să mă-nţelegi.
De iubit, iubeşti mereu
Îmi faci chinul tot mai greu.
Tinereţea a trecut,
Inimă, dar tu n-ai vrut
De iubit să te opreşti
Te crezi tânără că eşti.

Inimă-am păcătuit,
M-ai împins tu la iubit.
Am iubit cu foc şi dor,
Nu mi-a fost deloc uşor.
Nopţile nu le dormeam,
De iubit îţi căutam.
Ţi-am făcut atâta bine,
Azi îţi baţi tu joc de mine.

Inimă dacă n-ai fi
Omul n-ar mai chinui.
Dar ce-i viaţa fără chin?
Un pahar vărsat cu vin.
Cât de bun, cât de gustos
Nu-l mai poţi lua de jos.
Inimă de n-ai fi fost,
Viaţa-ar fi avut alt rost.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Sfânt te onorez

Îţi aduc cinste — onoare Dumnezeule slăvit
Căci ne-ai dat aici viaţa — Chipul Tău ne-ai dăruit
Eu te laud şi îţi cânt în veci Doamne a Ta Fiinţă
Căci ne-ai dat lumina sfântă ne-ai dat har şi biruinţă
Mă închin o Doamne Ţie şi te laud te slăvesc
Veşnic închinare Tată — eu o iată-ţi dăruiesc
Doar prin Tine în picioare toţi stăm pe acest pământ
Tu eşti Tată Arhitectul — Proiectantul nostru Sfânt
Ne-nchinăm dar astăzi Ţie şi iată îţi mulţumim
De creaţia Ta amplă noi o Tată te slăvim
Tată drag şi scump din ceruri în veci fii glorificat
Căci Însuşi Chipul Tău Sfânt — omenirii Tu ne-ai dat
Glorie în veşnicie — Tată Sfânt te onorez
Căci de-a pururi şi-n vecie Doamne-n Tine mă încrez
Şi iată a mea fiinţă Doamne-ţi cântă şi acum
Că-n Hristos Isus Iubirea ne-ai tăiat o Tată drum

Ia-ne Tu dar mai aproape ca să fim ai Tăi copii
Să-ţi cântăm gloria sfântă Doamne chiar în veşnicii
Dumnezeule Prea Înalt eu te laud şi îţi cânt
Planul Tău şi-Nţelepciunea din al Tău veşnic Cuvânt
Prin care ne-ai dat viaţa şi în ochi ne-ai pus lumină
Părtăşia şi-nchinarea pentru veci Doamne să ţină
Slavă Ţie şi mărire Tată Sfânt şi Minunat
Căci prin Fiul Tău Isus viaţă veşnică ne-ai dat
Îmbrăcaţi în mulţumire Tată noi te lăudăm
Cinste slavă şi mărire ţi-aducem — te onorăm
Şi a noastră fiinţă Doamne pentru veci noi ţi o dăm
Ţie dar în veşnicie Sfinte Tată ne-nchinăm
Prin Isus Mântuitorul vrem să fim pururi ai Tăi
Pe veci smulşi şi-n veşnicie din lumea acelor răi
Slavă Ţie — slavă Ţie căci Tu Tată ne-ai iubit
Şi prin Fiul Tău Isus pentru veci ne-ai mântuit
10 sept. 2019 balcon Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lamentările bătrânului pensionar [The lamentation of the old pensioner]

Deşi m-adăpostesc de ploi
Sub un copac uscat,
Lâng-ale focului văpăi
Cu mulţi am discutat
Politică şi ce-am iubit,
Dar Timpul m-a sluţit.

Flăcăii suliţi pregătesc
Şi pun la cale-un plan,
Iar ticăloşii înfloresc,
Că omul e tiran,
Dar eu la Timp m-am tot gândit,
Căci trupul mi-a sluţit.

Nicio femeie nu s-a dus
Spre un copac uscat,
Dar ce-am iubit şi a apus
În minte am păstrat;
Iar Timpu-n faţă-l scuip mâhnit,
Căci trupul mi-a sluţit.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi renega iubirea

Nu mă îndurera,
în mine ca şi-n tine
trăieşte Dumnezeu,
coroană de iubire.
Ca El noi pătimim
căci poate e firesc,
aşa mai mult să ştim
iubirea, din pocale de cristal, să o sorbim.
Nu-ţi renega iubirea,
nu o închide în cămări obscure
căci sufletul rămâne
inert fără de hrana din prescure.
Că nu mai poţi iubi,
să spui, e nedreptate,
eşti însăşi tu iubirea,
acum şi peste moarte.
El e mereu în tine
n-ai dreptul a-l nega,
trăieşti căci El e si va exista
neancetat în inima ta.
Dezamăgiţi,
de lacrimi şi dureri înfrânţi,
acolo unde iubire nu e
ci doar raţiune probăm,
în imaginar ne refugiem.
Dezleagă iubirea,
primeşte-o, împarte-o,
nu uita că şi El
pe cruce iertarea noastră a dat,
pe bolta cerului lumină a purtat
căci doar iubirea,
destinul lumii a salvat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 110

Ah! E adevărat că am umblat
Şi m-am făcut de râs pe unde-am fost,
Am gândit rău, iubirea am înşelat,
Tarelor vechi din nou le-am dat un rost;
Şi e real că am dispreţuit
Tot ce e drept, dar jur pe ce-i ceresc
C-atunci când am avut un alt iubit
Am înţeles ce mult te îndrăgesc.
Dar acum gata, nu mai fac nimic
Poftele mele nu le mai aprind,
Căci nu vreau să mâhnesc un vechi amic
De-a cărui pasiune eu depind.

Urează-mi bun venit, spre Rai mă îndrept
Când cu iubire tu mă strângi la piept.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, mamă

O, mamă, fără tine pământul e sărac
Şi chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Şi nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".

Iar telefonul tace, deşi mă uit la el,
Cât mi-aş dori acum să văd al tău apel
Şi să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".

Şi mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Şi-aştept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Şi plin de fericire să văd iar chipul tău.

Dar timpul trece, trece şi tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni şi clari?
Ştiu că sunt morţi şi de-aia să vadă nu mai pot
Şi am murit şi eu, chiar dacă nu de tot.

poezie de Octavian Cocoş (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânii tăi, culcuş de lună

În adieri înmiresmate, mă rătăceşti, însă zâmbesc
Pierdut, mi-e teamă câteodată, deşi lunatic, te iubesc
Şi sorb din tine cu dorinţa unui adolescent rebel
Care se pierde, fără voie, în tot ce vrea şi simte el

Iar tu? Aidoma unei aripi, mă-nalţi printr-un sărut, mai sus
Să fiu privirea care vede iubiri celeste la apus,
Cumva din sânii tăi răsare o dulce lună, ceru-i clar,
Pe ei aştern o mângâiere, ce îţi ofer acum în dar

De ce tresari? Dulce petală... catifelezi tot ce atingi,
Cu pielea ta, tu vindeci totul, chiar şi tristeţea mi-o învingi
În ochii tăi eu văd ce lacrimi ai vindecat de ai iubit,
Pe buze mi-a rămas dulceaţă, când cu-ale mele le-ai unit

Tu nu te vezi minunăţie, ai îndoieli, chiar de îţi spun
Că fără tine lumea asta nu ar cunoaşte tot ce-i bun
Parcă visez... dar e trezire, acum te văd, mă minunez
Priveşte veşnic către mine, căci fără tine iar oftez

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil iubit

Copil iubit cu ochi senini
Tu vii din nou printre străini
în peşteră pe paie reci
Tu iarăşi capul Ţi-l apleci.
-Dar astăzi magii nu mai vin
şi nici păstori să-Ţi cânte lin,
Copil iubit cu ochi senini
Tu vii străin printre străini...
Copil iubit cu chipul blând
Te naşti şi azi ca oarecând
de mii de ani în chip sărman
Tu vii în lume an de an.
Şi ştii că cei ce-Ţi cântă azi
scuipa-vor mâine-al Tău obraz
şi totuşi Tu Copil preablând
cobori ca anii rând pe rând.

Demult, cu suflet plin de dor
Te-ai coborât de mila lor-
în ieslea rece-ai fost culcat,
şi nimeni nu s-a-nduioşat.
L-ai Tăi Isuse ai venit,
ei, neştiind Te-au răstignit.
Iar Tu cu suflet plin de dor
iertând, cereai iertarea lor.

Copil iubit, ceresc hoinar,
azi baţi la uşi închise iar.
O, Te-am văzut Copil iubit
din mii de praguri izgonit,
la mii de uşi ai aşteptat
dar în zadar!-Erai uitat.
Azi tot mai mulţi Te-aruncă-afar?
ceresc şi sfânt şi drag hoinar!

Şi totuşi, iar, sub chip sărman
cobori la oameni an de an
cu bine răul să-l plăteşti
să chemi, să ierţi şi să iubeşti;
să-mparţi avutul Tău divin
acelor ce la Tine vin,
murind pe cruce între hoţi
s-arăţi cât îi iubeşti, pe toţi!

Copil, ceresc şi sfânt copil
ascuns sub chipul cel umil,
Tu baţi la toţi, dar toţi se-nchid
mai reci ca piatra lor din zid...
-O, mâine şi ei uşa Ta
pe veci închisă-o vor afla.
Azi plângi Tu starea-n care zac
dar mâine ei vor plânge-n veac.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlăcrimată

Cerul liniştit chiar plânse
Cu boabe grele peste sat,
Luceafărul de sus se stinse
În seara când tu ai plecat,

Şi-n urmă ai lăsat durere
Şi amintiri cu suferinţi –
Cum priveam cândva la stele,
Sau poate-n ochii tăi cuminţi.

Zburat-a cu desăvârşire
Tot ce-am iubit şi ce-am visat,
Căci mii de clipe de iubire
Tu într-o clipă le-ai uitat.

Şi m-ai lăsat înlacrimată
Cu gânduri reci şi ochi pustii,
Visând mereu ce-a fost odată
Şi răsfoind fotografii.

Azi plâng în seri pierdută-n hău
Văzând că ai priviri mai calme,
Vorbesc în nopţi cu chipul tău
Boţind fotografia-n palme.

Şi iar te strig, şi iar te chem,
Şi te aştept ca altă dată...
Poza ta în timp e ghem
În mâna rece, îngheţată,

Iar lacrima din ochii mei
Brăzdează faţa-mi în tăcere,
Închid tăcută ochii grei
Plini de uitare şi durere...

poezie de Diana Enachii (mai 2011)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complimente

- Iubito, fugi de mine?
- Nu, iubite, fug ca să vin la tine!
- Iubito, eşti ca o floare.
- Dar tu, iubite, eşti al meu soare.

- Iubite, hai să fugim în lume,
Să vedem ce ea despre noi va spune.
- Iubito, hai mai bine să ne ducem de pe pământ,
să ne ascundem în sufletul tău cald şi blând.

- Iubito, eşti frumoasă, eşti a mea aleasă
Şi vreau să te fac mireasă.
- Iubite, te iubesc şi te-am iubit mereu
Şi tu eşti alesul meu.

poezie de Vladimir Potlog (1 aprilie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire întemniţată

Iubite, fără mângâierea ta sunt tristă
Şi fără al tău surâs ce în inimă mi-a rămas,
Iar sufletul îmi jeleşte şi n-are batistă,
De atâta plâns, rămânând fără glas.
Iubite, mi-am trimis gândul către tine,
Zburând adiat de vânt ca o pasăre călătoare,
Să te ajungă din urmă, să te aducă la mine,
Căci dorul îmi sfâşie inima, iar sufletul mă doare.
Iubite, fără tine nu mai sunt ca o stâncă,
Sunt ca şi cerul înnorat, ca şi marea agitată,
Fără tine, rana din suflet mi-e tot mai adâncă,
Iar inima-mi bolnavă tânjeşte să fie vindecată.
Iubite, te aştept şi azi, sperând c-ai să te-ntorci,
Să-mi redai fericirea, să zâmbesc ca altădată,
Ca un trandafir să înfloresc, sărutându-ţi buzele dulci,
Să nu mai plâng, căci fără tine iubirea-mi zace-ntemniţată...

poezie de Daciana Lazăr (13 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce fac acum?...

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine,
mi se întâmplă des să mă gândesc,
pătrunsă toată eşti în inimă la mine
şi nu mai pleci, iar eu nu te gonesc

îmi dai o stare de plutire lină,
îmi dai o stare care vreau s-o am,
simt inima cum ţie se închină,
ea, care închinată nu-i de-atâţia ani

îndeamnă să te caut. să mi te-apropii
şi parcă nu-nţeleg şi mă feresc,
să nu-ţi văd chipul, să nu-ţi văd nici ochii,
căci de îi văd deodată mă topesc

îmi este frică, frică-mi e de mine,
de felul meu timid, neînţeles,
o frică de durerile de tine
şi alungarea lor mi-e chinul reales

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine
şi gândul nu m-ascultă să nu mă gândesc
şi toate nopţile cândva senine,
acum cu chipul tău şi-n vise, chinuiesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ncred în Tine

Mă-ncred în Tine, Domnul meu divin,
Smerit mă plec şi-n faţa Ta mă-nchin,
Din cerul Tău măreţ mă cercetează,
Şi calea către Tine-mi luminează.

Condu-mă Tu pe calea Ta mereu,
Cu Tine vreau, căci singur 'mi-este greu,
Singur nu pot înainta, ştii bine,
Tăria mea eşti Tu, puterea ce mă ţine.

Mă-ncred în Tine, Doamne Dumnezeu,
Sprijin mi-ai fost în ceasul cel mai greu,
Când am crezut că nu mai am scăpare,
Mi-ai arătat să văd puterea-Ţi mare.

M-ai ridicat din pulbere, de jos,
Mi-ai spus: Cu Mine eşti victorios.
M-ai luat la pieptul Tău, m-ai mângâiat,
Iertare, mântuire, Tu mi-ai dat.

Mă-ncred în Tine azi şi-n veci de veci,
Din viaţa mea Te rog să nu mai pleci,
Nu mă lăsa să rătăcesc pribeag,
Cu Tine vreau să merg Isuse drag.
Amin!

poezie de Ica Drăgoi (26 septembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regreţi?!

Poate că totuşi poţi întoarce viaţa,
Clipa trăită-netrăită,
Hai... ştiu că poţi, e încă primăvară
Neîncepută, eşti încă 'n viaţă!

Ai obosit de prea mult ce te-am iubit,
Ai îmbătrânit în timp ce ţi-am lipsit,
Un singur sentiment nu,, îmbătrâneşte"
Niciodată, iubirea şi culoarea ochilor!

Privirea ta 'i la fel şi acum, ochii...
La fel de primăvăratici, îi simt...
Privirea ta 'i de argint, la fel de vie
Ca la prima întâlnire-rătăcire!

Sufletul, iubirea e aceeaşi pentru viaţă,
Pentru mine, pentru tine sunt acelaşi
Visător-profet... poet, acelaşi ascultător
De tine, de vers, de viaţa aceasta...

Acelaşi îndrăgostit de timp, de vis,
De ce am iubit, cât te-am iubit, parcă...
Doare, parcă... sigur dorul naşte Muze,
Iubiri confuze... iubiri adevărate... Mari...

Mari iubiri nemuritoare, iubirea mea...
Te-am aşezat peste ce 'nseamnă timp,
Peste ce 'nseamnă viaţa, peste
Mormântul meu de viu, iubita mea...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 33

Ce multe dimineţi în viaţă am văzut
Cum cu un ochi stăpân ating creste trufaşe
Şi cum pe pajişti verzi pun auriu sărut
Şi poleiesc cu aur alchimic pârâiaşe.
Apoi, josnicii nori îi lasă ca să vină
Cu hâdul lor alai pe faţa lor cerească
Şi chipul şi-l ascund de lumea ce suspină
Şi pe furiş spre-apus încep să o pornească.
La fel şi al meu soare cândva a strălucit
Şi-a lui splendoare fruntea din plin mi-a luminat,
Dar ce păcat că numai o oră mi-a zâmbit,
Căci faţa i-a ascuns-o un nor întunecat.

Cu toate-acestea el iubirea n-o huleşte,
Dar lumea se-ntinează când soarele lipseşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare...

Iubiri dulci, ah, Iubire! Nu-s toate-adevărate.
Iubiri în inimi arse de nepăsări prea reci,
Se-adună precum jarul din codrii arşi pe veci...
Iubiri ucigătare, iubiri întunecate!

Cresc doruri după doruri pe-aceleaşi reci poteci,
Iar tu, vis de mistere, din lumi necercetate,
Venind din aurore, din taine luminate,
Ne răscoleşti simţirea prin orice loc când treci...

Tot mai pierdut ni-i glasul şi gândul tot mai sfânt;
Izvoarele din murmur se potolesc şi ele
Când tu apari, se face tăcere pe pâmânt
Sau poate ni se pare... Oricum, nu-s clipe grele,

Dar, Doamne, ce ferici sunt cei care-au stat departe:
Nu-i spulberă iubirea, căci nu-i ştiu al ei foc...
Mă-ntreb: fără iubire, mai bine-i să-ţi faci parte,
Trăind o viaţă-n tihnă, făr-a iubi deloc?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 99

Obraznica violetă am certat:
De unde ai furat al tău miros
Nu din suflarea lui? Şi ţi-ai pictat
Cu purpuriu obrazul tău frumos
În venele celui ce mi-e iubit.
Şi crinul mâna albă ţi-a furat,
Iar măghiranul părul şi-a însuşit;
Şi trandafirii-n spini au tremurat
Îmbujoraţi sau albi că au greşit;
Un altul roz, culorile le-a luat
Şi cu suflarea ta le-a întregit;
Însă când s-a fălit cu ce-a furat
Un vierme nemilos l-a nimicit.

Dar şi-alte flori ce mai există acum
Ţi-au luat culori şi ţi-au furat parfum.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!