Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Valeriu Cercel

Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât ești azi de tulburat
De sudalme și blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ți bătrână încă ține-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub același tricolor?...

Șerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' și sălciile-n maluri ți-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru și Carpați
Dup-atât amar și jale când de-o mamă suntem frați?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă și cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene și privești cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ține la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcați din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

Prutule, ți-am pus gând rău, îți aduci aminte oare
Când voit-a Dumnezeu să nu mai avem hotare?!
Milcovul, fratele tău, în clipa de mântuire
Prinzând hora-n jurul său, l-am secat dintr-o sorbire

Înălțând pe-a' lumii astru, dintr-un sânge, dintr-un lan,
Roșu, galben și albastru, suflet dac, suflet roman,
Liberi, sub același soare, ne-am unit pe veci moșia
Și cu apa-i din izvoare botezând-o România...

Acum este rândul tău, să nu ne mai stai în coaste,
Din Ardeal la Chișinău, românească, mândră oaste,
Toți copiii lui Traian și-ai lui Decebal în frunte
Făr' de lance, buzdugan, tricolor vom face punte

Peste malurile tale, peste lunci, dealuri, câmpii
Să te prinzi în hora mare, ca un frate să ne fii,
Să nu ne mai fi povară, să ne-ajuți când ne-o fi greu,
Să lași româneasca țară, cum ne-a dat-o Dumnezeu.

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Glasul Mioritic

De stai s-asculți în taină a neamului durere,
Auzi cum din adâncuri se-nalță către noi,
Strigăt de iubire de neam ce-ți dă putere,
Pământul ce ne ține ascunde mulți eroi.

De stai s-asculți în munte a codrilor poveste,
Ai să auzi în șoaptă legende cu haiduci,
Ce stăpâneau Carpații și falnicele creste,
Și se-adunau în cete la umbra de sub nuci.

De stai s-asculți cum marea la Pontul Euxin,
Îmbrățișează țărmul de veacuri neștiute,
Ai să auzi în valuri a neamului suspin
Și cântecul sirenei ce varsă lacrimi multe.

De stai s-asculți adâncul din spațiul mioritic,
Auzi cum plâng străbunii în somnul zbuciumat,
ne-am pierdut iubirea de neam și de mirific,
Și ne-am vândut pământul și ne-am înstrăinat.

De stai s-asculți la Țebea gorunul cum foșnește,
Ai să-l auzi pe Iancu cum strigă către noi:
-Vă dușmăniți voi frații? Dușmanul vă-ncolțește!
Vorbiți aceeași limbă! Nu faceți război!
.
De stai s-asculți cum Oltul la Cozia izbește,
Zidul Mănăstirii să-l scoale pe Bătrân,
Ai să-l auzi pe Mircea din somn cum ne grăiește:
De ce vindeți pământul? E Sufletul Străbun!

De stai s-asculți la Putna, Slujba Învierii,
Ai să auzi cum Ștefan se roagă pentru neam,
piară pe vecie blestemul trădării,
Să nu mai fie-n țară nici urmă de orfan.

De stai s-asculți cum vântul șuieră-n Carpați,
Ai să auzi cum Lupul lui Decebal ne cheamă,
-nfăptuim Unirea și pacea între frați.
Dacia Străbună la toți ne este mamă.

De stai s-asculți văzduhul pe culmea caraimană,
Ai să auzi cum cântă Pasărea Măiastră,
Și ai s-auzi în trilu-i duios pe daca mamă,
Ce-alină de milenii toată durerea noastră.

poezie de
Adăugat de Ștefan SilvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fratelui de peste Prut

Aș vrea -mi fie sărbătoare,
O zi la care ne-am gândit,
Iubite frate-al meu rănit,
De dincolo de râul mare!

E Prutul rana ce ne doare
De-un veac și încă ne mai dor
Străbunii ce-au murit cu dor
vadă România Mare!

În piept ne bate, încă, tare
Aceeași inimă de daci,
Și cum să tac și cum să taci,
Când strigă-n noi Ștefan Cel Mare?

O limbă-avem, în care scris-a
Luceafărul, pe cerul sorții,
Că-n veci vom fi deasupra morții,
Uniți, din Nistru pân' la Tisa

Și pân' la Dunăre și Mare,
Că însuși Dumnezeu dorește
fim poporul ce-nflorește
Grădina Maicii Lui sub soare.

E timpul, frate-al meu rănit,
intri-n casa părintească;
Te-aștept cu dragoste frățească
Și-uniți vom fi de neclintit!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Hora Unirii

Hai dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o faptură și de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!

cântec, muzica de Alexandru Flechtenmacher, versuri de din Steaua Dunării (1856)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Așa ai și rămas

O umbră albă din izvoare
Se nalță lin, tremurător...
Și-un gând îmi vine-ncet în zbor –
Un gând cu lacrimi de iertare.

Și zile mor în ori târzii,
Și zile nasc din vis de veci...
Cum ai putut așa pleci?!
Cum ai putut să nu mai vii?!

Dar a rămas în urma ta
Nemuritoare pe toți vecii,
Când dau în floare liliecii
Nuanțe magice de stea.

Acel Luceafăr răsărit
Ce seri întegi îl tot privescu,
Și-un gând, răsună-n infinit:
frate ești cu Eminescu.

Privesc la cer în seri târzii
Și parc-aș vrea măreț strig:
Unde te-ai dus atunci, nea Grig,
Și oare când o să revii!?

Și visul tău născut din soare
Cu dragoste umplut-a cerul.
Așa ai și rămas – Vieru,
Triumfător, făr' de hotare.

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În țara numită România

Oameni buni și lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpați și mare.
România legendară
cu români de viță rară.
România dodoloață
unde toți am primit viață.
Am stat de strajă la hotară
și-am apărat această țară.
Aici ne e țara și neamul.
Aici ne e râul și ramul.
Aici viața nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleși cârmuiască
închină țara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai dăm mână cu mână
cei cu nație română!
readucem în țară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost și vom rămâne
stăpâni pe ape și pe grâne.
Vom trăi și vom lucra moșia
aici, în țara numită ROMÂNIA

poezie de (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

O, suflete...

O, suflete ce-n rău apuci,
de-ai ști tu-n ce adânc te duci.
De-ai ști-n ce-adânc cădea-vei greu
când umbli fără Dumnezeu.

În tina greului păcat
în moarte tu te-ai scufundat.

Nu vezi tu oare cum de sus
te cheamă harul lui Isus?

Întoarce azi la El-napoi
și las-al relelor nevoi!

El pentru tine S-a jertfit,
cu ce iubire te-a iubit!

— Poți tu urechea să-ți înfunzi
la glasul Lui să nu răspunzi?

Poți tu să-ți Žcoperi ochii tăi
și să mai mergi pe rele căi?

Poți tu când azi așa duios
te cheamă harul lui Hristos,

și-l al iubirii dulce prag
te-așteaptă El cu-atâta drag?

Poți oare tu să nu te-apleci?
— Ah, cum vei plânge-n veci de veci!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești tu!

Te recunosc:
ziua aceasta însorită
este surâsul tău
care prevestește primăvara!

Nu-i chip mă amăgești:
Tu ești steaua polară!
Stai neclintită
în inima mea.

Te recunosc după cum sclipești
prin norii de sticlă
risipiți pe cer,
după cum strălucești
din fundul adânc al mării...

Sunt hotărât
mă afund în mare
printre rechini
și printre scafandri
culeg de la fund
steaua polară.

Te recunosc
în desenele pe care norii
le desăvârșesc pe cer:
ești tu!

Te recunosc
după umbrela
sub care stai
când plouă...

poezie clasică de din Cartea cu oglinzi (1962)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 21 februarie 2017.
Distribuie

Nici nu știu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit și-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
și acum ca și atunci, în iubirea-i neclintită,
țara a cântat în rând, dragostea și-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă și ne cheamă,
când suntem mai abătuți, când iubim, când timpu-i dramă
și cum el a aranjat spațiul, cerul și natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleștează gura

nici nu știu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană și pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit trezească din morminte,
pe cei mulți și prigoniți, astăzi rupți de cele sfinte
și atunci ca și acum versul său ascunde doruri
și de țară și de crâng și de flori și păsări stoluri

trece timpul peste noi și înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt și veghează și îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munți, sub lună
și de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mai vreau!

Nu mai vreau fim țara lui "poate",
și poporul lui "lasă că trece",
nu mai vreau trăim dând din coate,
fim neamul ce veșnic petrece

Nu mai vreau fim țara lui "parcă",
fim neamul lui "lasă așa",
pe uscat să tot tragem de-o barcă,
duhnim a Fanar și manea

Nu mai vreau fim țara lui "lasă",
"lasă, bă, așa, că-i haios",
trăim din "nu văd", și "nu-mi pasă"
când se-aruncă totul pe jos

Nu mai vreau fim neamul lui "stai, că"
"nu mi-ați spus", "n-am aflat", "n-am văzut"
fim neamul lui "vere" și "taică",
al lui "frate, mor, n-am știut"

Nu mai vreau fim țara lui "dacă",
a lui "nu știu", "nu vreau", și "nu pot"
și de viața noastră săracă
cântăm că ne doare în cot

Nu mai vreau fim țara în care
câinii sunt pricepuți covrigari,
unde porcii învață zboare,
și pe scenă cântă măgari

Nu mai vreau sfânta Limbă Română,
siluită prin șanț și hârtoape,
când la sfaturi înalte se-adună
corigenți, pierde vară și țoape

Nu mai vreau sufle doar vântul
prin săraca noastră cămară,
și să văd cum, străinii, pământul
țării mele l-ar scurge afară

Nu mai vreau murim prin spitale,
umiliți și sarcastic uitați!
Și copiii cu burțile goale
către școli să-i văd dezbrăcați

Nu mai vreau văd cum părinții,
care viețile lor ni le-au dat,
părăsiți sunt de noi, și de sfinții,
pentru care-n genunchi s-au rugat

Nu mai vreau viața noastră s-o pună
zi de zi, pe osii de dric,
îmbuibații ce toate le-adună
și, la schimb, țării nu-i dau nimic

Nu mai vreau văd cum se stinge
visul nostru an după an,
cum politica lumii ne-mpinge
ca pe-o turmă de oi, pe maidan

Nu vreau să mai fim țara-n care
foamea-n oase și suflete scurmă,
trăim din noroc și-ntâmplare
și din mintea "cea de pe urmă"

Nu mai vreau văd că în țară
numai umbrele noastre rămân,
că tot pleacă la muncă pe-afară
tot ce-i bun în poporul român

Hai, prieteni, încă o dată,
toți ce suntem de-un neam și de-un sânge,
lepădați tăcerea vinovată,
românește strigăm: ajunge!

sfârșim odată nebunia
care parcă ne-a cuprins pe toți -
n-a ajuns, în lume, România
cuib de haimanale și de hoți!

Cât mai suntem liberi pe pământ,
se-audă-n lume românește,
sufletul din noi e drept și sfânt,
Dumnezeu din ceruri ne iubește

Dar spre-a împlini dragostea Sa,
n-aștepta, în rugă, o minune!
Nu muta în ceruri lupta ta,
pe pământ, deșteaptă-te, române!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Poezie de Paști

Când Paștile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri și dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt și acum, pe prispă, dimineața,
Cernându-și fluturașii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingășie fața
Cireșii alintându-se în floare,

Și-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnița bătrână;

Se anunța o mare sărbătoare,
Iar martoră era și Luna plină:
Va coborî din morți, spre Înălțare
Isus, a lui Maria, cu lumină!

Că începea așa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Și lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin ușa din cerdac,

Ne ușuram și trupul de povară
Și sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam și eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam și noi, deh, la mâncare,
Că popa nu știa, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Și toate le-așezau la locul lor,
Știau bătrânii bine, fără școală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

În miez de noapte, satu-n așteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paște și lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-așteptau pe masa plină
Sfințite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năștea și la-nvierea Lui,

Și câtă bucurie, -ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare și cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiștea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeași luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aș vrea vin din nou în satul meu,
În zi de Paști, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paște iar și Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranță-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua și sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de din Durere românească
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Valeriu Cercel

Poezie de Paști

Când Paștile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri și dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt și acum, pe prispă, dimineața,
Cernându-și fluturașii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingășie fața
Cireșii alintându-se în floare,

Și-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnița bătrână;

Se anunța o mare sărbătoare,
Iar martoră era și Luna plină:
Va coborî din morți, spre Înălțare
Isus, a lui Maria, cu lumină!

Că începea așa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Și lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin ușa din cerdac,

Ne ușuram și trupul de povară
Și sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam și eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam și noi, deh, la mâncare,
Că popa nu știa, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Și toate le-așezau la locul lor,
Știau bătrânii bine, fără școală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

.......................................

În miez de noapte, satu-n așteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paște și lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-așteptau pe masa plină
Sfințite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năștea și la-nvierea Lui,

Și câtă bucurie, 'ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare și cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiștea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeași luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aș vrea vin din nou în satul meu,
În zi de Paști, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paște iar și Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranță-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua și sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La început

Am vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viață ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învățat cum să muncim
Și viața cum s-o trăim.
De copii să avem parte
ducă viața mai departe.
Așa a fost la început
Când viața a apărut.

poezie de (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Vede

Dumnezeu vede
Cum gândurile mor
Și-și varsă cuvinte-n emoții,
Până te umpli,
Din nou,
De sensuri.

Dumnezeu vede
Cum scazi în putere
Și-și pune un umăr în încercare
Până crești,
Deodată,
Mai mare.

Dumnezeu vede
Cum uiți să privești
Și-ți pune ochelari pe nas,
Până vezi
Altfel,
Înainte.

Dumnezeu vede
Cum visele se-ascund
Și le proptește-n soare,
Până le prinzi,
Jenat,
De mână.

Dumnezeu vede
Cum uiți iubești,
Și-ți presară coincidențe în pași
Până strângi,
Frumusețea,
În brațe.

Dumnezeu vede
Cum taci în răspunsuri,
Și-ți construiește întrebări,
Până naști,
Din tine,
Fapte.

poezie de (7 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Teatru pustiu

Ai spus că tu ai vise
și vrei le-mplinești,
Cum vei putea, tu, oare
poți le trăiești?
când sufletul tău zace
răpus într-un trecut
ce nu simte dorință
și-n care te-ai pierdut...

Cum vei putea-nțelege
când tot ți se va da?
așa cum tu speri, încă,
să ai în viața ta;
Cum vei decide prețul
la tot ce ai cerut?
dacă iubirea-n tine,
demult, a decăzut...

Ai spus că tu ai vise,
dar suflet ți-a rămas?
Îți va ajunge, oare,
să fii doar bun-rămas?
Ce rost mai e în tine?
cu trup frumos, dar gol...
Tu, care, în Iubire,
nu poți primi un rol!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cantec

N-a fost fie mai frumoasă pasăre decât omul
Inima lui cuib de nesfârșite iubiri
Cerul, corola albastră pe care se așează norii să plângă
O imensitate pământul cu greieri cântând,
Lasă-ne Doamne mereu liberi
Azi și mâine și poimâine,
E-o vreme când vom zbura singuri spre Tine.

Dumnezeu din când în când
Obișnuiește ia câte o mână de stele
Blajin, le împrăștie peste pământ
Răsar atunci oameni lumină...
Ia uite-i cum aleargă mângâind ierburi,
Nu-i așa Doamne că pământul e-o minge?

poezie de
Adăugat de Ildico AsandeiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nimic nu-i mai frumos pe lume

Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.
Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-amenințe
Și ce-ar putea să-ți facă rău?

Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ți-o dea?

Când orbului îi ești vedere
Și șchiopului îi ești picior
Când ești orfanului părinte
Și slabului ocrotitor.

Când ți-e cuvântul tău ca roua
Când ești ca ploaia așteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va crește
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând și-n număr
Și-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcușul vieții tale
Va fi ca drumul cel ușor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept și singur viitor.

Atunci prin tine-nbogățire
Mulțimi în veac te vor cinsti
Și cine-ar știi în veșnicie
Pe cât întins vei străluci!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lui Eminescu

El este firescul
Luceafăr al poeziei.
Este Eminescu
Lumina României.

Eminescu va fi
Pentru noi făclia.
Versul lui va dăinui,
Cât va fi România.

Cum soarele își pune
Lumina peste astre,
Eminescu rămâne
În inimile noastre.

Cântecul și poezia,
Eminescu ni le-a dat.
Stăpâni peste România,
Dumnezeu ne-a așezat.

În "țara" lui "de glorii",
În "țara" lui "de dor",
Înscriem noi istorii,
Sub mândrul tricolor.

poezie de (16 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ai văzut?

Ai văzut vreun suflet plin de cicatrici,
de ploi udat, cu răni și plin de frici?
Ai văzut cum ochi-s calzi și blânzi,
de iubire și frumos ei flămânzi?
Ai văzut cum își poartă a sa cruce,
fără de povară sa a se dezice?
Ai văzut cum într-un cocon stă închistat,
de când ai săi semeni l-au alungat?
Ai văzut tăcerea din privirea lui,
și durerea tristă a glasului?
Ai văzut vreun suflet, două, trei,...
de atâtea ori, când te plimbi pe alei?

Și de-ai văzut, de ce-ai tăcut?
De ce-ai plecat, de ce-ai crezut?
Că ziua de mâine ne mai aparține,
Când în suflet avem atât de puține,
Lucruri frumoase de dăruit,
Când sufletu-n noroi e zugrăvit?
Și te întrebi: de unde atâta răutate?
Și mai ceri de la Dumnezeu dreptate???

poezie de (7 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica BurteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tentativă de gelozie

Cum trăiești cu alta, oare,
E mai simplu? - Vâsle bat! -
Ca profilul unor țărmuri,
Iute, s-a îndepărtat.

Amintirea mea, un plaur?
(Sus, pe cer - nu pe talaz!)
Suflete surori voi-v-aș
Nu îndrăgostite - azi!

Cum trăiești oare cu-o simplă
Muritoare? Fără zei?
Suverana-i detronată,
Tu, la fel (naintea ei).

Cum trăiești - cu griji mărunte?
Te strecori? Te îmbrâncești?
Veșnic bir banalității,
Sărăcuțele, plătești?

"Neorânduială, zbucium -
Basta! Casă-mi închiriez."
Cum trăiești cu-o oarecare -
Tu, alesul meu, ales?

Sunt merindele mai bune,
Mai firești? Zi tot ce ai!
Cum trăiești cu-n simulacru,
Tu, despot peste Sinai!?

Cum trăiești cu o străină
De prin preajmă? Dragă - da?
Al lui Zeus frâu, rușinea,
Nu lovește fruntea ta?

Cum trăiești - voinic și teafăr -
Cântecele sună? Tac?
Rănile conștiinței treze,
Sărăcuțele, ce-ți fac?

Cum trăiești - e greu tributul -
Cu o marfă dintr-un vraf?
După marmuri de Carrara,
Cum trăiești cu-n ghips, cu-n praf?

(Dintr-un bloc era zeița,
Dăltuit - și-apoi zdrobit!)
Cum trăiești cu-o oarecare,
Tu, stăpân al lui Lilith!?

Ești sătul de noutatea
De la târg? De vrăji sătul?
Cum trăiești cu-o pământeană,
Simțu-al șaselea de nu-l

Afli-n ea? Dar fericire
Ai găsit? În negrul hău -
Cum trăiești, iubire? Greu ți-e?
Cum, cu altul, îmi e greu?

poezie clasică de din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 4 ianuarie 2017.
Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Nicicând supusă

Și mă privea neliniștit
Într-o culoare despletită,
În locul care mai stingher
El se simțea, iar eu gonită.

Se zice că eu l-am chemat
îmi arate a mea cale,
Iar el, destinul răzvrătit
Mi-o-nfățișă în dor și jale.

Uimirea mea, capăt de drum;
Așa cum ar fi fost fie,
Dar n-am s-ajung și să renunț
Când am încă speranța vie.

Au năpădit fiorii reci
Când pleoape grele acum se lasă,
Dintr-o iubire sorbi tristeți
Cu-aceeași poftă virtuoasă.

Peste coline, peste ani,
Ce-a fost acum n-o să mai fie
Va fi prieten și dușman
Același care o să vie...

Nicicând supusă vreunui dor,
Când s-a unit lacrima rece
Cu agonia dintr-un crez,
În urme care se vor trece...

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de CorneliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!