Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat
De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor?...

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi
Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

Prutule, ţi-am pus gând rău, îţi aduci aminte oare
Când voit-a Dumnezeu să nu mai avem hotare?!
Milcovul, fratele tău, în clipa de mântuire
Prinzând hora-n jurul său, l-am secat dintr-o sorbire

Înălţând pe-a' lumii astru, dintr-un sânge, dintr-un lan,
Roşu, galben şi albastru, suflet dac, suflet roman,
Liberi, sub acelaşi soare, ne-am unit pe veci moşia
Şi cu apa-i din izvoare botezând-o România...

Acum este rândul tău, să nu ne mai stai în coaste,
Din Ardeal la Chişinău, românească, mândră oaste,
Toţi copiii lui Traian şi-ai lui Decebal în frunte
Făr' de lance, buzdugan, tricolor vom face punte

Peste malurile tale, peste lunci, dealuri, câmpii
Să te prinzi în hora mare, ca un frate să ne fii,
Să nu ne mai fi povară, să ne-ajuţi când ne-o fi greu,
Să laşi româneasca ţară, cum ne-a dat-o Dumnezeu.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul Mioritic

De stai s-asculţi în taină a neamului durere,
Auzi cum din adâncuri se-nalţă către noi,
Strigăt de iubire de neam ce-ţi dă putere,
Pământul ce ne ţine ascunde mulţi eroi.

De stai s-asculţi în munte a codrilor poveste,
Ai să auzi în şoaptă legende cu haiduci,
Ce stăpâneau Carpaţii şi falnicele creste,
Şi se-adunau în cete la umbra de sub nuci.

De stai s-asculţi cum marea la Pontul Euxin,
Îmbrăţişează ţărmul de veacuri neştiute,
Ai să auzi în valuri a neamului suspin
Şi cântecul sirenei ce varsă lacrimi multe.

De stai s-asculţi adâncul din spaţiul mioritic,
Auzi cum plâng străbunii în somnul zbuciumat,
Că ne-am pierdut iubirea de neam şi de mirific,
Şi ne-am vândut pământul şi ne-am înstrăinat.

De stai s-asculţi la Ţebea gorunul cum foşneşte,
Ai să-l auzi pe Iancu cum strigă către noi:
-Vă duşmăniţi voi fraţii? Duşmanul vă-ncolţeşte!
Vorbiţi aceeaşi limbă! Nu faceţi război!
.
De stai s-asculţi cum Oltul la Cozia izbeşte,
Zidul Mănăstirii să-l scoale pe Bătrân,
Ai să-l auzi pe Mircea din somn cum ne grăieşte:
De ce vindeţi pământul? E Sufletul Străbun!

De stai s-asculţi la Putna, Slujba Învierii,
Ai să auzi cum Ştefan se roagă pentru neam,
Să piară pe vecie blestemul trădării,
Să nu mai fie-n ţară nici urmă de orfan.

De stai s-asculţi cum vântul şuieră-n Carpaţi,
Ai să auzi cum Lupul lui Decebal ne cheamă,
Să-nfăptuim Unirea şi pacea între fraţi.
Dacia Străbună la toţi ne este mamă.

De stai s-asculţi văzduhul pe culmea caraimană,
Ai să auzi cum cântă Pasărea Măiastră,
Şi ai s-auzi în trilu-i duios pe daca mamă,
Ce-alină de milenii toată durerea noastră.

poezie de Ştefan Silva
Adăugat de Ştefan Silva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul Basarabiei

Prutule ce curgi grăbit la vale
Nu ţi-e milă de acest popor,
Nu te mişcă această-adâncă jale,
Nu te înfioară-al nostru dor?

Tu nu ştii că noi avem o mamă
Şi doi taţi, un dac şi un roman,
Din care-am ieşit, de bună seamă:
România, Decebal, Traian?

Şi atunci, de ce-ai privirea rea,
Când şi-aşa suntem bătuţi de soartă?
Apa ta ce-n veacuri ne unea
Acum a ajuns să ne despartă.

Astăzi nu mai vrem un pod de flori
Şi-un potop de vorbe şi poveşti
Ci sub tricolor, încrezători,
Vrem un pod de inimi româneşti.

poezie de Octavian Cocoş (9 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina Prutului

Hotar de ţară te-au făcut,
Că stăpânii aşa au vrut.
Prutule - apă amară,
Treci prin inimă de ţară.
Desparţi fraţi de surioară.
Desparţi mamă de copii.
Prutule, dar tu nu ştii,
Tu nu ai avut copii.
Că pe tine nu te doare,
Tu eşti apă curgătoare.
Şi-ţi aduni apele toate,
De pe maluri-ţi surate.
Ele sunt lacrimi de jale
De la fraţi şi surioare.
Tu le duci, le duci la vale
Doinind cântecul de jale.
Şi ai pus în versul lui
Lacrima românului!
Şi durerea lui amară
Pentru neam şi pentru ţară.
Iar la şapte ani, o dată
Vii cu apa-nvolburată,
Peste câmpii şi peste sate.
Distrugi malurile surate.
Parc-ai vrea să faci dreptate.
Dar dreptate cum să faci?
Tu când apele-ţi retragi
Respecţi albia ta sfântă
Şi o sapi, o sapi adâncă

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?

Îţi mai aduci aminte de prima întâlnire
Când inima în piept bătea fără oprire?
Îţi mai aduci aminte de prima sărutare
Şi cum ne-mbrăţişam în noaptea-mbietoare?

Îţi mai aduci aminte când ne plimbam pe plajă
Şi visurile noastre erau precum o vrajă?
Îţi mai aduci aminte ce bine ne simţeam
Când tu m-aveai pe mine şi eu pe tin' te-aveam?

Îţi mai aduci aminte ce mult vorbeam şi tare
Când mână-n mână alături ieşeam la o plimbare?
Îţi mai aduci aminte cum zilele treceau
Chiar dacă era soare ori ploile veneau?

Îţi mai aduci aminte c-aveam doar o dorinţă
Ca focul să-l aprindem în trup şi în fiinţă?
Îţi mai aduci aminte cum inima ofta
Şi cum de-atâta poftă cu totul se topea?

Îţi mai aduci aminte ce tandru mă priveai
Fiindcă vedeai în mine fiinţa ce-o iubeai?
Îţi mai aduci aminte cum mâna mi-ai întins
Ştiind că soarta-n suflet văpaia ne-a aprins?

Îţi mai aduci aminte iubirea ce-am simţit
Şi ziua-n care-am spus un "da" ce ne-a unit?
Îţi mai aduci aminte la drum cum am plecat
Cu o iubire pură şi sufletul curat?

Îţi mai aduci aminte că ne-am promis mereu
Să ne iubim întruna la bine şi la greu?
Îţi mai aduci aminte promisiunea sfântă
Că fericiţi vom fi, tristeţea va fi-nfrântă?

Îţi mai aduci aminte copilul cum ţineai
Şi cum îl legănam atunci când oboseai?
Îţi mai aduci aminte ce viaţă bună aveam
Şi cum în armonie familie eram?

Îţi mai aduci aminte cât ne iubeam de tare
Şi cum râdeam întruna cu lumea la picioare?
Îţi mai aduci aminte ce mult am suferit
Când vremea a fost dură, cuvântul nerostit?

Îţi mai aduci aminte cum am jelit de-aprins
Că ne-au plecat părinţii şi-al nostru foc s-a stins?
Îţi mai aduci aminte ce chin am îndurat
Atunci când lumea noastră pe dos s-a răsturnat?

Ce s-a ales de viaţa ce-am dus-o amândoi?
Ce a păţit iubirea cea sfântă dintre noi?
Unde s-a dus sărutul duios de noapte bună
Şi îmbrăţişarea caldă din nopţile cu lună?

Mă-ntreb, a fost aievea? Putem face ceva?
Că vreau la tine-n braţe, eu simt în sinea mea.
Şi de la capăt oare putem ca să o luăm
Să stăm alături iarăşi, iubirea s-o gustăm?

poezie de Marcia A. Newton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratelui de peste Prut

Aş vrea să-mi fie sărbătoare,
O zi la care ne-am gândit,
Iubite frate-al meu rănit,
De dincolo de râul mare!

E Prutul rana ce ne doare
De-un veac şi încă ne mai dor
Străbunii ce-au murit cu dor
Să vadă România Mare!

În piept ne bate, încă, tare
Aceeaşi inimă de daci,
Şi cum să tac şi cum să taci,
Când strigă-n noi Ştefan Cel Mare?

O limbă-avem, în care scris-a
Luceafărul, pe cerul sorţii,
Că-n veci vom fi deasupra morţii,
Uniţi, din Nistru pân' la Tisa

Şi pân' la Dunăre şi Mare,
Că însuşi Dumnezeu doreşte
Să fim poporul ce-nfloreşte
Grădina Maicii Lui sub soare.

E timpul, frate-al meu rănit,
Să intri-n casa părintească;
Te-aştept cu dragoste frăţească
Şi-uniţi vom fi de neclintit!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi şi la durere
Unde-s doi puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o faptură şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

cântec, muzica de Alexandru Flechtenmacher, versuri de Vasile Alecsandri din Steaua Dunării (1856)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ziduri cad, şi blocuri se destramă...

... şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
când oare răul dintre noi şi Mamă
va deveni pârâu interior?!

suntem cu veşniciile de-o seamă
pământul nostru-i de la Dumnezeu
când oare scumpa noastră Mamă
ne vei aduce iar la sânul tău?!

când oare n-oi mai sta la vamă
în drum spre bucureşti şi chişinău
când oare numele purtat de Mamă
îl vei purta şi tu, poporul meu?!

şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
şi va veni o zi când peste noi şi Mama
va fâlfâi un singur tricolor...

poezie de Iurie Osoianu (30 august 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tabloul...

(lui Theodor Aman)

Privesc tabloul tău "Hora Unirii",
Din anu-acela cei cu el de-o seamă,
Când România, buna noastră mamă,
Purta pe frunte nimbul izbăvirii...

Mă răscoleşte umbra amintirii
Şi parcă-aud mulţimea cum aclamă,
Un Domnitor, doar unul se proclamă,
În ceasu-acela mare al înfrăţirii.

Tabloul tău cuvântă ca şi slova
Şi-atât de scumpă-mi este mie hora
Că cei de-aici, străbunii din Craiova,

De cum ştiură că sosise ora,
Cu Ţara Românească şi Moldova,
Un imn le înălţară, tuturora.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Câmpul lui Horea

Pe Câmpul lui Horea fulgii coboară,
Binecuvântări dalbe lin pogorând,
Mângâieri cereşti pentru întreaga ţară,
Ce mândră-şi ridică un tricolor fluturând.

Urmaşii Romei la Alba acum se adună,
Din ţara ce a fost o Vale a Plângerii,
În Hora Unirii se prind cu toţii de mână,
Cu cămăşi şi iţari, albi cum sunt îngerii.

Se adună românii, mănunchiuri ca grâul,
Sub cerul albastru cu nori risipiţi,
Curgând înspre Alba, cum curge râul,
De azi înainte, sub tricolor, sunt uniţi.

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezeşti cumva
dimineaţa,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezeşti aşa cum mă ştiai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauţi lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă opreşti doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,

mai stai tu,
în tine,

nici nu ştii cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopţii,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înşine
şi din
ceilalţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei să fii nemuritor...

De vrei să fii nemuritor
Poete scrie pentru ţară
Vers simplu dar cutezător
În el mândria de popor tresară.

Scrie de daci şi de romani
De munţi de râuri şi câmpii
De muncitori şi de ţărani
De cântecul voios de ciocârlii

Scrie de ce ni-i drag, de ce iubim
De eşti poet şi de partid să scrii
Prin el în ţară liber azi trăim
Scrie cât mai frumos asa cum ştii

Să scrii că noi muncim din greu
Că totul nu-i aşa cum vrem
Dar mergem înainte tot mereu
Noi făurim uniţi tot ce avem

În tricolor avem simbol deplin
Albastru cer cu stele şi senin
Galben din holdele bogate aurii
Roşu ca sângele vărsat în bătălii.

poezie celebră de Nicolae Ceauşescu din carneţelul personal de note al Preşedintelui Nicolae Ceauşescu, singura poezie scrisă de Nicolae Ceauşescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei să fii nemuritor

De vrei să fii nemuritor
Poete scrie pentru ţară
Vers simplu dar cutezător
În el mândria de popor tresară.

Scrie de daci şi de romani
De munţi de râuri şi câmpii
De muncitori şi de ţărani
De cântecul voios de ciocârlii

Scrie de ce ni-i drag, de ce iubim
De eşti poet şi de partid să scrii
Prin el în ţară liber azi trăim
Scrie cât mai frumos asa cum ştii

Să scrii că noi muncim din greu
Că totul nu-i aşa cum vrem
Dar mergem înainte tot mereu
Noi făurim uniţi tot ce avem

În tricolor avem simbol deplin
Albastru cer cu stele şi senin
Galben din holdele bogate aurii
Roşu ca sângele vărsat în bătălii.

poezie clasică de Nicolae Ceauşescu din carneţelul personal de note al Preşedintelui Nicolae Ceuşescu, singura poezie scrisă de Nicolae Ceuşescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGUR CÂND EŞTI...

Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simţit,
dorul mare, nesfârşit,
departe de cel iubit!
Ştii, tu, cum e sa fii
departe, să-ţi simţi inima
cum plezneşte în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire şi nu a rămas
doar o simplă amintire?
Ştii tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simţi singur,
printre stele şi şoapte,
şi să-ţi doreşti o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când eşti
îţi doreşti să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simţi apăsarea
tristeţii, în nopţile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Şi nu cred că ştii
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele tău

De, cutreierând pădurea, auzi pomii cum vorbesc
Şi-asculţi Doina răsunând când glăscioare ciripesc,
Dacă simţi cum tristul codru Mioriţa iar îngână
Şi, din zidul Mănăstirii, plânsul Anei cum răsună,

Dacă Marea Neagră veşnic ochii tăi o văd albastră
Iară Delta Dunăreană, pentru tine, nu-i sihastră,
Dacă eşti semeţ şi falnic, precum nobilii Carpaţi,
De cunoşti că pân' la Nistru locuiesc tot ai tăi fraţi,

Dacă ştii că Poezia un Luceafăr o veghează
Ce, prin opera-i divină, ţi-a vrut conştiinţa trează,
De îmbraci cu fală ia, la biserică, în lume,
De te-amuzi citind,, Păcală" şi-ale sale snoave, glume,

De nu crezi că Ţepeş-Vodă e Dracula sau vampir,
Pentru că e Domn de seamă al poporului martir,
De-ai citit măreţe fapte din gloriosul trecut,
Despre Mircea, despre Ştefan, care i-au fost gliei scut,

Dacă ştii că-n vene-ţi curge sânge de dac şi roman,
Că te tragi din Decebal şi din viteazul Traian,
Iar pe strămoşeasca glie vrei să fii în veci stăpân,
Ţara ta e România, numele îţi e: Român!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa ai şi rămas

O umbră albă din izvoare
Se nalţă lin, tremurător...
Şi-un gând îmi vine-ncet în zbor –
Un gând cu lacrimi de iertare.

Şi zile mor în ori târzii,
Şi zile nasc din vis de veci...
Cum ai putut aşa să pleci?!
Cum ai putut să nu mai vii?!

Dar a rămas în urma ta
Nemuritoare pe toţi vecii,
Când dau în floare liliecii
Nuanţe magice de stea.

Acel Luceafăr răsărit
Ce seri întegi îl tot privescu,
Şi-un gând, răsună-n infinit:
Că frate eşti cu Eminescu.

Privesc la cer în seri târzii
Şi parc-aş vrea măreţ să strig:
Unde te-ai dus atunci, nea Grig,
Şi oare când o să revii!?

Şi visul tău născut din soare
Cu dragoste umplut-a cerul.
Aşa ai şi rămas – Vieru,
Triumfător, făr' de hotare.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, suflete...

O, suflete ce-n rău apuci,
de-ai şti tu-n ce adânc te duci.
De-ai şti-n ce-adânc cădea-vei greu
când umbli fără Dumnezeu.

În tina greului păcat
în moarte tu te-ai scufundat.

Nu vezi tu oare cum de sus
te cheamă harul lui Isus?

Întoarce azi la El-napoi
şi las-al relelor nevoi!

El pentru tine S-a jertfit,
cu ce iubire te-a iubit!

— Poţi tu urechea să-ţi înfunzi
la glasul Lui să nu răspunzi?

Poţi tu să-ţi ´coperi ochii tăi
şi să mai mergi pe rele căi?

Poţi tu când azi aşa duios
te cheamă harul lui Hristos,

şi-l al iubirii dulce prag
te-aşteaptă El cu-atâta drag?

Poţi oare tu să nu te-apleci?
— Ah, cum vei plânge-n veci de veci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit în miez de noapte Zamolxis

A venit în miez de noapte, Zamolxis ca să ne spună,
Că nu ne mai este frate. Nu mai suntem împreună.
Politica ne-a despărţit, averile ne-au învrăjbit.
Nu mai avem zile bune. Ne-am împrăştiat prin lume.
"Săracii daco-romani, aţi rămas de-acum orfani.
Dacia vostră bogată, de toată lumea-i furată.
Rusia vă dă târcoale, Europa vostră doarme.
Pe voi, cei rămaşi în ţară, care n-aţi plecat afară,
Sărăcia vă sugrumă, ţara nu vă mai e mumă.
Singuri sunteţi vinovaţi, pentru tot ce înduraţi.
De ce nu vă adunaţi şi-împreună să luptaţi,
Pentru ţară, pentru neam, pentru frunza de pe ram?
Sufletul în mine plânge, când văd cum vă pierdeţi neamul.
Inima rău mi se frânge, când văd cum vă duce valul.
Unde-i Dacia străbună? Unde-i patria română?
Neam de daci şi de romani, ca să nu mai fiţi sărmani
Treziţi-vă din amorţire şi faceţi din nou unire.
Cu Burebista, Decebal, să formaţi puternic val.
Să faceţi pace în Carpaţi, o veşnicie să fiţi fraţi.
Să fiţi voi Mircea şi Mihai, stăpâni pe al ţării plai.
Din cenuşă să renască, ţara vostră rmânească".
Şi ne-a mai spus Zamolxis că:
"Dacia-Felix de altădată, în România Mare schimbată,
Să rămână-n veci unită, de glorie acoperită".

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, Românie mare

Bat clopote în depărtare, vestesc reîntregirea,
A neamului român, pe veci UNIREA,1 Decembrie e ziua.
O singură ţară, ROMÂNIA şi mamă a toţi românii,
Dinspre Abrud, încă se simte a Iancului chemare, vie.

La Alba vin cu mic, cu mare, în suflete purtând cu toţi
Aceeaşi unica dorinţă sfântă, unirea să înfăptuiască.
De la Alba, la Avrig, de-a României drag, să-înfăptuiască,
Hotare sigure şi pace, a noastră ţară să-înflorească.

S-au reunit la Blaj, provinciile toate, ca să semneze azi,
Unirea Moldovei cu Ţara românească pe vecie.
Acolo s-a născut a noastră, mamă ţară-România
Cu viersuri dulci, cu oameni bravi şi vorbe de iubire.

La mulţi ani români din orice colţ de ţară şi de lume
Încingeţi a unirii horă, prindeţi-vă strâns de mână.
Sângele în vene fierbe, vorbim toţi acelaşi glas,
Moldovă tu eşti altoi, pentru o mare Românie.

Unirea tuturor, sub acelaşi steag străbun, e tricolorul,
Ce-a fluturat mereu cu stoinicie, din veacurile adânci...
Un singur ideal avem în cuget, unirea tuturor,
De la Bălţi şi de pe Prut, glas de fraţi se-aud strigând.

Dumnezeu, bate la uşi şi ne-întreabă azi pe toţi,
Ce-am făcut cu libertatea, moştenită din străbuni?
Tu române, ai dus greul, peste umerii tăcuţi...
Azi deşteaptă-te române, că vei deveni supus.

Tu popor înalţă capul, cine ai vrea să te trezească
Din această amorţire, de-aia au luptat străbunii?
Oare azi nu vă mai pasă, viaţa pentru ţară-au dat,
Să trăim în libertate, nu cu jugul pe grumaz...

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!