Dramă din copilărie
într-o zi de toamnă încinsă
orașul de provincie târg de săptămână
privea cum pe podul îngust
se petreacea o dramă proletară,
de sub roți de tractor se vedea zdrobit
un trup uman ce avea să fie îndelung plâns,
preoteasa se grăbise să ajungă în cimitir
să-și aducă obolul părinților decedați
în grabă uitase să privească în față
lovită în plin se întindea acum pe caldarâm.
Ea, spunea orașul, mai tot timpul era tristă, îndelung
ofta, din pricini multe suferea vădit,
preotul sufletește o plângea amarnic
văduv și cu un prunc pe cap,
la înmormântare toți chiriașii popii au mâncat de post
și de grabă să-l îmbărbăteze i-au ținut isonul,
eu ca un prunc rătăcit în amiază îi priveam
cum vărsau vorbe și din colț de drum
le vedeam frământarea ce o povestesc,
acum de grabă voi semna, precum poetul întristat
nu doresc cuvinte alese să le potrivesc
dar știu că preotesei îi stătea bine
în scriu de nuc învelită în voaluri și multă mătase,
cerul amarnic o plângea la mjloc de drum.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre copilărie
- poezii despre văduvie
- poezii despre tractoare
- poezii despre toamnă
- poezii despre săptămâni
- poezii despre religie
Citate similare
Întâmplarea
vreau să alung din gând
întâmplarea tristă a copilăriei
dintr-un sat de munte
pe care l-am lăsat în urmă,
cu pasi grei mi-am îndepărtat privirea
de la chipul grav
al pădurarului văduv
a cărui consoartă în flacări și-a găsit sfârșitul,
era veselă femeia, harnică, gospodină aleasă
între ea și astru părea a fi o idilă
era mândră de grădina sa încât razele lui o mângâiau,
ea pornită a fost deodată
rufe ca să spele
dar nu oricum ci cu benzina lângă plita încinsă
într-o bucătărie de vară toată din lemn,
însă neatenția, o scânteia a scapăt din sobă
și iute focul s-a înălțat,
ardeau hainele, îi ardea părul
spasmele cuprindeau trupul
strigatul puternic stăpânea văzduhul
însăși soarele s-a întristat și de grabă s-a ascuns,
eu prunc priveam cu groază
pădurarul nu avea apă și încremenit alerga să stingă
ce nu se putea,
arunca asupra ei pături și nisip
dar degeaba focul se întindea trupul femeii nu se mai mișca,
disperarea se clădea în jur ca o temelie fără de cătare,
plângeam mărunt ascuns în tacere ce puteam să fac?
în suflet port tăișul ca de cuțit al întâmplării
înfipt adânc de cumplita moarte a primului om văzută de mine
scriu cu gând curat fapta să o uit dar să o șterg este greu are urme adânci.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vestimentație, poezii despre păduri, poezii despre femei, poezii despre trupul femeii, poezii despre trup și suflet sau poezii despre suflet
Orașul
Ca un piept dezvelit, într-o piață publică,
Stă soarele proptit în cârca norilor:
Impietate pentru sfinții sacrificați
Pe scările catedralei.
Jos, orașul plin
Cu sensuri giratorii
Veghează ca moartea să nască veșnicie.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfinți, poezii despre sacrificiu, poezii despre oraș, poezii despre nori, poezii despre naștere sau poezii despre Soare
În orașul de provincie copleșit sub soarele nemilos de iunie
în orașul de provincie cu două catedrale falnice
erectate nemilos chiar în inima lui
oamenii se târâie, abrutizați de soare,
pe asfaltul moale
transpirându-și în tăcere viețile goale
pe strada principală
în orașul de provincie cu singurul său cinematograf -
mișună nestingheriți șobolani uriași
și câțiva adolescenți excitați se pipăie febril pe întuneric
și mănâncă popcorn din pungile jumbo size
în orașul de provincie o pisică tărcată
se furișează pe lângă zidul crăpat
al unei alimentare -
e atât de slăbită încât i se văd coastele
și burta îi e lipită de șira spinării -
doar foamea i se mai vede
în ochii lărgiți de frică
în drum spre tomberoanele de gunoi
în orașul de provincie copleșit sub soarele nemilos de iunie
deznădejdea se insinuează parșiv peste tot
în betoane, în blocurile coșcovite
în magazinele de haine second-hand
și în tăblăria încinsă a mașinilor grăbite
în orașul de provincie uitat de toți zeii
și demonii creștinătății
în care visele au murit de mult
singura luptă demnă de a mai fi purtată
este să nu-ți pierzi mințile
să ajungi întreg până la dimineața zilei următoare
poezie de Adrian Crețu din Orice om este un cântec fără rimă (2 martie 2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre uitare sau poezii despre tăcere
Epopeea
păcatul ca un burete
absoarbe impuritățile
ce te alcătuiesc vărsând asupra ta
întuneric și frică, grabă
cum ar spune criticii
traversând epopeea
travestiți în salvatori, după
ieșirea prin cuvânt ei
asemeni uliului
spintecă prada,
o tranșează pentru pui,
tu
poetul vinovat care a născut
cu o secundă mai devreme poemul
transfigurat de realitate
trăiești
sub anarhia timpului
distilat în cuvinte.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre cuvinte, poezii despre vinovăție, poezii despre ulii, poezii despre secunde sau poezii despre salvare
Locuitorii
nu știu dacă ți-am spus
dar în lumea mea se merge invers
adică în mâini
și avem toți frunțile julite de pietre și de timp
când se roade carnea după falangele degetelor
le desprindem de noi și le facem fluiere
ca apoi strânși în jurul focului
să cântăm din ele
cu bucurie uneori dar și cu ciudă
- să ne auzi cum urlăm din degete a durere!
de cum intrăm în această lume
ne dezbrăcăm în grabă
hainele lumești
altfel ne-ar arde carnea
și sângele
în goana nefirească a cailor verzi
cineva mi-a vorbit despre
cimitirele zburătoare din est
tu erai sceptică ai râs un ceas întreg
apoi am primit o invitație
de la marele șef
voi avea loc în față la business class
și de acum voi zbura toată moartea
și o noapte cel puțin
cât să mă obișnuiesc
cu aerul tare de acolo din înălțimi
cu orbul vecin
vrăjitorul de cuvinte
și cu sârmă legat la mâini
Stratan spunea că a venit odată
moarte la el și i-a dat un sac
- Macină vorbe, i-a zis
de atunci umblu tot timpul
cu o piuă în mâini
când obosesc
zdrobesc grâu pentru colivă
și cuvinte de duh
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre degete, poezii despre înălțime, poezii despre șefi, poezii despre vorbire sau poezii despre verde
Fabula parvenitului
Un individ (sau individă)
În drum spre scaunul înalt,
A reușit din primul salt,
Să și-l ocupe-avid (avidă)
Vă relatez succint, acum,
Cum a scurtat puțin din drum,
Dibace și perfid (perfidă):
Călcând pe umeri și pe cap,
Urcă în sărituri de țap,
Aproape-n vârf de piramidă.
Dar scaunul de-atâta tolănit,
S-a-mbolnăvit de scârțâit,
Sub atmosfera de acid (acidă)
Un leac în grabă a găsit,
Și c-un molar l-a-nțepenit,
"Artistul" insipid (sau insipidă)
Cum a-nțeles care-i folosul,
Punând mereu la treabă "osul",
S-a dovedit valid (validă)
Morală dublă
Pentru timpul care vine,
Să vă meargă bine gura,
Ascultați-mă pe mine:
Nu vă neglijați dantura!
Când nu te-ajută harul minții,
Un scaun poți să-l ții cu dinții!
fabulă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Nicolae Bunduri
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre dinți, poezii despre moralitate, poezii despre gură, poezii despre atmosferă sau poezii despre artă
Dincolo de timp
mama iubește viața
dar o risipește
adresând aceleași întrebări
către Dumnezeu ce tace,
ea are
sarcini precise
măsoară cadența umbrelor,
lasă libere cuvintele
acestea o însoțesc pretutindeni,
sunetul străzii îl percepe ca pe un corp străin
de care se teme,
încurcă timpul
cu propriile obsesii,
într-o frământare continuă
scapă din îmbrățișarea prezentului,
are puterea să-l aducă înapoi pe tata,
din
sicriul de nuc.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre sunet, poezii despre prezent, poezii despre mamă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Spitalul
n-aveam cum, n-aveam ce
ploua cu dureri și tăceri
strivit de pereți, meu goi, mereu reci
priveam pe geam, uneori
cai liberi în ploaie
cădeau întrebări
eu plecam spre ziua de ieri
căutam cuvântul rătăcit în noroi
era târziu, era noapte în noi
tu plecai, eu vegheam, mă vegheam
se întorceau sturzii acasă
căutând zadarnic a lor casă
încă visam prin șiroaie de ani
ploua în spitale,
cu puroaie, feși murdare, gunoaie
spitale urâte, spitale bolnave
sângele curgea pe pereți
printre linii venoase centrale
era greu, mi-era rău, dar cine eram eu
n-aveam cum să mai plec
eram o aripă ruptă într-o tragică lume
vioara plângea într-un colț
lumina uitase să fugă, se izbea de un geam
nu'i nevoie acum la plecare de mine
dar unde e ea
ningea cu tăceri
eu zăceam, așteptând să mă chemi
vroiam să plec de aici și nu mai veneam
renunțasem la tot
obosit într-un spital pentru toți
eram mai bătrân decât data trecută
treceam și plecam dintr-o stare în altă poveste
la final, o figurină sângerândă de lut
aruncată pe jos, într-un colț, ireal, de spital
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre ploaie, poezii despre lumină, poezii despre vioară, poezii despre trecut, poezii despre tragedie sau poezii despre sânge
Amurg violet
Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Orașul e tot violet.
Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneșă, cochetă;
Mulțimea toată pare violetă,
Orașul tot e violet.
Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orașul tot e violet.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: George Bacovia
Vezi mai multe citate de George Bacovia despre toamnă, poezii despre păr, citate de George Bacovia despre oraș sau poezii despre lene
Departe în noapte
prin geamuri sparte de gânduri
treceau timpuri în grabă
venisem să cânt o baladă
la plecare a rămas doar cuvântul
uitase să ningă
rămăsesem blocat între fulgi
veneau oameni grămadă să vadă
eu priveam la distanță de un an
uneori mai croiam câte-o toamnă
eram absentul grăbit dintre voi
mai chemam iarăși în grabă
cuvântul rătăcit între sfinți
eram tu și eu
două drumuri pe un deal
în cutia poștală
a rămas un cuvânt ireal
era liniște oarbă
eram rebelul romantic pe corzi de vioară
legasem cuvântul cu o floare
să cânt, să cânt ce vă doare
privește-ne iubito, privește-ne iară
doi nebuni într-o cameră goală
era rece, mi-era frig în cămară
erai fulg, iarăși și iară
te-ai schimbat atunci în primăvară
bătea vântul în plete răzlețe
colindam printre gene
despre iubiri trecătoare
și mă pierd între cer și pământ
femeie, te caut în tainic descânt
să pășim ilogici și puri
mai departe în noapte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre vânt, poezii despre sfințenie, poezii despre schimbare sau poezii despre romantism
Orașul
nu de mult
orașul acesta al lungilor plimbări
te întâmpina cu parcurile sale
astăzi tăcute amintiri în voia nopții,
copacii ademeneau vara
ca pe o tânară înfierbântată în iubire.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare, poezii despre parcuri, poezii despre noapte, poezii despre copaci sau poezii despre amintiri
Unei văduve
Plângea nemângâiată tare
Cu lungi și groaznice suspine;
Dar nu știu cum, din întâmplare,
Plângea... mai mult pe lângă mine!
epigramă de Cridim din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre văduvie
Nu știu dacă istoria se repetă
Nu știu dacă istoria se repetă,
Dar știu că tu nu.
Îmi amintesc că orașul era divizat
Nu numai între evrei și arabi,
Dar și între tine și mine,
Și asta mai ales atunci când eram împreună.
Am făcut din noi un pântec plin de primejdii,
Am construit o casă a războaielor mortale,
Asemeni oamenilor din nordul extrem
Care și-au construit case călduroase din gheața mortală.
Orașul a fost reunit,
Dar noi nu suntem acolo împreună.
Acum știu
Că Istoria nu se repetă,
Așa cum întotdeauna am știut că nici tu nu ești repetabilă.
poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre pericole, poezii despre istorie, poezii despre gheață sau poezii despre Israel
Ploaia plângea
Ploaia plângea
șiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
și norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
și un răspuns
furtună, tunete și-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a așezat
pe iarba ce muia
și am văzut și cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate de Monica Trif despre ploaie, citate de Monica Trif despre nori, poezii despre crengi, poezii despre apă, poezii despre ajutor, citate de Monica Trif despre Soare sau poezii despre Pământ
Calul plângând
Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele așezate în stog scânteiau
lumini ieșeau din ele
încât cu inima ușoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperișul uscat de arșiță.
Calul plângea. Cine a observat nu mai știu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea
Și i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtițe și pene de păun
Ovăz și trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând
Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie
de el în caschetă militară
în pielea de vită a lui Gingis Han
dar calul plângea stând tolănit
în animalice lacrimi
Și plângea și atunci când toți
pe brațe l-au purtat cântând
și ca pe bolnav în dune de puf
l-au învelit din toate părțile
Calul plângea. În urma lui stogul
se freca de livadă scutura ovăzul
necheza animalic.
poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre muzică, poezii despre animale, poezii despre început, poezii despre sărut, poezii despre seară sau poezii despre păuni
Aripile noastre
Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ți fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
ușile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ți alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în ființa care se zămislește
din foc și cuvinte
în liniștea așternută
vom avea aripi
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre zâmbet, poezii despre primăvară, poezii despre plâns sau poezii despre piersici
Miya și Hammy. O altă poveste de dragoste
aveam o pisică o botezasem Miya era o distinsă doamnă
mă și ignora mă simțeam înșelat cu o nobilă indiferență
pe atunci mă intriga la culme dar acum e clar
că o meritam din plin pentru că Miya dragii mei
avea un prieten un câine pe nume Hammy
povestea e reală și vreau să știți că nu dă bine
ca alea fabricate la Visătoria de Unică Folosință
vreau să știți că așa în general am rămas repetenți
la lecțiile de viață oferite de animale
și dacă un câine cu o pisică sunt văzuți dușmani pe viață
vreau să vă spun că e jale dar vă înșelați
ei bine în fiecare zi la aceeași oră și timp de cinci ani
Hammy lătra la poarta mea și Miya sărea gardul
pe urmă plecau amândoi la plimbare de parcă
asta era tot ce-i mai natural și nu aveau altceva
mai supra sau mai senzațional de făcut
mă rog au fost și săptămâni întregi când Hammy lipsea
mai mult ca sigur era bolnav sau rănit ce să spun
maidanezii ăștia și-o caută singuri dar totuși
el revenea la Miya senin îi petreceam pe drum cu privirea
și mă-ntrebam cum poate o ființă să fie ea însăși tot timpul
acasă sau în lume indiferent ce simte și orice ar fi
am încercat în câteva rânduri să-i dau de mâncare
amicului Hammy dar nu s-a atins de ea nici din greșeală
singura lui bucurie era să o plimbe pe ea
că plouă că fulgeră avea damblaua asta a lui
și într-o zi cu soare Miya a murit
nici azi nu știu de ce pur și simplu era țeapănă în curte
nicio rană nicio maladie doar o mare ciudă
un fel de venin înfipt odios
în toată bucuria care mai subzista pe lume
am îngropat-o sub cireș în grădină seara următoare
Hammy era acolo se tânguia plângea și lătra la lună
o săptămână și ceva nici nu s-a atins de apă sau mâncare
dormea pe mormântul ei plângea tot mai stins
pe urmă a murit era acoperit de petale de flori parcă zâmbea
l-am îngropat lângă Miya lui știu că era în săptămâna Paștilor
și oamenii erau nerăbdători
să taie să spargă
miei și ouă în pace
și în lumină lină
poezie de George Asztaloș (9 mai 2014)
Adăugat de George Asztaloș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre câini, poezii despre bucurie, poezii despre prieteni și dușmani, poezii despre zoologie sau lecții de engleză
Pruncul minunat
Vremea e în fapt de seară
Totul este liniștit,
Doar păstorii cu mioare
Stau și totu-i neclintit.
Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Așteaptă să nască odată.
Singuri sunt, vin de departe
Și abia s-au așezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.
L-au găsit cu greutate
Fiindcă toți i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-nnoptat.
Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilașul său.
Liniștea și pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.
S-a născut Cel așteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.
Îngerii, roată au făcut
Și-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.
Păstorii când au aflat
Grăbiți au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă
Că atâta de aproape
S-a născut un Prinț Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.
Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mielușei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.
Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Și de îngerii ce-I cântă.
Magii de la răsărit
Conduși de o stea veneau
Și cu toți când L-au văzut
În fașa Lui se-nchinau.
Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.
Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.
Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăție
Pruncul cel Sfânt a venit.
Cântă Cerul și Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Și de ea, toți au aflat.
Amin
poezie de Florența Sărmășan din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre bebeluși, poezii despre îngeri, poezii despre oi sau poezii despre Iisus Hristos
Plângea orașul că orfan rămâne
Plângea orașul că orfan rămâne
Iar oamenii plângeau că despărțirea vine
Și-n plânsul cel durut și dublu
Suna ceva lugubru.
Lumea pleca că nu mai putea
Trăi într-un oraș cu cea
Care ziua dicționare le vindea
Iar seara în denunț îi răstignea.
poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dicționare
În orașul în care tu locuiești
Am fost în orașul în care tu locuiești,
Speram să te zăresc pășind pe stradă,
Să fii pe un balcon unde stai și privești,
Sau să te văd la o fereastră într-o veche mansardă.
Erau mulți castani înfloriți, străjeri la drum,
Totul mirosea a zenit și speranță,
Dar nu te-am vazut, nici nu aveam cum,
Probabil erai plecată, undeva în vacanță.
Și liliacul era înflorit, cel alb și cel violaceu,
Cerul albastru, părea înlțat de un curcubeu,
Ce îi sprijininea bolta, ca un bătrân lacheu,
Dar între toate, nicăieri nu vedeam chipul tău.
Cred că am să mai trec prin al tău oraș,
Măcar să-i respir primăvăratecul aer,
Pe ale castanilor frunze să-ți scriu un răvaș,
Și să mai deapăn al amintirilor caier.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre vacanță, poezii despre frunze, poezii despre curcubeu, poezii despre bătrânețe, poezii despre albastru sau poezii despre alb