Ploaia plângea
Ploaia plângea
șiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
și norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
și un răspuns
furtună, tunete și-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a așezat
pe iarba ce muia
și am văzut și cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- citate de Monica Trif despre ploaie
- poezii despre nori
- citate de Monica Trif despre nori
- poezii despre crengi
- poezii despre apă
- poezii despre ajutor
- poezii despre Soare
- citate de Monica Trif despre Soare
- poezii despre Pământ
1 Titina Nica Țene [din public] a spus pe 7 mai 2013: |
E o poezie stupidă nu e nici cu rimă nici vers alb. Autoarea crede că ultima literă din vers formează rima. Titina Nica Țene |
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.