Calul plângând
Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele așezate în stog scânteiau
lumini ieșeau din ele
încât cu inima ușoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperișul uscat de arșiță.
Calul plângea. Cine a observat nu mai știu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea
Și i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtițe și pene de păun
Ovăz și trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând
Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie
de el în caschetă militară
în pielea de vită a lui Gingis Han
dar calul plângea stând tolănit
în animalice lacrimi
Și plângea și atunci când toți
pe brațe l-au purtat cântând
și ca pe bolnav în dune de puf
l-au învelit din toate părțile
Calul plângea. În urma lui stogul
se freca de livadă scutura ovăzul
necheza animalic.
poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cai
- poezii despre muzică
- poezii despre animale
- poezii despre început
- poezii despre trecut
- poezii despre sărut
- poezii despre seară
- poezii despre război
- poezii despre păuni