O viață de marinar
Oh, lucruri scumpe, de fală, marinarul n-are
Doar un cufăraș de lemn și-un costum ars de sare.
Dar, oricât de modest în ochii celorlalți apare,
Pe Dumnezeul cel viu, a lui e-ntreaga mare!
Distanța care crește-n urmă și care-n față scade,
Și inima de-a fi acasă pe valurile albe și nomade
Pe nava care lasă-n pupa o volbură de ape-n spume,
Prin zile toride și furtuni sălbatice, nebune.
Oh, un marinar nu are prea multe de iubit
Dar are deasupra, albastru, tot cerul infinit
Și talazuri în jur argintii cum e cobaltul
Hălăduind, în tunet, de la un țărm la altul.
Așa că-nmormântați-mă,-n ora morții mele,
Acolo unde cliperele înalță albe vele;
Lasați trupului meu, atunci rece, încântarea
De-a dormi-n singura casă pe care-a avut-o marea!
poezie de Harry Kemp din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre marină
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre promisiuni
- poezii despre ore
- poezii despre ochi
- poezii despre modestie
- poezii despre moarte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Puterea mării
Vezi cum marea se sparge-n bucățele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?
Am prins eu vreodată din mare
cu brațele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
și curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realității?
Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insulițele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?
Și oare este oceanul trupului meu ocean
a cărui forță aleargă spre țărmuri de-a lungul brațelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate puterea care coboară
și se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?
Eu sunt marea, eu sunt marea!
poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ocean, poezii despre stânci, poezii despre realitate, poezii despre picioare, poezii despre mâini, poezii despre forță sau poezii despre alb
Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava?
Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n fața noastră e tot ce marinarii știu.
Unde-i ținutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră marinarii doar atâta spun.
În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să pășești pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să privești cum în urmă
Siajul se lățește-n depărtare-albit de spumă.
În nopți grozave, când oceanul își sfâșie mânios veșmântul,
Ce lucru mândru e să lupți cu valurile și cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăiește-o altă viață, înfruntând zeci de furtuni în cale.
Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n fața noastră e tot ce marinarii știu.
Unde-i ținutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră marinarii doar atâta spun.
NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ținutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''
poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânt, poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre noapte, poezii despre mândrie sau poezii despre gânduri
Lăsând în urmă țărmul
Părăsind portul mâlos odată cu mareea naltă,
Marea se deschide-n albastru, imensă și sărată;
Vergile zvelte înnobilează grațioase velierul
Și domină cu pânzele lor tot cerul;
Sub catargele susținând un zbor alb de vele,
Coverta devine decor pentru povești cu știme și cu iele.
O viață nouă-n navă sinuos pătrunde,
La pupa, noi privim cum cârma face legea-n unde,
Simțim nava urcând spre cer, coborând în mare,
Plonjând în apă serenă și seducătoare.
Tăcută și iute-alunecă-nainte atrasă ca de-o vrajă;
Orizontul ne-ademenește, rotund, în a lui mreajă;
Deasupra oglinzii oceanului s-a ivit, iată,
Un spirit care n-a cunoscut frica niciodată;
Iar cei care o cunosc bine și iubesc marea
Se simt acasă acolo unde-ncepe zarea.
poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre seducție, poezii despre porturi, poezii despre iubire, poezii despre frică sau poezii despre devenire
Mărturia de credință a unui marinar
Cât voi mai naviga pe marea care-n valuri mari zvâcnește
Credința mea nu se va micșora, o, Doamne, ci va crește;
Cât deasupra capului se rotesc stelele, cerești rubine,
Oștiri strălucitoare, eu îmi voi aminti mereu de Tine.
Am văzut o zi oameni vii, cu inimă generoasă și suflet mare,
Și-a doua zi s-au dus, fără împărtășanie sau binecuvântare,
În locul nevăzut, unde vom merge toți când clipa-aceea vine
Iar, Doamne, bunătatea și toate darurile tale le știu bine...
Necredincios par celor care nu mă știu, nu-mi cunosc miezul,
Ei nu văd cum în fiecare seară eu spun Crezul
În vâltoarea mareei care se avântă galopând spre zare,
Spre vestul nesfârșit unde seara soarele se prăbușește-n mare;
Mă gândesc în orele de veghe, în carturile lungi de noapte,
La acele lucruri care nu pot fi vândute, nici cumpărate,
Lucruri neprețuite, rare; nu iau în deșert sus pe catarg
Atotputernicia Ta, când valurile pe punte violent se sparg:
Rugăciunea și credința marinarilor nu scad, ci mereu cresc,
Doamne, Dumnezeul meu, atât cât navele pe mări plutesc.
poezie de Harry Kemp din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre creștere, poezii despre violență, poezii despre suflet, poezii despre stele sau poezii despre religie
Poetul zilei
voi criticii de artă nu aruncați noroi
în versurile albe și care curg șuvoi
tot dezmierdând în seară grădinile cu flori
dezvăluind tristeți sau bucurii banale
poetul printre oameni trăiește ca oricare
doriți să fie numai în sferele cerești
făcând filozofia păcatelor lumești?
punând doar întrebări de-a lumii începuturi
acolo unde nimeni nu știe-a da răspunsuri...
a fi poet înseamnă să vezi sclipiri de stele
iubirea cea din suflet fiind una dintre ele
a fi poet înseamnă sărutul să îl pui
pe stânca cea din munte și marea dorului
s-asculți glasul pădurii un glas de clopot sfânt
să nu vezi doar ruine și răul pe pământ
să vezi pe cerul zilei cum astrul strălucește
să simți viața-n tine curgând ca o poveste
să vezi frumosul care apare în oglinzi
atunci când din copii noi devenim părinți
lasați filozofia e știință nu e artă
tu scrie versuri albe și vom vedea la plată
dacă ajungi în inimi așa cum îți dorești
tu ești poetul zilei, tu știi cum să iubești!!!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre început, poezii despre știință sau poezii despre tristețe
Nisipurile de la Dee
"Hei, hei, Mary, du-te și adu vitele acasă,
Și adu vitele acasă,
Și adu vitele acasă,
De-a curmezișul nisipurilor de la Dee";
Vântul de vest era cumplit și marea furioasă,
Iar ea singură la drum porni.
Mareea de vest și-a-întins peste nisip, lichid, veșmântul,
Peste nisip, lichid, veșmântul,
Peste nisip, lichid, veșmântul,
Până departe, unde ochiul nu putea privi.
Rulouri de ceață s-au rotit și au ascuns pământul:
Iar ea acas' nicicând mai reveni.
"Oh! buruieni sau pești, sau păr plutind se vede?
O șuviță de păr auriu pe marea verde,
Părul unei fecioare-înecate-n unda verde
Deasupra valurilor argintii?
N-a existat vreodat' somon blond, mă crede,
N-aș paria pe-așa ceva la Dee."
Ei au au adus-o dincoace de valuri pe frumoasă,
Ferită de morișca spumei, rece și sticloasă,
A crudei spume, mereu nesățioasă,
Și i-au săpat mormânt lângă valurile vineții:
Dar pescarii și-azi o mai aud mânând vitele spre casă
De-a curmezișul nisipurilor de la Dee.
poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre păr, poezii despre verde, poezii despre păr blond, poezii despre pești, poezii despre pescuit sau poezii despre furie
Flotila de baleniere
În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre țărm bătea spre mare
Și lumea se-ngrămădea pe cheu și saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.
Pentru că erau acolo PORUMBIȚA și GÂND BUN
(O, vântul dinspre țărm bătea spre mare!)
Și POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre țărm bătea spre mare,
A ieșit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.
Erau acolo Jack din Grosmont și Tom din Staith,
(O, vântul dinspre țărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos și mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.
Willy-al meu m-a sărutat în fața tuturor
Când vântul dinspre țărm bătea spre mare;
Willy-al meu a urcat ultimul la bord
Și și-a fluturat bereta spre mine la plecare.
Și astfel au plecat din port, lăsând uscatu-n urmă,
Când vântul dinspre țărm bătea spre mare;
Deja vedeam parcă gheața sub etrava navei lor
Și sloiurile-n derivă prin frigul nopților polare.
Treceau luni de zile și soseau alte și-alte luni de zile,
Și vântul dinspre țărm bătea spre mare;
Și de multe ori mama-n nopțile furtunoase
Plângea cu mine curgeau lacrimi, multe și amare.
Dar când, în septembrie,-a urcat pe cer luna plină,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat,
Flotila balenierelor noastre fericită sărbătoare
S-a întors acasă din mările nordului înghețat.
Oamenii s-au strâns pe cheu și le-au întâmpinat,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat;
De la orologiul primăriei și până la farul de pe dig
O mulțime de popor aplauda neîncetat.
Le-am văzut din vârful scărilor vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat
Și valurile dansau vesel sub bompresurile lor,
Și-n bordul de sub vânt fulguia talazul înspumat.
Le-am văzut de lângă scările vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat;
Și nava din fruntea flotilei noastre de baleniere
Tocmai dubla farul*, cu pavoazul cel mare ridicat.
O, erau acolo PORUMBIȚA și GÂND BUN!
(Vântul dinspre mare bătea încă spre uscat ),
Se vedeau, roșii, velele lui POLLY DIN SLEIGHTS
Și întregul echipaj era pe punte adunat.
Încet-încet toate-au depășit farul de intrare,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat
Și, la dane acostate, și-au găsit odihna-n port,
Lungul lor voiaj odată terminat.
Dar unde, vai, unde-i oare MARY JANE,
Vântul bătea dinspre mare spre uscat!
Mulți, își strângeau acum iubita-n brațe...
Pe mine iubitul de când nu m-a-mbrățișat?
Of, spuneți-mi unde-i MARY JANE,
Acum, iată, vântul bate dinspre mare spre uscat!
"Mary Jane cu întregul echipaj
În largul oceanului s-a scufundat!"
Duceți-mă acasă la scumpa mea mamă,
Deși vântul bate dinspre mare spre uscat;
Niciun talaz nu-mi va lovi iubitul,
Făr-a se izbi întâi de sufletu-mi înfrigurat!
Duceți-mă acasă, căci de astăzi nu-mi mai pasă
Dacă vântul bate dinspre mare spre uscat;
Willy-al meu zace în abisurile morții,
Dar inima lui bate în pieptul meu ca altădat'.
* A dubla farul nava, în marșul ei, ajungând la travers de far (farul aflându-se într-o direcție perpendiculară pe axa longitudinală a navei).
poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre sărut, poezii despre sărbători, poezii despre sfârșit sau poezii despre roșu
Celor pe care îi iubesc
Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeți,
Nu vorbiți despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeți și povestiți despre mine ca și cum aș fi lângă voi,
(Cum aș reveni.. cum aș reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile și mâhnirea nu înalță opreliști?)
Iar când auziți cântece
Sau vedeți păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsați, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru că eu vă iubesc așa cum am făcut-o întotdeuna...
Ați fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream să le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiți-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul că vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu știu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici cât am fost viu.
poezie de Isla Paschal Richardson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre râs, poezii despre rai sau poezii despre păsări
Bătrânul marinar
Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung s-a terminat;
Acum mă odihnesc aici și, liniștit,
Privesc lumina soarelui la scăpătat,
Un fel de surâs vesel deasupra
Imensității reflectând azurul, liberă și-adâncă.
Voiajul meu cel lung s-a terminat, prieteni,
Dar, o, această inimă a mea e încă
Acolo unde orizontul întâlnește marea!
Voiajul meu cel lung s-a terminat...
Dar cât mai pot rămâne liniștit aici, prieteni,
Privind lumina soarelui la scăpătat?
Ce-înseamnă-o viață trăită-n liniște, prieteni,
Când fiecare briză zburdă-n libertate,
Când fiecare furtună care se abate
Îmi aduce mesaje de departe?
Cum poate cerul fi oare luminos,
Pentru că totul de soare-i luminat,
Pentru cel care iubește marea, prieteni,
Și știe că voiajul lui s-a terminat?
Cum s-ar putea compara, prieteni,
Un an pe pământ cu o zi pe mare?
Ah, cântecul fiecărei adieri de vânt
Răscolește câte- o amintire care doare!
Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung a devenit trecut
Și trebuie să privesc soarele la scăpătat,
Tot mai galben și mai palid cu fiece minut.
Pașii mei nu mai sunt ușori, prieteni,
Cum erau odinioară, nici trupul drept;
Și uneori, răpus de oboseală,
Capul îmi cade greu pe piept
Dar, deși-s bătrân și uzat de vreme,
Valurile dansând libere pe-întinsa mare
Nu contenesc să-mi bată-n suflețel, prieteni,
Să cânte și inima să-mi înfioare!
poezie de Margaret Elisabeth Sangster, 1838-1912, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre libertate, poezii despre muzică, poezii despre inimă, poezii despre bătrânețe, poezii despre Soare sau poezii despre trecut
Pescari de oameni
Acum multe, multe secole El a spus,
El care pe morți la viață i-a readus,
Și care-a călcat pe marea-n spume
" Veniți, pășiți pe-ale Mele urme.
Lăsați mrejele pe mal să se zvânte
Și-aduceți-vă doar inimile să cânte
Sufletele să se roage și să se-nchine,
Ridicați-vă și veniți cu mine.
Întindeți velele spirituale, cerești lăstuni,
Și înfruntați acele sălbatice furtuni,
Iar Eu vă voi face nu pescari de pești,
Ci pescari de oameni, de ființe omenești."
Doar atât a vrut El, atunci, să ne propună?
Asta a fost toată intenția Lui bună,
Doar atâta înțelegere am putut strânge
După două mii de ani de lacrimi și de sânge?
Domnul ne-ajută când fără temere
Luptăm pentru dreptate, nu pentru putere,
Când alinăm pe cel supus nevoii,
Și când îi adăpostim pe copiii ploii.
Atunci, deși raiul Lui este departe
De hățișul orb al războiului și de moarte,
El ne va binecuvânta pe mările-n spume
Ferindu-ne de chinuri prin această lume.
* Pe când trecea pe lângă Marea Galileei, Isus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru, și pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: "Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni." ( Matei 4:18-22)
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de P.D
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre război sau poezii despre ploaie
Am cutezat
Cum marea poartă talazuri,
la fel și eu am purtat
multe griji. Nevoi, necazuri,
prea mult timp am îndurat.
Da. Este foarte adevărat.
Am căzut adeseori,
dar n-am rămas îngenunchiat.
Am dobândit noi valori.
Convins fiind că voi răzbi,
întotdeauna am sperat.
Oricât de mult voi suferi,
să mă ridic, am cutezat.
M-am ridicat de multe ori
și am rămas acolo, sus.
Dar n-am umblat cu capu-n nori.
Mi l-am purtat unde-a fost pus.
Poate tocmai de aceea
azi, pe viață sunt stăpân.
S-a terminat epopeea
cu talazuri și furtuni.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre prezent, poezii despre nori sau poezii despre adevăr
Cetatea reconstruită
Eu sunt ca o cetate pe munți reconstruită,
Acum pot să înfrunt furtuni și vreme rea.
Odată, însă, fost-am ruină părăsită,
Cu ziduri dărâmate și mult noroi în ea.
În jurul meu erau doar garduri sfărâmate
Și ferecate lanțuri la uși mereu aveam,
Ferestrele, de-a rândul, de vânturi erau sparte
Și într-o deznadejde amară mă zbăteam.
Dar într-o zi venit-a cu trudă de departe
Și-n fața-a mele ziduri stricate s-a oprit,
Un Meșter cu priviri atât de întristate
Când a văzut ruina în care m-a găsit.
A luat la rând, cu grijă, odăile cetății
Și ochii plini de milă în lacrimi se scăldau
De cruda-nfățișare - lăcaș pustietății,
De vânturile care în ele șuierau.
În miez de noapte rece, acele negre umbre,
Spăimântător cetatea urlând o bântuiau,
Prin colțuri, pe tavane, pe jos - imagini sumbre,
Prea jalnic în cumplită dezordine-atârnau.
Și Meșterul milos ce sta în fața mea
Avea cu EL aduse atâtea diamante
Și-atâtea lucruri scumpe pe care le avea
Dorea să mi le dea în dar ales pe toate,
Dar cum să mi le-așeze și unde să le pună,
poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre meșteri, poezii despre negru, poezii despre munți, poezii despre miezul nopții sau poezii despre imagine
O viață pe ocean, pe val
O viață pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalță și recade muzical,
Iar vânturile o țin tot într-un chef!
Șoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest țărm gri, același mereu, mereu:
Redați-mi gustul și sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!
Pe punte iarăși, stăpân pe mare și pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.
În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroși eliberați, spre geana zării
Asemeni lor, ne vom găsi sălașul
În singurătățile din largul mării.
Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă și bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!
Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul și-apele aiurează sub cerul de cleștar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viață pe ocean, pe val!
poezie de Epes Sargent, 18131880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție sau poezii despre singurătate
Wallace Ferguson
Acolo la Geneva unde Mont Blanc plutea ca un nor
Deasupra lacului strălucitor când briza se-abătea
De pe cerul albastru, curat, iar hohotul Ronului
Dădea năvală sub pod prin abisuri stâncoase,
Și cântecele din cafenele se constituiau în parte a splendorii
Apei dansând sub torente de lumină;
Și geniul pur al lui Jean Rousseau era muzica liniștită
A toate pe care le-am văzut sau despre care am auzit
Acolo, la Geneva, oare, extazul a fost mai puțin
Pentru că nu m-am putut conecta la mine cel de altădată,
Cel care acum douăzeci de ani hoinărea prin Spoon River?
Am uitat cine am fost sau tot ce am simțit?
Ne trăim ora uitând cine am fost în orele demult trecute?
De aceea, o, suflete, dacă te pierzi în neființă
Și te trezești departe în Geneva, undeva lângă Mont Blanc,
Ce-ți pasă dacă nu te cunoști pe tine însuți așa cum îl cunoști
Pe-al cel care-a trăit și-a iubit într-un colțișor de lume
Cu numele Spoon River, în vremuri demult, demult trecute?
poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii sau poezii despre poduri
Sub aripă de vânt
De când mă știu
eu am iubit Vântul,
de-aceea am pornit drumeț
să-i aflu adăpostul,
acolo unde...
cerul se unește cu marea.
Apoi,
mi-am culcat capul pe un nor
și am rugat
Vântul de Miază-Noapte
să m-acopere cu aripa lui.
Am tot colindat
de la un pol la altul
și de acolo m-am întors
schimbată...
Puțin dintr-o boreală auroră
s-a lipit de sufletul meu,
și toate Vânturile...
m-au adoptat!
Acum, mamă îmi este Furtuna,
iar Viscolul - e tatăl meu!
Vântul știe că-s de-a lui,
iar eu... sunt Vânt!
poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre viscol, poezii despre schimbare, poezii despre mamă sau poezii despre drumeție
Veșnic și prezent
E vântul meu afară și-mi bate iar la geam
Alungă valul rece, rece ca și tine,
Cum mi te aminteam...
Acum ploaia răsare răscolind un țărm
Udat de marea caldă din ochii mei cu răni...
Și-ncet mă readuc în clipa de prezent,
Prin stropii atingând prelung și insistent...
Si trist la fel ca marea, sau vremea de afară,
Însă mult mai trist se măsoară
Sufletul în trupul ce îl împresoară...
Nisipul și el rece sub tălpile-mi ușoare
Lasă-n urmă forme fierbinți și polare...
Parcă aud un sunet al vântului rebel
Ori, poate este plânsul din cripticul stingher?
Știu doar că te aud prin sunete de mare
Și-un geamăt indiscret străbate a mea cărare;
Hipnotic logoreea mă-nvăluie și strig
Ca totul să m-audă că-mi este tot mai frig...!
Ce lubrică e marea prin dansul sinuos...
La fel a mea chemare mocnind vertiginos...
Ce imposibil etern atunci când vrei mai mult
Să ai, să fii, să chemi, s-ajungi păcat sau sfânt;
Ce imposibil pare s-alegi un țărm sau mare,
Un soare și o ploaie... când tu le vrei pe toate...!
Din spumă marină îmi strigă inima salină
A mea ea cândva... ca și o mare tulburată
Zbătându-se în joacă să-nvingă o soartă
Să fie glorioasă, deși tot mai rea...
O clipă pe o viață dintr-un moment nebun
Te-ndeamnă să ajungi contrariul de acum...
Și-apoi trezit să fii pe malul turbulent
De valul ce te-neacă și l-ai lăsat să treacă
Veșnic și prezent...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Audioteca Citatepedia
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre trup și suflet, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Marinari
Când navele noastre vor reveni, după ce-au bătut pline curaj
Mările, aici, unde dealurile parcă-s gata să cadă peste oraș,
Le vom împături cu grijă velele și le vom pune la adăpost
Și toate vor fi iarăși așa cum înainte de plecare-au fost...
Cu turla bisericii înălțată spre cerul rotunjindu-se-n azur,
Cu-aceleași, de toți știute, străzi și cu prietenii obișnuiți în jur.
Vom sta lângă foc și ne vom fuma pipele plăcut mirositoare,
Și vom bea la han o oală, două de bere-nainte de plecare,
Vom săruta cele mai frumoase fete și vom spune copiilor povești
Despre țări străine, furtuni, epave și-ape oglindind cerul cât privești.
Apoi, cu marfa stivuită-n cală, nava se va avânta iar în larg, vitează,
Iar valurile se vor întoarce grăbite spre țărmul care se îndepărtează.
poezie de Harry Kemp, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat, poezii despre țări, poezii despre superlative, poezii despre prietenie sau poezii despre oraș
Libertatea de-a fi
Rostogolindu-se-n larg
sunetul crește
odată cu undele mării
înghițit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spațiu prea strâmt.
Izbucnești simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
rușinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rușine, poezii despre infinit sau poezii despre foc
Marinarul nebun
Nebunul, așa-mi spun. Voi fi Dick Baladă cel Nebun de-acum;
Lovit, spun ei, de valurile detunând peste recif precum
Un trăsnet în noaptea-n care-am fost zvârlit în Hermitage Bay
Pe țărm, laolaltă cu cheresteaua și buștenii de pe nava Mary J.
Nătângul, așa-mi spun. De-acum eu voi fi Dick Baladă cel Nătâng,
Plângând atunci când alții râd și râzând atunci când alții plâng,
Alergând pe plajele-nspumate când bate noaptea vântul
Sau trăgând din pipă lângă sobă, calm și blând cum e pământul.
Străinii-s avertizați că-s cam ciudat, că-i pot însemna pe frunte, deci:
Nu mă privesc în ochi de teamă că voi afla ce-i în capetele lor seci;
Dar ei îmi oferă tutun și compasiunea lor, și mă lasă-n dunga mea
Unicul supraviețuitor Nebunul Dick Baladă lovit de o ursită rea.
Îmi dau carne și pâine; deasupra capului, un acoperiș;
Ceai pentru ceainicul meu fierbinte și pături pentru înveliș.
Mă lasă să trec sau să-i ocolesc, după cum vreau, așa sau altfel.
"Pentru Dumnezeu," spun ei, "s-ar putea-ntr-o zi să fim și noi ca el."
Dar, pentru Dumnezeu, asta m-a făcut să râd ca niciodată.
Când e lună plină și marea strălucește până-n zare, plată,
Mă strecor printre stânci, iar stâncile mă-ndrumă prin umbrele lor moi;
Dar, pentru Dumnezeu, îmi spun, de ce-aș deveni eu la fel ca voi!?
În adâncul Peșterii Vrăjilor, mareea și luna-s verzi-gălbui ca mierea,
Având un luciu pe care rândunele de mare pe țărm nu-l pot vedea;
Fetele bătrânului Neptun îmi cântă la harfe de scoici roz-profir
Și chicotesc ca niște clopoței la istoriile marinărești pe care le înșir.
Căpitanul Nolan și-a luat mireasă tocmai din Bull Bay.
Știu o cameră iluminată de lămpi submarine-n apele mareei
Un loc tainic și-o fată de rege cu sâni ca perlele; în regatul sării
Bietul Dick Baladă e un prinț în brațe strâns de fiica mării.
Când bate uraganul orb și negru, ea mă cheamă să-i fiu aproape;
Prin tunetul valurilor sparte se-aude vocea iubitei mele de sub ape:
Alerg îndrăzneț în găurile recifului prin sălbatica, vijelioasa noapte,
Înfruntând valurile pentru că visele mele nebune sunt adevărate.
Iar când e plină și-albă luna m-arunc în mare plin de-ncredere,
Mă scufund printre peștii vâslași, unde-s anghile negre la vedere;
Din mătase de iarbă purpurie, lăsându-mă să trec, se desfac perdele
Spre locul unde iubita mă așteaptă-ntr-o rochie țesută de maree.
Nebunul, așa-mi spun. Dick Baladă cel Nebun voi fi de-acum;
Deși-s un biet marinar pe țărm, eu în adâncuri iubirele-mi consum.
Ei îmi dau carne și pâine; și mă lasă să mă merg pe drumul meu
Jos, eu dorm în brațe cu fata unui rege, sub golful alintat de alizeu.
Dick Baladă cel Nebun, așa-mi spun. Nebun ca vântul eu voi fi;
Alergând noaptea pe lângă stânci, îmi aud iubita până-n zori de zi.
Îmi oferă mila lor, pături, pâine și-un coltuc pe care să-mi pun capul;
Dar ei știu, de fapt, foarte puțin despre locul unde-mi am eu patul!
În adâncul Peșterii Vrăjilor, mareea și luna-s verzi-galbene-n lumină:
Ele țes rochii pentru fiicele regelui mării, pentru rege și regină,
Și mantie princiară marinarului care-i face curte iubitei lui, galant.
Bietul Dick Baladă-s pe uscat, dar sub unde-s cel mai înfocat amant!
poezie de Roberts, Theodore Goodridge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie sau poezii despre rochii
Naiada
Din apa cristalină ce se-adună
În micul lac, sub razele de lună,
Apare o minune, o naiadă,
Născută din a zeilor pleiadă.
Privește-n jur și, cu mișcări domoale,
Împrăștie pe apă mici petale
De liliac, ce parcă sunt desprinse
Din mâna unui duh din vise-aprinse
Ce-o mângâie tăcut și o privește
Cu o privire care strălucește
Și-i face inima în piept să bată
Cum nu a mai făcut-o niciodată.
Privește-n jur cu teamă și dorință;
Ca el să vină e cu neputință,
Dar ea mai speră, silueta-i pură
Apare ca un vis, ca o făptură
Ce a-ntâlnit la naștere fortuna,
Frumoasa lacului dintotdeauna,
Ce nu s-ar vrea, acum, nemuritoare,
Căci dorul ce îl simte e prea mare.
E liniștită-acum și doar sub pleoape
Tresaltă, ca un sunet scos de clape,
Lumini portocalii ce-ar vrea să plece
Din jarul care-a ars și-acum e rece.
Privește-o stea cum bolta o străbate
Iar inima, care abia-i mai bate,
Îi cere un răgaz și vrea răbdare...
Cu steaua ce-a căzut, și ea dispare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre apă sau poezii despre visare