Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

O viață de marinar

Oh, lucruri scumpe, de fală, marinarul n-are –
Doar un cufăraș de lemn și-un costum ars de sare.
Dar, oricât de modest în ochii celorlalți apare,
Pe Dumnezeul cel viu, a lui e-ntreaga mare!

Distanța care crește-n urmă și care-n față scade,
Și inima de-a fi acasă pe valurile albe și nomade
Pe nava care lasă-n pupa o volbură de ape-n spume,
Prin zile toride și furtuni sălbatice, nebune.

Oh, un marinar nu are prea multe de iubit –
Dar are deasupra, albastru, tot cerul infinit
Și talazuri în jur argintii cum e cobaltul
Hălăduind, în tunet, de la un țărm la altul.

Așa că-nmormântați-mă,-n ora morții mele,
Acolo unde cliperele înalță albe vele;
Lasați trupului meu, atunci rece, încântarea
De-a dormi-n singura casă pe care-a avut-o – marea!

poezie de din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

D.H. Lawrence

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucățele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu brațele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
și curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realității?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insulițele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Și oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forță aleargă spre țărmuri de-a lungul brațelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
și se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Fii si indragostiti" de D.H. Lawrence este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -34.90- 17.99 lei.

Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n fața noastr㠖 e tot ce marinarii știu.
Unde-i ținutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastr㠖 marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să pășești pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să privești cum în urmă
Siajul se lățește-n depărtare-albit de spumă.

În nopți grozave, când oceanul își sfâșie mânios veșmântul,
Ce lucru mândru e să lupți cu valurile și cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăiește-o altă viață, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n fața noastr㠖 e tot ce marinarii știu.
Unde-i ținutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastr㠖 marinarii doar atâta spun.


NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ținutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mărturia de credință a unui marinar

Cât voi mai naviga pe marea care-n valuri mari zvâcnește
Credința mea nu se va micșora, o, Doamne, ci va crește;
Cât deasupra capului se rotesc stelele, cerești rubine,
Oștiri strălucitoare, eu îmi voi aminti mereu de Tine.

Am văzut o zi oameni vii, cu inimă generoasă și suflet mare,
Și-a doua zi s-au dus, fără împărtășanie sau binecuvântare,
În locul nevăzut, unde vom merge toți când clipa-aceea vine –
Iar, Doamne, bunătatea și toate darurile tale le știu bine...

Necredincios par celor care nu mă știu, nu-mi cunosc miezul,
Ei nu văd cum în fiecare seară eu spun Crezul
În vâltoarea mareei care se avântă galopând spre zare,
Spre vestul nesfârșit unde seara soarele se prăbușește-n mare;

Mă gândesc în orele de veghe, în carturile lungi de noapte,
La acele lucruri care nu pot fi vândute, nici cumpărate,
Lucruri neprețuite, rare; nu iau în deșert sus pe catarg
Atotputernicia Ta, când valurile pe punte violent se sparg:

Rugăciunea și credința marinarilor nu scad, ci mereu cresc,
Doamne, Dumnezeul meu, atât cât navele pe mări plutesc.

poezie de din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Poetul zilei

voi criticii de artă nu aruncați noroi
în versurile albe și care curg șuvoi
tot dezmierdând în seară grădinile cu flori

dezvăluind tristeți sau bucurii banale
poetul printre oameni trăiește ca oricare
doriți să fie numai în sferele cerești
făcând filozofia păcatelor lumești?
punând doar întrebări de-a lumii începuturi
acolo unde nimeni nu știe-a da răspunsuri...

a fi poet înseamnă să vezi sclipiri de stele
iubirea cea din suflet fiind una dintre ele
a fi poet înseamnă sărutul să îl pui
pe stânca cea din munte și marea dorului
s-asculți glasul pădurii un glas de clopot sfânt
nu vezi doar ruine și răul pe pământ
să vezi pe cerul zilei cum astrul strălucește
să simți viața-n tine curgând ca o poveste
să vezi frumosul care apare în oglinzi
atunci când din copii noi devenim părinți

lasați filozofia e știință nu e artă
tu scrie versuri albe și vom vedea la plată
dacă ajungi în inimi așa cum îți dorești
tu ești poetul zilei, tu știi cum să iubești!!!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charles Kingsley

Nisipurile de la Dee

"Hei, hei, Mary, du-te și adu vitele acasă,
Și adu vitele acasă,
Și adu vitele acasă,
De-a curmezișul nisipurilor de la Dee";
Vântul de vest era cumplit și marea furioasă,
Iar ea singură la drum porni.

Mareea de vest și-a-întins peste nisip, lichid, veșmântul,
Peste nisip, lichid, veșmântul,
Peste nisip, lichid, veșmântul,
Până departe, unde ochiul nu putea privi.
Rulouri de ceață s-au rotit și au ascuns pământul:
Iar ea acas' nicicând mai reveni.

"Oh! buruieni sau pești, sau păr plutind se vede?
O șuviță de păr auriu pe marea verde,
Părul unei fecioare-înecate-n unda verde
Deasupra valurilor argintii?
N-a existat vreodat' somon blond, crede,
N-aș paria pe-așa ceva la Dee."

Ei au au adus-o dincoace de valuri pe frumoasă,
Ferită de morișca spumei, rece și sticloasă,
A crudei spume, mereu nesățioasă,
Și i-au săpat mormânt lângă valurile vineții:
Dar pescarii și-azi o mai aud mânând vitele spre casă
De-a curmezișul nisipurilor de la Dee.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "The Water Babies" de Charles Kingsley este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -35.00- 10.99 lei.

Bătrânul marinar

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung s-a terminat;
Acum odihnesc aici și, liniștit,
Privesc lumina soarelui la scăpătat,

Un fel de surâs vesel deasupra
Imensității reflectând azurul, liberă și-adâncă.
Voiajul meu cel lung s-a terminat, prieteni,
Dar, o, această inimă a mea e încă

Acolo unde orizontul întâlnește marea!
Voiajul meu cel lung s-a terminat...
Dar cât mai pot rămâne liniștit aici, prieteni,
Privind lumina soarelui la scăpătat?

Ce-înseamnă-o viață trăită-n liniște, prieteni,
Când fiecare briză zburdă-n libertate,
Când fiecare furtună care se abate
Îmi aduce mesaje de departe?

Cum poate cerul fi oare luminos,
Pentru totul de soare-i luminat,
Pentru cel care iubește marea, prieteni,
Și știe voiajul lui s-a terminat?

Cum s-ar putea compara, prieteni,
Un an pe pământ cu o zi – pe mare?
Ah, cântecul fiecărei adieri de vânt
Răscolește câte- o amintire care doare!

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung a devenit trecut –
Și trebuie să privesc soarele la scăpătat,
Tot mai galben și mai palid cu fiece minut.

Pașii mei nu mai sunt ușori, prieteni,
Cum erau odinioară, nici trupul drept;
Și uneori, răpus de oboseală,
Capul îmi cade greu pe piept –

Dar, deși-s bătrân și uzat de vreme,
Valurile dansând libere pe-întinsa mare
Nu contenesc să-mi bată-n suflețel, prieteni,
Să cânte și inima să-mi înfioare!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Celor pe care îi iubesc

Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeți,
Nu vorbiți despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeți și povestiți despre mine ca și cumfi lângă voi,
(Cum aș reveni.. cum aș reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile și mâhnirea nu înalță opreliști?)
Iar când auziți cântece
Sau vedeți păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsați, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru eu vă iubesc așa cum am făcut-o întotdeuna...
Ați fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream să le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiți-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu știu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici – cât am fost viu.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Am cutezat

Cum marea poartă talazuri,
la fel și eu am purtat
multe griji. Nevoi, necazuri,
prea mult timp am îndurat.

Da. Este foarte adevărat.
Am căzut adeseori,
dar n-am rămas îngenunchiat.
Am dobândit noi valori.

Convins fiind voi răzbi,
întotdeauna am sperat.
Oricât de mult voi suferi,
ridic, am cutezat.

M-am ridicat de multe ori
și am rămas acolo, sus.
Dar n-am umblat cu capu-n nori.
Mi l-am purtat unde-a fost pus.

Poate tocmai de aceea
azi, pe viață sunt stăpân.
S-a terminat epopeea
cu talazuri și furtuni.

poezie de (mai 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cetatea reconstruită

Eu sunt ca o cetate pe munți reconstruită,
Acum pot să înfrunt furtuni și vreme rea.
Odată, însă, fost-am ruină părăsită,
Cu ziduri dărâmate și mult noroi în ea.
În jurul meu erau doar garduri sfărâmate
Și ferecate lanțuri la uși mereu aveam,
Ferestrele, de-a rândul, de vânturi erau sparte
Și într-o deznadejde amară zbăteam.
Dar într-o zi venit-a cu trudă de departe
Și-n fața-a mele ziduri stricate s-a oprit,
Un Meșter cu priviri atât de întristate
Când a văzut ruina în care m-a găsit.
A luat la rând, cu grijă, odăile cetății
Și ochii plini de milă în lacrimi se scăldau
De cruda-nfățișare - lăcaș pustietății,
De vânturile care în ele șuierau.
În miez de noapte rece, acele negre umbre,
Spăimântător cetatea urlând o bântuiau,
Prin colțuri, pe tavane, pe jos - imagini sumbre,
Prea jalnic în cumplită dezordine-atârnau.
Și Meșterul milos ce sta în fața mea
Avea cu EL aduse atâtea diamante
Și-atâtea lucruri scumpe pe care le avea
Dorea să mi le dea în dar ales pe toate,
Dar cum să mi le-așeze și unde să le pună,

poezie de din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O viață pe ocean, pe val

O viață pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalță și recade muzical,
Iar vânturile o țin tot într-un chef!

Șoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest țărm gri, același mereu, mereu:
Redați-mi gustul și sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăși, stăpân pe mare și pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroși eliberați, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălașul
În singurătățile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă și bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul și-apele aiurează sub cerul de cleștar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viață pe ocean, pe val!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Wallace Ferguson

Acolo la Geneva unde Mont Blanc plutea ca un nor
Deasupra lacului strălucitor când briza se-abătea
De pe cerul albastru, curat, iar hohotul Ronului
Dădea năvală sub pod prin abisuri stâncoase,
Și cântecele din cafenele se constituiau în parte a splendorii
Apei dansând sub torente de lumină;
Și geniul pur al lui Jean Rousseau era muzica liniștită
A toate pe care le-am văzut sau despre care am auzit –
Acolo, la Geneva, oare, extazul a fost mai puțin
Pentru că nu m-am putut conecta la mine cel de altădată,
Cel care acum douăzeci de ani hoinărea prin Spoon River?
Am uitat cine am fost sau tot ce am simțit?
Ne trăim ora uitând cine am fost în orele demult trecute?
De aceea, o, suflete, dacă te pierzi în neființă
Și te trezești departe în Geneva, undeva lângă Mont Blanc,
Ce-ți pasă dacă nu te cunoști pe tine însuți așa cum îl cunoști
Pe-al cel care-a trăit și-a iubit într-un colțișor de lume
Cu numele Spoon River, în vremuri demult, demult trecute?

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Adina-Cristinela Ghinescu

Veșnic și prezent

E vântul meu afară și-mi bate iar la geam
Alungă valul rece, rece ca și tine,
Cum mi te aminteam...
Acum ploaia răsare răscolind un țărm
Udat de marea caldă din ochii mei cu răni...
Și-ncet readuc în clipa de prezent,
Prin stropii atingând prelung și insistent...
Si trist la fel ca marea, sau vremea de afară,
Însă mult mai trist se măsoară
Sufletul în trupul ce îl împresoară...
Nisipul și el rece sub tălpile-mi ușoare
Lasă-n urmă forme fierbinți și polare...
Parcă aud un sunet al vântului rebel
Ori, poate este plânsul din cripticul stingher?
Știu doar te aud prin sunete de mare
Și-un geamăt indiscret străbate a mea cărare;
Hipnotic logoreea -nvăluie și strig
Ca totul să m-audă -mi este tot mai frig...!
Ce lubrică e marea prin dansul sinuos...
La fel a mea chemare mocnind vertiginos...
Ce imposibil etern atunci când vrei mai mult
Să ai, să fii, să chemi, s-ajungi păcat sau sfânt;
Ce imposibil pare s-alegi un țărm sau mare,
Un soare și o ploaie... când tu le vrei pe toate...!
Din spumă marină îmi strigă inima salină
A mea ea cândva... ca și o mare tulburată
Zbătându-se în joacă să-nvingă o soartă
Să fie glorioasă, deși tot mai rea...
O clipă pe o viață dintr-un moment nebun
Te-ndeamnă să ajungi contrariul de acum...
Și-apoi trezit să fii pe malul turbulent
De valul ce te-neacă și l-ai lăsat să treacă
Veșnic și prezent...

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Sub aripă de vânt

De când știu
eu am iubit Vântul,
de-aceea am pornit drumeț
să-i aflu adăpostul,
acolo unde...
cerul se unește cu marea.
Apoi,
mi-am culcat capul pe un nor
și am rugat
Vântul de Miază-Noapte
să m-acopere cu aripa lui.
Am tot colindat
de la un pol la altul
și de acolo m-am întors
schimbată...
Puțin dintr-o boreală auroră
s-a lipit de sufletul meu,
și toate Vânturile...
m-au adoptat!
Acum, mamă îmi este Furtuna,
iar Viscolul - e tatăl meu!
Vântul știe -s de-a lui,
iar eu... sunt Vânt!

poezie de
Adăugat de Nicoleta IladeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Marinari

Când navele noastre vor reveni, după ce-au bătut pline curaj
Mările, aici, unde dealurile parcă-s gata să cadă peste oraș,
Le vom împături cu grijă velele și le vom pune la adăpost
Și toate vor fi iarăși așa cum înainte de plecare-au fost...

Cu turla bisericii înălțată spre cerul rotunjindu-se-n azur,
Cu-aceleași, de toți știute, străzi și cu prietenii obișnuiți în jur.

Vom sta lângă foc și ne vom fuma pipele plăcut mirositoare,
Și vom bea la han o oală, două de bere-nainte de plecare,
Vom săruta cele mai frumoase fete și vom spune copiilor povești
Despre țări străine, furtuni, epave și-ape oglindind cerul cât privești.

Apoi, cu marfa stivuită-n cală, nava se va avânta iar în larg, vitează,
Iar valurile se vor întoarce grăbite spre țărmul care se îndepărtează.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Libertatea de-a fi

Rostogolindu-se-n larg
sunetul crește
odată cu undele mării
înghițit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spațiu prea strâmt.
Izbucnești simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
rușinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Naiada

Din apa cristalină ce se-adună
În micul lac, sub razele de lună,
Apare o minune, o naiadă,
Născută din a zeilor pleiadă.

Privește-n jur și, cu mișcări domoale,
Împrăștie pe apă mici petale
De liliac, ce parcă sunt desprinse
Din mâna unui duh din vise-aprinse

Ce-o mângâie tăcut și o privește
Cu o privire care strălucește
Și-i face inima în piept să bată
Cum nu a mai făcut-o niciodată.

Privește-n jur cu teamă și dorință;
Ca el să vină e cu neputință,
Dar ea mai speră, silueta-i pură
Apare ca un vis, ca o făptură

Ce a-ntâlnit la naștere fortuna,
Frumoasa lacului dintotdeauna,
Ce nu s-ar vrea, acum, nemuritoare,
Căci dorul ce îl simte e prea mare.

E liniștită-acum și doar sub pleoape
Tresaltă, ca un sunet scos de clape,
Lumini portocalii ce-ar vrea să plece
Din jarul care-a ars și-acum e rece.

Privește-o stea cum bolta o străbate
Iar inima, care abia-i mai bate,
Îi cere un răgaz și vrea răbdare...
Cu steaua ce-a căzut, și ea dispare.

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pablo Neruda

XVII ( Nu te iubesc...)

Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc așa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră și suflet.

Te iubesc ca pe o plantă care nu-înflorește niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalță din pământ și, noptatic, trăiește-n trupul meu.

Te iubesc fără să știu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe și fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:

undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiați
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiați încât ochii tăi se-închid când eu adorm.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "World's End Paperback" de Pablo Neruda este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -61.27- 37.99 lei.

Ieșire în larg

Velierul cu trei vele rândunică, cu marfa gata stivuită-n magazii,
Cu mâl negru din Mersey* picurându-i de pe ancoră, cu cerul gri
Deasupra lui, c-un remorcher roșu la prova. La posturi cu toții,
Marinarii cântă cu niște voci care-ar trezi din somn și morții*.

Clincheții vinciului zornăie. Nostromul strigă " Mola!
Recuperați socarul! Vira springul!" La bară, albă spuma,
Pescărușii-n picaj planat și, rece, apa verde și-agitată
Așteaptă ieșirea acestei fiice-a mării, corabia înaltă.

Am coborât pe Petru cel Albastru, ancora-i asigurată cu stope tari,
Se aud chiote și-i veselie multă, și-i ora mareei celei mari.
"Strânge-acolo! Slăbește-odată școta focului! Volta și fugi!"
Secundul zbiară. O rază săgetează printre sarturi, mure și fungi.

Greementul strălucește mândru în cenușiul port, un arhipelag,
Iar un mus mărunțel și sprinten se cațără pe fiece catarg.
Acum e lângă tachet, acum lasă să cadă liberă vela,
Pilotul dă mâna cu skipperul și traversează pasarela.

Acum tragem cablul și se desfășoară șase vele-n vânt,
Și-n apă pânza siajului la pupa. Ura, la revedere pământ!
Velierul cu trei vele rândunică, cu magaziile-ncărcate full
Iese-n uralele mulțimii din port, mândria întregului Liverpool!


------

* E vorba de cântecele marinărești (chantey) care prin ritmicitatea lor însuflețesc echipajul în diversele lui activități la bord (de exemplu, virarea unei parâme grele).

* Petru cel Albastru (Blue Peter) – este simbolul literei "P" în Codul Internațional de Semnale, reprezentată de un pavilion albastru cu un mic pătrat alb în mijloc.

Când o navă aflată-n port înalță pe catarg acest pavilion mesajul transmis este:

"Tot echipajul trebuie să se prezinte imediat la bord, nava părăsește portul".

* Mersey – fluviu în vestul Angliei.

poezie de din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Marea Trecere (Lui Mihai Eminescu)

Îmi pierd pașii
prin nopți albe
către oglinda izvorului
ireal de rece.
Rememorez amprentele
tulburătorilor tăi pași
rămași mit poem
pe nisipul amintirii...

Măcinat în clepsidra
dorului.

Pierdut și regăsit
în visul meu de-a pururi
Luceafăr
la țărmul dintre lumi
Dăinuind cu inima înflorită
de seva teiului
din Copou
în Marea Trecere...

Măcina în clepsidra
dorului.

poezie de din Ziua de după noapte (octombrie 2008)
Adăugat de Nicu PetriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dra-go-ste pe, dragoste pe pâine

curent literar și de ce nu
multe multe felii de pâine
dragos
tot ce anulează legătura dintre noi și expresia obiectului
dată de-o valoare/cât de scump
cât de ieftin sau cum ne privim
și oare ce ne lipsește să avem
dragos
și iată cum suntem aproape de moarte cel puțin eu
și inima-mi bate
și inima nu-mi bate
inima
dar ar fi prea simplu inima
inima nu simte
e altceva acolo
ceva care m-a rupt de lume de-a avea
și m-a lăsat fără pâine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook