Marinarul nebun

Nebunul, aşa-mi spun. Voi fi Dick Baladă cel Nebun de-acum;
Lovit, spun ei, de valurile detunând peste recif precum
Un trăsnet în noaptea-n care-am fost zvârlit în Hermitage Bay
Pe ţărm, laolaltă cu cheresteaua şi buştenii de pe nava Mary J.

Nătângul, aşa-mi spun. De-acum eu voi fi Dick Baladă cel Nătâng,
Plângând atunci când alţii râd şi râzând atunci când alţii plâng,
Alergând pe plajele-nspumate când bate noaptea vântul
Sau trăgând din pipă lângă sobă, calm şi blând cum e pământul.

Străinii-s avertizaţi că-s cam ciudat, că-i pot însemna pe frunte, deci:
Nu mă privesc în ochi de teamă că voi afla ce-i în capetele lor seci;
Dar ei îmi oferă tutun şi compasiunea lor, şi mă lasă-n dunga mea –
Unicul supravieţuitor – Nebunul Dick Baladă – lovit de o ursită rea.

Îmi dau carne şi pâine; deasupra capului, un acoperiş;
Ceai pentru ceainicul meu fierbinte şi pături pentru înveliş.
Mă lasă să trec sau să-i ocolesc, după cum vreau, aşa sau altfel.
"Pentru Dumnezeu," spun ei, "s-ar putea-ntr-o zi să fim şi noi ca el."

Dar, pentru Dumnezeu, asta m-a făcut să râd ca niciodată.
Când e lună plină şi marea străluceşte până-n zare, plată,
Mă strecor printre stânci, iar stâncile mă-ndrumă prin umbrele lor moi;
Dar, pentru Dumnezeu, îmi spun, de ce-aş deveni eu la fel ca voi!?

În adâncul Peşterii Vrăjilor, mareea şi luna-s verzi-gălbui ca mierea,
Având un luciu pe care rândunele de mare pe ţărm nu-l pot vedea;
Fetele bătrânului Neptun îmi cântă la harfe de scoici roz-profir
Şi chicotesc ca nişte clopoţei la istoriile marinăreşti pe care le înşir.

Căpitanul Nolan şi-a luat mireasă tocmai din Bull Bay.
Ştiu o cameră iluminată de lămpi submarine-n apele mareei –
Un loc tainic – şi-o fată de rege cu sâni ca perlele; în regatul sării
Bietul Dick Baladă e un prinţ în braţe strâns de fiica mării.

Când bate uraganul orb şi negru, ea mă cheamă să-i fiu aproape;
Prin tunetul valurilor sparte se-aude vocea iubitei mele de sub ape:
Alerg îndrăzneţ în găurile recifului prin sălbatica, vijelioasa noapte,
Înfruntând valurile – pentru că visele mele nebune sunt adevărate.

Iar când e plină şi-albă luna m-arunc în mare plin de-ncredere,
Mă scufund printre peştii vâslaşi, unde-s anghile negre la vedere;
Din mătase de iarbă purpurie, lăsându-mă să trec, se desfac perdele
Spre locul unde iubita mă aşteaptă-ntr-o rochie ţesută de maree.

Nebunul, aşa-mi spun. Dick Baladă cel Nebun voi fi de-acum;
Deşi-s un biet marinar pe ţărm, eu în adâncuri iubirele-mi consum.
Ei îmi dau carne şi pâine; şi mă lasă să mă merg pe drumul meu –
Jos, eu dorm în braţe cu fata unui rege, sub golful alintat de alizeu.

Dick Baladă cel Nebun, aşa-mi spun. Nebun ca vântul eu voi fi;
Alergând noaptea pe lângă stânci, îmi aud iubita până-n zori de zi.
Îmi oferă mila lor, pături, pâine şi-un coltuc pe care să-mi pun capul;
Dar ei ştiu, de fapt, foarte puţin despre locul unde-mi am eu patul!

În adâncul Peşterii Vrăjilor, mareea şi luna-s verzi-galbene-n lumină:
Ele ţes rochii pentru fiicele regelui mării, pentru rege şi regină,
Şi mantie princiară marinarului care-i face curte iubitei lui, galant.
Bietul Dick Baladă-s pe uscat, dar sub unde-s cel mai înfocat amant!

poezie de Roberts, Theodore Goodridge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!