Libertatea de-a fi

Rostogolindu-se-n larg
sunetul creşte
odată cu undele mării
înghiţit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spaţiu prea strâmt.
Izbucneşti simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
ruşinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ridicat palmele

şi piatra m-a înghiţit într-un zâmbet.

şi eu... şi eu, Cerule...

verdele-l colorez,
când viaţa-mi pulsează în tâmple.
doar atât? un lujer?
pictată umbră,
inserată în coloana timpului...
infinitezimală fericire
a tropotului hergheliilor gândurilor albe...
coamele-şi ridică
până la potcoavele tale, Cerule,
furând scânteile
pentru a fi cât un surâs de val viu,
fuga a patra din crucea aşteptărilor...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o primă ninsoare aştept
pentru ca
la capătul aleii de cruci
să aşez într-un vârf de culoare
coroniţa de brad
ochii lor nu vor mai clipi
zâmbetul nu se va mai aşterne de chip

în cenuşa zilei
cerul va crăpa pentru o secundă
a răsărit de soare
apoi totul va tăcea
ca într-o poveste terminată demult
un vag freamăt
în membrele obosite ale orbului
într-o oarecare zi
de duminică

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o secundă clipa

Doar o secundă clipa
îmi înţelege glasul
apoi fuge-n pădurea
de gânduri să culeagă,
dorul de timp în coşul
cu rodul de trăiri
mustind a frământare.
Oftează şi-mi şopteşte
că ştie, mă- nţelege...
Încerc să-i prind suflarea,
o adiere blândă
în trepte de durere
sau bucurie mută.
I- ating c- un vârf de deget
unda abia simţită.
Senin cuprind în fire
căldura ei suavă
şi îmi alin fiorul...
Iubesc clipa.
Îmi pasă
atunci când lumânarea
mai stinge-o vârstă-n umbre
şi clipa moare-n noaptea
trecutului parşiv.
Dar ştiu că în viaţă
o altă clipă vine
şi voi putea cuprinde,
conturul ei...
Nu-i vis.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, îngere!

mi-am lăsat sufletul prea greu
pe aripile tale
când priveai urma unui cuvânt

zbor încrucişat prin mine s-a născut
s-a stins odată cu ultima tresărire
în faţa încercărilor vieţii

repet ruga:
iartă-mă, îngere,
dacă te-am necăjit

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plângi, să nu stropeşti gheaţa

geometria asurzitoare a acelor iubind recele
şi liniştea, şi tăcerile oceanelor,
şi deschiderea braţelor
dăltuind neobosit icebergurile gândurilor înfiripate odată,
într-o eră a luminii albastre,
rătăcită printre apusuri şi înserări...

acele iubesc plutirea,
mişcarea lină până la zdrobirea de maluri,
de corăbii rătăcite printre fisuratele pumnale reci ale tâmplelor albe...

iubesc gheaţa sculptată de vânt, de apă, de stânci,
într-o desăvârşită linişte a minţii până la durere.

foşnetul rece,
mă îmbie să mă las purtată de ecoul veacurilor,
plăsmuite anume, pentru inimă...

... doar pentru inima de foc a cuvintelor nerostite...

fascicul timid de lumină,
pătrunde în peştera trăirilor,
răsturnând înainte de noapte icebergul,
în banalul zilei de azi...

în trupul sec al unui azi,
cu palma întinsă spre cer...

poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânăm metaforele

Scufundaţi într-un calm ca de moarte
ascultăm cum se afirmă conştiinţa

Pe marginea gândului
omul
se întâmplă a fi
între două planuri
unul static în care se regăseşte
altul în mişcarea cuvântului din urmă
în care se rătăceşte

Scufundaţi într-un calm ca de moarte
pe liziera pădurii vânăm
metaforele Bibliei în care
ne regăsim încet
încet încet
aşa cum săgeata
naşte o cruce în trunchiul copacului
în care se înfige
prea vie să se frângă
prea statică să cuvânte întâmplarea
de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânsoare

Strâmt
strâmt îi este sufletului meu
în acest trup de cuvinte.

Pentru fulguirea sa necuprinsă
şi pura lui infinire
prea multă agitaţie inutilă
prea goală sporovăiala lumii în bobote.

Numai
adâncurile muntelui alb de tăcere din zare
ar putea să-i fie refugiu
locaş pe potrivă
liman însingurării.

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu le aduce răsplăţi celor prea nerăbdători, prea lacomi sau prea doritori. Atunci când aştepţi un dar din partea mării, trebuie să rămâi golit de gânduri, dechis către exterior, simplu ca şi o plajă.

citat din Anne Morrow Lindbergh
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îmbătrânite mâini
aştern pe filă umbre
de litere prea şterse sau
într-un timp prea viu
din turnuri curge ceara
şi-n degete esenţa

lasă dureri atroce
a sensurilor moarte
sau nenăscute încă
pentru prezent

Mai ştii?

poemul cel din ceară
va curge prin celule

textura unei file
e prea încăpătoare
pentru-a putea cuprinde
întreaga stare-n punct

de-acolo totul lasă
drumul să-şi desfăşoare
curbura unei fine
bătăi de gânduri seci

atunci e timpul, Doamne,
să renască scribul?

atunci e timpul, Doamne,
să-şi lase tremurând
întreaga sa simţire
printre acele straturi-umbre
de-ncovoieri prin viaţă,
prin moarte-n bucurie?

şi-atunci pe unde, Doamne,
să se strecoare lava
aceea care vie îl arde-ntreg?
Pământul
îl răsfaţă
sau este-o nebunie
să se întâmple versul?

habar nu am, dar ştiu,
că după o sclipire urmează
noaptea lungă
în care tot el, scribul,
revarsă-n lume dorul

nu ştie să-l descrie,
nu ştie să-l enunţe
ca pe o problemă simplă
de geometrie clară

prin lacrimă îl lasă
să curgă în neştire
apoi adoarme singur
însigurat de toate

în miez de noapte
punctul
se joacă vesel, tandru
în tâmpla colilie

apoi
descrie linii
care vor fi cuvinte

în pace versul creşte
şi se ascunde-n palmă
ca-n dimineţi senine,
pe câmpul de emoţii,
poemul să răsară virgin
ca miezul scoicii

în perlă să transforme
o filă de-ntrebări

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa naşte geana luminii

În urma durerii,
Clipa naşte geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naşte
sensul purificat
al dorinţei de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naşte poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în paşi de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare şi sunet
împletesc şi lasă liberă să alunece,
spirala nesfârşitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creaţiei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Pe noi nu ne desparte braţul
Umil, ce stă întins şi cere,
Nici soarta, când aruncă laţul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-şi goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart gheţarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranşee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

bang bing o iau înapoi odată cu inima
acelaşi trap la rădăcina culorilor
pe care ochii le reinventează
aceeaşi libertate între bing şi bang
picajul în sfera gândurilor
printre amfore cu o singură toartă
rămâne bing suspendat odată cu leagănul
de nucul unei copilării bogate
în care o singură mână mă adună
dintr-o clepsidră lăsându-mi luxul
de a fi şi de a rămâne om

cu bang la braţ răsucesc tălpile spre niciunde
într-o plimbare liniştită printre verbe

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmi caut "unicitatea"
prin vocabularul falşilor profeţi

multe litere
multe minciuni strălucitoare
ecouri voalate de sensuri încovoiate

un mare nimic
şi punga prea goală a împlinirii

lumină este
şi-n umbrele de pe ziduri văd timpul
cocoţat pe ceafa mea

pe asfalt numai umbre -
portrete strâmbe ale aceluiaşi chip încercuiesc clipele

rămân gesturi neterminate care descriu acelaşi drum:
multe curbe
multe spirale
şi o singură linie dreaptă pe care
mi-o doresc a-mi fi
săgeata spre final

aprind o candelă -
cel mai simplu gest este să ard odată cu ea
undeva, într-un colţ de verb
mă regăsesc

acum
pot desface braţele larg
ca un copac ramurile
întru înflorire prin rugă

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire

repet punctele în neştire...

las drumului acoladele
şi insinuările întâmplărilor absurde.
rătăcesc în virgulă.
strig cuvintele.
răscolesc o amăgire.
apoi, tăcută,
mă arunc în iarba arsă.

într-o zi sau acum,
în mijlocul gândurilor,
stejarul îşi va arunca ghindele spre irişii mei.

golită de umbre,
alerg să-ntâmpin ultimul ţipăt de pasăre...
printre zboruri fără sens.

poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul lebedei

Am făcut salturi mortale pe lac, înecând albul în blue marine.
În jurul meu, cercuri concentrice îmi desenau calea.
Luciul apei făcea să alunec uşor printre ani de zbor.
Ştiu că nu pot zbura prea sus, eu îmi deschid aripile larg
într-un evantai al luminii, doar că nu mă inalt.
Uimită privesc dansul de sclipiri a soarelui,
aplec capul în luciul clipocind a viaţă
scutur, mulţumită de ce văd, gâtul lung şi delicat.
Noaptea când stelele se cuibăresc în ochiuri de apă
transform lacul într-o sală de bal. Cântecul meu răsună
alungând întunericul, ajunge la malul celălalt al existenţei.
Aripile fâlfâind a uitare de sine, se apleacă încet, încet,
până ating apa într-o ultimă zbatere a sorţii.

Ochii privesc stelele cerului, apoi licăririle apei.
Înţeleg, voi adormi pentru o veşnicie şi o secundă.
Vocea mi se stinge ca un ecou pe sfârşite odată cu candelabrul vieţii.

Povestea e adevărată, mi-a scris-o o lebădă pe un fulg
Înainte de a dispărea într-un superb dans al morţii.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiem golurile

numărăm pietrele
ascultăm mişcarea staticii lor
de parcă libertatea
nu ar fi condiţionată
studiem golurile pentru că
în plinuri ne împleticim paşii

vise nuanţe fără de gust
şi muzica sălcie care răsună
într-o sală de aşteptare
la dentist
totul pare că stă într-un cleşte
şi-n acel instrument de tortură
pentru timpanele obosite

pentru că timpul
smulge dinţii vârstelor
m-am hotărât să aleg o piatră
rămân cu ea încercând să cern
cuvintele
rămase aninate de aşteptări

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picurând Surâsul...

Se vor dărui tâmplelor albe,
sunetele clare ale culorilor.
Furate pasteluri ale inocenţei
Din nori va rămâne seninul
În degradeuri calde va mângâia
chipul brăzdat de durere
În simpla melodie păstrată în miez,
doar tropotul hergheliilor albe
vor deveni dans...
În ritmul Luminii,
doar Iubirea va aluneca sânge
Izvor purtând în unde armonia,
va deschide căile florilor
Sevă tandră va fi
trunchiului copacului veşnic
În tărâmul ploilor
furtunile vor fi
simple fructe parfumate
picurând în palmele uscate
Surâsul...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare 8

printre minciuni,
măştile copacilor singure, pot simula zborul.
lasă cenuşa trecutului în cupa ninsorilor apoi,
mâinile moarte, pline de minciuni,
le recolorează anotimpurile, reconstruind o lume falsă.

cenuşa prostiei arde totul.
de unde să mai ceri ecoul?
de unde să mai ceri puritatea anotimpului?

tălpi pline de mocirla umanului,
mărşăluiesc de-a lungul falezelor,
ucigând câte un pescăruş,
pentru fiecare respiraţie a falsităţii.

indiferent de anotimp,
câte o mână murdară,
adaugă timpului încă un blestem.

poezie de Anne Marie Bejliu (7 februarie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine, îmi plâng tâmplele...

Şi visurile
se adună în sacul de pânză
Undeva,
se aruncă ploi...
În altă parte a lacrimilor,
ude palme
mângâie frunţi ostenite de gânduri
Paşi de fiare
răscolesc adânc huma fierbinte
Genele cad
printre linii de foc
Un fir gros, de argint,
spulberă armonia...
Într-un colţ, obosit,
un copil
frământă în palme ucenicia prezentului
Din trecut,
braţe uscate
încearcă să-l cuprindă
Prea târziu.
Nu a mai rămas nici o pată de azur
Doar furtuna mai doineşte
pe o frunză vestejită
În viitor,
căldura va fi
suprema atingere...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cu anii, creşte sau moare!

Marie-Anne Desmarest în Torente
Adăugat de Sigrid
Comentează! | Votează! | Copiază!