Pescari de oameni

Acum multe, multe secole El a spus,
El care pe morţi la viaţă i-a readus,
Şi care-a călcat pe marea-n spume –
" Veniţi, păşiţi pe-ale Mele urme.

Lăsaţi mrejele pe mal – să se zvânte –
Şi-aduceţi-vă doar inimile – să cânte –
Sufletele – să se roage şi să se-nchine,
Ridicaţi-vă şi veniţi cu mine.

Întindeţi velele spirituale, cereşti lăstuni,
Şi înfruntaţi acele sălbatice furtuni,
Iar Eu vă voi face nu pescari de peşti,
Ci pescari de oameni, de fiinţe omeneşti."

Doar atât a vrut El, atunci, să ne propună?
Asta a fost toată intenţia Lui bună,
Doar atâta înţelegere am putut strânge
După două mii de ani de lacrimi şi de sânge?

Domnul ne-ajută când fără temere
Luptăm pentru dreptate, nu pentru putere,
Când alinăm pe cel supus nevoii,
Şi când îi adăpostim pe copiii ploii.

Atunci, deşi raiul Lui este departe
De hăţişul orb al războiului şi de moarte,
El ne va binecuvânta pe mările-n spume
Ferindu-ne de chinuri prin această lume.

* Pe când trecea pe lângă Marea Galileei, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: "Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni." ( Matei 4:18-22)

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de P.D
Votează! | Copiază!