Praful uliţei

Colbul uliţei în vânt se ridica,
În negură de vremuri risipite
Îmi puneam praf pe tălpile rănite,
Pulberea pământului mă vindeca.

Mă mângâia ţărâna încălzită
De soarele ce-mi îndulcea privirea,
Spre-azur de cer scrutam nemărginirea
Când adormeam în iarba înverzită.

Alunecând pe-o pantă-ntunecoasă
Azi lumea n-are vremuri viitoare,
Lovit de soarta-mi nemiloasă

E prea târziu să pot face-o schimbare,
Mă vindecă pământul meu de-acasă
De rana învechită ce mă doare.

sonet de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul uliţei asfaltate

Uliţa mea-i asfaltată,
E-o frumuseţe de şosea
Dar e tristă, supărată,
Azi prea puţini calcă pe ea.

Rareori se mai arată
Câte-un bătrân pe-o canapea,
Uliţa mea-i asfaltată,
E-o frumuseţe de şosea.

Ceva să spună parc-ar vrea:
Nu mai e ce-a fost odată
Când plină de copii gemea,
În urmă praf se ridica...
Uliţa mea-i asfaltată.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu tălpile scufundate în iarba sfinţită a pământului,
cu ochii închişi, sufletul meu se roagă.
Până când iarba se preface în apă şi paşii se pierd în plutire.
Până când gândul alunecă, cer după cer, către Tine...
Aşteaptă-mă, Tată sau Mamă, sau Frate,
Prea greu îmi cresc aripile, şi Tu eşti departe...
Aşteaptă-mă unde fluviul se varsă în mare,
La graniţa dintre dulce şi sare.
Aşteaptă-mă acolo, între stânci, lângă mal.
O zi două trei, o oră măcar.
Până învăţ ce înseamnă să fii om, să fii vânt,
Să fii pasăre-n zbor şi ulcior de pământ...

Aşteaptă-mă, Tată sau Mamă, sau Frate,

Prea greu îmi cresc aripile, şi Tu eşti departe...

Biserica mea - Pădurea. Altarul meu – Copacul.
Evanghelia mea – cântecul păsărilor.
Lumânările mele – mănunchiul de stele
din coasta a doua a Căii Lactee...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţărâna care-l arde

Mergând să-şi caute dreptatea
A plecat omul pe jos.
Şubredă-i e sănătatea,
Pielea-i spânzură pe os.

În ţărâna care-l arde,
Omul calcă-ncetişor.
Se clatină iar şi cade,
Strigând după ajutor.

De murit, nu vrea să moară.
Are acasă cinci copii.
Ce vor crede ei diseară,
Când tata n-o mai veni?

De sus, soarele îl arde.
Jos, colbul de praf îl frige.
Se ridică şi iar cade,
Nu mai poate nici să strige.

Cu ochii înlăcrimaţi
Către cer acum priveşte:
Doamne, două fete şi trei fraţi...
Zicând acestea... el sfârşeşte.

În lumea de azi, se pare,
Nimenea nu te ajută.
Nu te crede cel ce are.
Este duşmănie multă.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tălpile rănite

Am tălpile rănite de drumuri fără rost
Şi urme-nsângerate las timpului anost.

Simt gândul meu vibrând şi las singurătatea,
În urma-mi cad stele fără să simtă noaptea.

În trupul meu suspină albastre picuri reci,
Nu-s lacrimi şi nici patimi din visele betegi.

În mine încolţeşte din nou fugarul timp
Cuvinte-obositoate le scriu în contratimp.

Neputincoasă stau în sufletul ce doare
Şi-aud ecoul greu în sunet de izvoare.

Eternitatea-i, pădurea fără glas
Dar n-o să-mi frângă visul, e tot ce a rămas.

Am tălpile rănite de drumuri fără rost
Şi timpul mă îngână, gândindu-se la cost.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Pe vremuri, când pământul era nou,
iar paradisul doar o şoaptă,
pe vremuri, când numele
nu se lipise încă de lucruri;

pe vremuri, când la cele mai mici adieri
vara aluneca-înspre toamnă,
când toţi plopii fremătau înfioraţi,
fiecare după soiul şi gradul lui...

lumea m-a chemat, iar eu am răspuns.
Fiecare scânteie-aprindea o ochire.
Am respirat şi-am numit asta viaţă,
leşin între linguri pline cu şerbet de lămâie.

Eram piruetă-înflorită,
eram filigran şi flacără.
Cum aş fi putut să-mi număr binecuvântările
când nu le ştiam numele?

Pe vremuri, când toate-aşteptau să vină,
norocul se prelingea pretudindeni.
I-am făcut lumii o promisiune,
iar lumea m-a urmat până aici.

poezie de Rita Dove ( 1952- ),laureată a premiului Pulitzer , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Tată, o, Tatăl meu din Ceruri,
Îmi plec azi inima în Faţa Ta
Şi sufletu-mi smerit Te roagă
Ai milă de fiinţa mea!

Isuse, Tu, Cel ce
Pentru mine Te-ai jertfit
Ai milă de-ale mele lacrimi
Şi de-al meu suflet greu lovit!

Dă-mi, Domane, azi răbdarea
Ce Tu-ai avut odat
Când ai murit pe cruce
Şi ai tăcut, deşi nevinovat!

Dă-mi, Doamne, azi credinţa
Prin care Te-ai jertfit
Şi-ntreaga omenire
Prin ea ai mântuit!

Dă-mi, Doamne, azi iertarea
Ce spală orice păcat
Şi nu privi, Isuse,
La al meu cuget necurat!

Dar mai presus de toate,
Dă-mi, Doamne, azi iubirea
Să pot iubi ca Tine
Pe toţi din jurul meu!

Să pot să rabd ca Tine,
Când drumul e prea greu!
Să pot să iert ca Tine
Pe cel ce-mi face rău!

Să am credinţă vie
În Tine, Domnul meu!

poezie de Daniela Loga
Adăugat de Daniela Loga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi adierea de vânt - replică la poemul "Pentru o clipă veşnică" de Lorin Cimponeriu

Am să deschid braţele larg spre tine
Când soarele ne va fi alinare
Când norii vor dispărea şi eu te voi striga
Pentru a împleti cu drag lumina.
Vorbeşte-mi în limbi necunoscute
Eu voi înţelege lumea ta, cu limbajul inimii
Voi ridica privirea spre frumuseţea din jur
Voi dezmierda pruncii prin cuvinte de alint
Pe care mai târziu mi le vor spune...
Când eu voi fi doar o adiere de vânt
Pe un obraz al unui adolescent grăbit...
Printr-o lume ireal de frumoasă...
Printr-o poveste de iarna cu soarele, răsărind.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ţăranului

Au trecut vremuri încinse
Ce-au curs fără a lui vrere,
Palme de sudori aprinse
Ard, veghează în tăcere.

Peste ţarine întinse
Se trag brazde în durere,
Au trecut vremuri încinse
Ce-au curs fără a lui vrere.

I-au stors ultima avere,
Speranţe-n ţărână-s stinse,
Gârbovit, fără putere,
Peste tâmplele lui ninse
Au trecut vremuri încinse.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruleta

nu cer nimic
decât o lumânare să îmi pui
la căpătâi
când treci prin colbul vieţii
aici, la margine de drum
atât îţi cer, atât îţi spui
spaţiul e pustiu şi gol
stau în întunericul lumii
nu cer nimic decât un spaţiu pur
e negură azi
în mine, în jur
mâine va fi la fel, nu...
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii...
lumea asta, o ruletă rusească
în viaţă a rămas doar glonţul
de ce disper
azi doar mângâi o umbră
în albul imaculat al timpului
ce a fost sau totul
e un simulacru murdar
de gânduri rătăcite, strivite
de goale cuvinte,
multe nepotrivite
ce să cer, ce să mai sper
ţip
într-o ultimă rugăminte
priviţi-mă în faţă, când trageţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn de moarte rătăcit...

îmi las mâna atârnând de-o faşă,
mă doare umărul cumplit,
ieri l-am lovit cazând de-o dată,
un şanţ în el m-a tolănit

şi pentr-o clipă îndelungă,
în ochii mei a fost nimic,
când m-am trezit striga o umbră,
ce-mi ridica trupul căzut

şi ce durere nemiloasă,
ce chin în mine cuibărit,
mă zvârcolea simţind cum lasă
un semn de moarte rătăcit

acum când scriu, scriu doar cu stânga,
căci mâna dreaptă n-o mai simt,
simt umărul ce se tot umflă,
şi-mi ţine orele scrâşnind

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri tulburi...

Ca-n fiecare toamnă, iară,
Şi nu exagerez defel,
Vin vremuri tulburi peste ţară,
Când mustul trece-n... tulburel.

epigramă de Nicolae Peiu din Revista Scârţ (Iaşi) nr.3 septembrie 2012 (septembrie 2012)
Adăugat de Nicolae Peiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

cu sufletul frânt
de aisberguri
învăţ umilinţa
timpului lovit
de tăcere,
devin imun
orelor,
cu teamă mă rog
ploii să acopere ritmul
alert al străzii,
traversez
poemele ce-mi vorbesc despre
iarba veştedă a
cerului, nu-i locul meu aici
voi merge să întâlnesc
martorii trecerii, ei
îmi vor ridica inima
din umbra cuvintelor

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde

Într-o zi m-am lovit
De mine înăuntrul meu.
Era un univers neştiut
plin de rime şi de versuri
Se cer rescrise din alte vremuri
Ce izvorăsc de nicăieri
Şi care schimbă sensuri.

poezie de Daniela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

... azi renasc cu tine, azi pornesc la drum
drumul meu de câine, drumul meu de fum
şi drept călăuză am o stea polară
tristă şi confuză, limpede şi clară

ştiu că pot ajunge dincolo de toate
spaţii pot străpunge, vremuri revărsate
şi mai ştiu- ca tine n-am să pot străbate
drumul meu de câine şi pumnal în spate...

poezie de Iurie Osoianu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edenul copilăriei...

Unde e pământul meu de-acasă
Prin care îmi păşteam cârlanii?
Dorul de acele vremuri mă apasă
Şi cât de repede trecură anii.

Satul meu cu largi fâneţe
Cu iarbă grasă şi cu flori
Cu oameni plini de tinereţe
Trecuţi prin vânturi şi ninsori.

În valea largă de pe GROAPĂ
Pe unde curge ŞIPOŢELUL
Acolo vitele s-adapă
Şi-nfloreşte dediţelul.

Dealul CRUCII de la noi
Carele-l urcau cu greu
Trăgeau de ele patru boi
Şi se împotmoleau mereu.

Nori sfioşi fugiţi de-acasă
Peste gura ruptă de la HALM
E imaginea cea mai frumoasă
Ce încă în suflet o mai am.

poezie de Mihai Leonte (iulie 1998)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare de tactică

În alte vremuri, ştim noi când,
Viaţa ne trecea la rând,
Ni se cerea să "facem totul",
Azi ni se cere numai... votul!

epigramă de David Boia din ziarul "Unirea" din Alba Iulia (19 noiembrie 2008)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iubirea s-a tot dus...

Gând pribeag de altădată,
Nu-mi dai pace, te ţii scai!
Răvăşeşti liniştea toată,
Altă treabă tu nu ai?

Mă întorci în alte vremuri
Când iubirele-nfloreau,
Păsări ciripeau pe ramuri,
Văile vesel vuiau.

Sedimentele iubirii
Au rămas, doruri se scurg,
Îmi aduc liniştea firii
Luminând al meu amurg.

Alergam prin iarba deasă,
Te prindeam de subsuori,
În cosiţa ta frumoasă
Îţi prindeam cununi de flori.

Din cer limpede, senin,
Rază soarelui furam,
Din covor de farmec plin
Flori de câmp îţi dăruiam.

Vrăjile voiau să-mi fure
Greierii scoţând chitara,
Din adâncuri de pădure
Coborâse tainic seara.

În amurgul dispărut
Se-nălţase luna nouă,
Un sărut de ţi-am cerut
Tu mi-ai dat pe amândouă.

Şi iubirea s-a tot dus...
Să se-ntoarcă nu-i târziu,
Dorul încă n-a apus
Chiar de-i rece şi pustiu.

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea

Se aud cocoşi cântând
Şi soarele e sus pe cer.
Se aud mieii zbierând
Şi lumea îmi pare un curcubeu.

Soarele e la amiază
Şi încălzeşte tot ce este viu.
Ţăranii pe câmp lucrează
Şi lumea îmi pare un pârâu.

Soarele e la amurg,
Iată şi luna a răsărit.
Ţăranii vin de la plug
Şi lumea îmi pare un infinit.

Soarele să ascunde după nori
Şi noaptea încet să lasă.
Pe cer apar mii de culori
Şi lumea îmi pare atât de frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (15 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căminul

Căminul unde stau aş cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Şi şuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aş sta să văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare şi-agale se ridică.
Apoi îmi asfinţeşte şi-o luna ce-mi apare
Sau să privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparţine mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simţind doar iarba şi cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte şi-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu să aibă şi-o glastră la fereastră
Să îmi culeg magie din roşul meu amurg.
Sau să miroas-a pâine dospită doar de casă
Şi apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Şi de e vreme rece şi timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul să îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic şi călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

Să şuierare şi vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aş vrea să îmi fie.

poezie de Florin Cezar Călin (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!