Și iubirea s-a tot dus...
Gând pribeag de altădată,
Nu-mi dai pace, te ții scai!
Răvășești liniștea toată,
Altă treabă tu nu ai?
Mă întorci în alte vremuri
Când iubirele-nfloreau,
Păsări ciripeau pe ramuri,
Văile vesel vuiau.
Sedimentele iubirii
Au rămas, doruri se scurg,
Îmi aduc liniștea firii
Luminând al meu amurg.
Alergam prin iarba deasă,
Te prindeam de subsuori,
În cosița ta frumoasă
Îți prindeam cununi de flori.
Din cer limpede, senin,
Rază soarelui furam,
Din covor de farmec plin
Flori de câmp îți dăruiam.
Vrăjile voiau să-mi fure
Greierii scoțând chitara,
Din adâncuri de pădure
Coborâse tainic seara.
În amurgul dispărut
Se-nălțase luna nouă,
Un sărut de ți-am cerut
Tu mi-ai dat pe amândouă.
Și iubirea s-a tot dus...
Să se-ntoarcă nu-i târziu,
Dorul încă n-a apus
Chiar de-i rece și pustiu.
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Matei. [Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre dor
- poezii despre văi
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre seară
- poezii despre păsări
- poezii despre păr
- poezii despre păduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.