Golit de secunde şoimul înclină albastrul

(sub omoplaţi golgotă incandescentă)

să nu-mi uit linia vieţii din palme
extrag holograme despre învârtirea şarpelui în jurul grădinii
eva tolănită pe limba lui despicată ar fi trufandaua
universului nostru de mucava plata arginţilor trupul ce ne-a rămas între dinţi după
iluzia e vampirul din sânge
orb ca o groapă a marianelor descos vederea de forme
paradisul cu orice preţ se deschide şi se închide peste degetele noastre amputate
braţele se îneacă în mâlul omniprezent
paşii care-şi măsoară adâncul dau mărului o rotire stranie

din măduva oaselor icoanele viului schimbător dezgroapă trupul meu de
cuvinte acvatice

gheizerele ochiului periculos mă-mpresoară
buza pe care lumea se prelinge dulceag ca otrava
viii şi morţii îşi schimbă măştile într-un carnaval al luminii se joacă la zar
puterea de-a fi fără umbră
unde eu şi tu roşi de vânturi odihnim tăcerea
şi golul culorii

molie plină de stele strâng sub corset de ruguri seminţele viului
şi râd

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva cu o foarfecă

[ostatec între mine şi foame]

şi aşa voi pleca
cu un surâs în care silabele fac dragoste
pe mormintele ochiului
de foame
am topit într-un trup de pasăre armura depărtărilor
fascinată de pelerinajele ierbii

încui timpul în piatră
răsucesc perfect pupila în cheia sol
şi las călătoria
să invadeze celulele viului

fără să cer procură stelară să-mi şterg trupul
din rădăcinile focului
în cuvânt scutur drumurile coapte

şi mănânc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncă, din înalt...

Îngenunchează în faţa sorţii!
Prinţesă a viului şi-a morţii...
Prea des nu te împăuna,
Căci lumea nu-i a ta.
Fii umană, scorpioana mea!
Eşti doar o piesă pe şahul vieţii,
La care joacă altcineva...
Cândva, vei fi o stea,
Pe cerul aglomerat al sorţii,
Dar asta vei uita!
Prinţesă a viului şi-a morţii,
Fericirea e patria ta!

poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncă, din înalt...

Îngenunchează în faţa sorţii!
Prinţesă a viului şi-a morţii...
Prea des nu te împăuna,
Căci lumea nu-i numai a ta.
Fii umană, scorpioana mea!
Eşti doar o piesă în şahul vieţii,
La care joacă altcineva...
Cândva, vei fi o stea,
Pe cerul aglomerat al sorţii,
Dar asta vei uita...
Prinţesă a viului şi-a morţii,
Fericirea e patria ta!

poezie de Valeria Mahok (4 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima inimii

nu cer să fiu înţeleasă
ştiu că am să mor ca un şoim ars de ultima silabă căutându-şi ţara din inimă
mărturisesc îndoiala din litera cărnii
hrană tuturor viselor şi putinţelor mi-au fost înserările lumii
nu regret nici un fulger cuibărit între mine şi înţelesuri

îndelung te-am aşteptat iubite în răscrucea cuvântului care deschide zorii
în sângele meu
am ţesut toate războaiele în care te-ai rătăcit
după ce ţi-ai scufundat în ispite insulele şi peţitorii de întuneric

ne-am privit de-atâtea ori într-o frunză naşterea murindu-ne împreună
încât mâna lui dumnezeu se umple de cioburi de timp
colorate

împărtăşirea din setea de unul nu costă decât apa din viziunile tăcerii

odiseu sunt eu chiar dacă imaginea nu-şi suprapune iluzia perfect în rama oglinzilor
pentru tine iubito ies din spuma dimineţilor cu poalele candorii suflecate
degetele ştiu să culeagă din lucruri aievea ca o boare
aritmetica simplă a iubirii
în care nimic nu se-adună ca suprataxă lui
este

te pipăi ca pe-o minune în pielea mea carnivoră
copilărindu-ne în bobul de rouă pe toate dimensiunile tălpilor
pelerinajele umbrei extrag ithaca din sânge ca pe o
miere polifloră

o carte îşi cartonează filele fragile între zalele rănii şi-a bucuriei curate

ochiul a fost lăcuit îndelung de-o revelaţie
tunica lui nessus e mărime universală

întind braţele vântului împănate de şoimi şi-o trag uşor peste inimă
ithaca îmi soarbe adâncul

poezie de Maria Elena Chindea din Ithaca sub pulbere de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credendo vides

cu un piron furat din praful Golgotei
în aripă ni se bate ordonanţă în pietrele cerului
sub nici o formă şi speţă
să nu ne zidim trupul

precum Socrate
noi tocăm între dinţi seminţele zborului
scuipând sudalme cu pumnii strânşi izbim o pleoapă de plumb
într-o horă de şchiopi ne prinde destinul şi nu ne dă drumul
dacă voluntari în morga luminii cu piepturi deschise
bisturiului nu-i vom săruta tăişul

nu vom putea renega fără tribut sângeros această noapte
atât de greu aşezată pe umerii tuturor

o armată de îngeri s-ar putea Rubiconul decimaţi
să ne treacă
între oase şi carne
sufletul va bătea pene de aştri
cu mirare ne vom spăla pe faţă cu aproapele nostru
fără spaime şi rubine de ură încastrate
în falsa coroană
şi sceptru
conştienţi că doar în palma goală nici un virus nu va avea putere
cu fire de-abis să ne coasă

ce spumă acidulată înroşeşte buza lipită de cupa Graalului
şi ce sete profetică nu lasă geana să cadă
până când
mântuiţi prin iertare
din stigmate ne vom prelinge smeriţi

paşaport înnoit
unor vremuri şi zaruri mai bune

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvaţi vântul nordului

[eşarfa cântului]

partitura muzicală a timpului sfarmă vertebrele
îmi ţin râsul în talpă curat
nu privesc peste umăr
când alunec pe gâtul clepsidrei ca şi cum aş fi tu
iar ţipătul îmbracă armura tăcerii

înainte de-a tasta codul arterelor tale pătimaşe
scutur din gene inocenţa sorilor
viziunea poemelor cărnii
e intraductibilă
tăiată pe o singură gură

eu sunt
(în travestiurile curcubeului nebotezat de vânturi)
nu mai ţin discursuri falice de complezenţă
de la nici o tribună a viului

pe tabla nudă a eului semnătura lui Nesus
indescifrabilă
dă adâncime curentului care mişcă
submarinele sângelui

la capătul mareelor sunetul pulsului desface ghiocul cerului
în supernove ludice

râsul sparge buza lutului retuşând pupila

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eden poezie

(bilanţ spectral)

după ce am respirat toate ispitele sub pomul cunoaşterii
şi-am fecundat lucruri şi gesturi încuiate în zori
cunosc măsurile zilei aş putea zice
în mile de terori insolubile
steril în care am ars cărbunele sângelui meu
să încălzesc morţii aşternutul
pruncii gerului mi-au traversat oceanul din pântec să mă supună iluziei timpului
să-mi împăneze văzduhul cu lut mai greu decât stânca

oedip şi-a pierdut vederea în oasele mele ca să-mi plătească viziunea

după ce-am tocit pingelele viului cât m-am priceput
doar atât pot spune
am un pachet de amintiri legat cu şnur de victorii şi înfrângeri
mi-am executat greşelile
chiar repetitiv de cele mai multe ori
pedepselor am sorbit lacom ambrozia nu otrava mărului
pe care am făcut-o armură
războaielor nevăzute cu mine însumi
ţărmurile s-au umplut de leşuri pe care nimeni nu le-a revendicat

acum locuiesc benevol noaptea

e un element decorativ la modă şi-au spus rădăcinile mele
infiltrate de oameni
mă instalez confortabil în miezul ei cel mai dens pentru că ştiu
cărţile mele degetele sorţii le vor scrie pe flăcări

şi nici o grădină din inimă nu-şi va usca verdele chiar dacă i-am întoarce vremii
tălpile

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora 0,01

puneţi mască
se urlă în megafoane
oriunde şi oricum trageţi masca
peste chipul disperării de-a fi
ştiu că nici o sete nu-ngraşă noaptea lichidă
care mi-a devenit odihnă
şi hrană
de după perdea crucific soarele pe scheletele noastre absente
pentru bacanale sincrone doar cu tine
în piele te varsă dionis pentru
resetarea vederii
el nu bea vin de-ntuneric din carafa anotimpurilor
pentru tine gleznele au învăţat să numere invers paşii timpului

am obosit să număr paşii dintre ziduri
până ce ochiul nu-şi mai recunoaşte umbra din toga zilei
îmi consum paşnic
pâinea cea de toate zilele unsă cu nodulii maligni ai rutinei
pe acelaşi colţ aseptic de masă
pe care toc mărunt micile bucurii de-a păşi nevăzută în poante printre semeni
şi le spăl în apa vidului
trupul îmi va balansa în afara mulţimii să nu infecteze aerul
licitat de nasuri şi guri înfometate
picioarele se descalţă de tine
să-mi cuprindă imensul

zidurile se prăbuşesc cât măsor distanţa dintre stele

sub limba divinului sfârâie grătarul creaţiei
în omoplaţi
geamănului trezit
coc smerită altă dimensiune

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jurul meu

Vreau să mă uit în sus.
Pentru bucuria de a te alege pe tine.
Vreau să fie fericire între noi
pentru momentele viitoare ale vieţii.
Vreau să mă uit la ochii tăi,
Urmărind infinitul şi sinceritatea din ei.
Mă simt plină de energie
ca într-un cerc de lumină,
Ca un reflector pe o scenă.
În jurul meu se învârte totul
Ochii prietenilor din întuneric
mă privesc şi vorbesc din umbră.
În jurul acestui cerc se formează
emoţii frumoase, de nedescris
pe care le acoperă întunericul.

poezie de Eugenia Calancea (4 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva umbră, - Adam lumina...

În poemul meu albastru se dezmiardă o femeie,
Care-şi spală dimineaţa toate visele de ceară,
Îţi adună-n aşternuturi, din tăciune, o scânteie,
Să aprindă felinare pentr-un ritual de seară,

'N care tu eşti întrebarea de pe buze-n aşteptare,
Ea, femeia, e răspunsul galaxiilor pierdute
În vârtejul răstignirii rugilor din vechi altare,
Unde Eve-ngenuncheate, pentr-o noapte, sunt vândute.

Cu păcate tatuate pe sub piele, pân' la sânge,
'Şi duce crucea prea supusă, la picioarele iubirii.
Ce justiţie condamnă, când o Evă-n braţe strânge
Un Adam din raiul vieţii, când aşa e-n legea firii?

Când iubirea este oarbă şi te-nlănţuie flămândă,
Anulând orice edicte şi câlcând peste durere,
Este-o lacrimă, ştim bine, care-aşteptă sângerândă,
Să îşi strige neputinţa şi revolta din artere.

Cine-a însemnat pe trupul de femeie toată vina,
Cine-a hotărât că Eva este umbră, - Adam lumina?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul şarpelui

Şarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Şi energia din sângele lui Adam.

Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.

Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec –
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.

Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Şi epiderma agoniei

Pentru a atârna... o coajă goală.
Suferinţa încă
Nu întunecă grădina,
Nici cântecul şarpelui.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul...

Mă scald într-un amurg indezirabil
Şi mă sufoc în cadrul lui funebru
Că-apune tot ce-i veritabil,
Lovind brutal un scop scontat celebru...
Şi-un trăsnet din senin, inexplicabil,
Transformă spectrul în alb-negru
Prin Golu-i inerent, finind finitu-irevocabil...

În zadar atâta jale după cei iubiţi ce mor,
În zadar durerea care
Fă din golul fiinţei tale plinul nefiinţei lor
Şi deschide-o groapă mare
Pentru restul zilelor...
În zadar... dar cum poţi oare
Să-ţi întinzi cu bucurie... paşii iar, nepăsător...?!

Cu braţele durerii cuprind iar Universul
Şi bocetul tăcerii din suflet se dezgroapă
Să-şi scrie-n lume versul,
Convins de Scopul vieţii, la închiderea de pleoapă...
Căci care-i oare sensul
Când faima şi puterea cu trupul se îngroapă...
Şi care-i interesul...?!

Plutesc ades' pe ape învolburate
Al căror adâncimi nu le înţeleg
Privesc spre nişte zări nemăsurate
Printr-un mister sublim ce nu-l dezleg
Iar Suveran E peste toate,
"Divinul Miel" pe care Îl aleg...
Căci El m-a ales întâi, scăpându-mă de moarte!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii (23 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-amintesc de cuvinte

Cât de multe cuvinte formează tăcerea...
Mă rezem cu gândul de drumul uitat,
La capătul lui m-ascund după lună
Scriindu-ţi cu voce, cuvîntul oftat.

Mă trezesc sentimente ce cad ameţite,
Din ochi pică lacrimi şi gesturi lipsesc,
Un ceas se ridică deasupra luminii
Când noaptea se duce dar stele lucesc.

Filigranul luminii îşi schimbă culoarea,
Mi-amintesc de cuvinte lăsate zălog,
Împletesc dimineţii din versuri chemarea
Dar tăcerea revine şi degeaba mă rog.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viii nu ne văd de nori

Ne ducem paşii printre morţi,
ne rătăcim
printre morminte,
minţim
că suntem vii şi-ntregi,
dar nu ne suntem vieţuire,
ne amăgim că dăinuim
şi ne ascundem
în cuvinte,
cuvinte care ne ucid şi sufletul
şi trupul
şi mersu-n nemurire.

Sunt trupuri
care-şi merg alături,
până la capătul de drum,
sunt oameni
care-şi spun că sunt
şi că trăiesc
deşi sunt morţi,
sunt oameni
care rătăcesc
şi se-ameţesc cu-al lor parfum
sunt oameni
ce se cred viori
dar şi-au pierdut cântarea-n sorţi.

Ne ducem paşii printre vii
dar viii
nu ne văd de nori,
prin labirintul vieţii noastre
ne căutăm
cheia-n noroi,
suntem doar puncte mişcătoare
ce-şi caută raza-ntre sori,
ne ducem paşii către noi,
dar
paşii curg
în lung şuvoi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi

te-ai îmbrăcat în foşnet de alge
se sfarmă şi clipa
prelung se stinge'n şoaptă
un val, un gând, un ideal
coboară lin petale albe de crin
frunza măsoară timpul rămas
vuieşte iar pădurea
tresar copacii sub lovitura morţii
pe umeri roi de stele
mi-e trupul rană şi lacrima destin
eu am rămas să mângâi paşii
tu ai plecat în noapte şi totuşi unde eşti
femeie fără chip
din tainice poveşti

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jefuiri

(arheologii lichide)

roata hamsterului unge morţii perfect
plecări inocente spărgeau în mine un val de o carne flămândă
chiuretată de-un azi prea sticlos
mâine încolţeşte timid
sub un aisberg

potopul asurzeşte aerul din pupilă
în gamelă credinţe vechi prind iz de mucegai
mirele calcă apa trupului precum un mesia căzut din icoane
nuntaşii ca şi păsările fură toţi zorii căzuţi în pliuri
de neîncepute ape

arunc buchetul pe urmele celor care am mers
şi-am tot mers
valea plângerii mi-a încreţit buza
dinţi sălbatici înfierează apocalipse de seară scoase la licitaţii

pasărea-liră scoate imperii din colbul genunii ruleta sângelui
câştigă sau pierde ursite

cert vântul că nu-i destul de sărat n-am nevoie de ochi matlasaţi cu tenebre
marea îşi face prea mult loc pentru un somn inodor
răsar păduri în cauc de memorie le las să picure peste oraşe pustii
nasturi care încheie hainele morţilor
nuntaşii se strâng precum o cheie sol în sămânţă
curcubeiele au atins temperatura maximă
străzile
îşi etalează albul privirii din talpă

moartea întoarce brazda oaselor
în fâneţele vieţii se coace un timp fără ochi

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cuie

[golgota harului]

merg nevăzut pe strada principală a poeziei
mă-mbrac uneori în păduri
pentru a compensa deficienţa acută de verde din universuri palpabile
pentru acces la graiul nevăzutelor
în trei cuie am bătut limba

în avalanşă respiraţii binare decantează împărăţiile din celulă

chiar fără de cină dar cu taine în buricele
scormonitoarelor degete
tai cu apă lunatică otgoanele gravitaţiei
înghit fructele focului ca pe cuminecătură şi mă schimb
în cuvinte
de toate îngheţurile

după ce-am contabilizat judicios toate răstignirile ochiului
lumea se botează în sângele meu ca aerul
fără procură

zei sub hipnoză calcă apa neatinsă
a verbului

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

lumina s-a culcat între pleoape
timpul a rămas singur
între mine şi el un cuvânt ne desparte
ochii privesc ce pot să mai vadă
paşii s-au şters în ecouri târzii
uneori ascultam lutul cum plânge
sub palme, a rugă
seara mă preling într-o mare
dar unde mai este marea o mare
mă doare, mă strigă tăcerea din mine
se stinge în vatră şi cuvântul rămas
nemuritor mă întorc între astre
să fiu lumină pentru suflete plecate
uneori înalţ catarge pe boltă
şi din adâncul nopţii renasc între ape
mi-e sete să beau orizontul
să strâng nemărginirea în palme
sunt suflet ce bate în poartă
drumeţ necunoscut cu chip de ceară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel împreună

Ne plimbăm paralel,
Pe linia asfinţitului,
Tu pe a ta, eu pe a mea...
Iar eu
Îmi chinui tăcerea:
Să-ţi plimbe paşii prin începuturi
Până ajungi să vorbeşti
Pe limba mea, pe linia noastră...

Ne zâmbim deferent,
Pe urme de tăcere,
Tu pe a ta, eu pe a mea...
Iar tu
Îmi stingi privirea:
Să-şi piardă din dor prin absenţă,
Până uită scântei în distanţă
Pe drumul meu, pe visul nostru...

Ne plângem similar,
Pe nuanţe personale,
Tu pe a ta, eu pe a mea...
Iar eu
Îţi descânt rănile:
Să-şi vindece golul din crezuri
Până renasc din iubire,
Pe suflul meu, pe firul nostru...

poezie de Gabriela Chişcari (10 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii...

Flori de-o zi, de-o clipă
Mi le-adun acuma,
Să le culc cenuşa înfrăţită-n huma
Unei mice şi albe şi tăcute gropi.
Şi nici brazi, nici sălcii, nici salcâmi,
Nici plopi
Nu vor plânge asupră-i...

Făr' să le mai număr clipele sau anii,
Roşii, albe, albastre flori de lunci sau stranii
Flori crescute-n seră, ori în fund de-abis,
Mi le strâng din racle,
Mi le strâng din cripte,
Mi le scot din veghea crucilor înfipte,
S-amintească vieţii un păcat, un vis...

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii,
Tu, iubire nouă, să nu intri aici,
În grădina morţii,
Să nu intri, nici
Să nu simt cum, peste ziduri şi zăbrele,
Mă pândesc cu pizmă gândurile-ţi negre
De povara unor vane îndoieli...

Sufletul meu astăzi morţilor se-mparte...
Tu, iubire nouă, ţine-te deoparte
Şi fereşte-ţi floarea vie de păcatul
De-a-ntreba ce doruri mi-a ştiut uscatul
Vraf de flori pe care azi le-am dezgropat.

Lasă-mă în tihnă
Să le-aştern un pat
Somnului din care
Nu pot să-ţi umbrească
Cu nimic
Norocul c-am păstrat-o, vie,
Printre ele, floarea ce ţi-am dat-o ţie.

Mândră-n ramu-i verde,
Las-o să-ţi zâmbească,
Făr' să-ntrebi de poate cele ce-au murit
Au fost mai voioase
Când le-am dăruit,
Făr' să-ntrebi nici câte,
Nici ce flori din viaţă
Mi-au murit în albul strai de dimineaţă,
Ori în purpuriul caldelor nămiezi.

Nu, iubire nouă, nu căta să vezi
Dincolo de floarea ce-ţi surâde-n faţă
Mândră şi unică-n ramurile-i verzi.

Dincolo de dânsa nu pătrunde-n ceaţa
Ce-mi ascunde morţii de nu vrei s-o pierzi...
Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii, -
Tu, iubire nouă, să nu intri-aici,
În grădina morţii... să nu intri, nici
Să nu-ntrebi de-n strâmta groapă ce le strânge
Vor muţi de-a pururi vechile-mi iubiri...
Şi de-ntors la tine sufletu-mi va plânge,
Mângâie-l, sau plânge-l,
Dar să nu te miri...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!