Ești atât de puternic!
știu că nu crezi. este chiar greu de crezut. dar e adevărat.
sunteți Dumnezei a spus El. dar cine să-L creadă
când pe străzi se moare cu zile
și nu mai este nimeni să spună "Lazăre vino afară"
în momentul în care ai deschis ochii, ai văzut lumina
și lumina vine la picioarele tale, cerându-și iertare
la prima ta răsuflare, aerul a plecat purtându-ți aura și puterea
iar când ai pus picioarele pe pământ
pământul s-a înfiorat, recunoscându-te de stăpân
numai ploaia și vântul nu par să te asculte
încă fac ce vor ele
dar uită că la început a fost cuvântul
și cuvântul se desprinde cu greu de buzele tale
de dulceața sărutului tău
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre ploaie
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
Citate similare
Nevoia de cuvânt
la început a fost cuvântul, și era atât de singur încât s-a despărțit în silabe
cea de sus s-a numit cer și rai și nori și vânt și ploaie și absent
iar cea de jos s-a numit pământ și iad și umbră și tărie
și pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile și toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
și atunci, din unu a făcut doi și femeia a strâns cuvântul la sân
și cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
și a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea și-au dat mâna și i-au pus gând rău țintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit și a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
și cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra și duhul cuvântului
iar frazele se înlănțuie scriind toată istoria lumii
în aceleași eterne cuvinte
de început
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cuvinte, poezii despre religie, poezii despre întuneric, poezii despre zoologie, poezii despre vorbire, poezii despre tăcere sau poezii despre superlative
Margarete
vine! nu vine! vine! nu vine...
așteaptă!
așa mi s-a spus de nenumărate ori
încât am ajuns să cred că asta-i numele meu adevărat
vine! nu vine! vine! nu vine...
fiecare zi se prelungește până se lipește de alta
și tot așa, zi după zi, epuizarea se cățără lingându-mi picioarele
așteaptă. aștept. așteaptă. aștept. aștept. aștept.
după care mi-am zis că am devenit zeul așteptărilor
așa cum și Luna este zeița mareelor
așteaptă!
și-am așteptat, dar Godot venea întotdeauna după unsprezece seară
abia târându-și picioarele de la teatru și se prăvălea lângă mine
zicând stins "a fost un triumf"
după care își desfăcea pachetul și lua o mușcătură zdravănă
din tăcerile sleite... dacă ai fi văzut...
așteaptă!
și vedeam revoluțiile spălându-și mâinile de sânge
nopțile ca și cruciadele aveau ore bine stabilite
iar paznicul striga lipindu-și incertitudinile
de suflul felinarului
așteaptă!
și Golgota fremăta sub biciul ploilor fulgerate
încât până și perdeaua templului
a fugit despletită din calea istoriei
așteaptă!
și-așa am aflat că la început a fost cuvântul
și cuvântul eram eu și eu eram cuvânt
așteaptă... mă
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre teatru, poezii despre sânge, poezii despre seară sau poezii despre revoluție
- cuvânt
- Cuvântul pare lucru de nimic. Ce-i un cuvânt? Silabe, sunete ce adesea ies dintre buze, dar cu greu intră în urechi și numai când pornesc din inimă întâlnesc inimile. E lucru de nimic, mărunt, scurt, o răsuflare, o adiere, un sunet care se duce și vine, pe care-l ia vântul. Și totuși, cuvântul Împărăției e ca Plămada: de cade-n făină bună, făină curată, fără măzăriche, dospește și crește. E ca sămânța câmpului care, sub brazdă, încolțește răbdătoare ca pământul care-o ascunde, iar când vine primăvara înverzește, se înfiripă și numai ce dă-n vară, iată gata culesul. Cuvântul este o taină sfântă care nu trebuie administrată decât cu o extremă delicatețe.
definiție de Jose Ortega y Gasset în Revolta maselor
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre sunet
- citate despre inimă
- citate despre cuvinte
- citate despre vânt
- citate despre verde
- citate despre urechi
- citate despre sfinți
- citate despre sfințenie
- citate despre primăvară
Odată avută Recunoașterea Adevăratei tale Ființe, orice întrebare ca și orice răspuns încetează, iar ceea ce ești tu, cel adevărat; Tăcut Ființează. Odată ce entitatea gând-rădăcină falsă numită "eu" moare, cine să mai întrebe și ce mai este de întrebat? Cuvintele pot răsări la fel de tăcute ca soarele, iar lumina lor va ilumina lumea, dar nu există nimeni care să vorbească, nimic de spus și nimeni care să le asculte. Și totuși, ele vor elibera ființele care se cred ignorante din Maya, din ghearele încătușării, la fel cum soarele te eliberează din ghearele întunericului. Nimeni nu face o astfel de iubire și totuși ea este mai vie ca viața și este Aici în toate timpurile și în toate epocile, dăinuind una cu veșnicia, ca veșnicia.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre tăcere, citate despre întuneric, citate despre vorbire, citate despre viață, citate despre moarte, citate despre mayași, citate despre iubire, citate despre ignoranță sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
* * *
Stă scris: La început a fost Cuvântul.
Mă și opresc. Cine m-ajută să fac pasul?
Cuvântul? - Nu pot să-l prețuiesc așa de mult!
Altfel va trebui să-l tălmăcesc
Dacă de spirit eu ascult.
Stă scris: La început a fost Ideea.
Dar cântărește bine-ntâiul rând,
Ca pana să nu fugă, slove goale așternând.
Ideea e, ce-nfăptuiește și creează totul?
Ar trebui să scriu: La început a fost Puterea.
Dar iată că scriind sunt îndemnat
Să nu fac nici aici popasul.
Din ce adâncuri vine șoapta?
M-ajută duhul și-mi dă sfat.
La început voi pune Fapta.
poezie celebră de Goethe din piesa de teatru Faust (1955), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Goethe despre început, poezii despre sfaturi sau citate de Goethe despre cuvinte
Între buzele tale se ascunde viața mea
porțile Paradisului s-au surpat odată cu nașterea ta
și tăcerile tale erau ofranda oferită cuvântului
asemeni dervisului rătăcitor, pornisem în căutarea adevărului
fără să știu că adevărul mă aștepta într-un sărut
dar nimeni nu înțelege când ajunge în viață dacă nu este pălmuit
și dacă nu-și urlă durerea. să se știe, să se audă
trăiam fără să știu, muream fără să vreau, Sisif rostogolindu-și viața
și viața te căuta, așa cum curbele de nivel dau ocolind muntele fără să se cunoască
și a fost vremea poveștilor, momente de vrajă întretăiată, sacadată
și buzele tale se umpleau de Duhul Sfânt, cuvântul le despărțea așa cum despărțea ziua de noapte
și lucrarea se-împlinea, zidită din lumină, lacrimi și sudoare.
și era noapte sau poate zi, dar timpul se purta ciudat
încercând să treacă de Poarta Sărutului
copilul se vrea legănat iar și iar, susurul poveștilor își jelește sleirea
unda lacului se tulbură privind asfințitul
și noapte așteaptă doar un suspin
ca să se prăvale, avalanșă
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre adevăr, poezii despre sfințenie, poezii despre rai sau poezii despre noapte
Mi-e dor de tine sau de ele?
Poate că, de fapt, nu mi-e dor de tine
Ci de felul în care Universul ți se-nchină
Când mi te-apropii sau când ești cu mine
Mi-e dor de întunericul făcându-se lumină
Să-ți mângâie picioarele fugind pe-a mea retină
Tălpile tale, fac pământul gură
Pe care apăsat și-n mers o fură
Gleznele tale fac din iarbă floare
Iar tălpile fac artă din covoare
Coapsele tale vântul scot din minți
Părându-i și de gheață și fierbinți
Mijlocul tău, mișcându-se ceresc
Dă naștere la răget bărbătesc
Și pieptul tău și spatele și gâtul
Duc în ispită mare absolutul
De gura ta, de ochi, de suflet sau de păr
Nu mai vorbesc, dar fac într-adevăr
Minuni de care mi se face dor
Nu făr' de tine, făr' de ele mor.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 august 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură, poezii despre suflet, poezii despre păr, poezii despre naștere sau poezii despre moarte
Iubirea greu de modelat
Întunericul face plajă între visele mele,
Pe țărmul somnului călăresc un poem,
Număr pașii scăldați în lumina furată
De-o aripă-necată în negru blestem.
Picioarele primăverii miroase a rouă
În scoarța copacilor tânguie vântul,
Ochii mei curăță soarele de albeața
Agoniei ce sfâșie pe tăcute cuvântul.
Mi-am pierdut liniștea în brațele tale,
Frumoaso, epuizată-n adâncul infinit
Încât alerg cu gândul râvnindu-te o clipă
În anotimpul vieții copt pentru iubit.
Aerul bâlbâie în încercarea noastră,
Visez că fac plajă aievea cu tine în pat,
Mă cațăr de speranța să-nving aparența
Germinând în iubirea greu de modelat!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre iubire, poezii despre somn sau poezii despre rouă
Să mă iubești cu ochii
Iubește-mă cu ochii,
Lăsând lumina să respire prin toți porii,
Chiar și fără stelele de pe cer!
Iubește-mă!
Mă vor lumina ochii tăi...
Buzele tale devin petale de foc.
Iar eu voi fi vulcan erupând,
Vorbindu-ți cu lava ce se prelinge,
Ca un râu de crini izvorât la picioarele tale.
Nisip însetat de valul încins,
Vibrând ca o inimă sub tălpile goale.
Țipă universul,
Ascuns sub lava topită a cuvintelor,
Ca un pescăruș rănit de tăcere.
Cenușa amintirii renaște în copaci de lumină.
Rogvaiv mângâiere...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani, poezii despre stele, poezii despre râuri sau poezii despre nisip
Lazăre, vino afară!
poruncă este rugămintea ta, și n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud și simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.
poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câțiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce așa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt și să îți văd pe față suferința?
trecut-am pân' la moarte printre toți așa cum soarele își face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc și norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aș muri din nou văzându-ți chinul tipărit în trup
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tipografie, poezii despre suferință, poezii despre sfinți, poezii despre prietenie, poezii despre nori sau poezii despre Soare
Mai lung îmi pare drumul, acum la-ntors acasă
cât de bucuros am fost când am evadat de pe tărâmul tăcerilor
simțeam că trăiesc, că pot face ce vreau, că mă reprezint prin vorbe nu numai prin fapte
dar am aflat că de cele mai multe ori, cuvintele rănesc
și în jurul vorbitorilor se naște un gol dureros
am alergat de colo-colo, dar fiecare era ocupat cu sinele
își căuta cuvintele și spera la o nouă viață
hei! chiar nu mai vrea nimeni să mă asculte? devin plictisitor?
conversație sau comunicare, dialog sau monolog
târziu, când m-am așezat ostenit
am început să ascult
și tăcerea mea avea gust bun
în jur se strângeau alți oameni care ascultau
apoi, jur-împrejur lume tăcută, ascultând
departe de lumea dezlănțuită
departe de cuvântul vorbit
și cuvântul creștea în mine, dar nu mai era dureros
era înțelept. și tăcut. și îmi plăcea
și am zis că e timpul să mă întorc acasă
dar tăcerea cu greu își mai făcea loc
printre interjecții
și drumul devenea o rană
un om tăcere într-o mare de oameni cuvinte
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune sau poezii despre promisiuni
Epifanie
hei, care mi-ai intrat în cabină? aveam cuvintele pregătite
unde-i monologul meu? ce pot să mai spun acum?
nimic. crede și nu cerceta.
voiam să vorbesc despre ceara ce-mi lipește pleoapele
dar cum pot să vă conving din moment ce eu citesc
și nu orbecăi asemeni bătrânului Lear?
ce îți mai dorești acum? m-a întrebat privindu-mă
mi-am privit degetele, mi-am privit mâinile
și m-am văzut spălându-mi-le după crunta judecată
cuvântul. cine ar fi crezut că o să îmi fie greu. te atașezi, îți intră-n sânge.
la început eram singur. și credeți-mă că e grea singurătatea
dar el mi-a luminat tot întunericul și m-a învățat ce e... iubirea
eu poate nu... dar tu, cu siguranță...
crezi?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre singurătate, poezii despre siguranță sau poezii despre mâini
În zadar ...
Azi ești prezent în mine
Ca și cum timpul ar fi rămas în loc.
Toate regretele pe care le exprimam în gând
Atunci când tu erai supărat
Acum nu am cui să i le povestesc.
Și plâng doar privind pozele tale,
Plâng ascultând cântecul tău preferat,
Scriu pe hârtie cât de mult îmi lipsești,
Dar numai aerul mai simte ce spun.
Peste ochii tăi azi se odihnește pământul
Și nu poți vedea printre el cât suspin,
Cât mă doare că ai plecat
Fără să îți fi spus cât te iubeam.
Am tăcut măsurând timpul în ani
Și așteptând momentul potrivit
Pentru a vorbi și a te îmbrățișa,
Dar tot ce-am avut au fost numai clipe
Pe care le-am irosit așteptând o ocazie.
În zadar mai plâng acum...
Mormântul tău e surd și pământul e orb,
Doar aerul simte greutatea cuvintelor mele.
poezie de Natalia Popusoi (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre supărare, poezii despre plâns, poezii despre odihnă sau poezii despre muzică
Echinoxul e un început
punctul de plecare este momentul în care ziua este egală cu noaptea
sau dacă vreți, când lumina are aceeași putere cu întunericul
după care semnul egal dispare și alunecăm într-o extremă
și acea extremă crescătoare se dedă la extremisme
lăsând spaima să inunde viața,
încât nici nu bagi de seamă când îți ajunge la genunchi
apoi mai sus la brâu, la piept, la gât
și când tragi spaimă pe nas
te trezești, dar e prea târziu, spaima te inundă
te sufocă, îți ia aerul
după care aparenta normalitate
revine triumfătoare arătându-ne un alt punct de egalitate
sau punct de inflexiune
pentru că egalitatea nu poate rezista
e ca la particulele elementare
ce se dezintegrează
instantaneu, odată cu nașterea
PS: mult timp după ce voi muri
voi uita că eram prieteni și o să trec să te bântui. din plictiseală.
după ce vei muri și tu nici măcar amintirile nu vor mai ști cine am fost
dar cât trăiești, voi crește în tine așa cum și unghiile mele cresc moarte fiind
și lumina ta va purta lumina mea dincolo de întuneric
strecurându-mă printre zile fierbinți
și nopți insomniace.
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă sau poezii despre creștere
Buzele mele au șoptit
Când mă așteptam mai puțin, lumina a venit din haosul nopții,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi fața. Eram livid și gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Și nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate și priveam cerul,
Dar cerul dispăruse și pământul dispăruse dedesubt,
Și nici marea nu mai foșnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mișcarea pierise și nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopții,
S-a prelins pe fața mea, m-a cutremurat
Și ochii mei au început să plângă, să râdă și să plângă
Și buzele mele au șoptit: De ce, Doamne,
Ți-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deșert,
Care mi-am înălțat chip cioplit,
Și am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Amintește-ți cuvintele tale și umblă.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre siliciu sau poezii despre prăpăstii
Cântec de leagăn
Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineața, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.
De-atunci lumina nu mai e aceeași
Pe care o știu de demult
Și nici pământul nu mai e același
Chiar dacă e totuși pământ.
Copile, tu nu știi mai nimic despre viața
În care ți-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-și curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.
Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Și tu, copile, nici nu știi că drumul
E lung din pământ în pământ.
Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.
poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre pace
Poezie despre "Nimic",
"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Și, înainte de explozie,
Ce a explodat?
Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)
Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Și dacă e "gol"
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?
Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârșit,
Doar "suspendată clipă" infinit?
Și dacă Nimicul e pur și simplu nimic
Din care a apărut acest infinit?
Nu sunt savant, și nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu știe și nici n-a știut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Știu că nu știu nimic".
poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre schimbare, poezii despre jocuri, poezii despre infinit, poezii despre filozofie sau poezii despre existență
Cuvântul
Cuvântu-îi cărămida ce zidește
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă și deșteaptă.
Cuvăntu-i temelia unei nații,
Păzit cu strășnicie de multe generații,
Ca el să nu fie vitregit și alterat
De ce-i temuți, de care din istorie știm
Că au încercat ca noi să nu mai fim.
Cuvântu-i demn și sacru legământ,
Între oameni și pământul în care ei s-au născut,
Și-au dus viața, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Și dovada oricând și pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.
Cuvântul românesc, se dovedește a fi,
Prin vocea lor, a celor învățați de mult și cei de-acu,
Ce au de spus cuvânt adevărat și cercetat,
Ca ar fi primul ce a fost rostit pe pământ,
Și s-a răspândit în lume ca vântul
Priveligiat a fost, de-a fi ales de Dumnezeu
Și va pieri numai dacă vrea EL.
Cuvântul are cutezanța de-ași proteja
Rădăcina și originea lui de milenii poate,
Că vine de la daci, greci, slavi sau romani
De-i scris în limba noastră, este al nostru
Și doar noi îi pricepem și-nțegem cu adevărat rostul.
Cuvântu-i și-o armă de luptă-n viață,
Și-înțelegându-i sensul și porunca,
Te-aruncă într-o clipire până la cer,
Dar și- o vorbă spusă-ntr-o doară,
Te doboră și pân la pământ te coboară.
Cuvântul sincer întărește ale noastre fapte,
Care rămân pe veci, pentru eternitate
Și a noastră ființă din temelii o consolidează,
Pentru tot ce în viața noastră urmează.
Atenți cu noi doar trebuie să fim
Și vorbe fără acoperire să nu rostim,
Că ele ca-n orice jurământ se vor răzbuna odată,
Când cel ce le-a rostit nici nu se așteaptă.
poezie de Georgeta Ganea (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre versuri, poezii despre tragedie sau poezii despre sinceritate
Hai, vino!
Rămâi și alege iubirea,
De pleci, voi visa numai iarnă,
Închide fereastra și vino
Și lasă doar visul să cearnă.
Închide fereastra și vino,
Afară doar ploaia lipsește,
Mi-e chiar întuneric în suflet
Lumina din gânduri citește.
Închide fereastra și vino
Și pune-mi sub cap doar tăcerea,
E toamnă, nu vreau s-aud vântul
Împinge afară durerea.
Închide fereastra și vino
Și uită să pleci dimineață,
Se-adună pe cer numai stele
Și ploaia ne pleacă din viață.
poezie de Corina Mihaela Soare (2017)
Adăugat de soarecorina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă
Suspin
Ascultă-mi suspinul
cresc în febră
ploaia nu se mai oprește
Carnea ta aduce viață
îți sorb respirația
sângele-mi scurge timpul
nu voi mai fi niciodată curat
Mi-ai hrănit trupul prin vene
viața prin șuvoaie
moartea este cine vrei tu
lasă-mă să intru
lumina se va stinge
doar când lacrimile tale
își vor revărsa preaplinul
Totul este pictat în rece
acum nu sunt deloc aici
iar când noaptea-mi va-nchide ochii
voi citi pe buzele tale
că astăzi nu e
nici măcar mâine...
poezie de Lucian Domșa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre pictură