Pleacă, arşiţă! ...

Pleacă, arşiţă! Ni-i sete,
Mie şi unui ştiulete,
Ce în lanul de porumb
Stă chircit sub răni de plumb.
Cum ai putut să ucizi
Tot, lăsându-ne omizi?!
Mi-ai mâncat iarba de coasă
Cu gura ta pofticioasă,
Iar la mijloc de răpciune
Îmi pasc vitele tăciune.
N-ai avut nici pic de minte
Săpând tuturor morminte
Şi pe unde tu cutreieri,
Laşi în urmă cuib de greieri,
Ce doinesc a dor şi jale
Pe la margini de tarlale.
Ai pus câmpului peceţi,
Valurile-ţi de scaieţi.
Nici albinelor păstură
Nu le-ai dat, pentru strânsură.
Pe pământuri, cât la grofi,
Coropişniţe-n cartofi,
Dau să-mi sară în pantofi.
În ţarină şi-n grădini
Smocuri sterpe, rădăcini,
Volbură, răsuri, mohor,
Ne rânjesc de pe ogor,
Atârnând de-arse tulpini
Sângerate-n mărăcini.
Zboară-n cârduri zeci de grauri,
Cu pliscuri ca de balauri,
Strigând cât îi ţine gura
Că n-ajunge-mbucătura.
În podgoria mănată,
Fără mamă, fără tată,
Printre frunze şi trei struguri,
Abia zăresc veştezi muguri.
Doar în pomi, câteva poame,
Ce ne-or ţine-un timp de foame...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni (2)

am intrat ştiind că mă asculţi, aşa cum numai un tată iubitor o face
voiam să-ţi spun cât de însetat eram când mi-ai dat dulceaţa cuvântului
iar gura mea, pară de foc, striga într-una: mi-e foame, mi-e foame
şi tu mi-ai dat povara iubirii cu toată îndestularea ei
te-am rugat să-mi dai liniştea şi pacea uitării
dar tu mi-ai suflat duhul iertării şi regretul de a nu fi parte
mi-ai dat răsărituri şi apusuri, şoapte şi mângâieri
mi-ai arătat simplitatea în toată splendoarea ei
şi mai ales nu m-ai întrebat nimic
pentru că mă ştiai.
mi-ai dat încercări şi mi-ai aflat deznădejdea
mi-ai pus piedici în cale şi mi-ai netezit furia
mi-ai desluşit cât de dulce e aerul la prima suflare a dimineţii
şi cât de plăcută e moleşeala unei zile ostenite
mi-ai dat cuvântul ştiind că voi trăi în el
căci numai cu el pot ridica scară la cer
despărţindu-mă de urma lăsată

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoare-n mintea mea

Eşti primul gând ce îmi răsare-n minte
Şi ultimul în noapte când visez
Iar gura mi-e uscată de cuvinte,
Că fără de cuvinte te păstrez.

Nimic nu-i greu, cu tine-n minte pare
Că toate sunt făcute cu un scop.
Te simt păşind în suflet şi, mirare,
Te-aud şi când m-ascult în stetoscop.

Tu urme laşi, ca în nisip de plajă
Şi pe pereţii înnegriţi prea crunt
Ai minţii mele care stă de strajă,
Tocându-mi fericirea mai mărunt.

Te-asemeni cu o rază, cu o floare,
Cu steaua ce dispare-n răsărit
Doar ca să strălucească şi mai tare
La începutul unui asfinţit.

Ca zidul ce rămâne drept, spre pază
Pe vreme de ninsoare ori vifor,
Aşa şi tu eşti omul ce primează
Şi meriţi tot respectul tuturor.

Un pic astăzi şi mai mult mâine
Ai dat şi ce nu ai avut,
Ai dat aur pe-un dram de pâine
Doar ca s-ajuţi cum ai putut.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, n-am cerut nimic

Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.

Când m-aşez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.

Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.

Niciodată n-am să-ţi cer,
Nici nu mă opreşti să pier,
Mă duc când îmi vine rândul,
Dar îmi las în urmă cântul,
Trec mai repede ca vântul.

Mihail Coandă

cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lacrimă m-ai plămădit

(Cameliei Rogojinaru)

Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ţi-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai ştiut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ţi dăruiesc, mamă.

În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viaţa eu să am noroc, mamă.
Ştiai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.

Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Şi-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.

În cântul meu ţi-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viaţă şi iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag şi dor,
Iar azi îţi sunt de ajutor, mamă.

Măicuţă, mâna îţi sărut, mamă,
Şi pentru tine îngenunchi la icoană.
Îţi dăruiesc inima mea,
Măicuţă bună, mama mea, mamă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai venit!

Iarba-şi saltă braţe verzi
Printre pomii din livezi.
Vine primăvara!... Vezi?!
Cuib de păsări părăsit
Peste iarnă şubrezit,
S-a-ntremat. Tu n-ai venit!
Tu, cu gura-ţi de căpşuni,
Ne-ai facut pe toţi nebuni.
Nu ai vrea să te îmbuni?!
Stau şi te privesc posac,
Ca un petec fără sac.
Nu mai pot! Cât să mai tac?!
Ramuri s-au gătit cu flori.
Când te văd mă trec fiori.
Cât o să mă mai ignori?!
Ţi-o spun fără înconjur;
Nu mai pot nici eu să-ndur,
Să te-aştept, să te conjur!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus toamnă la borcan

Mi-am pus toamnă la borcan,
Cât să am pentru un an;
Cu aromă de gutuie,
Ca în minte să-mi rămâie,
Măcar până-n primăvară,
Cât o să stea în cămară.
Zeama de la două pere,
Plus seminţe de capere,-
De la struguri şase boabe
Furate de pe tarabe.
O lingură de piper,
Ca să treacă peste ger
Şi-alte mere ionatane
În obraz mai roşcovane,-
Două frunze de dafin,
Trei stropi oţeţiţi de vin,
Iar în loc de conservant
Un praf de ardei picant,
Doi caţei de usturoi,
Să-i sperie pe moroi.
De-om ieşi în primăvară,
L-oi lua la subsuoară
Şi-oi lăsa toamna să zboare,
Că-mi vin păsări călătoare.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte ani deja

Aş vrea să-ţi scriu o poezie, mamă
Dar simt că-mi sunt ideile de plumb,
În plus, când vreau să-ţi scriu ceva simt teamă
Că toate literele lumii nu-mi ajung.

Nu pot deloc să mi te pun în rime
Şi nici să îţi vorbesc ca şi cum nu ai fi,
Abia de scriu o slovă şi mi-e dor de tine
Şi mă opresc, oftez... Fac asta zi de zi.

Tu nu eşti om de pus în poezie
Şi nici o mamă lesne de descris rimat,
Când m-ai născut, asta mi-ai dat tu mie:
Iubire de nescris în suflet de băiat.

Probabil te întrebi ce fac la astă masă
De nici nu scriu şi nici nu simt că-s viu,
Păi uite, îmi imaginez că eşti şi tu acasă,
Mă mângâi şi îmi spui să dorm, că e târziu.

Şi te ascult, te-mbrăţişez de noapte bună,
Mă uit în urma ta cum mi te duci domol,
Nu vreau ca fără tine soarele s-apună
Şi nici de dimineaţă fără tine să mă scol.

De ce să-ţi scriu, atunci? Oricum nu pot,
Aşa că stau emoţionat şi te cobor din vis,
Mă uit la un tablou cu tine, sprijinit în cot,
Întind o mână şi îţi mângâi părul nins,
M-apropii, mă fac mic, intru-n tablou de tot,
Iar tu-mi şopteşti zâmbind, aproape stins:
"Să nu fi trist, sub crucea mea nu-i niciun mort".

poezie de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Tăicuţul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat şi-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de voi, părinţii mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoţei, de zurgălii
De oamenii care colindă.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba copilăriei

Iarba copilăriei e până la cer de înaltă,
Străjeri am de soi, vajnicii greieri,
Ostaşi, toţi brotacii pitiţi într-o baltă,
Vântule, ţara mea abia de poţi s-o cutreieri.

Pădurile cu arbori umăr la umăr,
Ape la vale se dau rostogol,
Bătranii, nu pot să-i mai număr
Crescut sunt în poveştile lor.

Mierle şi grauri prin lanuri se ceartă,
Hulubii pe coame-s la ceasul de-amor,
Lumea de-aici de-i la fel cu cealalta

Nu-mi pasă cand vine ceasul să mor.
La Tine cand ne chemi, rând pe rând, fără veste,
Stiu Doamne ca ţi-e dor doar de-o nouă poveste!

poezie de Valeria Tamaş (4 august 2008)
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea să latre, latră

Caravana vine, trece;
Cine vrea să latre, latră
Piramidele aztece
N-au nimic cu nici o şatră!

Valeria, n-o să ai parte
Nici de lauri, de balauri,
Dacă cei din urmă grauri
S-au izbit de geamuri sparte;

În zadar un simulacru
Mai stârneşte sânziene
Scurgând de prin damigene
Oţetit un vin şi acru;

Te-a dat gata un nagâţ
Care nu zbura prea sus
Iar mirosul de cus-cus
Doar ispită sau ambâţ

Nici o cale de acces
Un pitic ascunde luna
Despre care spunea buna
Nopţile că poartă fes

La ce-ţi trebuie căpestre
Dacă n-ai potcovit murgul
Şi te-a prins pe drum amurgul
Fără nici un pic de zestre?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât aş fi vrut

Cât aş fi vrut să-ţi spun şi nu ţi-am spus,
Cât te-am iubit nu vei putea să ştii,
Vor plânge norii ploi înspre apus
Ce fericire-am fi putut trăi!

Tu m-ai lăsat o pradă astei lumi,
Că tu nu m-ai ales, ce mai pot face?
La streşini multe cuiburi de lăstuni,
Şi-n gândul meu o floare care tace!

Şi totuşi te iubesc ca un plebeu,
Patricienii nu mă bagă-n seamă,
Cu tine-aş fi putut să fiu un zeu,
Şi fără tine cui am să dau vama?

Mai este timp să-mi spui ce simţi şi tu,
Ce greu mi-a fost fără privirea ta,
Nici mângâiere n-am avut, o, nu...
Iubeşte-mă, te rog, nu mă-nsera!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Că, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte

Cum să vă părăsesc? Şi totuşi va s-o fac
dar fără voia mea, vai, fără voie
cum se urcau împinse de mai rău
acele animale, cîte două
în arca monstruoasă a lui Noe

voi merge înainte neştiind
unde mă duc şi către care drum
şi nici o stea să-mi vină-n ajutor
nici de argint şi nici de plumb
şi înainte fum şi-n urmă fum
sau nici atît

şi o să las în urmă cîteva
cuvinte în zăpadă
cîteva zbîrcituri de sunete
pe care fără grabă, liniştit,
o să le şteargă vîntul.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Căci, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Deci... Să înţeleg că am greşit în privinţa voastră?
Maria: Bineînţeles, dragul meu! Ai greşit închipuindu-ţi că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu ştii ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ţi-aş vrea răul. Şi evident, nu te-aş înşela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aş fi vrut pe Luci pentru mine, n-aş fi renunţat de la bun început la el, aş fi avut destul timp de partea mea. Şase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine ştie?! Am fi putut deja fi căsătoriţi şi atunci sigur n-aş fi putut deveni soţia ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Aşa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ţi-am mai spus... Deşi îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunţat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneşe de Lia şi nu voi reuşi să i-o scot din minte aşa de uşor. Iar dacă atunci am renunţat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aş fi străduit, n-aş fi avut nici o şansă; inima lui îi aparţine tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa şi tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aş putea să vă fac aşa ceva. Nici ţie, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Şi nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritaţi una ca asta. Deci, n-aş putea. Sincer, n-aş putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg şi prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; şi comandantul nostru. Nici n-aş vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasager

Îmi pare rău, dar nu mai pot să iert!
Prea multe răni adânci şi sângerânde,
Pe care tu, constant, le-ai ignorat,
Mi-au ucis lent iubirea pentru tine.

Sufletu-mi zace-agonizând,
Nici măcar tu nu mai ai leacul,
Nu mai am ochi, ci izvoare de lacrimi,
Şi-s goală şi de vise fără tine!

Te-am pierdut fără să te am,
Ca un copil ce vede-n Moş Crăciun pe tata!
Nimic nu umple golul ce mi-l laşi
Cu tine pleacă ultima-mi speranţă

Ce n-aş fi dat să formăm un întreg
Indestructibil înaintea sorţii
Dar ai ales să-mi fii doar pasager
Prin viaţă, gânduri, inimă, iubire!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!