Pleacă, arşiţă! ...

Pleacă, arşiţă! Ni-i sete,
Mie şi unui ştiulete,
Ce în lanul de porumb
Stă chircit sub răni de plumb.
Cum ai putut să ucizi
Tot, lăsându-ne omizi?!
Mi-ai mâncat iarba de coasă
Cu gura ta pofticioasă,
Iar la mijloc de răpciune
Îmi pasc vitele tăciune.
N-ai avut nici pic de minte
Săpând tuturor morminte
Şi pe unde tu cutreieri,
Laşi în urmă cuib de greieri,
Ce doinesc a dor şi jale
Pe la margini de tarlale.
Ai pus câmpului peceţi,
Valurile-ţi de scaieţi.
Nici albinelor păstură
Nu le-ai dat, pentru strânsură.
Pe pământuri, cât la grofi,
Coropişniţe-n cartofi,
Dau să-mi sară în pantofi.
În ţarină şi-n grădini
Smocuri sterpe, rădăcini,
Volbură, răsuri, mohor,
Ne rânjesc de pe ogor,
Atârnând de-arse tulpini
Sângerate-n mărăcini.
Zboară-n cârduri zeci de grauri,
Cu pliscuri ca de balauri,
Strigând cât îi ţine gura
Că n-ajunge-mbucătura.
În podgoria mănată,
Fără mamă, fără tată,
Printre frunze şi trei struguri,
Abia zăresc veştezi muguri.
Doar în pomi, câteva poame,
Ce ne-or ţine-un timp de foame...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!