ROBOTEALA

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
S-o făcut iar ora şapte?!
Of, iarăşi mă duc la şcoală,
şi-s de-aseară obosită,
ne-am destrăbălat la party;
merg amu, direct la medic,
să-mi dea scutire di boală
nu ştiu ce ne-o trebui
să-nvăţăm atâta carti!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
La Română m-o-nvăţat
mama, cât am fost copilă,
şi-am vocabular bogat,
ştiu să-njur, să zic blesteme,
cu oricine-aş discuta,
îi înnebunesc la bilă,
iar la mate... ce-i, un fleac,
pot să pun multe probleme.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Şi nu ştiu la ce m-ajută,
funcţii, algoritmi, matrice,
trebuie să ştiu să-număr,
banii, când vor fi prea mulţi,
nici nu vreau să fiu deşteaptă,
dar nu mă credeţi novice,
fiindcă sunt inteligentă,
nu ca cei ce se cred culţi.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Dar las' că se schimbă placa,
vom avea calculatoare,
doar să cunoşti tastatura,
şi lecţia-i rezolvată,
nu-ţi storci creierul şi mintea,
şi nici capul nu te doare...
Cartea, va fi o relicvă,
pentru urmaşi îngropată.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Va dispărea chiar şi munca,
ne-or înlocui roboţii,
noi vom butona flegmatic,
jonglând la telecomandă,
şi-o să fim patroni, directori,
o să conducem cu toţii,
iar profitul ce-o să vină,
n-o să aibă loc pe bandă.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Nu vedeţi, că şi acuma,
degeaba faci facultate,
poţi fi cel mult, vânzătoare,
sau o bonă amărâtă,
te mai ciupeşte patronul,
venind tiptil, pe la spate
tu, chicoteşti cu sfială,
el mai rău se întărâtă.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Iar ca să rezolvi dilema,
să nu rămâi fără pâine,
faci tot ce zice stăpânul,
mai de voie, mai forţat,
asta tot o să se-ntâmple,
că e azi, sau că e mâine,
dar speri şi tu, ca tot omul,
să ai postu-asigurat.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Dar ce tot fac eu scenarii,
toate rămân amintire,
vom avea ca robi, roboţii,
iar bone vor fi roboate,
va dispărea sentimentul
de tandreţe şi iubire,
şi n-o să mai aibă cine,
pe cine ciupi de spate.

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu...

Nu ştiu ce viaţa îmi rezervă mâine...
Nu ştiu de va fi bine cum doresc...
Dragostea să vină, să răsune,
Căci doar prin dragoste mă împlinesc.

Nu ştiu de m-ai iubit vreodată...
Să te întorci, să ne iubim nespus...
Ceasul rău, să vină niciodată,
Iar dragostea să nu aibă apus.

Şi ştiu că mult ne va fi bine...
Şi ştiu ce mult putem iubi...
Inima să nu mai suspine,
Şi de regrete, nu ne vom lovi.

Şi ştiu o viaţă ce o visez cu tine...
Atât de fericită... ca în vis...!
Visul realitate el devine,
Şi fericirea ieşită din abis...

Şi ştiu că ai temeri adânci...
Ţi-e teamă de tot ce va urma...
Te rog iubirea să n-o mai arunci,
Şi nici pe mine să mă laşi în urma ta...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne vom despărţi

(poem cu hopuri)

Când ne vom despărţi
Aş vrea să plouă...
Ştiu, sună a clişeu
Dar cine e regina roşie peste clişee?
Eu.
Când ne vom despărţi
Vreau să ne ia o săptămână, două, trei
Să aibă timp pisica
Să facă pipi în papucii tăi.
Că dacă nu-ţi rămâne din mine
Mai Nimic
Măcar să porţi cu tine
Un damf de pipi de pisic.
Să-ţi fac atunci o traistă cu blesteme
Ţi-aş cam face
Cu toate nopţile în care
Te-am aşteptat pe ace.
Dar hai, să nu imaginăm o despărţire tristă
Mai bine o şuetă, o trecere-n revistă
Să bem nişte coniac aproape împuţit,
să ne-amintim, în fine, cu ce scop ne-am iubit.

Am fost mai buni, mai limpezi
Mai păpădii, mai miere
Am fost o simplă carne
Nălţarea în cădere.
Ne-am spus din ce în ce mai multe-n mai puţin
Am fost o slugă poate, poate ai fost stăpân.
Unul pe celălalt ne-am tot imaginat
Copii, adulţi, ne-am tot jucat...
Ne-am tot jucat
De-a viaţa.
Eeeei, ce să mai vorbim
Când ne vom despărţi
N-aş vrea să ne urâm.

M-am dezmeticit de-odată
Şi m-am întrebat: cum e posibil ca totul să fi fost creat
Din iubire.
Iar noi să tot vorbim de despărţire?

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

La calvar

Alo, ce faci, unde eşti?
Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă, ajung acum,
Nu mai veni că nu mai facem ore,
Super
Ne vedem la locul nostru,
Ok, dă-mi beep când ajungi,
Te kiss,
Te kiss şi eu.
O, mamă, am rămas la mate,
La geografie nu am decât 7,
Româna este mult prea grea,
Dar anatomia e preferata mea.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La fizică nu trebuie lucrat
Mi-a zis un profesor care m-a meditat,
Pentru teze poţi să nu înveţi
Cu tocilarii de te împrieteneşti.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La şcoală e şi ceva bun
Ce vă uimeşte, nu credeţi tot ce spun.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.

poezie de Emma Moroşan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Mi-ai zis adio şi-ai plecat,
am obosit de căutat,
răsfaţă-mă cu drag mereu,
cu îndrăzneală şi tupeu,
cu gură arsă m-ai lăsat,
dar sete mi-e de sărutat,
eu te-am iubit, tu m–ai iubit,
dar visul nu ni s-a-mplinit,
tu l-ai uitat, eu n-am uitat,
pe sfânta cruce am jurat,
că orice-ar fi, ce s-o-ntâmpla,
voi fi al tău, vei fi a mea.
Doar până ieri ţi-am fost iubit?
Mă mir de ce m-ai părăsit,
nu ştiu ce nu ţi-a convenit,
la loc ştiut n-ai mai venit!
Aş vrea să ştiu, dar nu-ndrăznesc,
tăcerile mă obosesc,
la ce gândeşti, la ce mai speri,
când tot ce faci devin poveri
pe umeri greu de suportat,
ori rătăceşti ori te-ai mutat,
trimite-mi veşti, nu mă răni,
mai spune-mi că mă vei iubi,
de vrei să vii, poţi să te-ntorci
să facem chef, că tai doi porci.
Aşa cum ştim îi preparăm,
iar la festin să invităm
prietenii adevăraţi,
pe degete re-număraţi.
Le dăm să bea, mâncare au,
cu ei la masa n-am să stau,
dar ei vor şti că-i răsplătesc
pentru temei prietenesc.
În gând la tine locuiesc
culcuşul n-am să-l părăsesc
că-n viaţa asta aspră, grea,
chiar greutăţi de-om mai avea,
plăti-vom biruri de coşmar
sorbind pelinul din pahar,
chinul în har e mai bogat,
dar vom plăti nemeritat.
Domnul în pază ne-a avut
cine cutează, îl înfrunt!
Nici nu mai vreau, nici nu suport
să scot iubirea la raport
să-i fac bilanţ inopinat
pe trend arid, sterp şi uscat.
Nici nu mai pot, nici nu mai vreau
pelinul dorului să beau
când nu ne-mpiedică nimic
să fim mămică şi tătic,
iar al iubirii noastre rod
să fie patimii zăvod.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă dată-n altă viaţă

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viaţă,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în faţă?

Şi dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaşte
Când am să te-mbrăţişez,
Dragostea va mai renaşte,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor ţâşni sub pleoape
Nu vom şti de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Ştiu c-am să te fac să simţi
Alţi fiori în dimineaţă
Fiindc-am fost îndrăgostiţi,
Altă dată-n altă viaţă!

Şi de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îţi voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Şi pentru c-am fost rănită
Viaţa care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăţa cum să iubeşti,
Iar atunci vei şti tu oare
Că nu-i bine să răneşti?

N-am să-ţi reproşez nimic
Fiindcă sufletu-ţi va şti
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai ştiut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în braţe te voi strânge,
Şi-am să fiu cel înţelept
Şi-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ţi-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Şi răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ţi vor curge
Şi ţi-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, viata!

Sunt fiu-ţi Doamne şi nu ştiu
în viaţă să petrec.
Merg strâmb şi tot privesc şaşiu
la alţii cum mă-ntrec.

Aş vrea s-ating şi să tot mut,
să spun, să strig şi să răzbat,
dar glasu-mi este prea limbut
şi faţa mi-e brăzdată de vărsat.

Acelaşi eu, şi ieri şi azi.
Ochii îmi ard tăciune,
măcar să fie altfel mâine.
Cum poţi să mă mai rabzi?

Of, Doamne, ştiu că nu e drept
să simt aşa durere-n piept.
Că viaţa nedreaptă si rece
cu mine deasupra ea trece.
Şi eu tot îngân şi mă-mbăt,
mă-npletec şi cad în omăt.
Oftez şi cânt şi iar plâng,
omătu-i în cizme pământ.
Şi-n pumni el se înmoaie şi lasă,
rănile din toamnă de la coasă.

Lucrez, eu nu zic ba
dar pe nimic aşa,
o sticlă iaca - na
Măria Ta!

Sunt fiu-ţi Doamne şi nu ştiu
ce-i viaţa, şi când văd
că alţii tot mă râd,
m-apucă jalea şi repet:
s-a terminat Mitică!

Dar mâine-n zori, promit,
o vilă-n sat o să-mi ridic.
Vor trece ei şi vor vorbi,
eu din balcon le voi zâmbi
şaşiu.

Of, Doamne, pâna mâine
aş mai mânca o pâine
dar nu-i.
Îmi pun căciula-n cui,
scot sticla şi-o golesc,
cu ea pot să vorbesc
limbut.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pricep

atâta iubire zace în sufletele rătăcite
pierdutele cuvinte, pagini scrise în zadar
nu mai pricep cum inima s-a înţărcat
de sângele ce plânge
scurgându-se în zborul de cântece şi vise
n-am habar
poţi să mi-aduci iubirea smulgând aripi furioase
te cuibăresc în palmele căuş ce se ascund sub pene
nu ştiu ce să mai cred, iar amintirea cerne
lacrimi în culise

greieri dezgoliţi de cri-ul amurgului
grăbit în noaptea de păcate
nu mai pricep, nici licuricii nu mai au lumină
poţi să-mi aduci regina-nopţii în grădină
privind-o să mai sper când vântul eliberează şoapte
nu ştiu ce să mai cred dacă-am crezut vreodată
că liliacul va înflori
la tâmpla ta înstrăinată

nu mai pricep, să te cunosc n-a fost o întâmplare
mă doare că mă doare şi mă doare de ce oare
râul de lacrimi se adună-n vale şi-ţi stă-n cale
iar eu rămân în vârf de munte şi suspine
şi tot îmi zice unul, altul: o să-ţi treacă
iar eu mai sper şi nu mi-e deloc bine

aşa ca tine o să citesc şi eu ce-am scris
visând la nemurire
poate-am s-o regăsesc cândva în alte lumi
mai sincere, mai pline
şi-o să pricep şi o să sper încă o dată
că o să vină şi-o să rămână numai pentru mine
nu mai pricep de ce e doar o tristă amăgire

şi uite-aşa am ronţăit un vers de pâine arsă
mă tot repet, mă tot repet de ce nu-i miere de albine
şi câte ar mai fi de zis spuneam eu altădată
nu ar mai fi de zis nimic, nimicul mă-nconjoară
nu mai pot da timpul înapoi
să fim ca prima oară

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne fim...

Tu să-mi rămâi aproape orice-ar fi,
Iar eu, la rându-mi, îţi voi fi cărare
Spre tot ce îţi aduce vindecare.
De dragul tău... în stare-a mă jertfi.

Din cât îţi vei permite să îmi fii, –
Pe cel puţin atât promit să-ţi fiu!
Primeşte-mă – e tot ce vreau să ştiu –
Şi-am să-ţi devin bataie-a inimii.

Permite-mi să îţi fiu o reverie
Şi hai să ne lăsăm purtaţi de val...
Noi nu am fost făcuţi pentru banal,
O ştii, şi-o ştiu – ca pe o poezie.

Şi dacă tot a fost aşa să fie,
Ce-ai zice... poezia – să fim noi?
Întreaga lume s-o-mpărţim la doi
Şi să ne bucurăm o veşnicie...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (9 mai 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa veste mi-a luat somnul...

Să vezi şi să nu crezi... în frâie, ea, mama cailor a prins
Un armăsar de nota zece, cu ochii galeşi şi distins...
Acuma nu ştiu dacă Diva l-a prins pe el, sau el pe ea;
Am auzit, cumva, că totul ar fi pornit la o cafea...

Pe undeva prin alte sfere, pe unde Cupidon căta
Să mai ţintească două inimi şi cum prin univers umbla
Zărit-a un Adam şi-o Evă, ce se priveau pe-ascuns cu jind
Şi-şi zise: Ei, pe ăştia e musai în cătarea mea să-i prind

Şi dădu drumul la săgeată şi-i nimeri pe amândoi
Şi cum văzui eu chiar aseară, nu-i nicio şansă să-i dezdoi...
El o privea cu însetare şi o scana de sus în jos
Visând la ce avea sub bluză (eu îi cunosc bustul frumos).

Şi i-aş fi povestit mai multe, dar să descopere îl las,
Când o să vrea, sau nu ştiu, poate, mai jos de brâu o fi rămas...
Iar, Diva, ce să spun? Frumoasă cum n-am văzut-o niciodat'
Se alinta, simţind că fluturi pe dinăuntru se tot zbat...

Dar, ce spun eu, că treaba-i alta, chiar de botez se pregătesc;
Când o fi fost însămânţarea, nu ştiu. La cai o fi firesc
Să naşti chiar dup-o săptămână şi din priviri să rămâi grea...
Dar, ce-mi fac eu aşa probleme? O fi ce-o fi şi vom vedea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi nevasta

I – EXPLICAŢIA

"Credeai că le ştim pe toate," a spus ea," dar nu-i aşa.
Noi spunem tot ce putem spune, mai multe nu;
Dar nici să te pierzi n-o să te las, fiindcă tu
Încă mă iubeşti. Înfruntându-ne azi soarta,
Noi vom afla-n tristeţe, cât de curând,
Preţul pe care Iubirea va hotărî să îl plătim:
Noaptea e sfârşitul fiecărei zile, cum bine ştim,
Iar tăcerea, sfârşitul fiecărui cânt.

Îmi ceri să vin cu încă o dovadă c-aş avea dreptate,
Dar eu nu pot spune decât ceea ce-nţeleg şi ştiu;
Tu vrei o minciună care să facă zi din noapte,
Însă eu doar adevărul pot mărturisi. Partea proastă:

Dumnezeu nu m-a făcut numai ca să-ţi fiu nevastă.
Iar asta, iată,-o spun!... Deşi, poate, cam târziu!"

II – ANIVERSAREA

"Spune-mi adevărul, oricare-ar fi, oricui i-ar aparţine,
Ai crezut că ştim, dar trebuie să lămureşti acum
Tot ce ţi-a scăpat, eşti chemat să-mi spui ce şi cum,
Tu eşti bărbatul, te-ai căsătorit cu mine.
Merită oare să vezi în seri ca asta, dincolo de mareea
Ceţii, mai multă căsătorie-n visul sărutului de altădată
Decât într-o mie de ani din viaţa care ne-a fost dată?
Pasiunea a închis deja uşa. Mândria păstrează cheia.

Orice am spus sau am lăsat nespus, reclamă.
Ce-am făcut sau n-am făcut, tu spune-mi, chiar dacă doare.
Spune-mi adevărul... Îţi este teamă?
Crezi că Iubirea s-a hrănit cu minciuni întotdeauna,
De vreme ce foamea-n ochii ei îşi are văgăuna?
Îmi ceri să pretind că lumina lunii palide e soare?

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesigur

Pleacă, stai, vino!
Nu ştiu, cine eşti?
Te mint! Rană alin-o...
Mai spune-mi poveşti!

Te ştiu...?! Te-am uitat!
Ba nu, nu mai pot...
Vino iar, din plecat!
Dă-mi ceva, sau dă-mi tot!

N-am nevoie de tine!
Oh, ce zic, sunt pierdut...
Orice rău, e spre bine.
Ba e rău... dar l-am vrut.

Te urăsc când zâmbeşti!
Toate sunt un totuna...!
... Să las naibii minciuna?!
Ele-s firi... zână, eşti.

Pot trăi, bine, singur!
Până ieri, te-am văzut!
Ah, fă sfârşit... început.
Ba nu, pleacă-i mai sigur!

Dar ce am, ce-i cu mine?
Nu te merit de fel...
Poţi pleca, că-i mai bine!!!
Am ieşiri de... tembel.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ce vină am şi ce blestem m-apasă,
De mi-a fost dat să fiu copil sărman?
În casa mică şi sărăcăcioasă,
Ne înmulţim, în fiecare an.

Iar sărăcia noastră tot sporeşte,
M-am înfrăţit, de când mă ştiu, cu ea,
Sunt resemnat, norocul nu-mi zâmbeşte,
De-aceea-nvăţ să mă descurc aşa.

Eu nu visez iPod sau telefoane,
Căci nici nu ştiu la ce mi-ar folosi,
Nu vreau cadouri mari, de milioane,
Ci pâine s-am pe masă, zi de zi.

La masă, nu m-arăt nemulţumit,
Mă bucur de orice îmbucătură
Şi-am învăţat, aşa, în sec, să-nghit,
Când în vitrină văd o prăjitură.

Iar vara, când pe lângă mine trece
Vreun copilaş mâncând o îngheţată,
Înghit din nou în sec, beau apă rece
Şi uite-aşa mă răcoresc îndată!

Când e vacanţa gata, nu m-aştept
La uniformă nouă pentru şcoală
Şi tac, deşi pricep că nu e drept,
Dar cui să cer eu, oare, socoteală?

Eu văd că nu-s curat, ca alţi copii,
Şi, deseori, îmi este cam ruşine,
Dar merg la şcoală, zilnic, orice-ar fi,
Chiar dacă unii se feresc de mine.

Eu, iarna, Moşului cel bun nu-i cer
Nici brad, nici jucării, doar sănătate,
Şi-s mulţumit de am, când este ger,
Şosete groase-n cizmele uzate.

Ce multe-aş mai avea de povestit,
Dar viaţa m-a-nvăţat că-i de prisos...
De oameni buni eu sunt compătimit,
De alţii-s ajutat, dar ce folos?

E viaţa mea şi chiar nu am ce face,
Căci de-aş putea, destinul mi-aş schimba
Dar o-ntrebare tristă nu-mi dă pace:
Copiii mei ce soartă vor avea?

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu - şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu - n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu – şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig e că par mai puternic!
...
Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau, cel puţin, naiv - încă mă mai aveai...
Dar n-am rămas deloc, nici naiv, nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi, numai momente dulci!
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire -
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai, să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşaloanele extincţiei

... mai pun de-acum încă vreo douăzeci şi cinci de ani,
adăugaţi la mult, de când mă ştiu pe mine
şi-un leat complet, de peste şase miliarde, o să dispară,
poate mai mulţi; şi ceva tinerei contemporani
vor părăsi coperta pentr-un conţinut "mai bine"...
şi nu mă dumiresc cum pot atât de mulţi... atâţi să moară?

... păcat că nu-i întregul, tot, o uniformitate
de început, cu toţii de o zi cum puii de găină
crescându-şi puf în pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicând, c-aşa e şi umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plină, plină
şi dispărând deodată tot... cât de înfiorător!

... ar fi, o secundă, Terra într-o linişte lugubră,
nici plânset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmaşi,
că n-ar avea conştiinţa încă a amintirii
şi-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubră,
debarasată de-nvechit... iarăşi vor fi indieni-apaşi
cu zâne, regi, moşi, făt-frumoşii... sufletului, firii.

... mi-aş fi dat tot şi-aş da şi acum din ce-a rămas,
s-am restul împărţit în astfel de secunde
de pur pe câte-un secol, în iar şi iar să fiu,
cum câine credincios la neştiut, chiar dacă-i de pripas...
fără de mâine, ieri, fără din ce şi fără nici de unde,
doar o secundă mesager din peste şase miliarde... încă viu!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea

"Trebuie să fac ceva...
Eprubeta asta-a mea
Are o formă ciudată,
Iar la gât are o pată...

E şi mare, cam cât mine,
Cum să fac să fie bine?
Căci de pun ceva în ea,
S-a cam zis cu munca mea!

Munca mea de cercetare...
Au, nu vă trebuie, oare?
Un vaccin, un antidot,
Fiindcă sunt savant şi... pot!

Iar voi abia aşteptaţi
Din nou să vă vaccinaţi,
Fără măcar să vă pese
De efectele adverse..."

Aşa vorbea şoricelul,
Stând pe gânduri, mititelul,
Cu ochelarii pe nas,
Văzând lumea la necaz!

"Cartea ce o ţin în braţe,
Deşi-i legată cu aţe,
Nu m-ajută mai deloc,
Cred c-am s-o arunc pe foc,

Caci am reţeta completă!
O să pun în eprubetă,
Doar trei stropi, numai atât
Şi-o s-o umplu pân' la gât!

Unul va fi de speranţă,
Să reducem din distanţă,
Altul mic, de bunătate,
Căci a cam rămas în spate,

Iar al treilea, de iubire,
Căci ne-am cam ieşit din fire,
Certându-ne din orice,
Voi, pisici, eu, şoarece!

Şi-o să vă fac un vaccin,
Cel mai dureros, dar fin...
Cel mai straşnic antidot!
Veţi fi lecuiţi pe loc...

Aştept să mă lăudaţi
Şi să mă aplaudaţi,
Fiindcă mi-am aflat menirea
Şi izbăvesc omenirea..."

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i aşa?
Mai am şi răsărituri de văzut,
Şi mări, chiar şi oceane, de trecut,

Mai am atâţia trandafiri de dat
Şi-atâtea suflete de alintat,
Mai am şi visuri, multe, de-mplinit
Acum şi mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu ştiu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când ştiu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aş face griji, sau geamantan,
Când ştiu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aş plânge pentru-o viaţă, doar,
Când alta mă aşteaptă la hotar?

Aşa că, dragii mei, plec doar puţin
Deşi eu aş mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toţi avem biletul... tur-retur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!