Nu mai pricep

atâta iubire zace în sufletele rătăcite
pierdutele cuvinte, pagini scrise în zadar
nu mai pricep cum inima s-a înţărcat
de sângele ce plânge
scurgându-se în zborul de cântece şi vise
n-am habar
poţi să mi-aduci iubirea smulgând aripi furioase
te cuibăresc în palmele căuş ce se ascund sub pene
nu ştiu ce să mai cred, iar amintirea cerne
lacrimi în culise

greieri dezgoliţi de cri-ul amurgului
grăbit în noaptea de păcate
nu mai pricep, nici licuricii nu mai au lumină
poţi să-mi aduci regina-nopţii în grădină
privind-o să mai sper când vântul eliberează şoapte
nu ştiu ce să mai cred dacă-am crezut vreodată
că liliacul va înflori
la tâmpla ta înstrăinată

nu mai pricep, să te cunosc n-a fost o întâmplare
mă doare că mă doare şi mă doare de ce oare
râul de lacrimi se adună-n vale şi-ţi stă-n cale
iar eu rămân în vârf de munte şi suspine
şi tot îmi zice unul, altul: o să-ţi treacă
iar eu mai sper şi nu mi-e deloc bine

aşa ca tine o să citesc şi eu ce-am scris
visând la nemurire
poate-am s-o regăsesc cândva în alte lumi
mai sincere, mai pline
şi-o să pricep şi o să sper încă o dată
că o să vină şi-o să rămână numai pentru mine
nu mai pricep de ce e doar o tristă amăgire

şi uite-aşa am ronţăit un vers de pâine arsă
mă tot repet, mă tot repet de ce nu-i miere de albine
şi câte ar mai fi de zis spuneam eu altădată
nu ar mai fi de zis nimic, nimicul mă-nconjoară
nu mai pot da timpul înapoi
să fim ca prima oară

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!