Femeia şi nevasta

I – EXPLICAŢIA

"Credeai că le ştim pe toate," a spus ea," dar nu-i aşa.
Noi spunem tot ce putem spune, mai multe nu;
Dar nici să te pierzi n-o să te las, fiindcă tu
Încă mă iubeşti. Înfruntându-ne azi soarta,
Noi vom afla-n tristeţe, cât de curând,
Preţul pe care Iubirea va hotărî să îl plătim:
Noaptea e sfârşitul fiecărei zile, cum bine ştim,
Iar tăcerea, sfârşitul fiecărui cânt.

Îmi ceri să vin cu încă o dovadă c-aş avea dreptate,
Dar eu nu pot spune decât ceea ce-nţeleg şi ştiu;
Tu vrei o minciună care să facă zi din noapte,
Însă eu doar adevărul pot mărturisi. Partea proastă:

Dumnezeu nu m-a făcut numai ca să-ţi fiu nevastă.
Iar asta, iată,-o spun!... Deşi, poate, cam târziu!"

II – ANIVERSAREA

"Spune-mi adevărul, oricare-ar fi, oricui i-ar aparţine,
Ai crezut că ştim, dar trebuie să lămureşti acum
Tot ce ţi-a scăpat, eşti chemat să-mi spui ce şi cum,
Tu eşti bărbatul, te-ai căsătorit cu mine.
Merită oare să vezi în seri ca asta, dincolo de mareea
Ceţii, mai multă căsătorie-n visul sărutului de altădată
Decât într-o mie de ani din viaţa care ne-a fost dată?
Pasiunea a închis deja uşa. Mândria păstrează cheia.

Orice am spus sau am lăsat nespus, reclamă.
Ce-am făcut sau n-am făcut, tu spune-mi, chiar dacă doare.
Spune-mi adevărul... Îţi este teamă?
Crezi că Iubirea s-a hrănit cu minciuni întotdeauna,
De vreme ce foamea-n ochii ei îşi are văgăuna?
Îmi ceri să pretind că lumina lunii palide e soare?

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!