Mare a nimănui

marea e a nimănui
şi a tuturor
mă întreb cum poate mângâia
cu atâta tandreţe
singurătatea unor ţărmuri
şi nisipurile din oameni
tăcerile de sidef ale tristeţilor
în lumina pustie a lunii
şi urmele trecătoare ale iubirilor
în intensitatea deşertului

cum poate legăna cu atâta fervoare
corăbiile pierdute
în sufletele oamenilor

şi pescăruşii aceştia albi
care despică orizontul
care sfâşie stâncile
şi sarea valurilor
şi insulele din oameni
şi inima oamenilor
cu un ţipăt
primordial

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul maiestuos al oamenilor

te-ai plictisit,
poftim acasă,
vreau să-mi vizitez corăbiile
înţesate cu mătase şi amintiri,
singurătatea-i mai frumoasă
când începi să împleteşti poveşti
din năvoadele deşirate
în pustiul
ţărmurilor uitate,

mărturiseşte că numai nisipul
mai răscoleşte apusul maiestuos
al oamenilor,

Dumnezeu a lăsat amurgul
ca să contemplăm un periplu
de siluete de oameni nostalgici
pe scoarţa Pământului,

umbrele le sunt subţiri
ca linia vieţii
de pe o zi pe alta,

cea mai frumoasă zi
a fost atunci
când am început
să întrezăresc
amurgul maiestuos
al oamenilor,
între cer
şi Pământ.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra netimpului

prin clepsidrele acestea
nu mai trec timpurile
curg oameni şi apusuri
şi furtuni de nisip
ca nişte bolovani de aer
aprinşi
în focul gheenei

prin copacii aceştia nu mai trec seve
curg trupuri firave de aşchii
curge doar seceta pământului
şi sângele sterp
şi timpul pierdut cu amurgul

prin cerul acesta nu mai curge nimic
nici măcar visele oamenilor
care s-au dus să se culce
primordial
într-o altă clepsidră
a netimpului

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:13-16 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi oameni din noi

mă primeai la tine
din ce în ce mai rar
tăcerile tale erau tot mai apăsătoare

din streşini de zinc picura nepăsătoare
o ploaie
numărându-mi paşii
dintr-o clepsidră
tot mai departe de tine

şi mă întrebam
cum se mai întorc păsările călătoare
în acelaşi copac părăsit cândva
într-o zare
iar oamenii se închid
într-o uitare absconsă
neavând măcar curajul să facă
un semn de rămas bun
celorlalţi oameni
în care s-au preschimbat
peste noapte

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul secundelor

Încerc să te şterg
din memorie
dar uitarea se prăbuşeşte
în ecoul secundelor
Dealtfel cum pot înţelege
catargele copacii
ori corăbiile bătrâneţea?
Iubito,
pleoapele mele se agaţă
de umerii umbrei tale,
privirea mi se încâlceşte
pe aleile pustii
iar arborii au mâini şi degete,
de aceea li se veştejesc
toamna veşmintele,
fiindcă
mânecile li se tocesc
până la sânge
de atâta adio!

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprente pe irişi

nu pot vedea cu un singur ochi
revederea
celălalt mi-a rămas în depărtare
privind
şi m-am legat cu un început de tristeţe

cum ţi se pare acum singurătatea ta
sfâşiată
de păsările monocrome ale tăcerii
când paşii mei lasă amprente adânci
pe irişi
într-o noapte boreală
cu scâncete reci
în loc de cearcăne?

şi nu mai sta cu sufletul gol
în mijlocul ploii
de parcă te-ai ruina pe margini
în alb şi negru
de atâta dor

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O persoană trebuie să îşi imagineze că este singură pe lume, cu Creatorul. Diferitele caractere şi poveşti din Biblie semnifică diverse proprietăţi ale persoanei şi ale tuturor oamenilor care se află în diferite etape pe calea spirituală. Proprietăţile şi stadiile sunt denumite cu numele oamenilor, acţiunilor lor şi a locaţiilor geografice.

în Talmud, Kidushin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou hibernal

iarna stăpâneşte
prin toate cotloanele oraşului,
ale nervilor
şi ale oaselor

viforul mai smulge câte un geamăt
marilor singuratici

serbările iernii poartă anatema iluziilor,
un viscol mai spulberă zăpada unor vise
uitate pe ţiglele acoperişurilor,
ascult dorinţele unor plopi muribunzi
care se zvârcolesc pe marginea drumului,
o lună albă mă pândeşte sadic
când mă întorc să-mi văd urmele
jalnice lăsate prin viaţă

şi nu ştiu cine şuieră mai tare,
vântul, câinii,
oamenii

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, mintea ta va căuta continuu cum să-L mulţumească, cum să-I placă Lui, iar nu cum să placă oamenilor. Aceasta te va ajuta mult să te slobozeşti din lanţurile grele ale dorinţei de a plăcea oamenilor, care îţi este o piedică pentru viaţa mai înaltă. Iar când te vei bucura că ai scăzut în ochii oamenilor, atunci vei fi îndulcit lăuntric de Dulcele Iisus.

Paisie Aghioritul în Patimi şi virtuţi, Cuvinte duhovniceşti vol. V (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte mulţi oameni aleg să poarte mai multe feţe crezând că aşa se fac plăcuţi tuturor. Problema e că nu ştii care din feţele tale poate plăcea oamenilor şi ajungi să îndepărtezi oameni care te-ar plăcea natural şi să joci veşnic teatru pentru a intra în graţiile celor care te plac fals. Părerea mea e că se face un efort inutil.

Natalia Popusoi (2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una din cele mai nefaste rătăciri ale celor ce vor să-şi îmbunătăţească viaţa e părerea că există o ordine, o rânduire socială în care oamenilor le poate fi mai bine decât in oricare alta. Lupta cronică a partidelor, păturilor sociale care formează aparenţa ordinii, toate astea sunt doar amăgiri care aduc cu ele un nou rău fiindcă îi distrag pe oameni de la singura preocupare ce ar duce la o mai bună rânduire socială: lucrul oamenilor asupra lor înşişi.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E interesant că omul nu iubeşte pe viaţă dar
de urât poate să o facă pentru două vieţi!
Sunt oameni la care le-am transmis atâta
ură că îi iubesc
şi oameni la care le-am transmis iubirea
de-a mă urî!
Oamenii sunt cele mai complexe stări ale
simplităţii!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există poate zile ale copilăriei pe care le-am trăit cu atâta plenitudine precum cele pe care le credem pierdute, netrăite, petrecute cu o carte favorită.

citat celebru din Marcel Proust
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caretta caretta in Stockholm

Iese fum gros din hornurile
corăbiilor din Ferentari, blocuri,
case şi oameni tuşesc armonic
în centrul singurătăţii, al vâscozităţii
repetiţiei aceluiaşi regret
ce mi-a schimbat inima într-un diamant de gheaţă,
sub forja unui făurar discret, timpul.

Aici poţi să stai ore în şir
la geam, să priveşti păsările
rătăcite, şi ele tuşesc astmatic
de atâta viaţă carbonizată,
părăsite de visele ce le punea
sângele în mişcare.

Porumbeii călcaţi pe şinele de tramvai
din Amsterdam sper că sunt geloşi, invidioşi,
de atâta libertate ce se găseşte în fauna noastră,
în ipohondriile noastre de la 4 dimineaţa,
când luminile garsonierelor
sunt încă aprinse.

Am început să iubesc
acest deşert îngheţat al pierzaniei,
nici casele moderne nu mai mă înfricoşează,
atrocităţi estetice ce nu înţeleg
cum timpul poate să se suspende,
în tăcerile sublime ale vieţii noastre
incerte.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel răstimp, fug împreună cu întrebarea aceea în uterul re-naşterii mele, în matricea de piatră unde, singur, cu genunchii la gură, îmi aud inima bătând în ritmurile pulsaţiilor pământului, ale lunii care, vibrând, îşi execută ciclurile rotaţiei, ascult foşnetul pădurii, ridicarea sevei din rădăcini spre coroanele arborilor, mă simt parte din tot ce există, toate îmi şoptesc tâlcurile existenţei lor, îi văd pe oameni aşa cum sunt, pe mine la fel, toate într-o mişcare permanentă, mişcare din care aleg un moment, un infim arc de cerc, lucrurile vin către mine, mi se destăinuie, văd legăturile cauzale, impulsurile, sensurile mişcării, rolul oamenilor, intenţiile, gândurile şi sentimentele lor, le pricep rosturile. Soluţiile vin de la sine. Le fac un semn şi ele aleargă ca să prindă mişcarea din urmă, iar eu mă întorc în mijlocul oamenilor cu un răspuns la semnul de întrebare cu care plecasem.

Neron Aurel în Romanul "Întunecimea", XII (2014)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul leagă stelele în ciorchini ciudaţi

pe o boltă sub care se adună greierii să cânte ca la nuntă
iar eu mă tot întreb cum doamne-iartă-mă nu cad grămadă
poate coapte poate sătule de atâta răsucit
dar cine să-mi răspundă
în catedrala asta nu trag clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă
nici în dungă nici la sărbătoare
poate de teamă să nu cadă galaxiile
cum se prăbuşesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina
de atât adânc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate glumi?

Da şi nu.
Se poate - când ai de-a face cu oameni sănătoşi.
Nu se poate - cu oameni bolnavi.
Se poate - cu oameni veseli şi bine dispuşi.
Nu se poate - cu oameni posaci si mâhniţi.
Se poate - cu oameni de spirit.
Nu se poate - cu oameni proşti.
Se poate - cu literaţi şi artişti.
Nu se poate - cu gloabe literare şi artistice.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pre)facerea

mă voi preface că nu exist
voi pune alţi oameni înaintea mea
şi îngeri
apoi câteva animale de povară
să-mi care tristeţea până la marginea lumii
mă voi preface că nu exist
voi pune pietre înaintea mea
sau mări şi oceane
pe care să navigheze sufletele pierdute
mă voi preface
sigur că mă voi preface
şi vor creşte păduri
poate şi munţi
aşa dintr-o dată
îmi vor acoperi urmele
strigătele
mă voi preface că nu exist
voi pune în faţa mea oameni
sau poate îngeri
sau animale de povară
şi pietre
şi mări şi oceane de tristeţe
deci nu mă căutaţi
prefaceţi-vă că nu exist
şi bucuraţi-vă de alţi oameni
sau de păduri şi de munţi
sau de mări şi oceane
pe care navighează
sufletele pierdute

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţipăt în tăcerea iernii

ştiam că sunt vinovat
de singurătatea ta pe Pământ,
mi-era dor de tine
ca de un ţipăt în tăcerea iernii.

un lac îngheţat era împărţit în două,
o jumătate arzând,
o jumătate de fier,

orgoliile noastre
nu mai încăpeau în acelaşi
ibric clocotind,

iar dragostea noastră
aluneca vertiginos pe gheaţa
unui lac,
care fierbea
în adâncuri.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele iubirilor uitate

Oamenii mor întotdeauna, dar rămân urmaşii lor,
eu sunt un urmaş care lasă urmaşi
cum fiecare rădăcină a neamului omenesc.

Nu mă desprind de trăsăturile comune
oricât de multe ar fi ramurile în arborele vieţii,
mi-e greu să nu recunosc sângele
care vine ca un râu fără sfârşit,
nu mă plâng de nimic,
dar nici nu mă laud.

sunt născut din filonul care străbate timpul,
urmele iubirilor uitate nu dispar
chiar dacă se pierd legăturile directe
şi uneori destinul mai joacă feste.

Încerc să mă despart de cei fără cinste
pentru a nu moşteni nicio fibră otrăvită,
întunericul nu mă poate trage înapoi.

Lumina şi substanţa ce se transmit
mă rup de îmbolnăviri rostogolite,
păstrez cuvântul şi sintaxa poetică
ca pe o comoară pe care n-o dau nimănui
şi din adâncuri scot flăcări pe nări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!