Tablou hibernal
iarna stăpânește
prin toate cotloanele orașului,
ale nervilor
și ale oaselor
viforul mai smulge câte un geamăt
marilor singuratici
serbările iernii poartă anatema iluziilor,
un viscol mai spulberă zăpada unor vise
uitate pe țiglele acoperișurilor,
ascult dorințele unor plopi muribunzi
care se zvârcolesc pe marginea drumului,
o lună albă mă pândește sadic
când mă întorc să-mi văd urmele
jalnice lăsate prin viață
și nu știu cine șuieră mai tare,
vântul, câinii,
oamenii
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre viscol
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
Citate similare
Tulburare a dimineții
într-o zi mi s-a părut că erai tu,
așteptându-mă,
nu am înnebunit,
chiar dacă îmi par albastre câmpiile câteodată,
eu te văd prin toate mirajele pătrate ale
orașului,
prin fiecare tulburare a dimineții,
da, cred că erai tu,
nu pot să mă înșel,
chiar dacă nu mai știu cu siguranță
când e postul Paștilor
sau când e sâmbăta morților,
aș putea să-ți spun cu măiestrie
când e Lună nouă în martie,
aș putea să-ți spun câte păduri mai au copacii
rupți de singurătate,
câte păsări călătoare
rătăcesc pe copci de gheață,
ți-aș putea spune câte țigle mi-au mai rămas
pe casă,
nu,
nu am înnebunit,
doar că uneori câmpiile devin albastre,
așteptându-te.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre siguranță, poezii despre păsările călătoare, poezii despre păsări, poezii despre păduri, poezii despre oraș, poezii despre moarte sau poezii despre gheață
Calendare irosite
niște calendare prăfuite
mă fac să mă întreb,
anual,
dacă n-ar fi trebuit să rămânem împreună
în povestea aceea sofisticată
de dragoste,
acum mi se pare o prostie,
dar bocancii tăi preferați
cu care am intrat în viața ta
mă mai poartă involuntar
prin locurile pe unde ne agățam
unul de altul
să nu ne-o ia destinul înainte.
nu știu cine a oprit neuitarea
unui orologiu
în care ne ascunsesem o vreme,
vântul, oamenii,
ploile cu piatră,
totuși am să mai hălăduiesc
prin câteva calendare,
irosind ani de
neiubire,
apoi am să o iau spre casă,
să-mi număr cu aproximație
trosniturile încheieturilor
și zilele păcătoase
care mi-au mai
rămas.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre încălțăminte, poezii despre zile, poezii despre prostie, poezii despre ploaie, poezii despre numere, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Fluturare de aripi în frig
ascunde-te în singurătatea ninsorii,
povara unei depărtări se împarte la doi,
pe obrajii tăi sunt urmele amândurora,
a trecerii prin închisoarea iernii,
acum oamenii de zăpadă au devenit
mai empatici
decât cei adevărați,
acum,
oamenii își caută inimile înghețate
prin cenușa caselor,
în iarna inchiziției absolute,
lacrimile sunt prohibite,
poți plânge cu ceara fierbinte
a lumânărilor aprinse de Crăciun,
poți plânge trecerea anilor
de fum
pe umărul meu translucid,
ne desparte doar
o salvă albă de tun,
o avalanșă,
un drum al săniilor
trase de cai,
o fluturare de aripi
în frig.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre săniuș, poezii despre plâns, poezii despre ninsoare, poezii despre lumânări sau poezii despre inimă
Urme de rătăcire
nu știu,
nu am curajul să ies din monotonia iernii,
tâmplele îmi încărunțesc definitiv
de la filosofii absolutiste
despre lume și soartă,
rutina mi se pare mai confortabilă
după atâta timp de nemișcare,
degeaba îmi spui despre dezgheț
când păsări și emigranți
se întorc în derivă ca să ne tulbure
dansul sublim
și destinul lupilor,
prefer dogoarea trupului tău
vibrând
într-o încleștare supremă,
într-o jerbă de flăcări,
de comori,
pe arcade,
pe buze,
pe coapse,
pe genunchi,
nu-mi pomeni despre
desprimăvărare,
nu-mi pasă,
când noi doi am reinventat iarna
și statuile de gheață
și animalele de pradă
și moartea
și iubirea
și jertfa,
ochii mei ar sta ațintiți mai degrabă
într-o vale albă
decât spre insulele sudului,
prin zăpadă ți-aș zări cel puțin urmele
rătăcirii,
peste care aș putea să mor,
căutându-te.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filozofie, poezii despre zoologie, poezii despre văi sau poezii despre sculptură
E toamnă pe Pământ
Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Și vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei
Văd frunzele cum cad din ram
Și tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ
Și florile s-au veștejit
Și berzele s-au dus
Și zilele s-au risipit
Și crinii au apus
Și nopțile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Și plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfințit...
Și vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veșmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre frunze, poezii despre flori, poezii despre crengi, poezii despre tei sau poezii despre noapte
Frunze decadente
Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Toamna.
Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiți toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminența,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănați prea mult cu oamenii,
Toamna.
Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunați, vă despărțiți,
Vă agățați cu disperare de un frunziș,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!
Vă îmbătrâniți unele pe altele,
Vă ofiliți unele pe altele,
Vă înmormântați unele pe altele
În noroaiele de la marginea orașului,
De la marginea societății,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedeslușite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliți în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiți într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.
Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trepte sociale, poezii despre senzualitate, poezii despre religie, poezii despre politică, poezii despre peisaje sau poezii despre istorie
Mare a nimănui
marea e a nimănui
și a tuturor
mă întreb cum poate mângâia
cu atâta tandrețe
singurătatea unor țărmuri
și nisipurile din oameni
tăcerile de sidef ale tristeților
în lumina pustie a lunii
și urmele trecătoare ale iubirilor
în intensitatea deșertului
cum poate legăna cu atâta fervoare
corăbiile pierdute
în sufletele oamenilor
și pescărușii aceștia albi
care despică orizontul
care sfâșie stâncile
și sarea valurilor
și insulele din oameni
și inima oamenilor
cu un țipăt
primordial
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre stânci, poezii despre nisip sau poezii despre marină
Cocorii nu se mai întorc
rândunelele nu se vor mai întoarce.
se vor fi înfipt cu aripile lor
ascuțite într-o avalanșă de iubire,
undeva prin Sudul îndepărtat.
cocorii nu se mai întorc,
am auzit.
se vor fi pierdut printre dafini și
alte mirodenii înmiresmate,
pe undeva,
pe unde destinele nu apun
niciodată.
nici oamenii nu se vor mai întoarce.
am auzit că vor mai pribegi mult timp
în căutarea unui cuib,
rătăcind
de la o depărtare
la alta.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rândunele, poezii despre avalanșe sau poezii despre aripi
Uși fără chei
Bezmetic umblu,
Încurc ușile prin viață,
Caut chei pe care le-am pierdut.
Grijile nu mai știu
Prin câte buzunare le-am pus.
Cheile,
Brelocul de la chei
De la uși demult încuiate,
Numele iubirilor le uit,
Ușile trântite,
Chei ruginite, uitate
Prin sertarele scorojite...
Încurc cuvintele,
Caut sinonime
Le uit,
Vorbesc totuși în parabole
Să nu-mi uit ideea pe care
O uit totuși, inevitabil,
Mă aplec spre tine să te sărut,
Hei, e doar o altă ușă închisă?
Nu-i nici o ușă,
Nu e nimic!
E doar ziua de mâine,
Pustiul zilei de mâine,
Iluzia zilei de mâine,
E doar iluzia uitării,
Poemul necitit,
Scrisoarea neterminată,
Frunza de adio,
Iluzia unui sărut.
Iluzia unei insule,
Insula dintre mine și tine
Cu uși fără chei,
Iluzia unor uși încuiate,
Cu cheile pierdute în mare,
Pe care le tot încurc...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre insule, poezii despre vorbire, poezii despre viitor, poezii despre sărut, poezii despre scrisori, poezii despre poezie sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Mantia albă a vântului
moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreați două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute și incantații învățate de la druizii străbuni.
cu ochii închiși de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
și de atunci pământul ne-a acoperit visele.
călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munți.
ți-am strigat numele în fața altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ținut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.
pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeții,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinerețea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.
corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranțe
și chiar dincolo de ea.
poezie de Eduard Dorneanu (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre tinerețe, poezii despre sânge, poezii despre ochi sau poezii despre ocean
Copacul acesta al meu
copacul acesta al meu este un trup scorburos
în care mă ascund uneori
de tăișul vremurilor
și de topoarele nebunilor,
mă împietresc uneori în lemnul copacului meu
ca să-mi regăsesc rădăcinile,
să-mi clătesc fibra sinelui
în izvoarele subterane
ale firii,
nu sunt decât un copac
pe marginea unei prăpăstii,
cu scorburile peticite
de bufnițe
și vorbele ascuțite ale oamenilor sunt
cuie pătrunzătoare de
coșciug
înfipte în scoarța
și-așa crestată de mistreți haini
și cerbi singuratici.
uneori mă ascund în seva copacului meu
hăituit de vicisitudini
și aștept roua inocentă a dimineții
să-mi intre în sânge
până în nervurile frunzelor mele
până în măduva crengilor mele,
și până în închinăciunea
mâinilor mele
care imploră călăul să întârzie
puțin securea timpului,
deasupra
norilor.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre rouă, poezii despre prăpăstii, poezii despre nori, poezii despre nebunie sau poezii despre mâini
Haosul, drept în ochi
nu te teme, nu te bucura
prea tare,
a mai trecut un an prin noi,
prin zâmbetele noastre,
prin duhurile noastre,
vom sfida în continuare haosul
ținându-ne de mână,
vom privi împreună cum ne stinge vântul
lumina din sobă
și focul din sânge,
te iubesc,
nu știu dacă mai ajută la ceva acum
când am ajuns în creierii munților
dar te rog din suflet,
stai lângă mine până se vor fi scorojit
pereții și oamenii și copacii,
ajută-mă să mai străbat
cu demnitate câteva ierni
și câteva pustietăți până vine
potopul,
până atunci te rog
ține-mă de trupul acesta
de cenușă,
să pot privi haosul,
drept în ochi.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre trup și suflet sau poezii despre munți
Lumea, de fapt
domnule taximetrist oprește-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârșit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.
du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni și orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinței,
du-mă până la sfârșitul lumii
și înapoi,
lasă-mă puțin la colțul străzii unde își
amanetează oamenii sufletul
și trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
și dacă aerul încă nu e impozitat.
sunt și acolo oameni pesemne care iubesc,
le e foame,
și chiar mai plâng câteodată.
domnule taximetrist, du-mă
pe marginea prăpastiei în fiecare an,
să mă uit în ochii lui Dumnezeu,
să-mi spună și mie
cum e lumea
de fapt.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre taxi sau poezii despre sfârșitul lumii
Rotație de pământ
drumul meu s-a cam rătăcit
undeva prin prejma nemărginirii
l-am văzut ieri descheindu-se la șireturi
pregătindu-se
să se odihnească la cea mai
apropiată intersecție a gândurilor
drumul meu are haina prăfuită
pe umerii existenței
s-a oprit o rotație de pământ
să vadă
dacă e destul loc de iluzii
la orizont
sau a venit timpul
să cadă în genunchi cu demnitate
printre alte drumuri abandonate
în jurul unor vise tot mai îndepărtate
și mai obositoare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre trecut, poezii despre superlative, poezii despre gânduri sau poezii despre existență
Iarna...
Soarele și-ascute dinții, sub tălpi scârțâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează și împodobește geamuri,
Cu steluțe de cleștar se inundă iar livada,
Pomii-n somn își țes inele tremurând ușor din ramuri...
Țurțurii par gene lungi care-atârnă pe la streșini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esența de rășini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnișoare...
Fumul pe acoperișuri se învăluie, se zbate,
Semn că viața dăinuiește și în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...
S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Și din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colții și-i arată!...
Satul se cufundă-n noapte și se sting lumini la geamuri
Iar pe uliță nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul șuieră năprasnic și cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...
poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieții mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre ger, poezii despre Soare, poezii despre țurțuri sau poezii despre întuneric
Cireșii sălbatici
era o livadă sălbăticită de singurătate,
între un drum fără întoarcere
și un început de pădure
fără sfârșit,
era o întretăiere a destinelor
în partea aceea a lumii,
numai vara te întâlneam sub
cireșele negre de pelin
tu te îndreptai spre o colină
purtând o rochie albă ca norii,
nici pământul nu-l mai vedeai din înălțimi,
eu gustam amarul cireșelor coapte
și spinii unor măceși
mă tot întârziau prin viață
când voiam să-ți sărut călcătura
și erau atât de amari cireșii
aceia sălbatici,
încât aproape că simțeam gustul
soartei
într-o încleștare
de dinți
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cireșe, poezii despre înălțime, poezii despre început sau poezii despre rochii
Să zburăm... spre lumi imaginare
E vremea să te trezești, iubitule,
Soarele va răsări azi mai frumos
Și toate veșniciile se vor etala minuțios
Nu există cercuri desprinse din destăinuiri
Suntem aproape de fiecare umbră din viață,
Pe care o putem acumula afectiv,
Nu cred că mai contează cine se va plimba prin fața-ți
Zboară odată cu mine prin norii depărtați
Nu te întrista căci viața se prelungește
Peste ale noastre timpuri se văd voaluri
Și vom cunoaște margini nebănuite ale unui suflet
Care va uimi prin limitarea sa în aceste lumi.
Nu voi cunoaște lumi nebănuite
Și nici nu voi adormi la marginea de drum,
Fără a mă bucura de un soare preacurat.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre prezent sau poezii despre plimbare
Frunzele aiurea
abia mă recunosc în vremea precară
nu-ți mai pot desena profilul
de vestală
cu degetul prin aer
nu mai pot să-mi adun de pe-afară
țărâna udă înapoi în trup
cu mâinile goale
când gândurile mi le citești de pe fruntea
arborilor desculți
pașii mei îmi sună străin
pe urmele tale
doar ploaia o simt personală
pe creștet
frunzele mă strigă aiurea
pe numele mic
când propria-mi umbră
m-așteaptă în gară
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lectură, poezii despre gări, poezii despre desen sau poezii despre degete
Farmecul iernii
Cât de alb este întinsul și copacii cât alb poartă!
Printre ramurile goale flori de gheață se arată
Și în liniștea deplină, sub privirea mea mirată,
Văd că iarna-i veșnicie și că totul este artă.
Mă afund, intru năvalnic prin zăpada argintată.
Toată zarea-i veselie, chipul zâmbetul îmi poartă,
Soarele, de sus, șăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă
Și natura, dintr-o dată, doar de alb e-nconjurată.
Ce e mai frumos ca iarna, când lași grijile deoparte,
Când lași albul să te prindă și un chiot să îți scape?
În al iernii, fulg-cetate, lacrimi, doruri sunt departe....
Ce e mai frumos ca iarna, când simți cerul mai aproape,
Când uiți vorbele mărunte și iubirile deșarte
Și simți fulg ușor pe buze ori sărutul său pe pleoape?
sonet de Vera Craciun din Aproape de cer (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Vera Craciun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre natură sau poezii despre frumusețe
Până ne vom întâlni din nou
de-aș putea,
aș condamna iarna
în contumacie la exil,
la domiciliu forțat în nordul extrem,
e prea mult pentru firea mea temperată,
ziua asta și-a fracturat un picior,
ziua de ieri și-a scrântit mințile,
iarna nesfârșită
îmbolnăvește societatea vrajbei noastre
de gripă galopantă,
de antiromantism
și tembelism cronic
iar iubirea asta rece
abia își târâie picioarele reumatice
spre tribunalul
de primăvară.
oricum cele mai importante clipe
ale iernii au fost
primul sărut
și scrisoarea de adio,
oamenii ornamentali sunt despărțiți
mereu
de o stradă prea lungă
și înzăpezită de concurență
ca să mai alerg
după tine,
povestea iernii e povestea vieții,
un glonț rătăcit,
se termină apoteotic
într-o sclipire cosmică de cometă,
între primul și ultimul trăsnet
al iubirii,
văd o pasăre de lumină neagră,
așa că stingeți luminile
până ne vom întâlni din nou,
vă rog,
vreau să ajung acasă
pe întuneric.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare