Peisaj marin, iarna
Marea se-întoarce împotriva ei însăși,
Grăbită să spargă valul și să-l întorcă-n sine,
Să bombardeze selful de granit și să-și
Trimită tunetele-n peșterile submarine.
Înainte ca următorul val să explodeze,
Surugiul vântului strunește-un pic înaripatul cal
Și-i domolește goana, talazurile-încep să se grupeze
Un munte de-apă rulând domol spre mal.
Sfidând briza, baioneta stâncilor despică marea,
Împotriva fluxului aleargă coama lor
Un câmp albastru cu berbeci albi, cât ține zarea,
Alergând neobosiți sub soarele strălucitor.
Departe,-n josul plajei, valurile se retrag,
Parcă pentru a nu se mai întoarce niciodată iar
Și numai plânsul unui pescaruș departe,-n larg,
Mai sparge mugetul oceanului, arar.
Neauzit, latră-un ogar de vânătoare,
Neauzit țipă copiii, neauzită-i larma-îndepărtată-a așezării ;
Ce șanse au niște bieți plămâni de pe uscat oare
Să-acopere toate zgomotele și tumultul mării?
Aici unde doar stâncile rezistă, la marginea minunii,
Stau eu triumfător, neutru, mai liber ca mișcarea
Și de pe pernele umflate de-aer ale furtuniii
Contemplu, imensă și consolatoare, marea.
poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stânci
- poezii despre vânătoare
- poezii despre vânt
- poezii despre speologie
- poezii despre plâns
- poezii despre plajă
- poezii despre peisaje
- poezii despre oi
- poezii despre ocean
Citate similare
Puterea mării
Vezi cum marea se sparge-n bucățele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?
Am prins eu vreodată din mare
cu brațele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
și curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realității?
Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insulițele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?
Și oare este oceanul trupului meu ocean
a cărui forță aleargă spre țărmuri de-a lungul brațelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate puterea care coboară
și se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?
Eu sunt marea, eu sunt marea!
poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre realitate, poezii despre picioare, poezii despre mâini, poezii despre forță sau poezii despre alb
Coșmar
În marea liniște ce încă ne-nconjoară,
Din când în când se rupe un catarg.
Blestemul a căzut și pentru a câta oară,
Am rămas iară și izolați în larg!
Picior peste picior e așezat destinul
Și lumea întreagă pare că-i la fel.
Pe ape sunt și-i prea departe țărmul
Ce-și ține orizontul numai pentru el.
Mă îndoiesc de mine și mă-ndoiesc de tine.
Mă depășește gândul că vom fi pierdut
Și ultima speranță ce-n viață ne mai ține,
Că mâine va fi șansa unui nou început.
Pe marea liniștii singurătatea mai înalță
Din când în când regretelor un val,
Mi-ar trebui să mai aștept încă o viață,
S-ajung cu visul meu până la mal.
poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre singurătate
- poezii despre gânduri
- poezii despre depășire
- poezii despre coșmaruri
Să ai marea...
Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniștit
Și vrăjit, pe țărmul zilei
Să privești spre răsărit.
Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!
Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Și s-asculți, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!
Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esența sa
Și tu însuți să fii mare,
De iubire, undeva...
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și poezii despre timp, citate de Ioana Voicilă Dobre despre timp, poezii despre suflet, citate de Ioana Voicilă Dobre despre suflet, citate de Ioana Voicilă Dobre despre picioare, poezii despre iubire, citate de Ioana Voicilă Dobre despre iubire, poezii despre dor, citate de Ioana Voicilă Dobre despre dor, poezii despre bucurie, citate de Ioana Voicilă Dobre despre bucurie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca și cum marea ar fi făcută pentru oameni! Pentru aceștia e pământul, acest amărât pământ... Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă și sfâșietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor. Ați privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă își agită valurile din scârbă de ea însăși. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Așa pățim și noi. Cine ne întoarce spre noi înșine, când ne sforțăm mai mult a ne îndepărta?
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre senzualitate, citate de Emil Cioran despre senzualitate, citate despre nefericire, citate de Emil Cioran despre nefericire, citate despre fericire sau citate de Emil Cioran despre fericire
Marea nu pierde nimic
MAREA este întinsă.
Marea îmbrătișează țărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
și ultima stea, dimineața, deasupra culcușurilor de stridii,
și bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâșie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea șansei.
Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.
Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării și-atât de multe plânsete-ale mării.
Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărțit, odată, un pește fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.
Marea știe mai multe despre ei decât ar putea ști vreodată ei înșiși.
Ei știu doar cum îmbrățișează marea și că nu-ți mai dă drumul niciodată.
Marea este întinsă.
Marea trebuie să știe mult mai multe lucruri decât oricare din noi.
poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri, poezii despre uitare, poezii despre prezent, poezii despre pești, poezii despre nisip, poezii despre muzică sau poezii despre dimineață
Poemul Mării Negre
Motto: Iată deci marea, copleșitoare, imensă absență! (Sylvia Plath)
Doamnelor și Domnilor
aceasta-i Marea Neagră
iată cum valurile împing soarele
la marginea orizontului cu tot cu pescăruși
ecoul crapă cerul de la un capăt la altul
albastrul de sus
se scufundă în cel de jos
și invers
totul ajunge oricum o pastă
pe
trupurile
înotătoarelor și înotătorilor
îmi șterg mâinile însângerate
de
cârpa unui val electrizant
scântei umede
îmi acoperă
trupul de efeb ambulant
gura imprudentă
înghite
un val din poemul Mării Negre
ironic
soarele mă bronzează din fugă
poem pe mare
stea în piscul valului
ecou răsturnat
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (8 iunie 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre poezie, poezii despre negru, poezii despre Marea Neagră, poezii despre sânge, poezii despre gură, poezii despre albastru sau poezii despre Soare
Povestea uitării la marginea mării
Răsărise luna și murise timpul
Ce frumoasă noapte plină de tăcere
Se-auzea doar marea sărutând nisipul
Valul care vine, valul care piere.
Luna răsărise, dar murise valul
Niciodată marea nu va mai visa
La străine țărmuri părăsindu-și malul
Și-o credea nisipul pe iubita sa.
Răsărise luna și murise marea
Și plângea nisipul sărutat mereu
Îți ador sărutul și-ți urmez chemarea
Și te cred iubito ca pe Dumnezeu...
S-a sfârșit povestea și ne-am dat uitării
Mai puteam o viață să trăim în doi
Ce păcat iubito că la țărmul mării
Luna răsărise, dar murisem noi.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre tăcere, poezii despre sfârșit sau poezii despre religie
Bătrânele femei ale oceanului
La marea cea sobră vin femei îmbătrânite,
Cu șalurile-înnodate în jurul gâtului,
Cu picioarele fragile scârțâind.
Stau, singure, jos pe țărm
Fără-a clipi, cu mâinile încremenite,
Fără-a tulbura norii sau tăcerea.
Marea obscenă dă năvală trâmbițând,
Amenință coasta cu brizanții și cu ghearele,
Fluturându-și coama de taur.
Parcă dintr-o barcă transparentă,
Fragilele doamne stau
Și privesc tăcute terorismul valurilor.
Unde se vor duce-aceste bătrâne, unde-au fost?
Se ivesc de după fiecare colț,
Ele vin din propriile noastre vieți.
Acum au oceanul,
Frigul și golulul arzător,
Singurătatea mistuită de flăcări.
Ele vin din toate mileniile trecute,
Din casele parfumate de
Lumânările altor seri, căzute-n amintire.
Ele privesc sau nu privesc marea,
Marcând cu toiegele semne pe nisip,
Pentru ca apoi marea să le șteargă caligrafia.
Bătrânele doamne se ridică și se îndepărtează
Cu picioarele lor fragile de pasăre,
În vreme ce valurile înaintează
Călătorind despuiate împreună cu vântul.
poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre terorism, poezii despre tauri sau poezii despre seară
Pe val
În valurile vieții, adesea m-am scăldat.
Eram mereu deasupra, sub val nu am intrat.
Cât am fost pe val, ce mult m-am bucurat!
Când a căzut valul, nu m-am speriat.
Am luptat eroic să mă prind de mal,
Să ies iar deasupra, s-ajung la final.
Cum talazul mării, urcă și coboară,
Izbește în maluri și se-întoarce iară,
Nu mă dau bătut, nici nu fac scandal,
Mă ridic din apă și iar sunt pe val.
poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre scandal, poezii despre eroism sau poezii despre apă
Iubite ne cheamă marea
Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Și ținându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.
Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Și să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos și blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!
Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Și parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.
poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre zbor, poezii despre superlative, poezii despre plimbare, poezii despre femei sau poezii despre aripi
Iubite ne cheamă marea
Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Și ținându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.
Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Și să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos și blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!
Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Și parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.
poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prima temă
De unde să știu în cât timp îngheață toată marea?
Se dau următoarele premise:
^Știu că marea e într-o continuă mișcare, se învolbură și se înspumează.
Cum schimbi filtru la un acvariu și observi că, după o noapte,
Bulele mici, care tăceau la marginea sticlei,
Se întind pe toată gura acvariului și devin mari, se înghit una pe alta,
Doar ca să explodeze. Și se pierd, dar se pierd curat
Culoarea apei nu se schimbă, doar se intenifică.
Peștii se rotesc, se izbesc de laturi.
Și cel mai frumos se vede cu lumina stinsă.
Îți dai seama cum e marea, dacă-i faci așa ceva?
Dar cine ar avea timp să construiască un filtru atât de mare?
De la Zidul chinezesc până în Taj Mahal
Din vârf de munte, până-n câmpie.
Știu că marea albește toate scoicile, săruturi de sare
Așa încât, dacă nimeresc pe mal, aduse de valuri
Și le ridică vreun copil în palma lui
Să nu le poată privi fără gust, fără gustul sărat.
Sarea mării spune totul. Doar să ai timp duci scoica la ureche și să închizi ochii.
^Mai știu că marea are flux și reflux, te duce și te-ntoarce...
Dar în dansul ăsta al ei, o dată la ceva timp, te cuprinde și nu e sigură dacă să te întoarcă.
Și stă așa pe loc și se gândește, în timp ce tu te îneci puțin...
Guști din sare ca să ai ce povesti
Dacă cineva te va pune la ureche... știi.
Ochii, deși îți sunt închiși, simți cum se aprind în culoare și cum irisul se adâncește
Ca să-ți amintească de întunericul din vintrele mării.
Tu nu te zbați ca peștii, știi că-ți lipsesc branhiile...
Doar stai așa, să ți se lipească algele de piele, să le prinzi între buze.
Și când crezi că a uitat de tine, privind spre soare,
Marea te salvează și te aduce înapoi, cu o putere de tun.
Îți scoate apa din plămâni și te lasă să respiri un timp, doar ca să te culeagă de pe mal la apus.
De unde să știu în cât timp îngheață marea?
Asta nu e o întrebare bună, domnule, vezi tu... conține o concluzie falsă.
Știm amândoi că e așa. Dar tu pui întrebări de felul ăsta doar ca să mă enervezi, să mă vezi cum mă agit.
Gheața asta i-ar pune timpului margini.
Dar timpul nu are margini cum are un acvariu,
Timpul e în mare.
Iar marea... marea...
Ce să mai vorbim...
poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre lumină, poezii despre gheață, poezii despre întuneric, poezii despre vorbire sau poezii despre urechi
Marea cea tânără
Marea nu are tihnă niciodată.
Ea bate-n țărmuri
Fără contenire, ca o inimă tânără
La vânătoare.
Marea vorbește,
Dar numai inimile năvalnice
Îi înțeleg spusele:
Este fața
Unei mame aprige vorbind.
Marea este tânără.
Fiecare furtună îndepărtează negurile
Și-i limpezește vârsta de cearcăne.
O aud râzând, nepăsătoare.
Iubesc marea,
Acei oamenii care o cutreieră
Și care știu că or să moară
Învăluiți în sarea ei.
Lăsați-i să vină pe cei tineri
spune marea.
Lăsați-i să-mi sărute fața
Și să mă asculte.
Sunt ultima lume
Și eu vă spun
De unde vin furtunile și stelele.
poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre inimă, poezii despre vârstă, poezii despre vinovăție, poezii despre stele sau poezii despre moarte
Sunetul mării
La miezul nopții marea s-a trezit din somnul ei profund,
Și de-a lungul plajelor întinse și pietroase, până departe,
Am auzit cum vine primul val, valul mareelor înalte,
Și cum urcă pe uscat răsucindu-se fosforescent, rotund.
O voce s-a înălțat din liniștea adâncurilor fără fund,
Un sunet multiplicat misterios în noapte,
Ca cel al unei cataracte-n munți, la miazănoapte,
Ca mugetul codrului de brazi când vântoasele-l pătrund.
La fel, spre noi vin uneori din neștiute,
Inaccesibile singurătăți ale propriei ființe
Talazurile răscolitoare-ale unui suflet căutându-și rostul;
Iluminări pe care le credem ale noastre, din noi născute,
Dar ele-s prefigurări și prevestiri, și preștiințe
Ale unor lucruri dincolo de-înțelegerea și controlul nostru.
poezie de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre noapte, poezii despre înălțime, poezii despre voce, poezii despre somn sau poezii despre păduri
Marea
Marea mea, cu valuri repezi,
Și cu pescăruși în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalț, și-apoi cobor...
Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...
Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar pașii amintirii
Și mă răscolesc ușor...
Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ți fiu talaz și soare,
Când e zbuciumul mai greu..
Camelia Cristea
Camelia Cristea
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre amintiri
Imensă, marea dansează și fulgeră
Imensă, marea dansează și fulgeră
În toată veselia și gloria-i măreață.
O, nu mă-ngropați în lutul insensibil,
Ci în marea cea plină de viață!
O, îngropați-mă la o mie de mile de țărm,
Acolo unde clocotesc valuri verzi, enorme
Și unde-n neodihna oceanului fratern
Voi lua-n eternitate alte mii și mii de forme.
poezie de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre neodihnă, poezii despre lut sau poezii despre dans
Surfing
O adiere scurtă îi răsfiră,
din părul lung, șuvițele rebele,
în calea ochilor ce mai admiră
tăcerea rece-a ultimelor stele.
În depărtări albastre e-o lumină
ce invadează marginea de lume
și plaja lui, tăcută și blajină,
părând că-mpinge caii albi, în spume.
E-o nerăbdare-n gesturile-i scurte
cu care-alintă placa lui cea veche,
așa cum nobili de la vechea curte,
își liniștesc ogari făr'de pereche
Când se așteaptă,-n marea vânătoare,
doar sunetul de goarnă ce vestește
începerea și marea alergare
a cailor, când goana se pornește.
E-o nerăbdare ca atunci când cerul
te-mpiedică s-ajungi pe vârf de munte
cu trăsnete și ploaie sau cu gerul
ce-ți face și sprâncenele cărunte,
Iar tu privești sau știi cât e de-aproape
și nu mai poți să-ți duci la capăt visul,
căci lacrima-ți îngheață între pleoape
și-o stâncă ai pe piept, și-n el abisul.
Așteaptă valurile uriașe
ce trebuie s-apară-n scurtă vreme
într-un galop de iepe nărăvașe
cu coame verzi, sub aspre diademe.
Își amintește, nu pe cea mai mare,
și nici pe cea mai blândă dintre ele;
din gândul lui, în față îi apare
doar una care,-n clipele acele,
l-a ridicat și l-a purtat spre locuri
pe care marea le ținea ascunse,
și care i-a aprins, în suflet, focuri
și sentimente încă nepătrunse.
A fost un val ce însoțește-n viață
doar surferii ce au avut norocul
să urce înspre țărmul cu verdeață,
spre cerul ce le înțelege... jocul.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai sau poezii despre ger
O amintire a mării
Cerul și marea, și chemarea unui fluierar,
Valuri cu clopoței peste-albastre genuni,
Perle de vis în oceane cu podea de mărgean,
Cea mai mare minune dintre minuni!
Imensă, marea imensă unde plutesc nave mari;
Ample, cu adieri profunde, respiră saline brize,
Spumă palidă înfricoșată de-ai tempestei corsari,
Cumplite, pe cer, porțile potopului deschise.
poezie de Ruby Archer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre piraterie, poezii despre perle, poezii despre frică sau poezii despre briză
Cioara și marea
A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viața.
A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în fața unei flăcări.
A încercat să-și apropie marea, să și-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o așa cum te ignoră un lucru neînsuflețit.
A încercat să urască marea,
Dar s-a simțit ca un răhățel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.
A încercat apoi să fie măcar în aceeași lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,
Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanță
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.
În cele din urmă,
A întors spatele mării și a părăsit-o.
O ființă crucificată devine imobilă.
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre iepuri sau poezii despre foc
Marea este o apă folositoare...
Marea este și pentru cei mici, nu numai pentru părinți și bunici.
Și la urma urmei, ei nici nu știu să se joace ca voi pe plajă, în nisip, în fel și chip,
făcînd palate în care, pe furiș, intră scoicile prin acoperiș.
Părinții toată ziua ar vrea să vă culce. Să vă spun un secret:
ei au venit la mare numai ca să vă încurce.
Așa le merge gura:
"Ce faci?" "Unde te duci?" "Stai aici!"
Mai rău ca la bunicii care s-au făcut mici.
Dar acum ați venit cu mine și eu, știți, nu fac scandal. O să vă explic marea, val cu val.
Marea este o apă folositoare...
...
poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secrete, poezii despre palate sau poezii despre jocuri