Mi-e dor de Belvedere

Când iarna amintirilor va trece
în umbre de arţari întortocheate
noi doi împrăştiaţi pe firul gheţii
ne vom vedea de-a pururi într-o carte,
nescrisă, cum triumfă-n calea vieţii
pluteşti mereu la umbra ierbii noastre
când ne-aspersam în unduiri febrile
pierdute-n depărtări apropiate,
şi-uitam cum delicatele begonii
dispar în neguri şi imensitate.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de întrebare

Ce este clipa într-o veşnicie
Şi ce-i o picătură-n ocean,
Ce este-o viaţă şi ce va să fie,
Ca parte-a Universului noian.

Ce este o bucuria într-o tristeţe,
Şi-un vis, acaparat de-un gând avar,
Ce este o imensă frumuseţe,
Salvată de-a urâtului calvar.

Cum e cu adevăru-n nedreptate,
Cum e să lupţi cu morile de vânt,
Sau cum iubirea fără pietate,
E-adesea întâlnită pe pământ.

Sau câte primăveri topit-au iarna,
Crestând în blana-i mii de ghiocei,
Sau cum să facem să-ntârzie toamna,
Cu-a ei îngălbeniri prinse-n cârcei.

Cum e cu dorul de imensitate
Şi ce-i imensitatea fără noi
Cum să păstrezi întreaga entitate
Pe vremurile grele de război.

Ce e şi cum: de unde, până unde,
Cât va dura al vieţii noastre cânt,
Noi nu vom şti, nu vom putea răspunde,
Enigmelor ţinute-n legământ.

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru păcatul de-a ne fi iubit

Cum despărţirea-i de neconceput,

Iar drumul vieţii-a devenit îngust,

Noi, două umbre,-o să-l urmăm pe Proust,

În căutarea timpului pierdut...

Vom pribegi-n Sahara însetaţi,

De-acesta-i preţul ce-avem de plătit.

Pe Everest vrem să fim deportaţi,

Pentru păcatul de-a ne fi iubit.

În Atlantida sau Cercul Polar

Şi-n câte aspre locuri pot să-nşir,

De-i luna lui cuptor, sau e gerar,

Vom ocoli pământul spre nadir.

Pe brânci ne vom târî la Polul Sud

Şi în al vieţii noastre asfinţit,

Vom înfrunta destinul trist şi crud,

Bând cupa-n doi pe timpul regăsit.

poezie de Mihaela Banu (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vom învinge iarna

O să se răzbune iarna, iubito!

Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.

Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.

Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenuşa în piele.

O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom trece pe pârtii ca vântul.

Ne vom înghesui unul în altul sub pene
şi ne vom sufla gândurile în piepturi.

Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vremea

Când vremea peste veacuri
Uitarea ei va cerne,
Noi vom dormi de-a pururi
În lumea morţii-eterne.

E-o lege a firii noastre
Şi omenirii dată,
Sortită aşa să fie,
Schimbată – niciodată!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Tu nu ştii despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei şti,
Cu măreţia vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Pluteşti prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu eşti nici tu, nici viaţa nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom şti nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Şi crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poţi să ai!
Pluteşti trecând peste hotarul lunii,
Simţi cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ţi-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îţi găseşti un loc anume
Şi nu găseşti decât un cuib de cuci...
Nu te uita urât la iarna care
De tâmple ţi s-a agăţat discret,
Târziu este acum pentru o-ntrebare
Care doar un pribeag o poartă-n piept!

poezie de Lili Şipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pomii iar vor înflorii

Şi pomii iar vor înflorii,
Veni-va altă primăvară,
Şi noi ne vom căsătorii
Sub cer senin, parfum de seară.

Şi vom avea şi invitaţi;
- Anotimpuri ce-au trecut,
Iubirii martori să ne staţi
Ca atunci când ne-am cunoscut.

Şi ne veţi binecuvânta,
Stele-a înaltei bolte albastre,
Când noi doi vom înainta
Spre calea fericirii noastre.

poezie de Răzvan Isac (28 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept lângă o şină

Te-aştept să vii, iubito, la marea întâlnire,
Te-aştept lângă o şină de tren provincial,
O să ne recunoaştem, pesemne, din privire,
Printr-un instinct anume din regnul animal.

Şi-n plus faţă de-aceasta, vom fi doar noi acolo.
Atâta – eu cu tine. De când nu ne-am văzut?
Sau poate niciodată şi-o să vorbim tremólo
Despre-o copilărie ce doar ni s-a părut.

Nu cred c-o să te superi dac-o vom lua pe şină
Ţinându-ne de mână ca doi copii maturi;
Vei fi într-o rochiţă uşoară şi senină,
Voi fi într-o cămaşă, vom fi aproape puri.

Va mirosi catranul a nişte căi ferate,
Noi doi, desculţi pe şine, râzând ne-om depărta,
Sălbaticele brize prin plete ni s-or zbate,
Prin noi vor trece trenuri şi nu ne va păsa.

Lăsa-vom şuieraturi de locuri şi motive,
În urma noastră toate cădea-vor sub rambleu,
Iar noi, hoinarii lumii, sub falnice ogive
De brazi şi de foioase vom rătăci mereu.

Vor fi acele trenuri sau poate doar drezine
Din când în când în spate ce ne vor fluiera;
Cinstiţi cu viaţa noastră, vom fi desculţi pe şine,
Vor trece mii de trenuri, noi nu ne vom urca...

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După mitul Zburătorului

Cum îndreaptă fata văzul către-o piatră preţioasă
A lui vlagă izbucneşte: pe-a ei mână mătăsoasă
Făurit-a-se inelul ce-are rostul lui să poarte
Şi-ntr-un gând imaginară toate cele ce se poate.
Căci voinic din cale-afară şi prigonitor în şoapte,
El propune ca pe dânsa într-o mină să o-ngroape:
"Te-oi scălda în diamante!; mai puţin... ş-apoi, copilă,
Ţi-oi pleca Alexandritul, visului de te închină;
Şi jertfindu-ţi mie trupul te-oi vedea fără păcate,
Ca un cer fără de stele, străbătut de nestemate."

Sufocată de amorul ce-l stârni pe mândrul june
Dă de veste-n tot alaiul a lor tainică uniune
Şi cu crez zburdă senină într-un văl spre admiraţie
Când flăcăul o descrie strălucind la destinaţie;
Iar când pofta-i fără margini, de-o văpaie fără pas,
Se foieşte şi suspină pe cearşaful de mătas':
"Stai şi scaldă-mă-ntru totul, sub un cer fără de stele,
Doar cu noi lucind aievea; tu, smaraldul vieţii mele."
O cuprinde-n adevăruri; iar cum e, sărac în toate,
Suge sângele fierbinte de pe buzele-i crăpate.

Pân' să plece spre-a destinde alte suflete, în prag
Se întoarce către fata dezvelită de şirag:
"Tu de năzuiai palate sub coroană te năşteam,
Ori de chibzuiai monede într-o clipă-ţi aşterneam.
Pribegesc de-a lung pe bolte şi privesc surâse gânduri,
Iară mă prefac în ele, de-or fi regi sau de-or fi scânduri;
Chiar de v-aş slăvi de-a pururi, într-o mare de voinţă,
Ale voastre vagi dorinţe nu sunt demne de credinţă
Şi dispar, pierdute-n timpuri sau în locuri ce-au să piară,
Apoi nasc în alte visuri, sub alt trup de diafană."

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (3 aprilie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 5

Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
ca şi cum ai ceti în deşerturi un gând
ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
ca şi când ieri ar fi în curând,

astfel stau palid şi trist, fumegând.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom sălbătici

Să căutăm prin ramuri de mălin
Flori cu petale care-aduc noroc,
Căci pentru toate este un soroc,
Cum dragostea sub soare aprilin.

Când peste sânii mei înmiresmaţi
Va trece smirna gurii tale moi,
Vom şti că tot ce s-a ales din noi
Sunt doi îngeri căzuţi, înfometaţi.

Ne vom sălbătici străini, fugaci,
Strigându-ne pe nume tot mereu,
Trăind în cel din urmă empireu
Golit de zei nebuni şi orgiaci.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

când trenul vieţii
face popas într-o gară părăsită
destinele urmându-şi calea
prin ceaţa densă
a amintirilor pierdute

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâine zilele-ţi adaogi...

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu râde

trece şi vara asta
vine iarna
şi nu vom mai scrie nimic până-n decembre
când...
uite cum ninge

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarba-mi va fi cer

Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,

Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toţi îmi vor găsi
Mulţime de cusururi,

Când chiar şi Dumnezeu
Se va ascunde-n ceaţă,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la faţă,

Tu nu te necăji,
Ci îţi urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îţi curm jalea.

Trăieşte cu-al meu dor
Şi fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.

poezie de Octavian Cocoş (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

iubito, vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
să ascultăm cântecul toamnei
cum bate vântul în fereşti.

un psalm cântat duios de îngeri
îngână sferele albastre
şi se -mpletesc cu dulci romanţe
din tinereţea vieţii noastre.

când luna –nnebunea pe cer
şi noi într-o iubire sfântă
stăteam la poartă nopţi întregi
ascultând frunzele cum cântă.
astăzi când timpul a trecut
şi zilele ne par mai grele,
nu ne-au rămas decât poveşti
şi-n degete două inele.

când toamna trece peste noi,
ca piaza reaua din poveşti,
aş vrea să dăm ceasu-napoi
şi, Doamne, să ne-ntinereşti!

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să stee mereu între noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiţi ca două palme
Pe pieptul unei moarte) şi veşnic între noi
Vor creşte neguri numai în aparenţă calme.

Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi şi plini de pace.

Trişti, vom cunoaşte ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

Săruturile noastre cu flăcările lor
N-o să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetişor,
N-o să se mai înalţe căzând mereu spre astre.

Ca nişte ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte şi vom privi la chipul
Iubirii care cade şovăitor în noi
Cum dintr-un ţărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.

Dar liniştea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Şi singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescăruşul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!