Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mihaela Banu

Pentru păcatul de-a ne fi iubit

Cum despărțirea-i de neconceput,

Iar drumul vieții-a devenit îngust,

Noi, două umbre,-o să-l urmăm pe Proust,

În căutarea timpului pierdut...

Vom pribegi-n Sahara însetați,

De-acesta-i prețul ce-avem de plătit.

Pe Everest vrem să fim deportați,

Pentru păcatul de-a ne fi iubit.

În Atlantida sau Cercul Polar

Și-n câte aspre locuri pot să-nșir,

De-i luna lui cuptor, sau e gerar,

Vom ocoli pământul spre nadir.

Pe brânci ne vom târî la Polul Sud

Și în al vieții noastre asfințit,

Vom înfrunta destinul trist și crud,

Bând cupa-n doi pe timpul regăsit.

poezie de (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Harold Pinter

Poem

Nu privi.
Lumea-i gata se desfacă.
Nu privi.
Lumea-i gata să-și stingă toate luminile
Și să ne îngrămădească-n groapa ei de întuneric,
Acel loc negru și unsuros și sufocant
Unde vom ucide sau vom fi uciși, sau vom dansa, sau vom jeli,
Sau vom țipa, sau vom scheuna și chițăi ca șoarecii
Pentru a ne renegocia prețul de repunere în funcțiune.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Betrayal Paperback" de Harold Pinter este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.
Mihaela Banu

Pe linia îngustă-a vieții

Pe linia îngustă-a vieții,
Pe drumul pașilor pierduți,
Trecut-au anii tinereții,
De amintiri rămân știuți.

Un pas la stânga, sau la dreapta,
De nu îi faci cu ochiul treaz,
Te-or face rătăcești treapta
Și să te-ntorci nu ai răgaz.

Din marotonul vieții noastre
E șters cuvântul înapoi.
Destinul ce ni-i scris în astre,
Îl vom primi ca bravi eroi.

Vibrează liniștea adâncă,
Iar din penel de-abili zugravi,
Răsar ca flori de colț, pe stâncă,
Urmele noi de pași concavi.

Pas după pas, spre înainte
Vom merge stoici, iubind deschis,
Rugând aducerile-aminte
ne mai poate-n Paradis.

Pe ieri să-l reparăm nu ține.
Ziua de azi e ce primim.
Iar viitorul, știe-oricine,
Cu visul îl asemuim.

poezie de din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin fereastra timpului

Prin fereastra timpului, astăzi când privim,

aura Olimpului încă n-o zărim.

Pentru noi, Olimpul rămâne cum a fost

dacă lăsăm timpul să curgă fără rost.

Dacă muntele Golgota nu-l escaladăm,

rămânem tot în grota în care ne aflăm.

Dacă vom pune steagul pe vârful Everest

putem stăpâni largul universului ceresc.

În lupta cu timpul dacă am învins,

vom admira Olimpul și aură am scris.

Cu aura Olimpului mai liberi vom zbura,

prin fereastra timpului, mereu vom cerceta (mai multe vom afla)

Din epoca de piatră mult timp noi am parcurs

și ne-am găsit o vatră în grădina lui Isus.

poezie de (5 octombrie 2021)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puțin va fi
și lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanții ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieții o vom ști
când rostul morții îl vom înțelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aș vrea

Aș vrea,
pe aripi de furtuni stelare
cu tine călătoresc.
Să-îmbrățișăm Steaua cea Mare,
din toate câte strălucesc.
În părul tău aș vrea s-o prindem
și-n Univers să fim comete.
Imensitatea s-o cuprindem,
timpul să nu ne regrete.
Plecați pentru totdeauna
de pe bătrânul nost' pământ,
Vom străluci precum e luna
pe-altarul Tatălui cel Sfânt.
În Univers vom dăinui
multe mii de ani lumină.
Noi altă viață vom trăi
în a raiului grădină.
Acolo, tu vei înflori.
Voi înflori și eu cu tine.
Pentru vecie vom uni
ale noastre vechi destine.
Rubine interstelare
vom intra în nemurire.
Pe pământ lacrimi amare,
curgă, întru pomenire.

poezie de (25 iulie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Și cei de azi, cu pașii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușor, ținându-ne de mâini,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții după noi.

Noi, cei pieduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce -n piepturi se acund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca și ieri
Va sângera sau va iubi!

poezie celebră de
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mihaela Banu

Noi doi plutim pe marea de iubire

Noi doi plutim pe marea de iubire.
La barca vieții noi suntem vâslașii.
În mâna noastră și a sorții-s așii,
Ce-i vom juca făr vreo ponegrire.

Noi călători, de strajă ca ostașii,
Vom ține drept sfidând vreo rătăcire
Și-om acosta la țărmuri de-mplinire,
Unde ne-om pierde-n prunduri ude pașii.

Ca încercărilor le-aflăm costul,
Vom arunca tot lestul peste bord.
Urmându-ne credința-n noi și rostul,

Vom îndrepta busola înspre nord
Și-om adăsta o vreme-n adăpostul
Pânzelor, ce strivesc vântu-n tribord.

sonet de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Ne vom sfinți prin cuvinte

Cu dragoste vom atinge veșnicia nepromisă
Și vom culege flori de suflet fericit
Noi suntem adierea nopții în lumina lumânării vii
Vom ajunge la un consens al vieții
Și vom străbate fiecare clepsidră a timpului
Cu lacrimi de cerneală pe o cutie veche
Lumina este cea ce ne va cununa cu lauri
Lumina este singura cale spre Divin
Numai crezând în lumină, vom fi îngeri
Numai visând la cele sfinte
Ne vom sfinți prin cuvinte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne vom revedea la Liverpool

Băiete, magaziile-s închise, iar marfa stivuită; de-acum
E timpul să ne spunem la revedere, e timpul să pornim la drum.
Prieteni, am fost prieteni, ne-am distrat, am tras la măsea destul –
Într-o bună zi, băiete, ne vom reîntâlni la Liverpool!

Băiete, toate drumurile duc la Roma, lumea cel puțin așa susține:
Dar drumul lung, sărat, drumul pe care numai navele-l știu bine,
M-atrage spre Farul dinspre Larg, deși de mare-s uneori sătul;
Într-o bună zi, băiete, noi ne vom revedea la Liverpool!

Sunet de clopote, echipaje chiuind, băiete, fluierături de siflee,
Toți urmăresc cum ne poartă spre mare curentul de maree,
Înălțăm velele gabier, nu se mai vede portul, magaziile-s full –
Într-o bună zi, băiete, ne vom reîntâlni la Liverpool!

Poate peste-un an, băiete, sau, cine știe, poate peste doi,
Pentrudrumul sărat este lung pentru bărbați ca noi:
Dar fie vreme bună, vreme rea, norocul mult sau ne-ndestul,
Într-o bună zi ne vom revedea, prietene, la Liverpool!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mahatma Gandhi

Trei sferturi din toate neînțelegerile vor dispărea de pe fața pământului dacă ne vom pune în locul dușmanilor noștri și le vom înțelege punctul de vedere. Atunci vom deveni deîndată una cu ei, sau vom ne vom gândi cu îngăduință la ei.

citat clasic din
Adăugat de Adriana PleșcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Calea spre Dumnezeu" de Mahatma Gandhi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.90- 12.99 lei.
Ileana Nana Filip

Visul în doi

Să dea Dumnezeu putem fi liniștiți
Și fata nu mai plângă:
"-Tati, bebe... tati... bebe."
Să nu aducem atingere vreunui interes comun
Lumina se va cununa cu noi
Și vom zâmbi dintre acei nori
Vom apropia lumina
Și ea va lumina întreg universul
Vom fi fericiți și liberi credem
Vom fi aici și acolo
Sau vom fi în adierea visului în doi
O lecție ne-a fost dată
Lumina s-a ridicat
Noi am zburat către Lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Teatrul târziu

Vom pleca, vom pleca, este adevărat
Locuri la lojă au fost reținute
Biletele toate sunt de mult vândute
Umbrele noastre au și plecat.

La teatrul acela nu vor fi actori
Noi vom fi pe scenă și vom fi în sală,
Va fi marele spectacol de gala
Pe care l-am visat de-atâtea ori.

Va ninge cu flori în teatrul târziu
Sau straja tăcută la ușă va bate
Suntem bieții actori ai orei rotunde –
Riduri pe viață frumos desenate.

Vom merge la recepții, interviuri vom da
În salonul oval al marii întrebări.
Ridică-te, doamnă, în cârjele tale
Să mergem la teatrul marilor ninsori.

poezie de din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Noi doi și... norii

Te iubesc... ș'-acum
Și te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Și chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Și nu o clipă doar,
O secundă, sau o viață!

Voi rătăci și Eu și Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopți fără de vise
Prin inimi tot mai înghețate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi și amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viață mai pustii
Cu ochii plânși,
Secătuiți de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieți trecute-n asfințit!
Vom asfinți în depărtări
Doar Noi, Noi doi și... norii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reîntâlnire

Probabil că jenate,
într-o bună zi,
un piculeț, de-a lor pornire,
singurătățile ne vor călăuzi
către o ultimă-ntâlnire.

Probabil, fâstâciți, atunci, ne vom opri
spunându-ne în mare grabă cum ne este...
făr-a spera, absurzi,
să fim convingători –
admițând c-adevărul ne cam prisosește.

Probabil, numai ne vom saluta,
dintr-un impuls nefericit,
iară apoi
ne vom îndepărta
de-a binelea în infinit.

Probabil, ne vom mulțumi
să ne ferim privirile
așa...
pentru-a ne fărâmi
preventiv iluziile.

Probabil, timpul, pentru-a ne batjocori,
va pune între noi o fabuloasă punte
unde ne vom intersecta nepăsători
grav incapabili de aducerea aminte.

poezie de
Adăugat de ruseflorianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când va fi...

Când va fi...
să fim umbrele, umbrelor noastre
vom ridica fruntea
spre nesfârșitele spații,
curgând o dată cu timpul,
spre inimile ancorate
în porturile serii...

Când va fi să fim un tot,
vom înțelege
că noaptea
nu este singură.

poezie de din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Coechipieri

La revedere și drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub același colț de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăș pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i larg㠖 și nu poți ști când va fi cer senin și când furtună,
Și nici în ce țări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea și de a fi iarăși împreună.

La revedere și drum bun, și poate-n această lume,
Într-un oraș străin, te voi vedea și te voi chema pe nume;
Și-atunci, împinși de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în același port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Și dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăși împreună!

La revedere și drum bun, ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord și la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtun㠖
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de din Cântece marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când Dumnezeu va veni

Când Dumnezeul nostru Sfânt
va coborî pe pământ,
Pe planeta nostră albastră
cu suflare omenească,
Va face cu voia lui
un rai al pământului.
Noi care locuim pământul
și-n rostire avem cuvântul,
În noul rai, îngeri vom fi,
pe Dumnezeu vom slăvi.
Cu necuvântătoarele
vom umple ponoarele.
împreună vom trăi,
cât soarele va dăinui.

poezie de (februarie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Primăvara ca o eternă surpriză

Iar vine primăvara peste noi
Și tot penibili ne găsește,
Vom cere soare, primim ploi
Și ne mirăm că iarba crește.

Ne vom hlizi cu mâna-n nas
Văzând cocorii cum se-ntorc,
Cum stau bondarii la taifas
Și dorurile ghemotoc.

Un public aiurit vom fi,
Cu simțul olfactiv iar beat,
Nici anul ăsta nu vom ști
Cine atât verde a creat.

Vom da cu bâta-n baltă iar
Mirându-ne că totu-i crud,
Vom sta cu inima pe jar
Să-și facă haine codrul nud.

Ne vor minți din nou poiene
Cu pielea lor de clorofilă,
Răzbunătoare pe troiene
Fără preget și fără milă.

Și când, ratați, vom obosi
Să-i cântăm ode primăverii,
Un cuc zănatic va vesti
Că-i timpul să cântăm și verii.

poezie de (5 februarie 2024)
Adăugat de Sorin StoicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Dacă și numai dacă

Dacă timpul se va sfârși,
Noi vom deturna clipele
Pe trasee redundante,
Spre alte puncte cardinale

Dacă spațiul se va termina
Și va deveni punct fix
Ne vom mobiliza ieșim
Din apăsarea strâmtorii

Daca viteza centrifugă
Va derapa pe turnantă
Și va deraia prin decor
Vom da năvală la zenit

Dacă lumina conștiinței
Va trece bariera gândului
Vom citi de pe retină
Viitorul omniprezent

Dacă legile naturii,
Vor degenera definitiv,
Vom acosta la infinit
În taina altei veșnicii

Dacă vom acapara tăria,
Atunci vom accesa văzduhul
Ca poartă a vieții de apoi
Dacă și numai dacă.

poezie de (10 septembrie 2013)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Învingători prin vremi

Nu vezi că plâng zăpezi căzute peste noi
Iar umerii ne dor de-atâta împovarare,
În depărtări văd lupii urlând la amândoi
Și colții și-i arată de javre în turbare.

Ne frâng și ne rănesc la orișice cuvânt
Și vor să ne ucidă speranța în iubire
Iar ale mele ramuri ajung pân' la pământ
Strivite-s de bocancii ce calcă în neștire.

Lovesc până și floarea ce înflorește-n noi,
Se tânguie și frunza și vestejită plânge,
Vor despica copacul și vom rămâne goi
Ne-or smulge rădăcina dar nu ne pot înfrânge.

Nu pot să ne-ngenunche o gloată de pigmei
Cu inimi mult prea negre și putrede de ură
Noi ne-am născut să fim de-a pururi corifei,
Vom pune frumusețea din suflete armură.

Suntem sortiți de astre să fim mereu întreg
Copac iubit de soare și veșnic roditor,
De vor să ne doboare nu pot să-i înțeleg
Vom înfrunta urgia prin harul ziditor.

poezie de (16 martie 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook