Vânăm metaforele
Scufundați într-un calm ca de moarte
ascultăm cum se afirmă conștiința
Pe marginea gândului
omul
se întâmplă a fi
între două planuri
unul static în care se regăsește
altul în mișcarea cuvântului din urmă
în care se rătăcește
Scufundați într-un calm ca de moarte
pe liziera pădurii vânăm
metaforele Bibliei în care
ne regăsim încet
încet încet
așa cum săgeata
naște o cruce în trunchiul copacului
în care se înfige
prea vie să se frângă
prea statică să cuvânte întâmplarea
de a fi
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânătoare
- poezii despre păduri
- poezii despre naștere
- poezii despre moarte
- poezii despre mișcare
- poezii despre metafore
- poezii despre gânduri
- poezii despre cuvinte
- poezii despre cruce
Citate similare
Imaginează-ți o biată broască într-o oală care este fiartă încet de vie. Dacă ar fi fost aruncată într-un vas care fierbea de-a dreptul, șocul căldurii ar fi făcut-o să sară imediat din ea dar în cazul căldurii care crește încet, aceasta nu observă niciodată că este în pericol până când este prea târziu ca să mai iasă.
Anthony Robbins în Trezește uriașul din tine
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre pericole sau citate despre creștere
* * *
râzi ca o umbră care curge încet
vâscoasă umbră a tinereții
maturitatea aruncă lemne de viață în foc
bătrânețea nu așteaptă pe nimeni
pare a fi o întâmplare din paragraful curajului de a fi om
ea stă cu ochii în gol pe marginea unui drum nesigur
și spune povești
repară banca iar și iar
(probabil că e banca așteptărilor. nu știu)
cu un cuvânt ca un liant al vegetației de verbe
neatinse de nuanțele de gri ale Bucureștiului
răsare soarele, apune iar tu râzi ca o umbră
care curge încet
spre niciunde
în așteptarea absurdă a căldurii ființelor bipede
dintr-o poveste cu oameni verticali
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre verb
- poezii despre tinerețe
- poezii despre râs
- poezii despre ochi
- poezii despre maturitate
- poezii despre lemn
- poezii despre foc
* * *
Se-mpreunează clipa cu un strigăt
pe banca așteptărilor prelungi
se-așterne pauza din cuvânt
din gând cuvinte
se șterg unul pe altul în strănut
și râde vara prin unghere de lumină
în rest e întuneric frig și calm
profesorul își las-un cot pe viață
pleacă râzând/ plângând
spre somnul trecător
Se-mpreunează frica și iubirea
cu strigătul copilului născut
la sânul cald așterne mama gândul
și gura hulpav hrana o primește fremătând
și râde-un anotimp pe-un colț de viață
medicul mamă știe când și cum
s-aline tremurul din tâmpla prea nervoasă
un șarpe zvârcolind vieți prin timp
Se-mpreunează taina cu un strigăt
și totul pare viu acum în vis
realitatea cu bocancii calcă viața
prin moarte liniștea se-așterne ciugulind
din palma sfântă azima sub soare
coaptă veșnic
pentru un suflet prea curat
și prea flămând
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre mamă, poezii despre întuneric, poezii despre încălțăminte, poezii despre șerpi, poezii despre visare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Plec între nu și da
răsucesc timpanul verbului
până la static.
în colțul cuvântului
aștern culoarea.
în spatele albului,
tâmpla dreaptă,
zvâcnește dureros,
până la adormire.
mintea-mi dansează
în sacul în care,
dorul și teama
rescriu versuri
pe un petec de iarbă.
reinventez liniștea.
tot o iluzie.
poezie de Anne Marie Bejliu (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre frică, poezii despre durere, poezii despre dor, poezii despre dans sau poezii despre culori
Într-un același gând
*
inel de viață
în câmpurile gândului
și fila din cartea copilului care
aruncă literele într-un cerc
adultul pătrat romb devine
pentru ca în sferă
totul să se rostogolească firesc
într-un absurd al nuanțelor
curcubeului alb
**
jocul spre niciunde
pe marginea unui drum aproape cunoscut
înscriu în fiecare fibră
pe măsura timpului în care trupul trăiește
cosind iarba amară a nevoilor
și poate iarba primăverilor trecutului în care
copilul rămas în mine fragil
își caută păpușa preferată și ursul
și rățoiul primit în dar
la cinci ani
de la fratele meu
să nu uit foarfeca pe care o plimbam
de-a lungul foilor colorate de hârtie
până când
din ele
se năștea un alt personaj din poveștile pe care
picupul le lăsa să curgă
într-un fundal de bucurie și liniște
frățească
***
inel de viață și de moarte
într-un același gând
răsfirat pe treptele blocului în care
și acum locuiesc
căutându-mă
căutându-l pe tata
într-un bol de zâmbete iubire căldură
și siguranță
inel de dor lăsat pe banca așteptărilor
în legănarea legănării
leagănului de jocuri
ale simplității umanului
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre jocuri, poezii despre copilărie, poezii despre zâmbet, poezii despre urși, poezii despre trecut sau poezii despre tată
Ceai încropit
să-mi lași aprinsă candela pe masa
sub care umbră-ngenunchiată-
am adormit.
scriam o literă subțire...
gând-ul încet încet m-a părăsit.
am luat atunci cuțitul de pe cana,
în care ceaiul a rămas neîncropit.
cu abur și durere, neguri aspre,
cuvânt cu litere mai groase-
am scrijelit.
a văzut tata
masa și cristalul,
lăsat cuminte sprijinit de zid,
cum a-nmulțit lucirea-i sinuoasă...
oglinda
în imagini strâmbe-a amuțit.
m-am revăzut în ani
mergând agale,
pe-alei
în toamna nașterii de firi...
naive umbre
rătăcite-n jungla omenească
beau ceaiul. e amar.
acum e încropit...
cuvântul a rămas
acolo unde gândul,
mâna mi-a purtat către cuțit.
tăblia-ascunsă-a mesei
încă tace.
mângâi în liniște deplină,
acel cuvânt prea rar descris umanului...
cel scrijelit...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceai, poezii despre tăcere, poezii despre toamnă, poezii despre somn sau poezii despre naivitate
* * *
într-un templu
romboidal
colțurile de emoții se întâlnesc cu marea
mozolesc seninul cu griuri apoi
izbucnesc tâmple de tăceri
într-o roată a încercărilor pe care
omul
le transcende sau nu
după cum gândul voința credința sa
accesată sau nu
îi sporesc frica de a nu fi
și mai puternic
de a fi
om
rombul se strânge încet într-un cerc
arcuirile se întind
ca niște săgeți
până când pătratul se așterne mândru
sub mâna desenatorului orb
cine mai pictează deasupra desenului
glasurile?
cine mai poate fi creator de emoții când
în plămânii umanității zace timpul
mort și el în viul sinelui
și roade fortărețele
roade fundațiile
roade verbul a iubi
până la ultima așchie de stejar
nenăscut?
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre desen, poezii despre stejari, poezii despre pictură, poezii despre mândrie sau poezii despre mâini
Încet, încet, fiecare din noi, lăsăm monotonia să ne cuprindă, să ne înghită viețile, cărora oricum le dăm prea puțin sens și care și-au pierdut de mult timp direcția.
aforism de Victor Rechițian
Adăugat de Victor Rechițian
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre viață sau aforisme despre timp
Târziu, mult prea târziu
Hai,
numără încet, încet.
Nu te grăbi.
Încet, doar e un joc...
Uite,
am să m-ascund în mine,
ca-ntr-un cavou de sticlă.
Și-acum,
hai,
caută-mă,
încet, doar e un joc...
Doar să nu vii prea târziu...
poezie de Eugen Matzota din volumul de versuri Durerea de tine (26 iunie 2012)
Adăugat de Anda Schatzi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Genunchii frământă
lutul după rugăciune
capul stă plecat gândind
la cel care a înviat
călcând pe moarte
cuvintele prind aripi și
se-nalță la cer
ochii se ridică la zenit
simte lutul cum intră în oase
umezeala vine din pământ
parcă vede un bătrân cu toiag
palmele transpiră-n rugăciune
se simte tras în adâncuri
tatăl nostru plânge
cu lacrimi grele
cu lacrimi de sânge
genunchii frământă lutul
încet încet încet
cu pioșenia care vine
ca o pată de lumină
lutul ia o formă
genunchii frământă încet
lutul prinde altă formă
o suflare divină și-ar prinde viață
nici nu mai simte artroza
genunchii frământă lutul
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre religie, poezii despre plâns, poezii despre lut sau poezii despre lumină
Se duc anii, unul după altul, încet și totuși așa de iute, domol și totuși grabnic unul după altul, și fiecare-ți pare lung, dar totuși se sfârșește așa de repede! Se adaugă iute unul peste altul, lasă așa de puțină urmă după dânșii, se pierd atât ștergându-se, încât de te uiți îndărăt să vezi cât a trecut, nu vezi nimic și nu'nțelegi cum se face de-ai îmbătrânit așa de mult.
Guy de Maupassant în Adio
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate despre timp sau citate de Guy de Maupassant despre timp
Corabia
Corabia se scufunda încet noi ziceam
și ce dacă se scufundă corabia și mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi și ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
rușinați și ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era rușine
nouă celor care ne-am dat mâinile și
în fiecare dimineață ieșeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur
dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viață de om încă
mai ieșeam unul câte unul și priveam
cerul și măsuram apa și scrâșneam din dinți
și spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...
poezie de Matei Vișniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rușine, poezii despre marină, poezii despre zile, poezii despre dinți, poezii despre dimineață sau poezii despre apă
Între nebunie și platitudine
Îmi plac nebunii, este unul pe strada mea,
Îmi reproșează că soției mele eu îi spun nevastă,
Ce multă-nțelepciune are, e nebun, dar sufletul
Este mai pur decât o rouă, în rest, ce să mai spun,
Mă mai ciocnesc de unul, altul, mormăim pardon,
Unul e academician în largi papuci, altul profesor
La catedra plictiselii, altul se crede mare actor,
Dar cine nu se crede? Trăim cu toții din iluzii și aluzii
La ce nu vom putea să fim nicicând,
Mai rău este când mai încerci să urci un munte
Care încet, încet se tot scufundă în adânc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre soție, poezii despre căsătorie, poezii despre suflet, poezii despre rouă, poezii despre profesori, poezii despre munți sau poezii despre educație
Întotdeauna când iubim, concepem dragostea ca fiind singura sursă de fericire și fiind eternă iar persoana iubită fiind iubitul etern. Sunt frecvente expresiile "te iubesc până la moarte", "te voi iubi mereu"... Dar trecerea timpului aduce cu sine o formă de cunoaștere care ne demonstrează că cele afirmate și crezute odată cu tărie se spulberă încet - încet în vreme. Apare o altă "dragoste eternă", un alt "iubit veșnic". Iubirea rămâne aceeași, iubirile se schimbă. Moarte și înviere. Și din nou moarte.
citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate de Mircea Eliade despre iubire, citate de Mircea Eliade despre timp, citate despre schimbare, citate de Mircea Eliade despre schimbare, citate despre moarte, citate de Mircea Eliade despre moarte, citate despre fericire, citate de Mircea Eliade despre fericire, citate despre cunoaștere sau citate de Mircea Eliade despre cunoaștere
Să uite poezia
Odată poezia chiar moartea mi-a răpit-o,
A plâns-o scurt, cu zbucium, apoi a risipit-o
Pe zări de roșii ceruri zidite in pământ
Dintru cenușa notelor, ce-au ars în al meu cânt,
Rămasă mult prea vie în lumea- mi de visare,
Am căutat în sinea cuvântului ce moare,
Doar doua brațe să întind către iubire,
În care sa încapă o- ntreagă omenire,
Două priviri în care sunt lacrimile stinse
Și care-i dau luminii doar spații necuprinse,
Ca două zâmbete ce bunăoară se-ntâlnesc
Într-un fior al umbrei pe cer Dumnezeiesc
Și am iertat urâtul, ce nu s-a mai văzut
De-atâta întuneric fugit din început,
Prin versul calm, care i- a stins subtil făclia,
Puterii din pieire să- mi vadă poezia.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre urâțenie sau poezii despre roșu
Studiem golurile
numărăm pietrele
ascultăm mișcarea staticii lor
de parcă libertatea
nu ar fi condiționată
studiem golurile pentru că
în plinuri ne împleticim pașii
vise nuanțe fără de gust
și muzica sălcie care răsună
într-o sală de așteptare
la dentist
totul pare că stă într-un clește
și-n acel instrument de tortură
pentru timpanele obosite
pentru că timpul
smulge dinții vârstelor
m-am hotărât să aleg o piatră
rămân cu ea încercând să cern
cuvintele
rămase aninate de așteptări
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre stomatologie, poezii despre muzică sau poezii despre libertate
Omul nu moare dintr-o dată. Încet, încet, i se închid ferestrele prin care privește afară. Ușa se deschide din ce în ce mai rar, spațiu prin care aude lumea. Aerul nu mai intră în încăperea lui. Finalul! Omul nu mai este în acea încăpere. A plecat!
Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre sfârșit sau citate despre aer
Nonacțiune
între două margini de drum,
aștept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.
cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colțul croitorului de vise.
las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.
între două puncte,
aștern culorile inferioare.
vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.
în albastru îmbrac suferința,
pentru a-mi fi la final liniște,
într-un cub violet.
intensă adâncire în uitare,
chipul devine felinar natural.
tâmplele unesc sânul stâng și sânul drept
în boltă.
fără stele, fără prezent,
hălăduiesc prin tunelul de cuvinte,
născute sub aripa întunericului.
călătorie între aer și nimic,
între uitare și trezire,
între rugă și tăcere...
între margini de drum,
redevin centrul gol al vortexului,
în care urma pașilor se pierde.
regăsesc nonmișcarea.
redescopăr viața,
într-un con de umbră dăruit infinitului
iubire...
poezie de Anne Marie Bejliu (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre verde, poezii despre uitare sau poezii despre suferință
Exilul
Cum anii trecură poveri nechemate
pe chipul-mi rămas într-o vară târzie!
și-atâtea speranțe..., în urmă lăsate,
fac astăzi, în juru-mi, o horă hazlie!...
.
Deodată aud un cântec de seară,
uitat mai de mult într-un han prăfuit,
și zeci de dorințe se puseră iară
să muște cu sete..., din fructul oprit!...
.
Exilu-mi deschide departe o poartă,
în noapte-și aruncă capcanele-ncet,
iar cugetul gustă edenică soartă,
nu falsă magie..., ascunsă discret.
.
Departe și singur ce tristă povară!
în suflet revine, o simt tot mai mult,
când dorul pribeag spre patrie zboară
și glasul tău, mamă, în suflet l-ascult.
.
O, cum te-am vândut tinerețe credulă,
pe muzica scrisă-ntr-un fals triolet,
din care năprasnica vremii pendulă
cu ultima notă mai bate încet, încet, încet...
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre tristețe, poezii despre seară sau poezii despre prezent
* * *
când toate fi-vor spuse și apuse
din răsărit salut cu pecetea deschisă
cuvântul ridicat la rang de oaste
m-aștern ca lancea printre oști de viață
săgeata inimă să spargă prea murirea
să-mi fiu și eu odată eroul
- copilul cu ochiul viu cu fruntea prea grăbită
să lovească pragul
ascult prin mine glasul cerului și tună
pământul iar se umple de zăpezi dorite
în arșiță se-aruncă lumile de gânduri
când unul singur scapătă spre libertate
mi-e frică de-ntunericul din mine
caut cu braț întins o adiere
curajul a plecat să lupte în războaiele incerte
dintre minciuni și adevărul sacru
când toate fi-vor răsărite-n amintire
mă plec în fața porții Tale, cea de viață
prin moarte vie mor trăiesc
mă nasc femeie
și tot femeie mă întorc în barcă
o arcă infinită mă cuprinde
și una eu devin cu așchia iubirii
pe care El o dăruie-omenirii
iar omenirea
o sculptează-n sine
oare cum poate fi întreagă-acea iubire?
îndoiturile se văd se simt și rod
când toate fi-vor spuse și apuse
mă reîntorc în sine nerostire
în jocul celui care-mi poartă simplu rostul
călătorind prin lumi necunoscute
în pasărea de iarbă, foc, cer, apă care este
în veșnicie
clovnul domnesc
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre armată, poezii despre zăpadă, poezii despre război sau poezii despre păsări