Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

* * *

Se-mpreunează clipa cu un strigăt
pe banca așteptărilor prelungi
se-așterne pauza din cuvânt
din gând cuvinte
se șterg unul pe altul în strănut

și râde vara prin unghere de lumină
în rest e întuneric frig și calm
profesorul își las-un cot pe viață
pleacă râzând/ plângând
spre somnul trecător

Se-mpreunează frica și iubirea
cu strigătul copilului născut
la sânul cald așterne mama gândul
și gura hulpav hrana o primește fremătând

și râde-un anotimp pe-un colț de viață
medicul mamă știe când și cum
s-aline tremurul din tâmpla prea nervoasă
un șarpe zvârcolind vieți prin timp

Se-mpreunează taina cu un strigăt
și totul pare viu acum în vis
realitatea cu bocancii calcă viața
prin moarte liniștea se-așterne ciugulind
din palma sfântă azima sub soare
coaptă veșnic
pentru un suflet prea curat
și prea flămând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Alunec

alunec prin urechile acului.
îmi țes timpul
pe pânza de apă a lumii.
păianjen de gând
arunc firimiturile de viață
în tâmpla iernii.
din soare,
doar floarea știe să privească zidul.
îl sfarmă în pumni de culoare,
inventând simfonii.
tiparul e clasic.
cerul râde.
e bine.
atât de bine...
noi nu.
nu știm.

poezie de (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Singurătatea orbului
s-a umplut de cuvinte

lemnul glăsuie în graiul teiului
pasărea
aripa și-o lasă pe tâmpla lui
în graiul legănării
vântul îi atinge fruntea
și naște frunze

numai el, orbul,
știe
din care anotimp vin toate
pentrutâmpla lui
a devenit demult
un râu o cărare
o mișcare a viului
prin viu adulmecând
imaginea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.

Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!

Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Tropotul drumului pustiu

Se-aude un tropot pe drumul străvechi
Ce trece prin codrul de cețuri ascuns;
E-aproape, e iute, pulsează-n urechi,
Și simt cum, din suflet, ceva i-a răspuns.

Un strigăt sălbatic e tot ce aud,
Cutremur de simțuri revarsă fiori
Pe trupu-mi ce arde sub gheață. Asud.
Dorințe ciudate-și iau zborul prin pori.

Din cețuri se-ncheagă o formă pe drum
Și totul devine un calm dureros
În care tăcerea se-așterne precum
Uitarea pe ce nu mai are folos.

Îmi scutur privirea. Deja e prea mult,
Pe drumul pustiu, iar, un tropot s-ascult.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vânăm metaforele

Scufundați într-un calm ca de moarte
ascultăm cum se afirmă conștiința

Pe marginea gândului
omul
se întâmplă a fi
între două planuri
unul static în care se regăsește
altul în mișcarea cuvântului din urmă
în care se rătăcește

Scufundați într-un calm ca de moarte
pe liziera pădurii vânăm
metaforele Bibliei în care
ne regăsim încet
încet încet
așa cum săgeata
naște o cruce în trunchiul copacului
în care se înfige
prea vie să se frângă
prea statică să cuvânte întâmplarea
de a fi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dezadaptare

Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli și de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstițiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toți cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăpostește somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agață obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
și caută dincolo de ea,
dincolo de lumină și de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.
Începuturile a ce, mamă?
Că tot orbecăi prin scrumul zilelor de-odinioară
și nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu și cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei și-al obișnuinței...
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colț de stea
sau câte un spin amar...
Și, nu știu de ce,
din ce în ce mai deși sunt spinii...
Și-atunci,
la ce să iau mai bine seama,
mamă,
în lumea de reguli și constrângeri în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret,
pierdut prin lucruri,
sau la mâinile
prin care simt cum pulsează
tăcerea și cuvântul,
lumina și-ntunericul,
începutul și sfârșitul?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonet 72

Un anotimp coclit se-mpreunează
Cu vântul șfichiuind printre morminte;
Mă fulgeră aducerile-aminte,
Și umbrele pe cruce se așează.

Prin volbura de frunze și cuvinte
Mi-e iarnă siderală și-'noptează
Regretele, la căpătâi, de pază,
Desțelenind vremelnic juraminte.

Când mă fixezi de dincolo de poartă
Și cad în juru-mi îngerii de-a valma,
În sufletul de lut mi se deșartă,

Ademenite, ruga și sudalma,
Cu unghiile, pumnii și cu palma,
De parcă nu sunt viu și nu ești moartă.

sonet de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strigătul

Un strigăt dezlănțuie vântul
Ca fulgerul, nori de furtună,
Iar dorul îmi bântuie gândul
Săruturi să prind în cunună.

E strigătul, cânt de chemare
Când pieptul tresaltă de dor,
Priviri îmi aștern înspre zare
Ca șoimul prin tainicul zbor.

E strigătul, vuiet prin noapte
Pe culme de munți, trecător,
În zori, se revarsă în șoapte
Spre altarul nestinsului dor.

E strigătul, tunet prin ceruri
Ce-alungă furtuna din nori,
Hai, vino iubito, prin neguri
S-aprinzi curcubee pe flori!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Desculț, pășind spre infinit

Off... Viață, deschide -te la bluză
Și lasă-mi dragostea să umble desculță prin zilele -ți senine!
Să te cuprindă -ncet...
Să îți mângâie pielea prea suavă.
Și să se -nfrupte din trupul tău perfect!
Iar eu să uit durerea ce mi se ascunde -n suflet,
Să simt iubirea născută -n zorii clipei
Călcată în picioare doar de timp!
Acum ce pot să fac?!
Sa râd, să plâng, pe-o coală de hârtie
Unde literele mi se agață de un gând?!
Sau să îți pun inima mea în palme
Să simți și tu iubirea mea cum doare!
VIAȚĂ te rog ; deschide -te la bluză
Și lasă Dagostea să umble desculță prin zilele- ți senine!
Prin taina -ți necuprinsă
Sa mă unesc cu marea,
Cu iarba și pământul
Să huzuresc sub soare
... iubind, visând, râzând...
Iar plânsul să-l transform în mii de curcubeie!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt fir de praf, Stăpâne

sunt fir de praf în palma Ta, Stăpâne
și poate cresc odată din cuvânt
lovind pereții unei case cu avântul
să cad în pasul Tău prea credincios

sub rugă să-mi găsesc și zarea
în care totul pare că a înflorit cândva
prezentul mă-nfioară, mă sugrumă
și nu mai pot s-aud chemarea Ta

timpanul drept e spart demult și stângul
ascultă frica scuturând tot ce e bun

în fir de praf mă văd călcând prin faguri
albinele să-nțepe teama-n praguri
rămas să-mi fie sufletul curat

chem clovnul în fiecare seară
când vine, când nu vine...

ce-a rămas?

să-i povestesc ruinele-n cuvinte
să-l fac să-mi fie jocul de pripas?

e jocu-n care lesne regăsirea
se-ntâmplă-anume pentru-a ridica
ființa obosită-n rătăcire

sunt fir de praf, Stăpâne,-n
palma Ta...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă-ntreb și tac în mine

mă-ntreb adeseori
de ce e cruntă viața

din încruntări se naște
zâmbește la final
și mai întreb izvorul
cuvintelor ce naște
pământul printre stele
și cruci furtuni
și ploi

mă-ntreb adesea dacă
din trupul nostru crește
vreun pom cu roada dulce
când la final de vieți
rămânem ca o navă
ce și-a pierdut catargul
în încercări mai grele
sau mai ușoare-n doi

sau în singurătatea
neasumată-n piatră

și de ce umbra tace
și naște întrebări
când un răspuns se-așterne
tăcut în valea mare
sub dealul de uimire
plin ochi de rugi
prin noi
trecând alene/grabnic
cu pași greoi/ușori

mă-ntreb și tac în mine
cătând un sine aspru
apoi cătând spre cer
cu ochii goi prin lacrimi
tot înmulțind o rază
născând într-o privire
geometrii de frunze

stejarul îmi răspunde
c-un scârțâit anume
iar nucul își foșnește
palmele prin gânduri

în amintiri lumina
îmbrățișează chipuri

fotografii pe masă
și-un scaun plin de taine
leapădă-ntruparea

păstrează umbra-ntreagă
aud cum râde clipa
în suflet de copil

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Îmbătrânite mâini
aștern pe filă umbre
de litere prea șterse sau
într-un timp prea viu
din turnuri curge ceara
și-n degete esența

lasă dureri atroce
a sensurilor moarte
sau nenăscute încă
pentru prezent

Mai știi?

poemul cel din ceară
va curge prin celule

textura unei file
e prea încăpătoare
pentru-a putea cuprinde
întreaga stare-n punct

de-acolo totul lasă
drumul să-și desfășoare
curbura unei fine
bătăi de gânduri seci

atunci e timpul, Doamne,
să renască scribul?

atunci e timpul, Doamne,
să-și lase tremurând
întreaga sa simțire
printre acele straturi-umbre
de-ncovoieri prin viață,
prin moarte-n bucurie?

și-atunci pe unde, Doamne,
se strecoare lava
aceea care vie îl arde-ntreg?
Pământul
îl răsfață
sau este-o nebunie
se întâmple versul?

habar nu am, dar știu,
că după o sclipire urmează
noaptea lungă
în care tot el, scribul,
revarsă-n lume dorul

nu știe să-l descrie,
nu știe să-l enunțe
ca pe o problemă simplă
de geometrie clară

prin lacrimă îl lasă
să curgă în neștire
apoi adoarme singur
însigurat de toate

în miez de noapte
punctul
se joacă vesel, tandru
în tâmpla colilie

apoi
descrie linii
care vor fi cuvinte

în pace versul crește
și se ascunde-n palmă
ca-n dimineți senine,
pe câmpul de emoții,
poemul să răsară virgin
ca miezul scoicii

în perlă să transforme
o filă de-ntrebări

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La porțile cerului

porțile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veșnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp

am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi și cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu

cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină și pe cerul nopții
în viața după moarte nu am să mă tem
din slovele mele vor dispărea emoții

porțile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-un același gând

*

inel de viață
în câmpurile gândului
și fila din cartea copilului care
aruncă literele într-un cerc
adultul pătrat romb devine
pentru ca în sferă
totulse rostogolească firesc
într-un absurd al nuanțelor
curcubeului alb

**
jocul spre niciunde
pe marginea unui drum aproape cunoscut
înscriu în fiecare fibră
pe măsura timpului în care trupul trăiește
cosind iarba amară a nevoilor
și poate iarba primăverilor trecutului în care
copilul rămas în mine fragil
își caută păpușa preferată și ursul
și rățoiul primit în dar
la cinci ani
de la fratele meu

să nu uit foarfeca pe care o plimbam
de-a lungul foilor colorate de hârtie
până când
din ele
se năștea un alt personaj din poveștile pe care
picupul le lăsa să curgă
într-un fundal de bucurie și liniște
frățească

***
inel de viață și de moarte
într-un același gând
răsfirat pe treptele blocului în care
și acum locuiesc
căutându-mă
căutându-l pe tata
într-un bol de zâmbete iubire căldură
și siguranță

inel de dor lăsat pe banca așteptărilor
în legănarea legănării
leagănului de jocuri
ale simplității umanului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

E târziu

poate prea târziu să cred
că îți pui mâna sub cap
și te rogi
să mă visezi
dansând
prin cameră
în timp
ce luna se așază cuminte
pe podea

e târziu
poate prea târziu
să răsfoiesc prin cărțile tale
cu gândul că voi găsi
măcar un cuvânt
ce mă va învăța
să te aștept
ca după orice vis

e târziu
poate prea târziu să cred
că dorm
lângă obrazul tău cald
și din când în când
mă rostești
în șoaptă
odată cu Psalmii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Marica

Chemare

Nu-mi auzi strigătul?
Chemarea din inima mea.
Nu-mi simți lacrima
Pe buza ta.

Nu-mi vezi disperarea?
Îi prea mare distanța?
Îi prea mult timpul trecut?
Totul pământ, totul pierdut?

Ne temem chiar și de cuvânt,
De soarele în asfințit, în amurg.
Confundăm viața cu ceva sfânt,
Ne condamnăm la moarte pe rug.

Ne pierdem chiar și acum,
După atâta timp trecut.
Ne mulțumim cu o clipă
Și zburăm pe o aripă frântă.

Ne lăsăm duși de destin,
Ne îmbătăm din cupa plină de venin.
Chiar și când cerul ne cheamă,
Când totul pare senin.

Doar noi doi lipsim din ceata de îngeri!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

când toate fi-vor spuse și apuse
din răsărit salut cu pecetea deschisă
cuvântul ridicat la rang de oaste

m-aștern ca lancea printre oști de viață
săgeata inimă să spargă prea murirea
să-mi fiu și eu odată eroul
- copilul cu ochiul viu cu fruntea prea grăbită
să lovească pragul

ascult prin mine glasul cerului și tună
pământul iar se umple de zăpezi dorite
în arșiță se-aruncă lumile de gânduri
când unul singur scapătă spre libertate

mi-e frică de-ntunericul din mine
caut cu braț întins o adiere
curajul a plecat să lupte în războaiele incerte
dintre minciuni și adevărul sacru

când toate fi-vor răsărite-n amintire
mă plec în fața porții Tale, cea de viață

prin moarte vie mor trăiesc
mă nasc femeie
și tot femeie mă întorc în barcă

o arcă infinită mă cuprinde
și una eu devin cu așchia iubirii
pe care El o dăruie-omenirii
iar omenirea
o sculptează-n sine

oare cum poate fi întreagă-acea iubire?
îndoiturile se văd se simt și rod

când toate fi-vor spuse și apuse
mă reîntorc în sine nerostire
în jocul celui care-mi poartă simplu rostul
călătorind prin lumi necunoscute
în pasărea de iarbă, foc, cer, apă care este
în veșnicie
clovnul domnesc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Traian Abruda

Milițiișipoliții

poetul trece pe zebră ca o
floare ciufulită de colț – ah, amenda
nu e prea mare: o poa
te suporta din salariul de bibliotecar –
trece prin fața
unui șir de mașini din care își scot
capetele câteva fi
guri cunoscute de clasici în viață și de valoare (?!) –
se aude un fluier de om
al legilor firii: alcătuit
totuși din mișcări prea rigide
prea sperioase
și prea
frigide,-n timpul serviciului pe
unitate de scriere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Și mi-e strigăt să te strig

Mi-e atîta dor de dor,
Și-atâta sete de sete,
Să mă-mbăt cu gânduri bete,
Cât de moarte să nu mor...

Foame mi-i de sân flămând,
De-al tău trup prea întrupat,
De gându-ți îngândurat
Și de statu-n poartă stând!

Înciudat eu sunt de ciudă
Și de ziuă prea-nziuat,
De spaimă-s înspăimântat
Și trudit de-atâta trudă...

Într-o noapte înnoptate-aș,
Prin parfumu-ți parfumat,
Și jur, cum n-am mai jurat,
Că te sărut, săruta-te-aș...

Mi-e de tine cald de frig
De fiori prea-nfiorat,
Mi-e atâta pat de... pat
Și mi-e strigăt să te strig!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumina

Viermele luminii roade, roade talpa lumii,
întuneric, umbre hămesit deșiră.
Atârnă pretutindeni imense zdrențe negre,
încât pare că moartea ne flutură sardonic steaguri
de hău și neființă.
Prea deprinși cu suferința, cu durerea,
singuri, înspăimântor de singuri,
cu obscură teamă-n suflet,
strigătul nostru de disperare este strigătul mut al lui Munch.
Strecurându-ne printre înșelătoarele goluri ale existenței
- oglinzi deformatoare, multiplicate la infinit,
lacrima ne pare ocean amar
ce ne sufocă, ne înghite.

Prea deprinși cu suferința, cu durerea,
ca o mască
insinuată profund în firea noastră,
orbecăim prin somnul lumii,
și nu vedem cum,
din crisalida de lumină
hrănită cu-ntuneric,
cresc aripi
ce înalță arca noastră eșuată
spre Dumnezeu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook