* * *

când toate fi-vor spuse şi apuse
din răsărit salut cu pecetea deschisă
cuvântul ridicat la rang de oaste

m-aştern ca lancea printre oşti de viaţă
săgeata inimă să spargă prea murirea
să-mi fiu şi eu odată eroul
- copilul cu ochiul viu cu fruntea prea grăbită
să lovească pragul

ascult prin mine glasul cerului şi tună
pământul iar se umple de zăpezi dorite
în arşiţă se-aruncă lumile de gânduri
când unul singur scapătă spre libertate

mi-e frică de-ntunericul din mine
caut cu braţ întins o adiere
curajul a plecat să lupte în războaiele incerte
dintre minciuni şi adevărul sacru

când toate fi-vor răsărite-n amintire
mă plec în faţa porţii Tale, cea de viaţă

prin moarte vie mor trăiesc
mă nasc femeie
şi tot femeie mă întorc în barcă

o arcă infinită mă cuprinde
şi una eu devin cu aşchia iubirii
pe care El o dăruie-omenirii
iar omenirea
o sculptează-n sine

oare cum poate fi întreagă-acea iubire?
îndoiturile se văd se simt şi rod

când toate fi-vor spuse şi apuse
mă reîntorc în sine nerostire
în jocul celui care-mi poartă simplu rostul
călătorind prin lumi necunoscute
în pasărea de iarbă, foc, cer, apă care este
în veşnicie
clovnul domnesc

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!