* * *
într-un templu
romboidal
colțurile de emoții se întâlnesc cu marea
mozolesc seninul cu griuri apoi
izbucnesc tâmple de tăceri
într-o roată a încercărilor pe care
omul
le transcende sau nu
după cum gândul voința credința sa
accesată sau nu
îi sporesc frica de a nu fi
și mai puternic
de a fi
om
rombul se strânge încet într-un cerc
arcuirile se întind
ca niște săgeți
până când pătratul se așterne mândru
sub mâna desenatorului orb
cine mai pictează deasupra desenului
glasurile?
cine mai poate fi creator de emoții când
în plămânii umanității zace timpul
mort și el în viul sinelui
și roade fortărețele
roade fundațiile
roade verbul a iubi
până la ultima așchie de stejar
nenăscut?
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre desen
- poezii despre verb
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre stejari
- poezii despre pictură
- poezii despre mândrie
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.