Ceai încropit

să-mi laşi aprinsă candela pe masa
sub care umbră-ngenunchiată-
am adormit.

scriam o literă subţire...
gând-ul încet încet m-a părăsit.

am luat atunci cuţitul de pe cana,
în care ceaiul a rămas neîncropit.

cu abur şi durere, neguri aspre,
cuvânt cu litere mai groase-
am scrijelit.

a văzut tata
masa şi cristalul,
lăsat cuminte sprijinit de zid,
cum a-nmulţit lucirea-i sinuoasă...

oglinda
în imagini strâmbe-a amuţit.

m-am revăzut în ani
mergând agale,
pe-alei
în toamna naşterii de firi...

naive umbre
rătăcite-n jungla omenească
beau ceaiul. e amar.
acum e încropit...

cuvântul a rămas
acolo unde gândul,
mâna mi-a purtat către cuţit.
tăblia-ascunsă-a mesei
încă tace.

mângâi în linişte deplină,
acel cuvânt prea rar descris umanului...
cel scrijelit...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Votează! | Copiază!