Schimb de vorbe cu Gabriela

gabriela asta o fi vreo "fără ea nu se poate"
mă întreb căutând ceva pe google răsfoind un dosar cu facturi
ba încolo la rafturile bibliotecii
ba derulând mesajele electronice cu degetul mare
ba la bucătărie în joaca ouălor de găină în apa bulbuci
telefonul zbârnâie nu răspund e cineva care uită să se mai oprească
iar eu caut şi nu găsesc o notiţă un lucru aparent de nimic
dar uite cum mă agit îmi trebuie la disperare
te întrebam în mintea mea
cine este această gabriela care te urmăreşte
în fiecare poză în fiecare discurs apare şi ea teatral după cortină
imitându-te parafrazându-te zâmbind
după tine înaintea ta şi după fiecare trei puncte de suspensie
are mereu ceva de adăugat conturat evidenţiat haşurat întrebat
cum de rezişti tu unei tipe cum gabriela
are un tren în creier se aude cum şuieră de fiecare dată când apari
scoate fum şi de pe banchetă gândul cel rău te invită să o tragi rapid lângă tine
lângă pompa de apă ospătarul de piatră semicolorat cu o mână ciobită
pe terasa de la malul mării care îşi sparge valurile de pereţii inimii mele
cum se bagă ea în discuţie neîntrebată
cum sfidează pe toată lumea cu inteligenţa ei de prin cărţi reviste şi ziare
cum nu poate suferi agramaţii şi ţi-i arată cu degetul de parcă tu nu ai şti
cum se plimbă prin poemele tale ca pe nişte străzi europene arătându-ţi indicatoarele
şi spunându-ţi acum la stânga acum înainte vezi să nu calci acceleraţia
cât de aproape se bagă ea la fileu cum îţi salvează mingile face câte-un rever
de rămâne publicul în extaz şi meciul se încheie în favoarea ei
mă întreb de unde-şi cumpără gabriela eşarfele cu care te îmbrobodeşte
şi parfumul cu care te răpeşte de fiecare dată
de ce trebuie tocmai ea să pună punctul pe i
mă întreb şi tot nu găsesc acel ceva care poate m-ar face să realizez
că în viaţă este bine să mai şi asculţi
chestiune de morală ar spune pleşu

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca şi cum ai privi un copac înfrunzit
şi pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poţi să uiţi aşa cum şi eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ţi spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poţi să cuprinzi cu mâinile stelele, poţi să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineţii
nu ştie cum este să ţii în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o uşă şi nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
şi eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îţi este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineţi poţi să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poţi să vezi un surâs
şi asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simţi. dar
cine să înţeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

aşa mă simt
legat
ca şi cum aş fi
şi n-aş fi
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
deschid uşa de la balcon şi am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deşi înnorat pare mai limpede
şi atât de aproape

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomot de fond

După fiecare iubire rămâne un cearceaf zbârcit

În care s-au chircit câteva nopţi de dragoste
Fragile, neputincioase, ca nişte pisoi fără ochi
Degeaba mi-am cumpărat ceas care ticăie
Pentru că el nu-ţi imită bătăile inimii
Degeaba am învelit lângă mine sticle calde
Pentru că ele se răcesc spre dimineaţă

După fiecare iubire rămâne o pagină albă

O pagină albă în care simt nevoia să îndes
Ca într-o valiză tot fel de poveşti alandala
Ca şi cum m-aş muta în alt oraş necunoscut
Şi îndes tot felul de vise usturătoare
Şi e ca şi cum aş trece cu degetele prin
Plante urzicătoare şi nu prin amintiri

Sau poate rămâne doar un perete, da, acel perete
Care strălucea în lumina cărnii, mereu la locul lui, ghemuit
Aproape fără drept de apel în toată făptura mea
Niciodată cucerit, un fel de redută de care
Niciodată nu pot trece, ar însemna
Să dărâm tot blocul şi-n acelaşi timp şi pe mine

După fiecare iubire rămâne o coroană de spini

Pe un trup imaculat, străin, gol şi încă plutitor
Subţire, ca un gât lung de lebădă, undeva în depărtare
Poate pe un lac sau pe o foaie mototolită
Până la urmă după fiecare iubire rămâne o mare mizerie
Închisă bine între copertele unei cărţi a cărei limbă
Într-o zi ţi-e total străină, doar un zgomot de fond

Iar urmele mele lăptoase pe gresia rece clipocesc
Zi de zi, nu se şterg cu anii, şi îngerii le-ar linge

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul îşi imaginează că într-o zi şi el va fi "sinele". După cum, în tot acest timp, tu nu ai fost, nu eşti şi nu poţi fi nimic altceva decât Sinele. Pentru gând, Sinele fie e veşnic acolo, fie e o absurditate, abstractă, care "DE FAPT", nu există. După cum pentru cel realizat; gândul, mintea e un mit. Iar Sinele e singurul fapt de o concreteţe Absolută. Tu cum de nu vezi asta? Cum de nu vezi că gândul care îţi promite că îţi va da Sinele; dacă urmezi condiţiile lui veşnic interminabile? De fapt, tot ceea ce îţi oferă gândul, e si mai multă "devenire", el nu ţi-l poate da, pentru că Sinele, libertatea fiind infinită este şi incognoscibilă! Dacă nu ar fi acum gândul care să te eticheteze, să te definească întru veşnica lui separare şi limitare, tu cine mai Eşti?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noah: Asta facem noi tot timpul! Ne certăm! Tu îmi spui când sunt un idiot arogant şi eu îţi spun când eşti o pacoste, adică 99% din timp. Nu-mi e frică să te fac să suferi. Căci dupa câteva secunde, iar începi să fii o pacoste.
Allie: Şi?
Noah: Şi atunci nu va fi uşor. Va fi foarte greu. Şi va trebui să ne chinuim cu fiecare zi, dar vreau să fac asta pentru că te doresc. Te vreau în întregime, pentru totdeauna, tu şi eu, în fiecare zi... Poţi face ceva pentru mine? Te rog? Imaginează-ţi restul vieţii tale, fă-o pentru mine. Peste 30 de ani, peste 40? Cum arată? Dacă te vezi lângă acel om, du-te! Te-am mai pierdut o dată, pot să te pierd iar dacă aş fi convins că asta îţi doreşti cu adevărat. Dar nu alege calea uşoară!
Allie: Care cale uşoară? Nu există aşa ceva. Indiferent ce voi face cineva va fi rănit!

replici din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Social Media Poem

Trebuie să ştii şi tu odată, cum e
Să fii în trend ca toată lumea bună
Şi să locuieşti deja în Paradis
Home- Garden Residence
unde poţi să - ţi achizitionezi
gadget-uri de fericire cu garanţie
de cel putin doi ani, cu condiţia să zâmbeşti
mereu ca în reclamele la pasta de dinţi.

Trebuie să ştii şi tu odată, cum e
să iubeşti atât cât este recomandat
de influenceri spirituali, fără să suferi,
ca să nu te încarci de energia negativă
a celor ce stau prea aproape de spaţiul
tău personal şi să îţi fie suficient că eşti
înconjurat de peste o mie şi una
de prieteni virtuali, care like you
aşa cum te postezi şi cu care să tweetezi
uneori, emoticonând împreună!

Trebuie să ştii şi tu odată, cum e
să faci exerciţii de respiraţie în loc să răsufli
obosit, agitat, îngândurat sau binedispus şi
să faci jogging în fiecare seară sau dimineaţă
prin parcuri, prin iubiri şi prin viaţă
şi viaţa să treacă pe lângă tine fără să-ţi pară rău!

poezie de David Daniel Adam (23 septembrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti deja trezit, dar gândul care întreabă poate doar vedea alte gânduri la fel de zbuciumate ca şi el. Pentru a recunoaşte această trezie, rămâi pe senzaţia de "Eu-Sunt"! De fiecare dată când mintea te invită la exterior în tulburarea ei, rămâi neclintirea de A Fi din interior. Reîntoarce-te cât mai des la această pace lăuntrică netulburată de gând. Cum o diluezi cu gândul tulburarea va apărea. Repliază-te mereu şi mereu pe interioritate, pe "Eu-Sunt", până la urmă liniştea noastră de A Fi va înghiţi toate războaiele acestei lumi. Când rămâi pe acest fapt de A Fi şi nu de a vedea sau interpreta ce îţi arată mintea, totul se stinge în tăcere. Acum poţi vedea că înainte de A-Fi tu erai, după ce nu vei Mai Fi tu vei rămâne! Nici o minte nu poate înţelege sau realiza asta, dar o poate interpreta, doar.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine arată cu 1 deget spre alţii arată cu 3 degete spre el. Întinde acum mâna în faţa ta şi arată cu degetul aşa cum ai face-o în mod natural. Observă cum degetul tău mic, inelarul şi degetul mijlociu au tendinţa să se îndrepte spre tine cu cât arăţi cu degetul mai ferm în afara ta. Nu deţii adevărul suprem, ci doar o firimitură din el. Fiecare om are o piesă din puzzle aşa că încearcă să înţelegi fiecare piesă a fiecărui om dacă vrei să ai şansa de a descoperi vreodată adevărul suprem.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele de la mână

La-început de săptămână,
Degetele de la mână
Au vorbit în adunare,
Despre cine e mai tare.
Să le ascultăm ce spun,
Să vedem care-i mai bun.

- Eu sunt Degetul cel Mare
Şi mă mişc fără sforţare
Şi vă spun azi tuturor,
Sunt cel mai folositor!
Văd la microfon cum vine
Altul care nu-i oricine.

- Deget sunt, Arătător,
Sunt ca un judecător,
Când arăt ceva anume,
Nu mai este timp de glume!...
Mijlociul când vorbeşte,
Aţi ghicit, el se făleşte.

- De folos sunt, aşa lung,
Uite cum la nas ajung!...
Apoi mândru şi stelar
A vorbit şi Inelar.
- Eu sunt degetul acel
Care poartă un inel,

Ce adesea e de aur,
Pentru mână, sunt tezaur!
- Staţi măi fraţilor un pic,
Zise Degetul cel Mic,
Fiecare-i de folos
Că e lung sau e mai gros.

Vă rog să priviţi puţin
Că pe masă e un crin,
Luaţi pe rând această floare
Să vedem care-i mai tare.
Încercară, dar vezi bine,
Singur, e mai slab oricine.

Şi atunci, săriră toate,
Fără nici o răutate,
Crinul alb să îl ridice,
Binişor, să nu se strice.
Şi se veseliră tare
La sfârşit de adunare.

Morala

Geaba eşti lăudăros
Că eşti mare, eşti frumos,
Dacă-atunci când greul vine,
N-ai prieteni lângă tine!

fabulă de Gabriela Genţiana Groza (2 ianuarie 2017)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesimiştii găsesc în fiecare zi un motiv pentru a considera că viaţa e nedreaptă şi neplăcută însă uită că ceea ce văd ei este doar o parte din întregul existenţei. Depinde de tine care parte preferi să o iei în considerare mai mult. Dacă vezi toate neajunsurile şi nenorocirile nu te aştepta ca să apară dintr-o dată o minune care să îţi îmbucure ziua. Acestea sunt acolo, mici dar zilnice, dar tu ALEGI să le vezi doar pe celelalte. Este de-a dreptul trist să vezi oameni care nu mai ştiu să se bucure de viaţă, care uită că după vreme rea vine şi vreme bună, care găsesc veşnic un motiv pentru care să nu zâmbească şi care critică într-atât, orbiţi fiind de sistemul care le arată toate nenorocirile. Este trist să vezi cum ascultă docili toate tâmpeniile şi este cu atât mai dramatic că după merg acasă, la familie şi copii, şi le bagă în cap ceea ce ei au asimilat în mod inconştient. Oare să mai fie surprinzător atunci că vedem adolescenţi şi chiar oameni în toată firea care se zbat într-o existenţă care nu le aparţine şi care poartă în spatele lor bagajul greoi al ignoranţei şi neştiinţei altora? Oameni buni, după cum deja cred că ştiţi, schimbările încep prin noi. Putem să le oferim noilor generaţii alte valori, alte învăţături care să îi ajute să scape din acest abis al incompetenţei în care noi, cei mai cu mulţi ani, am fost prinşi atâta timp. Viitorul îl creezi tu!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe, vorbe...

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti
mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
sa însemne ceva – ceva ce nu se mai aşează
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
ca e în tine – că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbească – nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

poezie clasică de Mircea Ivănescu din Versuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea

o întreb pe ea: acum ai putea
să te dezbraci de formă
pe fb
să văd şi eu cum îţi e paginată
carnea fluturată în virtual? ea
spune că da şi nu se dezbracă
atunci
o mai întreb o dată şi nu
o mai întreb altă dată şi nu
mai are rost să întreb
uite aşa
la nesfârşire la nesfârşire da
de ce
nu se dezbracă frumoasa la
comenzile mele?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Damn it!"

Şi gândurile mele nu mai respiră de tine.
Mă frământ, îţi caut dată de expirare în suflet..."damn it!", îmi zic iar.
Eşti nelimitat, obşcen îmi apari în gânduri.
Îmi etalezi jocuri de cuvinte cu zâmbete şi priviri năucitoare.
Mă zăpăceşti cum tragi din ţigare... hmm!
Parcă mă inspiri şi expiri cu fiecare fum.
Damn it... încerc să mă adun!
Şi simt cum mă ţes mai adânc în parfumul tău.
Vreau să-mi aparţii, minut cu minut.
Să-mi domini timpul, amorţită, de dulcele tău sărut.

poezie de Alexandra Budecan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care judecăm şi punem o etichetă, instantaneu se închid toate canalele de învăţare. Imaginează-ţi oamenii pe care îi dispreţuieşti, ca şi categorie socială. Aşa-i că nu prea ţi-a trecut prin cap vreodată că poţi învăţa ceva de la ei? Ce ai putea să înveţi de la oameni de care fugi şi vrei să te îndepărtezi? Doar nu ai vrea să ajungi ca ei, nu? Nu e nimic valoros în ei. Ei bine, vreau să îţi spun că în fiecare fiinţă umană de pe Pământ vei putea să găseşti lucruri rele, defecte şi ceva ce nu îţi place chiar deloc. De fiecare dată când vei judeca un om după defectele percepute de tine, conforme cu nivelul tău de înţelegere a vieţii, îţi răpeşti singur şansa de a lua ce este bun de la acel om, din experienţa lui de viaţă sau din calităţile şi talentele lui. Judecata este o formă de automutilare pentru că te face să îţi furi ţie căciula. Te privezi pe tine de şansa de a evolua şi de a învăţa în permanenţă de la tot şi toţi cei care te încojoară. Acesta este cel mai mare secret al personalităţii alfa: să nu judeci cartea doar după copertă. Să refuzi să întorci spatele unei oportunităţi de învăţare doar pentru că nu e învelită în hârtie roz, cum ţi-ar plăcea ţie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care judecăm şi punem o etichetă, instantaneu se închid toate canalele de învăţare. Imaginează-ţi oamenii pe care îi dispreţuieşti, ca şi categorie socială. Aşa-i că nu prea ţi-a trecut prin cap vreodată că poţi învăţa ceva de la ei? Ce ai putea să înveţi de la oameni de care fugi şi vrei să te îndepărtezi? Doar nu ai vrea să ajungi ca ei, nu? Nu e nimic valoros în ei. Ei bine, vreau să îţi spun că în fiecare fiinţă umană de pe Pământ vei putea să găseşti lucruri rele, defecte şi ceva ce nu îţi place chiar deloc. De fiecare dată când vei judeca un om după defectele percepute de tine, conforme cu nivelul tău de înţelegere a vieţii, îţi răpeşti singur şansa de a lua ce este bun de la acel om, din experienţa lui de viaţă sau din calităţile şi talentele lui. Judecata este o formă de automutilare pentru că te face să îţi furi ţie căciula. Te privezi pe tine de şansa de a evolua şi de a învăţa în permanenţă de la tot şi toţi cei care te înconjoară. Acesta este cel mai mare secret al personalităţii alfa: să nu judeci cartea doar după copertă. Să refuzi să întorci spatele unei oportunităţi de învăţare doar pentru că nu e învelită în hârtie roz, cum ţi-ar plăcea ţie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb

Aşează-ţi monotonia lângă sânul meu
s-auzi cum bate iarba în altă iarbă
nicicând un fir de păr n-a fost stors de culoare
de parcă acesta ar fi neimportant
ori prea bătrân ori prea golit de substanţă
arzând hâtru a gingăşie anul îşi culege plasma
şi o pune pe cântar am mai tăcut o dată
Aşează-ţi pudoarea deasupra ghindelor
să simţi cum sunt pătrate
un cal din rumeguş atârnă de o mână
pe care nu o cunoaşte suficient de bine
Întreb de plictiseală
Cine a pus laptele în capră
oul în găină
şi pe mine în această viaţă şi nu alta

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia adevărată nu înseamnă că trebuie să-l schimbi pe cel de lângă tine. Dacă ţii la el, îl placi aşa cum e, având răbdare; deci să încercăm să-l vedem şi să-l înţelegem ca pe omul care ne completează, nu neaparat ca pe cel care face totul numai după cum vrem noi. Dar, pentru a ajunge la o astfel de percepţie, trebuie înţelepciune, care mereu are la bază... cea mai mare virtute: RĂBDAREA (care întotdeauna e determinată de DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ). Numai cine iubeşte adevărat poate avea răbdare.

Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine moartea

Când vine moartea
Cum vine un urs flămând toamna,
când vine moartea şi-şi scoate din pungă monedele de aur

să mă cumpere, şi-şi închide-apoi cu zgomot punga,
când vine moartea
ca o epidemie de febră galbenă,

când vine moartea
şi mă izbeşte ca un aisberg între omoplaţi,

vreau să trec pragul plină de curiozitate, mirându-mă:
ce-o să se-întâmple, cum arată-acel bordei al întunericului?

De aceea privesc toate lucrurile
ca şi cum ar fi fraţii şi surorile mele,
şi consider că timpul este doar o idee,
şi cred că eternitatea este-o altă posibilitate,

şi mă gândesc la fiecare viaţă ca la o floare, familiară
ca o margaretă grădinii, şi la fel de unică,

şi fiecare nume este o muzică plăcută gurii mele,
înaintând, asemeni oricărei muzici, către tăcere,

şi mă gândesc la fiecare trup ca la un leu al curajului, şi ca la ceva
preţios pământului.

Când vine clipa, vreau să spun că întreaga mea viaţă
am fost mireasa unei mirări.
Am fost mirele care a strâns lumea la pieptul lui.

Când vine clipa, nu vreau să mă întreb
dacă-am făcut ceva special din viaţa mea – sau veritabil.

Nu vreau să suspin sau să fiu speriată,
sau să argumentez ceva, orice.

Vreau să sfârşesc simplu, ca şi cum am terminat de vizitat această lume.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai este deloc povestea mea: oricând vorbesc acum despre trecut, mă simt ca şi cum aş vorbi despre ceva care nu are nimic de a face cu mine. Tot ce rămâne în prezent este vocea, prezenţa şi importanţa de a-mi îndeplini misiunea. Nu regret experienţele prin care am trecut; cred că ele m-au ajutat să devin persoana care sunt acum, să mă simt în felul care se simte un războinic după ani de pregătire; el nu-şi mai aminteşte detalii despre ce a învăţat, dar ştie cum să lovească atunci când este momentul potrivit.

Paulo Coelho în Zahir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poveste vrei să ştie lumea despre tine? Ce exemplu vei da celor care vor auzi povestea ta? Cum ţi-ai ţinut promisiunile faţă de tine şi cum te-ai revoltat împotriva condiţiilor grele? Cum ai luptat, cum ai tratat înfrângerea şi cum ai sărbătorit victoria? Sau povestea ta nu merită spusă pentru că nu are nimic interesant în ea? Ar fi păcat, pentru că o poveste este tot ce rămâne în urma ta. Prin povestea ta poţi trăi veşnic. Spune-mi care sunt lucrurile pe care nu vrei să le uiţi din trecutul tău şi care pot fi folosite ca şi combustibil. Spune-mi ce ruşini şi umilinţe ai trăit care nu mai vrei să se repete. Acest exerciţiu este foarte important şi te poate ajuta să nu uiţi de ce te ridici din pat în fiecare dimineaţă şi care este motivaţia ta supremă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!