Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Zgomot de fond

După fiecare iubire rămâne un cearceaf zbârcit

În care s-au chircit câteva nopți de dragoste
Fragile, neputincioase, ca niște pisoi fără ochi
Degeaba mi-am cumpărat ceas care ticăie
Pentru că el nu-ți imită bătăile inimii
Degeaba am învelit lângă mine sticle calde
Pentru că ele se răcesc spre dimineață

După fiecare iubire rămâne o pagină albă

O pagină albă în care simt nevoia să îndes
Ca într-o valiză tot fel de povești alandala
Ca și cum m-aș muta în alt oraș necunoscut
Și îndes tot felul de vise usturătoare
Și e ca și cum aș trece cu degetele prin
Plante urzicătoare și nu prin amintiri

Sau poate rămâne doar un perete, da, acel perete
Care strălucea în lumina cărnii, mereu la locul lui, ghemuit
Aproape fără drept de apel în toată făptura mea
Niciodată cucerit, un fel de redută de care
Niciodată nu pot trece, ar însemna
Să dărâm tot blocul și-n același timp și pe mine

După fiecare iubire rămâne o coroană de spini

Pe un trup imaculat, străin, gol și încă plutitor
Subțire, ca un gât lung de lebădă, undeva în depărtare
Poate pe un lac sau pe o foaie mototolită
Până la urmă după fiecare iubire rămâne o mare mizerie
Închisă bine între copertele unei cărți a cărei limbă
Într-o zi ți-e total străină, doar un zgomot de fond

Iar urmele mele lăptoase pe gresia rece clipocesc
Zi de zi, nu se șterg cu anii, și îngerii le-ar linge

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Amintiri sensibile

Ești atât de frumoasă
încât nici o floare-a pământului
nu-ți poate sta alături
în visele mele.

Tu privești doar încă o data
în certa mea solitudine
vezi cum fără tăgadă
cerul de pământ
se desprinde
în noțiuni cardinale -

Ultimele tale cuvinte
nu mă vor ajunge însă nicicând -
numai tremurul frunzelor
va rămâne veșnic,
un martor ne-nduplecat
pentru acele amintiri vulnerabile.

Și numai când înfloresc negurile
pe un alb gât de lună fecioară
apropiată-mi rămâne
o șovăielnică urmă a umbrei
după care aleargă, aleargă
bidivii tinereții mele în depărtare.

poezie clasică de din Atlantida (1987)
Adăugat de B. VladislavaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În seara aceea

veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un val care udă țărmul pentru prima dată
nu știai ce se va întâmpla, dacă va mai rămâne ceva din tine
sau vei fi cu totul absorbit în pielea mea

dar încercai și veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un sinucigaș căruia îi e teamă de fereastră
pipăiai rama, grilajul, geamurile
și-atunci m-ai privit în ochi și mi-ai spus:
parcă te- cunoaște
eu am râs pentru pregătisem cușca asta de ani de zile
o mirosisei de la mare distanță și te apropiai, te apropiai

făcusei deja câțiva pași dar nu-ți dădusei seama
trupul meu era o spărtură în moarte

erai hotărât mergi prin beznă până la capăt
cine știe acolo poate ar fi fost o lume perenă
în care orele, zilele erau numărate în nopți de iubire
care curgeau neîncetat ca niște bătăi muzicale
ticăite de un fruct oprit

în seara aceea veneai tot mai aproape, tot mai aproape
erai genul care te hrăneai doar cu muguri, lăstari
iar mie pe sub bluză deja îmi mijeau

apoi s-au stins becurile și am plecat
dar te-ascult și acum cum îți lovești cuvintele de mine
ca de un țărm insular care oricând se poate scufunda

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela: înțelegem, deci, că prin tine vom avea un comandant bun, blând și indulgent, care nu ne va impune niciodată nimic, nu va fi rău sau exigent cu noi și ne va permite facem absolut orice ne trece prin cap, fără a ne certa câtuși de puțin?
Lucian: Ah, nu, nici chiar așa; nu vreau înțelegeți nimic de genul acesta. După cum v-am spus, n-am de gând mă schimb deloc, rămân același care am fost și până acum, indiferent vouă vă place sau nu; rămâne la aprecierea voastră dacă am fost, sunt sau voi fi bun, rău, indulgent sau exigent; fiecare dintre voi e liber să-și formeze orice părere dorește în privința mea, tragă concluziile, fiecare în felul său, după cum a înțeles, iar eu vă asigur indiferent care va fi părerea voastră despre mine, n-am să mă supăr. Dar după cum v-am mai spus și deja mă repet de prea multe ori, n-am să mă schimb; voi rămâne mereu același, nimic nu mă va determina devin altfel, nici măcar comanda misiunii. Deci, nu vă faceți griji în acest sens, nu mi se va urca șefia la cap... Totuși, am să mă străduiesc fiu un bun comandant, îmi iau acest angajament în fața voastră, deși îmi dau seama că nupot promite nimic concret, căci nu pot ști dinainte ce ne așteaptă, însă voi încerca vă fac mereu pe plac.
Lia: Dacă vrei ne faci pe plac, ce-ar fi începi încă de pe acum și să ne lași plecăm acasă; părinții ne așteaptă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu -i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
stau în genunchi în fața ei,
mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...

... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nusimt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tatăl nostru

nu e rău fără bine și nimic fără tot
și nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
și nici haos integru și nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri și dor
nici nu poți nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deșert în abis
ca căldura în rece și ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
și nici omul feri între ape și foc
tot ce vine de sus se așterne pe jos
și la câte s-au spus și la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spațiu și timp
când la soarele tău când la propriul nimb
și mai stai așteptând resemnări de destin
între propriul gând și azurul senin

vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor și ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid și nimic în nimic
nici solid nici lichid și nici mare nici mic
vei rămâne doar tu și cu tine doar eu
între da și-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Odă iubirii

Hei, cum nu înțelegi tu vântul dimineții mele
El e povestea, tu iubirea...
A fost sau nu a fost...
Nu știm și gata.
S-au împărțit trandafirii și nopțile
Și poarta a devenit tot mai închisă
Cum? Tu nu știi?
Ca dimineața asta e numai a ta
O cruce și un dans ce ne desparte
Nu este moarte, nici iubire.
Fără dragoste și fără închinări deșarte.
Orice poet ti-ar spune: -"Bate vantul!
Odă inimii mele ești tu! "
Plecăm, zburăm.
Doar cuvântul undeva în inimi
Pentru dragoste rămâne!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ottilia Ardeleanu

El există

el există, îi simt mișcările în aer
cum un miriapod pe frunza pe care o devorează
lăsând în urma lui imagini ale verdelui
culoarea asta care înseamnă viață dispare
în trupul fusiform lungindu-se până
la durerea din inimă
el se ascunde printre pixeli
ca într-o pădure imensă căreia
nu îi va face față oricât mi-ar ronțăi
nervurile sentimentelor
oricâți copaci ar rămâne
găuriți în intimitatea lor
el se ascunde după niște paravane tehnice
ca un luptător căruia îi pare rău
să-și consume muniția pe fazani ori potârnichi
tace nu mișcă e un cercetaș care după ce m-a descoperit
crede știe totul despre mine
eu las câte un semn în fiecare pagină
poeziile se întețesc și frigul
îl simt cum se ascunde în alte cuvinte
fals tratat de dragoste

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Totul e sa mergi pana la capat" de Ottilia Ardeleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.
Ottilia Ardeleanu

Schimb de vorbe cu Gabriela

gabriela asta o fi vreo "fără ea nu se poate"
mă întreb căutând ceva pe google răsfoind un dosar cu facturi
ba încolo la rafturile bibliotecii
ba derulând mesajele electronice cu degetul mare
ba la bucătărie în joaca ouălor de găină în apa bulbuci
telefonul zbârnâie nu răspund e cineva care uită să se mai oprească
iar eu caut și nu găsesc o notiță un lucru aparent de nimic
dar uite cum mă agit îmi trebuie la disperare
te întrebam în mintea mea
cine este această gabriela care te urmărește
în fiecare poză în fiecare discurs apare și ea teatral după cortină
imitându-te parafrazându-te zâmbind
după tine înaintea ta și după fiecare trei puncte de suspensie
are mereu ceva de adăugat conturat evidențiat hașurat întrebat
cum de reziști tu unei tipe cum gabriela
are un tren în creier se aude cum șuieră de fiecare dată când apari
scoate fum și de pe banchetă gândul cel rău te invită să o tragi rapid lângă tine
lângă pompa de apă ospătarul de piatră semicolorat cu o mână ciobită
pe terasa de la malul mării care își sparge valurile de pereții inimii mele
cum se bagă ea în discuție neîntrebată
cum sfidează pe toată lumea cu inteligența ei de prin cărți reviste și ziare
cum nu poate suferi agramații și ți-i arată cu degetul de parcă tu nu ai ști
cum se plimbă prin poemele tale ca pe niște străzi europene arătându-ți indicatoarele
și spunându-ți acum la stânga acum înainte vezi să nu calci accelerația
cât de aproape se bagă ea la fileu cum îți salvează mingile face câte-un rever
de rămâne publicul în extaz și meciul se încheie în favoarea ei
mă întreb de unde-și cumpără gabriela eșarfele cu care te îmbrobodește
și parfumul cu care te răpește de fiecare dată
de ce trebuie tocmai ea pună punctul pe i
mă întreb și tot nu găsesc acel ceva care poate m-ar face realizez
că în viață este bine să mai și asculți
chestiune de morală ar spune pleșu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Homo Sapiens Futuris

*

Câte dintre sistemele, structurile, hotarele,
câte dintre cutumele, culturile, popoarele
pe cale de dispariție, vor fi renăscut?
Câte dintre convențiile, dogmele, credințele,
câte dintre invențiile, normele, tendințele
pe care de apariție, vor fi dispărut?

**

Peste milioane de ani
după ce toate continentele se vor fi ciocnit
oare cum va arăta acel supercontinent, acea Pangeea Ultima
poate privirea noastră se va înălța
spre visul dintâi și cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că și atunci
ceea ce ne închipuim că e Raiul, va rămâne
locul preferat.

Peste milioane de ani
după ce toate rasele umane se vor fi diluat
oare cum va arăta acea rasă hibrid, acel Homo Sapiens Futuris
poate trupul nostru va reînvia
din ADN-ul dintâi și cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că și atunci
ceea ce reprezintă anafura, va rămâne
corpul preferat.

Peste milioane de ani
după ce toate limbile se vor fi amestecat
oare cum va suna acea limbă universală, acea Nova Esperanto
poate vocea noastră va răsuna
în limbajul dintâi și cel de pe urmă
de parcă tot ce va conta, va fi că și atunci
ceea ce numim iubire, va rămâne
cuvântul preferat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nu rămâne nicio urmă

Între masă și rugă e o legătură de suflet
hrana îmbracă o haină spirituală

care satură mai mult foamea

trupul primește cu dragoste ce-i trebuie
asemeni pomului din grădină

o permanență dorință
se naște
în fiecare clipă.

Între om și natură relația este biunivocă
răzbunarea nu-și are rostul,
nemărginirea începe cu fiecare.

Între mine și tine timpul trece în voie
nu rămâne nicio urmă
decât drumul oaselor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
și cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinți, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viața.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
și te cioplesc până îți simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simțurile
ca și când sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
și tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aș vrea
rupă îngerii în fiecare dimineața,
înfloresc la fiecare înghițitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iris: Am aflat aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârșesc cu întâlnirea îndrăgostiților". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă privește, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă Shakespeare da. Cred mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba și de a ne defini viața. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta știu cu siguranță este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alții iubirea pur și simplu se pierde. Dar apoi sigur iubirea poate fi regăsită, chiar și pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape își ucide victimele. Se numește iubire neîmpărtășită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe povești de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Și cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveștile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemați de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubește nimeni, răniți ce umblă aievea. Handicapații fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveți în față o asemenea persoană. Și de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viața mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naștere, nopți de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi și valium. Acești ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viața mea. Toate astea pentru că am fost blestemată iubesc un bărbat care nu poate și nu-mi va putea împărtăși vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiți! Toate simptomele obișnuite.

replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Eliade

Nici un alt om nu știe nimic despre dragostea altuia. Este întotdeauna un alt miracol sau un alt blestem - și fiecare om este destinat să și-l poarte singur, fără putință de evadare, fără nădejdea unei destăinuiri care să comunice cu adevărat substanța. Zadarnice sunt toate confesiunile în dragoste; chiar dacă e mărturisită, rămâne neînțeleasă celuilalt, fiecare o traduce prin experiența lui, și deci nimeni nu o poate judeca.

în Întoarcerea din rai (1934)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.

De iarnă

De fiecare dată după prima zăpadă ies la joacă
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Pot schimba lumea din două priviri, cuvintele tale
Se topesc în palma mea, așa -i mai bine să nu ne vorbim
ne-nțelegem din inimi, din oase, dar mai ales din umbrele
Care trec unele prin altele ca fulgii prin piele
facem o veșnicie a noastră în loc de om de zăpadă
Pot opri râuri, ridica baraje acolo-n mintea ta unde-i pustiu
Când se întunecă strigi: Sunt la barieră, deschide!
ies tiptil din mine să te-ntâmpin cu pumnii ca două felinare
Punem schele de dor ajungem la steaua polară
Ridicăm o casă, un oraș, fără puncte vamale
Iubirea e singurul virus permis
De fiecare dată după prima zăpadă te sun: Vino la mine!
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Și din păduri învecinate animalele sălbatice
Vin mănânce ceva, nu știu ce, din palmele-ți calde

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Dimineața ori seara

fi fost doar chimie și doar ochii vinovați
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, fi fost doar
întâmplare, trup și carne, toate numite destin?!

fi trecut atâtea decenii degeaba... și totuși
ceva de neînțeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ți-am citit gândul, s-a născut poezia!

fie acesta prețul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, prețu-i prea mare să fie...
cred -i doar întâmplare și nimic din ce ține
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârșitul, pare nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greșesc ori mă-nșel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenți, ieri erai în brațele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci și asculți iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom și râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi și mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viață trecută!?

Noi doi, față în față, cred că și cuvântul și
lacrima ar îngheța, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieți, alege Tu, dimineața ori seara! miha

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Povestea mea de azi e aceeași ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de ușor, ca și cum aș fi pendula din perete... sau, poate, pentru mă trezesc la aceeași oră în fiecare dimineață...
Mai întâi simt cum mă doare liniștea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin ușa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon și număr stelele, dacă sunt și câte apuc până amețesc... mă gonește pustiul străzii...
Ce puțin îmi trebuie devin euforică! Mă gândesc la cafea, țigară și la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viață!
Decorul se estompează brusc și intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se definește, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deși nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginației mele... e starea de grație care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca și cum m-aș lovi, în cădere, de colțul ascuțit al unei pietre...
Ziua trece leneșă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineață devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am alăturat haitei

de scribălăi care scotea de voie
cel puțin două poezii pe zi
un fel de rație bine dozată scrisă
sub ploaie și vânt sau în soare
întâi în gând scriam fără ștersături
răvășit de primăverile trecute
sub florile de mălin cu miros
istovitor de iubire și jurământ
haotic cerșind un sărut de la femei
simțiam cum ard de nebunii
după fiecare poezie lansată în eter
eram mai sărac cu fiecare vers
lăsat pe pagina albă fără miză

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ani de-a rândul

Am trăit la fel ca toți călugării fără să știu sunt
Am mâncat puțin și ce-am apucat fără să știu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora orașul se reașeza
Fără știu pielea mea era o prelungire a veșmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând și urcând poteci ale minții
Fără știu locuiam într-un lăcaș de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viața altora
Și le-am făcut jurăminte știind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor așa cum fac asceții
Fără știu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanță
Distanța era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Și pentru ea am învățat confecționez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Și-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineții mi le pun la ușă
Dar mai ales am citit cărțile sacre și am contemplat priveliștile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rost

Sunt prezent și trecut,
Carnea mea este lut.
Taina lutului o străbați
prin cea a sărutului
și mai rămâne, mai rămâne.
Ochii nu sunt pentru a vedea,
ci pentru ca să se întâmple
frumusețea pământului.
în fiecare din noi.
Nu avem urechi pentru a auzi,
ci pentru ca să se întâmple
muzica pământului.
în fiecare din noi.
și gândul îl avem
pentru a se întâmpla marea taină.
și tot mai rămâne, mai rămâne.

poezie de din Rost (2000)
Adăugat de Marius GîrnițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Despre divin si comedie" de Marius Gîrniță este disponibilă pentru comandă online la 32.00 lei.

Lasă Kundalini în pace și chakre și toate celelalte noțiuni ale minții spiritualizate. Lasă totul deoparte și vezi ce rămâne după ce toate astea nu mai au parte de atenția ta. Nimicul care întotdeauna rămâne când ai curajul renunți la absolut tot, acela nu dispare niciodată. Iar ceea ce nu dispare niciodată, doar acela merită toată atenția, pentru că doar acela e real.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook