Furtună de nisip

Aş vrea să mor câte puţin, şi când,
Cu tihnă-o să mă scald în somnul rege,
Să pot atunci în fine, a-nţelege,
De ce mor vara florile oftând.

Să înţeleg de ce-s furtuni pe mare,
De ce plâng norii cerului senin,
De ce în orice roză e un spin,
De ce se-ntoarce omul la izvoare.

Să înţeleg de ce îmbătrânesc,
De ce la cer nu ni se-aude glasul,
De ce îmi va suna la vreme ceasul,
Când o s-adorm, nu când mă voi trezi...

Clepsidra curge tainic şi ascult,
Cum mă scufundă lent în nefiinţă,
Sunt de nisip, căci în a mea dorinţă,
Am îndrăznit să mor puţin prea mult...

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ să mor câte puţin

Învăţ să mor câte puţin
În ochii propriului destin,
M-aşez la sânul tău târziu
Să mor şi să rămân tot viu.

Voi lăsa urme în priviri
Petale albe în iubiri,
Voi fi şi stea din cer căzută,
Pe-o creangă dulce de cucută

Sorb cupa florilor cu rouă
Din palma ta cu formă nouă,
Ţinând în ea îngeri şi sori,
Fluturi ce duc în spate nori.

Îmi duc privirea către rai,
Sufletu-n sunete de nai,
Mă-mbăt cu fericirea lor
Când îngerii m-ajung în zbor.

Tu ţipi în jur ca o leoaică,
Încep şi ielelor să placă,
În nesfârşit albastru joc
De tine vreau să am noroc.

Învăţ aşa să mor puţin
În sânul propriului destin
Şi-n universul meu târziu
Atâta mor pe cât sunt viu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţ să mor câte puţin

Învăţ să mor câte puţin
În ochii propriului destin,
M-aşez la sânul tău târziu
Să mor şi să rămân tot viu.

Lăsa-voi urme în priviri
Petale albe în iubiri,
Voi fi şi stea din cer căzută
Pe-o creangă dulce de cucută

Sorb cupa florilor cu rouă
Din palma ta cu formă nouă,
Ţinând în ea îngeri şi sori,
Fluturi ce duc în spate nori.

Îmi duc privirea către rai,
Sufletu-n sunete de nai,
Mă-mbăt cu fericirea lor
Când îngerii m-ajung în zbor.

Tu ţipi în jur ca o leoaică,
Încep şi ielelor să placă,
În nesfârşit albastru joc
De tine vreau să am noroc.

Învăţ aşa să mor puţin
În sânul propriului destin
Şi-n universul meu târziu
Atâta mor pe cât sunt viu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor cum nu se moare

Aş vrea să mor de fericire,
Fără regrete sau blesteme,
Fără să pierd vreo amintire,
Fără să scriu în van poeme.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să sar peste etapa fricii,
Să fie ca o sărbătoare
Scăldată-n foc de artificii.

Aş vrea să mor scriind cuvântul
Care dezleagă veşnicia,
Să simtă cerul şi pământul
Când eu desăvârşesc magia.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să văd întinerind bunicii,
Să fie viaţa viitoare
La fel ca zborul rândunicii.

Aş vrea să mor fără durere,
Să mă transform într-o lumină,
Să populez şi alte sfere
Condus de forţa Ta divină.

poezie de Ionuţ Caragea din Căutătorul de amintiri (2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justificare

Cu epigrama mea o tot întind,
Sperând, atunci când mor, să mor zâmbind;
Că n-o să pot să hohotesc cu glas,
Ştiind, pe voi, în ce rahat vă las.

epigramă de Mihai Teognoste din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă atunci când murim, mor cu fiecare dintre noi şi imaginile ori amintirile pe care le păstrăm despre alţii şi de aceea, când moare cineva, împreună cu el mai mor puţin şi mulţi alţii.

Luis Landero în Chitaristul (2002), traducere de Cătălina Iliescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne!

O, Doamne! Cer iertare, aş vrea acum să mor!
N-am şaisprezece ani! Dar viaţa mea-i amară,
Şi inima mi-e tristă, speranţele nu cobor
Şi fără de prieteni, ruina mă-mpresoară!

Mai bine e să mor. Nici nu mai pot să plâng,
Şi lacrimile au un farmec ne-ntrecut...
Când nu mai pot de-o vreme nici lacrimi să mai strâng,
Vreau moartea să-mi aducă odihna ei de lut.

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf la moartea unui dac

Şi-atuncea când o fi să mor,
să mă-ngropaţi lâng-un plopşor.
Doar în pământ, fără coşciug.
Deasupra mea s-aprindeţi rug.

Să îmi aduceţi ciobănaş,
să-mi cânte dintr-un fluieraş.
Şi sufletu-mi va fi uşor,
pe voi să vă privesc cu dor,

cum înapoi iar mă chemaţi,
când la Zamolxe vă-nchinaţi.
Eu teamă n-am că am să mor,
căci dacul e nemuritor.

epitaf de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dor toamnele când mor

Gem pădurile de dor,
Când frunzişu-n zarafir,
Pleacă-n foşnet, plutitor,
Peste sol ca musafir.

Şi mă-ntreb de ce mă dor
Toţi ciulinii smulşi de vânt,
Ierburi, volbure, mohor,
Suspinând peste pământ.

Şi mă doare-n orice an,
Când o toamnă în rugini,
Mă stropeşte inuman
Cu ploi dese şi stropi fini.

Iau clepsidra ce s-a spart
Şi-a pierdut nisipul lent,
Şi de timpuri mă despart
Într-un hohot opulent.

Mă frământ de ce mă dor
Toate toamnele când mor?

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de orb

Iubesc să te privesc acum,
Căci mâine poate orb voi fi,
Iar talpa ta mică pe drum,
Lânga a mea va sta şi nu voi ştii.

Cerul o să mi-l amintesc,
Precum şi marea totodată,
Albastru la tine-n ochi privesc,
Şi firea ta puţin cam agitată.

O să-mi amintesc de ploi,
De cum arată o stradă udă,
Şi de privirea ta ca un şiroi,
Cum mintea mereu îmi inundă.

Dacă m-ar ajuta norocul,
Să-mi amintesc tare aş vrea,
De buzele roşu ca focul,
Pe care le purta doar ea.

Sper să îmi aduc bine aminte,
De toată sticla de prin casă,
Să nu o sparg când stă cuminte,
Cioburi ce sufletul ştie să descoasă.

La stele sunt nevoit să mă gândesc,
Şi la cum arată atunci când mor,
Ca zâmbetul tău să îl amintesc,
Atunci când o să-mi fie dor.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

De carte infiat...

Ochiul lucid al Cărţii îmi disecă
Şi îmi traduce gându-nnoitor –
Cartea îmi este înger păzitor.
Eu sunt copilul tău, Bibliotecă.

De Carte înfiat, de ea crescut,
Simt, tainic, glasul Cărţii când mă cheamă.
Cu drag, îi zic Bibliotecii mamă,
Şi pentru ea – sunt sabie şi scut.

Norocul e mereu altundeva,
Dar niciodată nu e prea departe –
Zgârcit cum este, totuşi ne împarte
Câte puţin din avuţia sa...

Când vine ziua norocoasă-a mea,
Aş vrea să cred că m-a visat o carte...

sonet de Maria Gonta (15 martie 2016)
Adăugat de Maria Gonta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Aş vrea să mor când ziua scade,
cu faţa spre cer, pe mare; mă duce dorul
acolo unde agonia pare-un vis,
iar sufletul – o pasăre care-şi ia zborul.

Neascultând nimic, în ultimele clipe
voi fi singur cu cerul şi cu marea:
mai multe vocile sau suspinele unor rugi
decât valurile muşcând cu dinţii zarea.

Să mor când lumina cu tristeţe-şi trage
mrejele-aurii din nemărginirea verde,
asemeni soarelui care-ncet se stinge:
ceva frumos, strălucitor, care se pierde...

Să mor, dar tânăr: înainte ca timpul
să transforme catifelata floare-n mărăcine;
cât timp viaţa şopteşte încă: sunt a ta,
deşi noi ştim că ea ne minte, ştim prea bine.

poezie de Manuel Gutierrez Najera,1859-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aproape că mor
deşi
nu ştiu cum e să mor
de-atâta frumuseţe
îţi spun ţie
stâncă rămasă
ce îmi veghezi somnul
ţie îţi spun
ca şi cum am fi
două bune prietene
una cu gâtul prea lung
ce visează în ape adânci
şi eu
o altfel de fiinţă
cu gâtul retezat de eşafod
în adâncuri de sare şi cimbru
din cer
ţie îţi spun
piatră
eu n-o să mor niciodată
pentru că sunt aidoma ţie

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de toamnă

Moare-ncet regina nopţii,
Mor fluturii de mătase,
Mor iubirile-n decepţii,
Mor că toamna strai le coase.
Mor sălciile plângătoare,
Mor frunzele de sulfină,
Mor stele de sunătoare,
Mor rozele în gradină.
Mor pe creste, flori alpine,
Mor greierii în concerte,
Mor şi mor, mor în suspine,
Mor în rugă, toţi să-i ierte.
Mor muşcate pe pervazuri,
Mor toţi nuferii din lacuri,
Mor trestiile din iazuri,
Mor toamna, de mult, de veacuri...

Renăscând iar nostalgia,
Vântu-mprăştiindu-i boarea,
Lăsând umbre, elegia
Şi poeţi ce cântă marea
Şi păduri ce vor fi nude,
Apele bătând în maluri,
Raze vii dansând în unde,
Lotci ce se vor pierde-n valuri,
Viaţa, moartea, ritualuri...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne...

Nu mă face Doamne, floare,
Frumoasă dar trecătoare;
Nu mă face nici albină,
Pot să zbor... da-s gospodină!

Nu mă face Doamne, cer,
Dacă nu mă laşi să sper
În senin, din răsărit
Şi până la asfinţit.

Nici om nu prea vreau să fiu,
Fiindcă aflu prea târziu,
După ce, prea mult greşesc
Cum trebuia să trăiesc!

Fă-mă Doamne, un copac -
Nici bogat, dar nici sărac:
Iarna să mă odihnesc,
Primăvara-ntineresc.

Deşi, n-aş vrea orice pom,
Să mă taie orice om;
Fă-mă Doamne, falnic brad
Cărui frunzele nu-i cad.

Chiar şi-atunci când m-or tăia,
Voi sclipi de ziua Ta:
De Crăciun, strălucitor,
După care... pot să mor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi stelele

Stelele mor de singurătate, ca oamenii,
de prea multă lumină neluminată,
de prea multă umbră necălcată.

Stelele mor pe sărite, ca oamenii,
din când în când,
câte una, câte unul, mai cad.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult mai puţin decât puţin mai mult

Nu mai am niciun gând,
Niciun vers nu mai scriu,
În uitare, curând
O să mor, o să fiu.

Într-un pumn o să strâng
Tot ce am din ce nu-i
Şi-o să-i râd şi-o să-i plâng
Orişicui, nimănui.

Lasă-mă să te las,
Plec puţin şi revin,
Că-s plecat şi-am rămas
Prea demult, prea puţin!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (8 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duplicitatea, între sfinţenie şi destrăbălare

spune-mi că mă iubeşti. devedeşte-mi-o. fă-mă să te cred. dovedeşte-ţi-o
te iubesc. mai mult decât orice pe lume. mai mult decât viaţa
dacă e aşa cum spui atunci mori. ridică-te prin moarte
dar te iubesc. dacă eu mor cum ai să te mai bucuri de iubirea mea?
voi suferi, dar voi fi convinsă.
uite, aici ai pistolul. arată-mi că mă iubeşti.
am luat pistolul. şi-am împuşcat-o.
o iubeam prea mult ca să o fac să sufere
n-aş fi putut să o ştiu plângându-mă
strivindu-şi viaţa sub lacrimi

care e legătură între titlu şi conţinut?
mai are importantă?
toate balenele plâng când florile albe cantă în zori...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

O, Doamne, când o fi să mor,
Aş vrea spre cer s-ajung în zbor,
Fiindcă aicea, pe pământ,
N-ai linişte nici în mormânt!

epigramă de Virgil Petcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povesteşte-mi...

Când de pereţi se lovesc strune
Eu-mi strâng obrajii cruzi
mai strâns, mai strâns
până cade ultima suflare

Şi ce a fost gol îmi e mâncare
Şi ce a fost sete mi-e de îmbrăcare
Şi ce sunt eu, e licoare
Şi ce aud e aşteptare.

Când viscoli tu, cu frunze mari
Lespezi din aripi de fluturi
se las pe palme fine
De parcă doare, de parcă nu

Şi ţip în sine cu mine
Şi tac vorbe depre tot
Şi chem depărtarea
Şi mor, mor, mor..

poezie de Cristina Vrâncean (9 martie 2012)
Adăugat de Cristina Vrâncean
Comentează! | Votează! | Copiază!