Povestește-mi...
Când de pereți se lovesc strune
Eu-mi strâng obrajii cruzi
mai strâns, mai strâns
până cade ultima suflare
Și ce a fost gol îmi e mâncare
Și ce a fost sete mi-e de îmbrăcare
Și ce sunt eu, e licoare
Și ce aud e așteptare.
Când viscoli tu, cu frunze mari
Lespezi din aripi de fluturi
se las pe palme fine
De parcă doare, de parcă nu
Și țip în sine cu mine
Și tac vorbe depre tot
Și chem depărtarea
Și mor, mor, mor..
poezie de Cristina Vrâncean (9 martie 2012)
Adăugat de Cristina Vrâncean
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cristina Vrâncean. [Vezi poezii despre viscol, poezii despre mâncare, poezii despre moarte, poezii despre frunze, poezii despre fluturi sau poezii despre aripi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.