Şi stelele

Stelele mor de singurătate, ca oamenii,
de prea multă lumină neluminată,
de prea multă umbră necălcată.

Stelele mor pe sărite, ca oamenii,
din când în când,
câte una, câte unul, mai cad.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stelele nu mor niciodată,
le cad doar colţurile
când oamenii
nu se mai iubesc,
îşi sting lumina,
câteva secunde,
timp suficient pentru
a-şi muta destinaţia
într-un alt
capăt de lume...
Doar oamenii mor,
şi mor înainte de
moartea obişnuită,
mor ucişi de dragoste...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii devin pentru mine posturi de televiziune. Toţi oamenii sunt ziare. Toţi oamenii sunt ştiri. Din când în când, câte unul pare om: când nu mai emite.

citat din Radu Cosaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vineri

Nu-i ceaţă-n vineri:
Clădirile se-ascund
De prea multe geamuri.

Nu-i frig în vineri:
Vara se umple
De prea multă toamnă.

Nu-i ploaie-n vineri:
Norii asudă
De prea multă joi.

Nu-i vis în vineri:
Somnul se-ntinde
De prea multă noapte.

Nu-i brumă-n vineri:
Verdele plânge
De prea multă febră.

Nu-i doi în vineri:
Tu vindeci ziua
De prea mult eu.

poezie de Gabriela Chişcari (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdarea cerului furată

La ora x de după x
Cad stelele din cer la fix,
O floare moare şi-ncă una
Când noaptea miluieşte luna.

La ora fix şi-ncă ceva
Nimic nu stă în calea mea,
Pierdut în vise şi în dor
Cu steaua ta în braţe mor.

Surâde lumea natural,
Un înger mângâie un cal
Şi trece prin inima lui
Precum în coaste vechiul cui.

Nu te-ntreba, nu mă-ntreba
O aripă de va bătea,
Voi fi supus sclav al iubirii
Sau un surâs al despărţirii?

La ora x de după x
Mor stelele din cer la fix,
A mea trecut-a mai demult
În floarea răsucită-n lut.

Ea are freamătul tăcerii,
Vârtej de fagure şi miere,
Eu am doar dăruirea toată –
Răbdarea cerului furată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp interior

În zilele de vară
căldura-mi învăluia trupul,
închideam ochii şi mă rugam soarelui.
Din prea multă iubire mă rugam!
În zilele de toamnă,
în lumina incendiară priveam florile,
miroseam parfumul şi mă rugam florilor.
Din prea multă iubire mă rugam!
În zilele de iarnă cu zăpezi nesfârşite,
pe străzi rătăceam,
un zeu al purităţii inventam
şi lui mă rugam!
În zilele de primăvară vântul ascultam
şi vântului mă rugam.
Din prea multă iubire mă rugam!
Toate aceste zile,
numai ele, vor putea spune
câte ceva despre mine
şi numai dacă vor mai avea amintiri.

poezie de Vavila Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Folosim prea multă apă şi prea multe alimente. Pierdem prea mult timp pregătind două mese pe zi, când una singură ne-ar ajunge.

citat din Theodore Monod
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

De prea multă lumină a zilei,
Se aprind licuricii,
Stele care sar comete,
Din noroi pân-la erete.
De prea multă stamină,
Cad storurile zilei,
Rămân afară,
Cu o mână, cu o cicoare...
Dar greul storurilor doare!
Nu mi-e de mine,
Nici de mână,
Ci de câmpul împreună,
Că întunericul îl plâmge
Şi-un poem e scris cu sânge!

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniţi de vânturile din înălţimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când şi când, rozeta, care îşi scutura seminţa coaptă, împrăştia mireasma ei în zorii unora din dimineţi. Prea multă lumină, prea multă căldură. Nopţile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veşnic noapte...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele trăiesc împreună ca şi oamenii, adică se nasc, au tinereţea lor, apoi îmbătrânesc şi mor.

citat clasic din romanul Gog de Giovanni Papini
Adăugat de Adele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună de nisip

Aş vrea să mor câte puţin, şi când,
Cu tihnă-o să mă scald în somnul rege,
Să pot atunci în fine, a-nţelege,
De ce mor vara florile oftând.

Să înţeleg de ce-s furtuni pe mare,
De ce plâng norii cerului senin,
De ce în orice roză e un spin,
De ce se-ntoarce omul la izvoare.

Să înţeleg de ce îmbătrânesc,
De ce la cer nu ni se-aude glasul,
De ce îmi va suna la vreme ceasul,
Când o s-adorm, nu când mă voi trezi...

Clepsidra curge tainic şi ascult,
Cum mă scufundă lent în nefiinţă,
Sunt de nisip, căci în a mea dorinţă,
Am îndrăznit să mor puţin prea mult...

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

În aparenţă singur,
În mine sunt retraşi
Oameni pe care i-am întâlnit,
Nu întâmplător, în viaţa asta.
Din când în când,
Încep să iasă la lumină,
Unul câte unul,
Îmi arată câte o cale
Iar eu aleg cu siguranţa călătorului
Calea de mijloc.
Uneori, oamenii pleacă din mine,
Pentru totdeauna,
Fără să-şi ia rămas bun,
Îi cuprinde uitarea
Iar eu păşesc în urma lor
Pas cu pas,
Până dispar de tot.

poezie de Nae Tudor Nemoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu în cer

curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite
moartea întruchipată în înger pervers
ademeneşte lumea cu dulci ispite.

câteodată vreau să mă ascund în vers
între litere albastre fericite
curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite.

acele timpului nu se rotesc invers
să fiu iarăşi copil pe negândite
să fie jocul vieţii doar un fapt divers
trăiri nevinovate de îngeri ocrotite.

curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii mor în patul lor. Nu vreau să-mi dau duhul în pat. Patul este cel mai periculos lucru din lume: 99,99% din oameni mor în el! Aşadar, ori de câte ori stai în pat aminteşte-ţi: acest loc este foarte apropiat de cimitir!

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când n-am ce face mor

Nici stelele n-au somn bântuie prin dormitor

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (2 iunie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

ŞI STELELE ODATĂ MOR, SECATE FIIND DE ENERGIE
Şi stelele odată mor, secate fiind de energie
Şi tot aşa dispare norul din grea furtună şi urgie,
Ce-i pe pământ o creatură împărtăşesc aceiaşi soartă,
Să se prefacă în materie printr-o tainică magie

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate

M-am săturat de viaţă şi de dor,
Că mi-i departe draga mea divină,
Dar nu prea sunt speranţe c-o să mor,
Căci am luat prea multă spirulină.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!