Atunci
Aș vrea să mor când ziua scade,
cu fața spre cer, pe mare; mă duce dorul
acolo unde agonia pare-un vis,
iar sufletul o pasăre care-și ia zborul.
Neascultând nimic, în ultimele clipe
voi fi singur cu cerul și cu marea:
mai multe vocile sau suspinele unor rugi
decât valurile mușcând cu dinții zarea.
Să mor când lumina cu tristețe-și trage
mrejele-aurii din nemărginirea verde,
asemeni soarelui care-ncet se stinge:
ceva frumos, strălucitor, care se pierde...
Să mor, dar tânăr: înainte ca timpul
să transforme catifelata floare-n mărăcine;
cât timp viața șoptește încă: sunt a ta,
deși noi știm că ea ne minte, știm prea bine.
poezie de Manuel Gutierrez Najera,1859-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tinerețe
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.