De carte infiat...
Ochiul lucid al Cărții îmi disecă
Și îmi traduce gându-nnoitor
Cartea îmi este înger păzitor.
Eu sunt copilul tău, Bibliotecă.
De Carte înfiat, de ea crescut,
Simt, tainic, glasul Cărții când mă cheamă.
Cu drag, îi zic Bibliotecii mamă,
Și pentru ea sunt sabie și scut.
Norocul e mereu altundeva,
Dar niciodată nu e prea departe
Zgârcit cum este, totuși ne împarte
Câte puțin din avuția sa...
Când vine ziua norocoasă-a mea,
Aș vrea să cred că m-a visat o carte...
sonet de Maria Gonta (15 martie 2016)
Adăugat de Maria Gonta
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cărți
- poezii despre biblioteci
- poezii despre îngeri
- poezii despre zgârcenie
- poezii despre visare
- poezii despre traducere
- poezii despre ochi
- poezii despre noroc
- poezii despre mamă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.