Cireşii sălbatici

era o livadă sălbăticită de singurătate,
între un drum fără întoarcere
şi un început de pădure
fără sfârşit,
era o întretăiere a destinelor
în partea aceea a lumii,
numai vara te întâlneam sub
cireşele negre de pelin

tu te îndreptai spre o colină
purtând o rochie albă ca norii,
nici pământul nu-l mai vedeai din înălţimi,

eu gustam amarul cireşelor coapte
şi spinii unor măceşi
mă tot întârziau prin viaţă
când voiam să-ţi sărut călcătura

şi erau atât de amari cireşii
aceia sălbatici,
încât aproape că simţeam gustul
soartei
într-o încleştare
de dinţi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut de cireşe amare

mai credeam că zorii cresc din pământ
nu ştiam pe atunci ce-aduce furtuna
un apus roşiatic tresare în vânt
un stigmat de argint este luna

era vara târziu fără să ştim
că nisipul ne arde ochii în zare
îţi luai rămas bun c-un adio sublim
şi-un sărut de cireşe amare

frunzele îmi par azi mai înalte
iarba îmi creşte mai aproape de cer
buzele ţi-erau ca cireşele coapte
ce au rodit prin copaci efemer

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Volatilitate

era atât de frumoasă
păşea pe aer proaspăt
părea un nufăr ziua
părea o lebădă
noaptea

trupul ei era din lut mlădios
de amforă pierdută-n nisipuri
de vestală neprihănită în temple

ochii ei erau ca oceanul primordial
neatins de furtuni
de corăbiile aspre

glasul ei era de-argint înaripat
pielea de fluturi sălbatici
de mătase albă
era atât de frumoasă
încât i s-ar fi închinat
zeii străvechi
sihaştrii din peşteri
tiranii din cetăţi
şi castele

era frumoasă ca un tărâm
nepângărit de om
era atât de volatilă
ca un orizont

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de amurg

drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroşită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunşi aproape
de apusul cerului

drumul roşu de suferinţă
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile

drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut

un drum neobişnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără mine pe buze

purtai o brăţară de nisip
pe o gleznă
pe cealaltă un sărut
rătăcit
la gât purtai legământul nostru
încuiat într-o pasăre

uneori voiai să te contopeşti cu frunzele
alteori cu lupii
eu îţi urmăream dansul
prin ceaţa neînţeleasă
şi cum te îndreptai spre frig
fără a-mi mai putea recunoaşte
umbra privindu-mă în ochi
peste umăr

şi atunci când îţi mai deschideai
pleoapele albastre să vezi
cum se apropie nordul
de marginea patului
eu îmi ridicam genunchii la gură
tremurând de spaimă
să nu-ţi fie frig la toamnă
goală în aşternuturi
fără mine
pe buze

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Utopia iubirii

într-o parte a lumii
mă aşteptai fără a şti
că nu sunt
încă
eu nu ştiam că ai putea fi
într-o zână
într-o obsesie
în umbra unei idei

erau timpuri când oamenii se priveau
cu nălucile în ochi
iubirea zbura
utopic
printre gânduri

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aştept să mă cauţi tu,
Tu aştepţi să te caut eu,
Ne bântuim unul pe altul,
Aşa, ca două animale de pradă,
Hăituite,
Care nu mai pot nici împreună,
Nici una fără cealaltă,
Într-o pădure fără ecou,
Iarna.
Aştept să mă cauţi tu,
Tu aştepţi să te caut eu,
Ne vânăm senzual unul pe altul,
Aşa, ca două sălbăticiuni în rut,
Lacome,
Care plesnesc de dorinţe primordiale
Prin cavernele pustietăţilor,
Prin labirintul tăcerii dintre noi,
Într-o pădure fără ecou,
Iarna...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul evocării

erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aş fi lăsat niciodată
zorii să mai apară

erai ca liniştea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aş fi lăsat vreodată
să taci pe pământ

erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între ţărm şi mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişarea perfectă

Era o încleştare,
Nu era loc,
Nu era loc între mine şi tine
Să bagi un fir de aer,
O frunză, o părere, o minciună,
Un acord de pian,
Îmbrăţişarea perfectă,
Un cerc înscris într-o volută,
O încrâncenare cuantică,
Un atom rotund, nebun, perfect,
Eram o ghiulea de tun
Într-un corp comun,
Tun şi afet,
O bombă într-o bombă,
O bombă cu ceas într-o bombă,
Proiectil pe orbita lumii,
Eram o ghiulea de tun
Într-un tun de bronz,
O ghiulea de piatră,
De cremene rotundă,
Două emisfere de fontă
Într-o ţeavă de tun medieval,
Lipite subatomic,
Gata să ia foc
La prima aprindere de fitil,
La prima scânteie,
La prima insinuare,
La prima dragoste,
La primul praf de puşcă,
La prima vedere,
Gata să se înscrie pe orbită,
Într-o balistică nebună
A iubirii.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinox

numele tău mai poate schimba,
ordinea dezordonată a firii,
doar tu mai rosteşti cuvinte de îngeri
pe orizont,
numai tu mai poţi porni orologii tăcute,
surâzând răsăritului
de dorinţi purpurii,
renăscute.

mă mai tem, cum să nu,
de neninsa zăpadă,
de cireşii amari, căzuţi peste tine,
îmi curge deja echinocţiul prin sânge,
a primăverii virgine,
a inocenţei fragile,
mi-e frică să cadă mieii din cer
să-mi caute prin lume
solstiţii pierdute,
pierdute-n zadar,

mă mai tem de sfiala unui martie rece,
de zimbrii albi care tresar
prea devreme,
îţi mai joacă şi-acum
începutul lumii în pupile,
căutam amândoi verdele crud
al iubirii,
prin liniştea firavă a ierbii,
de april,
aşteptam să culegem din aer
magnolii timpurii,
mai ţii minte ceva,
din tot ce-ţi
cântam,
fără cuvinte?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ningea în sens interzis

undeva cerul încerca să se înfiripe
din noapte,
zorii erau târzii,
târzie era şi lumea s-o mai cuprind,
coroane de mesteceni se învârteau deasupra noastră
într-o conjuraţie a tăcerii,

noi încercam să ne ţinem cu mâinile
ca într-o rugăciune
de coaja copacilor,
de clipa aceea de răscruce,

agonia despărţirii era mai crudă decât
incertitudinea existenţei,
cuvintele nespuse mureau încet
pe obrajii de fier,

în goana mea prin aer,
nu mai ştiam dacă alerg după tine
sau după o părere de rău,
destinul ningea într-un
sens interzis
şi iarna se prefăcea în necuvinte.

undeva se închideau porţile unei
cetăţi,
iar primăvara murea atât de departe,
încât părea puţin probabil,
vreodată,
s-o mai ajung.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafir albastru

Îţi plăcea să strecori
Un trandafir albastru
Printre tradafirii galbeni,
Nu mi se părea foarte potrivită alegerea,
Era ca o ezitare cumva,
Într-o declaraţie de dragoste,
Un vers obscen
Într-un poem despre iubire,
Ca o rochie albă
Într-un lan de maci roşii,
Ca o palmă peste faţă
Într-o scenă de gelozie.
Chiar nu mi se părea foarte potrivită alegerea,
Un trandafir albastru
Într-un buchet de trandafiri galbeni,
Era ca un avertisment
Că m-ai putea părăsi,
Era ca un intrus
Într-o poveste de dragoste.
Ca parfumul prea pronunţat
De pe scrisoarea de adio.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

La început, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă..."
(M. Eminescu, Scrisoarea I)

La început
n-a fost nici începutul,
nici altceva din care să înceapă,
nici vânt, nici lut, nici apă,
nici colţ să-şi ispitească bobul,
nici zvâcnetul din pântec.
De o fiinţă cu cel Veşnic
era doar umbra
propriului Său cântec,
plutind peste genună.
Şi cântecul a fost Lumină
spre izvodirea lumii.

Alături, neivit pe strună,
precum năluca legănată după duh
din dorul peste ape.
Ţesând abisul cu spata de aproape,
El ţi-a creat Regină
oceanele înaltului văzduh.
Ca pulbăr
ţâşneau şi mai departe
miriadele,
furtuni de flăcări ca soarele-n apus,
dar nu ţi-a spus nimic
de înflorirea vieţii peste moarte.

Priveşti la noi,
la tot ce e cu umbră pământeană,
iar frigul veşnic –
sub arcul din sprânceană,
dar când se face seară,
la capăt de Nippur, într-o livadă,
suntem doar amândoi.
Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 65
Lăuta-ncepe să străvadă
din cântecul de la-nceput de lumi,
strălimpezimi
prin care stelele ce-au ars
se nasc a doua oară
la frumuseţea lor dintâi.
Ia-mă în braţă
şi-nvaţă
lăuta să-mi mângâi,
fără reţineri.

Fântâna ei cunoaşte
inelul Lui de aur scăpărând pe undă,
taina profundă,
a unuia prin altul,
cum să rămânem tineri.
Tu crezi că fără noimă,
Cel-Veşnic la-nceput
luminile fântânii
atât de-adânc ascunsu-le-a în lut,
precum nespusu-n mângâierea mâinii?

"O, Sanherib, de-aseară,
doar numai gura ta a fost şi fu.
La ce folos cum veşnicia începu,
când poţi livada ei dintru-nceput
să o deschizi, tăcând, cu un sărut?"

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp fără orizont

în stânga era o jumătate de haos,
în dreapta era o risipă de nemângâiere,
oricât ai fi alergat de negură
pe câmpul fără orizont,
nu te puteai ascunde decât în propria groapă
săpată cu unghiile
în ţărâna rece şi tăcută
de la pieptul pământului.

nişte bolovani mari de nouri
întunecau zăpada mieilor,
în spate era zădărnicia oamenilor,
în faţă,
zilele
numărate.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nisip

într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare

viaţa noastră era de nisip pârjolit
printre scoici şi iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume fără oameni

mă duc până afară
în fiecare dimineaţă,
să trăiesc minciuna sfruntată
servită la micul dejun
de tot felul de formatori de opinie,
de preşedinţi cu dinţi de cămilă,
de conducători pehlivani,
de guverne trecătoare,
de moluşte,

mă duc să-mi iau porţia de depresie socială
în care se zbate gregar
o turmă de nevertebrate,

în fiecare dimineaţă sunt obligat
să mestec pe nerăsuflate
gogoşile servite pe tavă
de nişte şarlatani,
în timp ce cafeaua mea
fără zahăr,
se răceşte pe o masă de singurătate,
într-o lume fără oameni.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape toţi copiii din ziua de azi erau îngrozitori. Cel mai rău era că, prin intermediul unor organizaţii ca Spionii, erau transformaţi, în mod sistematic, în nişte mici sălbatici imposibil de stăpânit; şi totuşi, lucrul ăsta nu trezea în ei nici un fel de dorinţă de a se revolta împotriva disciplinei Partidului. Din contră, adorau Partidul şi tot ce avea legătură cu el. Cântecele, marşurile, steagurile, mersul în excursii, instrucţia cu arme de exerciţiu, urlatul de slogane, adularea Fratelui cel Mare – toate erau pentru ei un fel de joc de-a eroii. Sălbăticia specifică vârstei le era în întregime canalizată împotriva duşmanilor Statului, împotriva străinilor, trădătorilor, sabotorilor şi criminalilor în gândire. Era ceva aproape normal pentru oamenii de peste treizeci de ani să le fie frică de proprii lor copii.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul în gând

am încercat într-o zi de aramă
să-ţi scriu nişte păsări
de cuvinte
pe ape trecând

am încercat într-o zi de ţărână
să te strig dintre pietre
când norii mergeau
pe pământ

am reuşit într-o zi de ecou
să-ţi aud plânsetul ascuns
de vânt
într-un gând

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Importanţa domnişorei Emeralds între noi nu se măsura prin cât anume vorbeam despre ea, ci prin cât nu vorbeam. Şi era uimitor să-i vezi pe cei mai cinici dintre noi neizbutind să născocească nici cea mai mică ironie ori clevetire pe seama ei, atât de puternică era forţa ce iradia din ea. În faţa acestei derute generale de care nici eu nu scăpam, mă întrebam aproape tot timpul care era natura acelei forţe. Miss Emeralds era, fără putinţă de tăgadă, o intelectuală pasionată cum puţine se pot vedea. Dar nu asta ne subjugase la ea, ci iubirea, pe care, fără de ştirea ei, o degaja - şi atât de mare-i era inocenţa în această privinţă, încât puterea acelei emanaţii era înzecită. Ted L. mi-a mărturisit că singura dată când fusese în stare să rostească o răutate la adresa Alogenei se simţise atât de vinovat, încât îl cuprinsese în mod serios nevoia de a-şi tăia o mână sau măcar un deget. O asocia nu doar cu toate făpturile feminine, închipuite sau reale, ce-i impuseseră vreodată dragostea şi respectul, ci - şi asta traducea perfect şi propriile-mi sentimente faţă de ea - şi cu tot ceea ce pe lume e pus în taină sub oblăduirea noastră, ca fiind plăpând şi gingaş.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!