Ţara mea, cu ochi albaştri

Cad pădurile de teamă că securea se ascute,
Mor izvoarele de sete, iar poienele ni-s mute;
Florile se-ascund în iarnă, dar zăpadă nu mai este,
Ninge-n noi cu resemnare, şi ni-s visele poveste.

Româneşte-mi cântă frunza, doina în genunchi se roagă
Să-i rămână pur cuvântul, să îi fie ţara-ntreagă;
Dar, ce vulturi se adună, ciugulind din cântul dulce
În morminte mi-l aşază şi mi-l răstignesc pe cruce.

Nu mai înverzeşti pe ramuri şi poverile se-adună,
Grijile te-ngenunchiază şi din ele-ţi faci cunună;
Muşcă corbii, strânşi grămadă peste trupul fără vlagă
Nu e nimeni să-ţi aşeze mângâiere peste plagă.

Plânge-albastrul peste galben, roşul, maci, împovărează,
Somnul nu te mai găseşte şi ţi-e noaptea tot mai trează;
Un colind se-aude jalnic, ca un scâncet de durere,
Ruga s-a sfârşit în lanţuri, râde Iadul de plăcere...

Ţara mea, cu ochi albaştri şi cu lanurile-n soare
S-a împodobit tot cerul, roşul ţi-e în sărbătoare.
Te-aş lua la mine-n braţe, să te-adun din mâini flămânde
Dar nu pot s-ajung la tine, că nu ştiu nici cum, nici unde

Mai trăieşti. Îmi plânge dorul şi m-aş face colţ de Rai
Să te apăr de-ntuneric, să te-mbrac în flori de mai...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iar e iarnă, frig şi ger,
Veşmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.

Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aştearnă
Lunga şi geroasa iarnă.

Săniuţele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleţii de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.

Moş Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar şi anul s-a-nnoit.

Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De eşti împăcat cu tine
În suflet ţi-e cald şi bine.

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Îndoială" de Valentin David

Şi clipele-astea nu mai au ce face,
Decât să muşte violent din munţi,
Nu din cei tineri, ci din cei cărunţi
Când violetul în apusuri zace?

Amurgul nesătul, iubiri ascunde,
Ne gelozeşte înghiţind cuvânt.
Din mări albastre, eu am să-i descânt,
Dar, el cu insolenţă îmi răspunde.

Şi peste toate astea, timpu-i rege,
Înghite clipele ca un nebun,
Să nu apuc, ce n-am putut, să-ţi spun
Şi de ţi-aş spune, tot n-ai înţelege,

Că, aripi nu mai am să zbor cu tine
Şi nici vioară să îţi cânt cochet.
A mai rămas un scâncet violet
Şi-un gol imens la mine-n intestine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Când vara este-n amiază,
seceta se instalează.
Câmpia plânge cu dor
după ploaia unui nor.
E căldură-îngrozitoare.
Totul în natură moare.
N-a mai plouat de o lună.
A secat apa-n fântână.
Nici la izvorul din vale
apa nu-şi mai taie cale.
Peste tot pământul crapă,
că cerul nu-l mai adapă.
Ţăranii, genunchi îndoaie
şi se roagă Sfntului,
să dea o bură de ploaie
pe faţa pământului.
Ruga le-a fost ascultată
şi din cerul plin cu nori,
a-început să plouă-îndată
peste oameni, peste flori.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi eu, la tine, mamă...

N-am mai fost pe-acasă, Doamne, de-o vecie şi mai mult,
Să-mi găsesc copilăria şi salcâmii să-i ascult.

Cum mai ning peste morminte, aşezându-se domol
Pe-aminitirea mamei mele şi pe sufletul meu gol!

A curs pe Danubiu apă, cât să-nece dorul meu
De când ai plecat la stele, lângă rai şi Dumnezeu.

M-ai lăsat orfană, mamă, şi nu am cui să mă plâng,
Când se-adună toamne-n mine şi în mine, ploaia strâng.

Numai visele mi-alină, când te-aduc la mine-n zori,
Supărările şi vina, că nu ţi-am adus, azi, flori.

Trec secundele grăbite şi-mi mai fură câte-un an
Şi mă veştejeşte timpul cu surâsul lui viclean.

Şi m-aduce mai aproape de grădina-n care eşti.
Vin şi eu curând, la tine, dorul să mi-l linişteşti.

Tata este lângă tine, sau nu l-au primit în rai?
Am să-i spun o vorbă, mamă. Şi de nu, te rog să-i dai

Veste că sosesc degrabă şi deşi nu m-a iubit,
Aş vrea să-i vorbesc de vremea, când în suflet l-am primit.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în Mănăştur

S-a topit zăpada mare
însă iar a nins puţin
peste ochi în depărtare
şi-al copiilor suspin

s-a lăsat un frig amar
în oraş şi peste tot
şi pe străzi — pe trotuar
înflorind al vremii clopot

gerul prinde rădăcină
în Cluj şi în Mănăştur
iarnă grea iat-o să vină
să ne lege pasul pur

chiar şi vântul s-a oprit
undeva să se-ncălzească
din gerul cel neclintit
mâinile să-şi dezmorţească

nicio creangă nu mai mişcă
din copacii de pe afară
numai frigul te mai pişcă
dintr-o floare legendară

iarna — pictor iscusit
e din vremuri mai străvechi
câte flori ea n-a croit
cu şapca peste urechi

şi cu ţurţurii cei goii
de la streşini pe la ţară
ger aprig când fu la noi
în a ochilor tăi pară

este iarnă — bine-i şade
şi cu frig şi cu zăpadă
cât de bine ierni-i cade
cu omătu stând grămadă

iată Cluju cum surâde
printre blocuri şi pe străzi
şi ce dulce azi te prinde
peste albele zpăezi

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis cu miresme de lavandă...

(poezie adamică)

De te-ai ascunde-n lanul de lavandă,
Te-aş căuta să nu te mai găsesc.
Să fac cu violetul contrabandă,
Şi-n braţe violet, să te iubesc.

Şi să-mi rămână impregnat în gene,
Ca să te port cu mine peste tot.
Când o-ngheţa parfumul în poiene,
Din mine să nu pot să te mai scot...

Să-mi odihnesc privirea pe o coapsă,
Pe unde violetu-i mai aprins,
Dorinţa să mă doară. Ce pedeapsă,
Să nu te pot atinge. Şi învins

Încerc să te adun buchet de vară,
Printre cămăşi, te-mprăştii, să te am.
Şi când va bate crivăţul pe-afară,
Să mi te am lavandă-n flori, la geam.

Să te adulmec, chiar de te mai scuturi-
Mireasma ţi-e aceeaşi ca în lan.
De florile-ţi mai cad prin aşternuturi,
Mă lecuiesc cu ele de alean...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila vară...

Cerul şi ploaia s-au scurs pe pământ
Şi soarele nu mai sărută marea.
Tu eşti departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a aşternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit şi tot mai greu
Şi niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ţi-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt şi ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineaţa-ntreabă ades de noi.

E-atâta linişte peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor şi-ai nimănui.

poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire albă

Şi m-aş preface-n fulgul de zăpadă
Care-ţi atinge fruntea-ngândurată,
Şi te-aş mai ninge-n vise câteodată,
Să mă asculţi cum ning ca o baladă.
Şi să m-atingi, să mă topesc în palmă
Când îmi aştepţi sub vâsc îmbrăţişarea,
Tu să fii ţărmul, eu să îţi fiu marea
Într-un ocean de alb. Atât de calmă
Să îţi pătrund sub piele cu sfiala
Atâtor doruri ce-au zăcut departe
În iarna amintirilor deşarte
În care ne mai paşte îndoiala.
Şi m-aş preface-n iarna cea mai iarnă,
Să te îngheţ în veşnicia albă,
Şi din colinde să îţi fac o salbă,
Din ceruri, îngeri, peste noi, să cearnă
Tăcerile zăpezilor eterne.
Tu, doar iubirea, peste mine-aşterne!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă crucea părăsită

La o margine de codru, pe-o colina însorită,
Lângă potecuţa-ngustă, stă o cruce părăsită.
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani şi vreme,
Stă Hristos uitat şi singur, peste El timpul se cerne!

Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se opreşte să se-nchine, şi se-ntreabă cu mirare:
"- Cât mai poţi să rabzi, Hristoase, cuiul şi singurătatea,
Nu Ţi-e frica de-ntuneric când se-aşterne-n codru noaptea?

Nu Ţi-e foame, nu Ţi-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Eşti şi Tu la fel de singur, eşti orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colţ de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu ştiu, mâine!

Ţi-am adus un colţ de pâine, e mai veche, dar e bună,
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ţi dau jos acea cunună
Şi să-Ţi scot din frunte spinii, care pielea Ţi-au străpuns.
Cum sa fac, că-s mic, Hristoase, şi n-ajung aşa de sus?

Ţi-am adus şi apă rece, că Ţi-o fi amar şi sete,
Ei Ţi-au dat oţet şi fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
Că şi astăzi trec grăbiţi şi nu vor să se oprească,
Chinul să Ţi-l uşureze, setea să Ţi-o ostoiască!

N-ai nici haină, n-ai nici cuşmă, pentru când o fi mai rece,
Dar îţi las a mea cămaşă, că nu ştiu când 'oi mai trece.
N-am mai multe, că aş vrea să-ţi mai las, să ai de schimb,
Dar ce văd?! Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred, Hristoase, că-ntinzi mâna către mine,
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ţine!"
"-Drag copil, grăieşte Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toţii, cu iubire lângă ea.

Şi eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viaţa pentru ele,
Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere
Şi le-aştept sa se întoarcă, să le mân către păşune
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu eşti mic, da-n suflet mare şi bogat cum alţii nu-s,
C-ai întins un colţ de pâine şi-ai dat apă lui Iisus
Şi-ţi voi da, când va fi vremea, apă vie şi merinde,
Viaţă veşnică şi Raiul, pentru dragostea-ţi fierbinte!"

Şi i-a pus Hristos, pe creştet, mâna Sa cu răni de cui
Şi-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui.
Binecuvântând orfanul şi gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece!

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, nu mai plouă ca atunci

E linişte în cer şi pe pământ
Şi vântul nu mai bate, nu mai plouă,
Nu muşcă gerul din obraz şi gând,
Doar lacrimile, din noi amândouă.

Te-aştept la gară, pe-un peron cernit,
Cad pescăruşi sub norii de zăpadă.
Ce strigăt din adâncuri, chinuit
Mugeşte-un val, tristeţea să ne-o vadă!

Şi parcă e pustiu ca în infern,
Doar corbii mai petrec prin cimitire.
Copila mea, din ochii-ţi verzi, azi, cern
Doar rugăciuni alese din Psaltire.

Şi de-ar ajunge ruga pân' la cer,
Te-aş linişti că tata ne aude;
Dar, muritoare, nu pot să-ţi ofer
Decât aceste adevăruri crude:

Că moartea e cu noi de la-nceput
Şi pierdem prea devreme ce-am avut...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

De-aş fi iarnă, ce-aş mai ninge peste trupul tău sedus!
Dar, nu sunt şi ninge cerul vinovat, de jos în sus.
De-aş fi mare,-n braţe-albastre, te-aş purta spre mine-n larg,
Dar, în braţe, port doar vise, umbre ce de ţărm se sparg.

Şi de-aş fi suspin de vară-n asfinţit de flori de maci,
Ţi-aş fi lacrima-povară, dar nu sunt şi-n ierni mă-mbraci.
De sub neaua vieţii mele, te adulmec şi te chem
Să îmi fii colind albastru, dezlegare de blestem.

De-aş fi toamnă-n strai de frunze ruginii şi de gutui,
Ne-am sorbi la prânz şi cină şi-amândoi am fi sătui;
Eu, licoare aromată, căpşunică-n bob răscopt,
Tu, şampanie aleasă, aşteptând să te adopt.

De-aş fi primăvara verde, şi tu frunză-nmugurind,
Fir de iarbă ce-ncolţeşte pe-al iubirii tainic grind,
Aş mai cere înc-o viaţă, să am timp să te iubesc;
Dar nu sunt nimic din toate şi-n nimic nu mă găsesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei femei

Tu ai plecat cu sufletul nostalgic
De ceruri largi, de vecinici,
În ţara caldă, unde tot-d'a-una
Sunt înfloriţi frumoşii palmieri.

De pe la noi ce veşti să-ţi dau, iubito?
Nu sunt nici flori, nici rândunici... e iarnă...,
Şi simt că peste inima mea tristă
Uitarea ta începe să s-aştearnă...

O! vino mai curând... de mai ţii minte
Cuvintele şoptite la plecare,
Şi plânsul meu, ce mi-l ştergeai cu părul, -
O! vino mai curînd... Şi adu-mi soare...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei femei

Tu ai plecat cu sufletul nostalgic
De ceruri largi, de vecinici primăveri,
În ţara caldă unde totdeauna
Sunt înfloriţi frumoşii palmieri.

De pe la noi ce veşti să-ţi dau, iubito?
Nu sunt nici flori, nici rândunici... e iarnă...
Şi simt că peste inima mea tristă
Uitarea ta începe să s-aştearnă...

O! Vino mai curând... de mai ţii minte
Cuvintele şoptite la plecare,
Şi plânsul meu ce mi-l ştergeai cu părul, -
O! Vino mai curând... şi adu-mi soare...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

un gând fugar prin marmura cea rece
îşi face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
şi văd obscur lumina cea stinsă în apus

o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ţi sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi şopteşti... rămâi

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut
în viaţa fără moarte şi fără început
ţi-e mâna ca de gheaţă şi-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai

e altă existenţă a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nţelegi că nimeni nu poate înţelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege

de dincolo de moarte îţi spun că te iubesc
şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă, iubito... ştiu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

un gând fugar prin marmura cea rece
îşi face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
şi văd obscur lumina cea stinsă în apus

o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ţi sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi şopteşti... rămâi

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut
în viaţa fără moarte şi fără început
ţi-e mâna ca de gheaţă şi-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai

e altă existenţă a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nţelegi că nimeni nu poate înţelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege

de dincolo de moarte îţi spun că te iubesc
şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă iubito... ştiu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n braţele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig şi nici pustiu.

Erau atâtea stele peste noi
Şi peste cortul nostru din zăvoi,
Atâţia greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.

Mă-ntreb şi-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai ştiu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, şi nici cum am dormit.

Ce ştiu cu siguranţă, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Şi îţi aştept sosirea cu nesaţ
În nopţile când îmi adormi pe braţ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă-n altare...

Mi-e sete de tine şi ţipă cuvântul
Cerşind un anume-anotimp de-nflorit;
Ascultă, iubite cum arde pământul,
Când pasul meu calcă în toamne grăbit!

Te-aştept între atrii, pulsând clorofilă
Din mugurii sudului prins între nori;
Se teme zăpada, ce-aşteaptă umilă
S-o strângi în buchete de noi şi fiori.

Îmi suflă-n fiorduri golfstromul şi tace,
Când scuturi o coamă din vântul pribeag;
Citeşte-mi în sânge cum strig '' vino-ncoace''
Şi cum înfloresc de dorinţă şi drag!

Mi-e sete, ţi-e foame şi vreau, precum orbii
Prin mine s-alergi la-ntomnatul festin;
Mai dau roată vulturi şi flutură corbii
Deasupra-mi, fărâme de ochi şi destin.

Sub pleoape mai cântă o urmă de sare
Pe lespedea rugii... şi plouă-n altare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu doar poezie

Ce-i trupu-acesta ce vibrează la orice-atingere de vânt,
Când poezia-n mine-i trează şi înfloreşte în cuvânt,
Decât o mare prea adâncă, sau un ocean de amintiri
Când val şi ţărm, pe-un colţ de stâncă, strivesc albaştri trandafiri?

În mine-arcaşii stau la pândă, dar nu-s la locul potrivit,
Când lupi cu gura lor flămândă, aşteaptă,-n casă, să-i invit.
Nu ştiu să mă feresc de iarnă şi nici de lupi nu mă feresc,
În stânga mea, printr-o lucarnă, albastru, ochii mei privesc.

Când toamna-mi desfrunzeşte glasul şi în tăceri mă învelesc,
Eu am sub piele-ntreg parnasul şi în poem mă răstignesc.
Şi nu mi-e teamă de-ntuneric şi nici zăpezile n-ating
Lăcaşul meu atât de sferic şi peste mine, macii ning.

Pe fruntea-mi, flori de sânziene, cu-amarul lor mă lecuiesc,
Când se strecoară pe sub gene o lacrimă. Şi-n zori tânjesc,
Ca trupu-acesta ce învie la orice-atingere de vânt,
Să fie doar o poezie, ce nu se stinge în mormânt.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!