Opriți-mi căderea!
Opriți-mi căderea!
În vale, Iarna
își întinde brațele,
gata să mă acopere
cu venele ei albe
ce se preling lasciv
de-a lungul
corpului meu,
prefăcându-mă
în stană de gheață.
Nimic nu-mi poate opri
împietrirea,
nimeni nu mă poate salva.
Privind înapoi,
nostalgic,
mă preschimb
într-o tristă statuie
ca femeia lui Lot.
Opriți-mi căderea!
Valul acesta de frig
care-a năvălit
intempestiv în mine,
îmi solidifică
tot sângele.
În capilarele dilatate
curgerea s-a oprit,
țintuindu-mă locului,
într-o nemișcare
mută și surdă.
Mă cuprinde un somn
tandru,
de uitare
de mine,
și de toți.
În sfârșit,
nu mai sunt!
Ba nu, sunt Sus,
Sus de tot!
Urc...
Mă înalț...
În mine pătrunde,
încet,
tot Înaltul,
căderii mele.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (octombrie 2011, București)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre senzualitate
- poezii despre sculptură
- poezii despre iarnă
Citate similare
Tot
Pentru tine nui mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încordare
- poezii despre sunet
- poezii despre stele
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre lut
- poezii despre iubire
- poezii despre degete
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Sunt o pasăre uitucă
Sunt o pasăre uitucă,
mereu cu dor de ducă.
În zborul meu,
spre Soare Rasare,
mi-am scăpat
ramura de măslin
din cioc, într-o vale.
Căutând-o, am nimerit
pe creanga unui măr înfrunzit.
Lângă mine, zăcea întins
în plină metamorfoză,
un vierme mic și zgribulit,
chinuit de psihoză.
Timid, m-a rugat să-l ajut
să se transforme, mai repede,
în fluture.
Am așezat, cu milă,
plăpânda omidă
sub o aripă, între coaste.
Însă, vai de mine...!
Ce păcat,
am uitat de ea!
Până când, frumos,
tot rozând așa,
viermele timid
mi-a ajuns la os.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (martie 2012, București)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viermi, poezii despre crengi, poezii despre zbor, poezii despre păsări, poezii despre măslini, poezii despre mere sau poezii despre frunze
Tot mai frumos
Tot mai frumos,
mai aproape de mine
e gîndul tău,
stea din Eden,
luminînd viața mea,
pașii mei
c-un dor
nemărginit...
Tot mai duios
ocrotindu-mi cărarea
de orice rău,
sus, tot mai sus
mă atragi
spre zenit...
Tot mai măreț,
mai scăldat în lumină
e chipul Tău,
prinț glorios
care-ai dai viața Ta,
trupul tău
ca miel neprihănit.
Tot mai cu drag
îmi înalț către Tine
tot gîndul meu,
sus, tot mai sus,
într-un zbor
infinit...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre rai, poezii despre oi, poezii despre lumină, poezii despre infinit, poezii despre frumusețe sau poezii despre dor
Spirala
Alunec pe-o lume-n spirală,
cu ochii pe-o treaptă în plus,
rotindu-mă iară și iară,
dar cad, iar căderea e-n sus.
Îngheață privirea-mi uimită,
căderea se-oprește și ea,
căci toată spirala se-agită,
întinde o mână, mă ia,
și-ncepe o nouă rotire
cu mine urcând un abis,
și cad, și mai urc o clipire
spre vârful spiralei din vis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre prăpăstii, poezii despre ochi sau poezii despre gheață
Meditație
cine sunt eu?
apa pe care o beau
sunt eu?
carnea ce o mănânc
cartea citită
școala terminată
celulele mele sunt
materie originară
tot universul
o picătură în ocean
deci sunt oceanul
un câine, un tigru
o frunză, o floare
sunt eu în tine
ești tu în mine
în femeie
e femeia în mine
copilul sunt eu
eu sunt copilul meu
în tatăl meu
în moșii și strămoșii mei
ei sunt în mine
sunt
în voi
sunteți
în mine
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ocean, poezii despre femei, poezii despre școală, poezii despre tigri, poezii despre mâncare, poezii despre flori sau poezii despre cărți
Umbra ta flămândă îmi gustă până la capăt tristețea
se așază
încet
pe gambe
pe coapse
își plimbă neînțelesul cuvintelor
intră în vis
răscolește o lume întreagă
născută în sângele meu
trăită de două mâini
pline de strigăt
umbra ta flămândă pare o gură imensă
făcută pentru a gusta
o rătăcire a lumii ce s-a deșteptat în mine
o ieșire a sinelui despre care mâinile
au tot povestit
și nimic nu mai e cum a fost
nici visul
nici sângele
care s-a tot amestecat
cu fiecare iluzie
ce s-a cuibărit în sufletul meu
umbra ta
fără vârstă
se așază
pe gambe
pe coapse
ca o gură flămândă
mestecă încet
primele semne
ale ruperii mele de trecut
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre vârstă, poezii despre trecut, poezii despre suflet sau poezii despre plimbare
Un vis
Zăceam, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, în piept cu-o rană grea;
Și sângele cu picături domoale,
Din rana încă proaspătă curgea.
Jos pe nisip zăceam în nemișcare;
Stânci mari se-ngrămădeau în jurul meu
Și-nfierbântându-le, cumplitul soare
Mă dogorea; dar eu dormeam somn greu.
Visam; și-n vis vedeam o sărbătoare
Din țara mea și vii lumini lucind;
Femei frumoase-n păr cu câte-o floare
Vorbeau de mine, vesele, glumind.
Și numai una singură, deoparte,
În vorba celorlalte nu s-a prins;
Și sufletu-i întunecat de moarte
Era de-un trist și straniu vis cuprins.
Vedea, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, un trup cu-o rană grea;
Și sângele, cu picături domoale,
Încet, încet, răcindu-se curgea.
poezie celebră de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre întuneric, poezii despre sărbători sau poezii despre stânci
Copac
în apartamentul de deasupra mea s-a mutat
un cuplu de copaci
simpli mai de la țară
stau înghesuiți un pic mă gândesc
când ea întinde rufele frunze îmi cad uneori în balcon
urc și le duc înapoi
el e un simpatic cu o scorbură uriașă
îmi spune hâtru
nu trebuia avem destule
atunci când au musafiri aceștia lasă în urmă
pământ și păsări pe casa scării
femeia de serviciu are o zi grea
fumează două țigări în plus
mai deschide un geam și pentru păsările rătăcite
adună pământul și-l duce acasă pentru flori
apoi sub mine s-a mai mutat o familie de copaci
m-au întrebat dacă pot să își lase copiii cu mine
sunt foarte ocupați și nu mai răzbesc
am fost desigur de acord
e drept că își mai uită câte un copil
acum am câțiva copăcei care mă șoptesc foșnind,, tată"
și eu le dau apă le mai schimb pământul
încet încet în apartamentele din scara mea
locuiesc numai copaci
femeia de serviciu a renunțat de mult să mai vină
iar eu mă simt tot mai bine într-un ghiveci
copiii mei mă udă îmi schimbă pământul
tavanul e din ce în ce mai departe mai albastru
și o pasăre mi s-a cuibărit pe ramuri
poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre schimbare, poezii despre fumat, poezii despre copilărie, poezii despre vinovăție, poezii despre tată, poezii despre serviciu sau poezii despre sat
Străin de mine, străin de tot
Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viață,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu și suspin...
Dar nu mă plâng,
Încerc să depășesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieți, deși,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.
Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuși am,
Renunț la puținii prieteni
Pe care îi mai aveam.
Scot din buzunar
Un bilet spre o destinație,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, pașaportul fără viză.
Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.
Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câțiva mai mișună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieți fără stăpăn.
Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele șterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viață mai bună!"
Aștept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esență
Nu prefer o reală consistență.
Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.
Sunt conștient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul speranței'
Poate ultimul.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gări, poezii despre timp, poezii despre viitor, poezii despre valoare, poezii despre trenuri, poezii despre prietenie sau poezii despre plâns
Cântecul lebedei
M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristețea
Și toți salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ți-e tinerețea?
Am pierdut-o le-am spus am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o și noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o orașul plin de tumult
Și cântecele toate rostite în șoapte.
Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauți aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.
Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ți cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.
Am să cad într-un somn adânc,
Cu nimic n-o să te mai supăr,
O să mă schimb într-o trestie
Ori poate într-o floare de nufăr.
O să mă urc pe-o creastă de nor,
Cu norul să mă duc pân' la soare.
Să suflu printre buze în el
Să ardă mai repede și mai tare.
Am să călătoresc cu norul apoi,
Mult mai sus și mult mai departe,
Poate că voi ajunge într-o zi la o stea
Pe care să fie și viață, și moarte.
Miezul Universului o să-l caut,
Va fi de aur? Va fi de rubin?
Când eram tânăr, aveam ochii
Albaștri ca lanul de in.
Acum, ochii mei sunt tulburi de tot,
Prea mult i-am ținut scăldați în lumină.
Văd cu ei lumea prin care-am trecut
Și lumea care e pe drum și-o să vină.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre muzică, poezii despre supărare, poezii despre struguri sau poezii despre sperieturi
Amăgită
M-am lăsat amăgită, de-a ta privire care-mi scapă,
Mai tristă și mai obosită, rămân cu luna, neîmpăcată,
Mereu a fost cu noi și între noi, tot timpul,
Ne-a despărțit cu ploi, furându-ne tot chipul.
Mi te-a furat în zori, lăsându-mă în soare,
Mai amețită, mai goală și fără de răcoare
Și-acum în mine ard cărbunii de iubire,
Încet, încet se sting, rămâne doar tăciune
Îmi urc privirea-n cer și caut un nor cu apă,
Să-i sorb încet, încet, răcoarea lăcrimată,
Și să mă sting de tot, furându-mă pământul,
Căci simt că nu mai pot... să-ți caut cu gândul, gândul.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre cărbune, poezii despre apă, poezii despre Soare sau poezii despre Pământ
Sunt strain si calator
Sunt strain si calator,
n-am aici palate.
Dar in tara fara nor
ale mele-s toate.
Toate stelele de sus,
tot ce n-are-n veci apus,
prin iubirea lui Isus,
ale mele-s toate.
Domnul meu in infnit
multe ceruri tine.
Pentru cine le-a zidit,
decit pentru mine?
Din neant cind le-a chemat,
Domnul mult s-a bucurat,
insa viata nu si-a dat
decit pentru mine
Dar nici eu nu-s al oricui;
Lui Ii sunt cununa.
Casa mea si cerul Lui
tot ce-avem e una!
Si la bine si la greu
eu al Lui sunt, El, e-al meu;
eu, nimic El, Dumnezeu,
dar ce-avem, e una!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Costache Ioanid despre stele, poezii despre religie, citate de Costache Ioanid despre religie, poezii despre palate, citate de Costache Ioanid despre iubire, poezii despre creștinism, citate de Costache Ioanid despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, citate de Costache Ioanid despre Iisus Hristos, poezii despre Dumnezeu sau citate de Costache Ioanid despre Dumnezeu
Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?
Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.
Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existența lui Dumnezeu.
Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistența lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.
Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.
Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur și simplu.
Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înțelege cuvîntul "sunt"
Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
și literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
și patul lui, în care doarme.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre urechi, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre cuvinte, poezii despre astronomie sau poezii despre absurd
Mă apropiasem de tine... 3
așa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginație
fără pic de personalitate
spațiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanțele cele mai reușite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârșite...]
hipnotizată și singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[și la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârșea...
orașul capitula... / nu înțelegeam
liniștea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...
Pasărea m-a smuls în ultima clipă.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre înălțime, poezii despre vacanță, poezii despre spațiu și timp, poezii despre secunde sau poezii despre perfecțiune
Mai simplu decât perfectul ce ar putea fi
întreabă între sughițuri durerea desfacerii de trup
răsturnate ceruri pe un câmp înflorit mai tot timpul
și vara și iarna și-n toate toamnele nenumăratei primăveri
lacrimi prisosinde cătându-și negustor pentru o clipă
între două margini de lume și o cobiliță
hâtru și mucalit
un înger deconspiră perfectul simplu
din ochii adânci ai bunicii mele
cât tot voronețul
mai decât toate căutările imposibile de albastru
iar eu urc dealul cu ulciorul într-o mână de copil
să-i stâmpăr setea de infinit
de la rădăcină în sus
un praf galben delimitează două imperii veșnic verzi
cum fac uneori punctele de suspensie loc unui gând nerostit
cântecele desfrunzite ale stejarilor
mai aduc un cerc peste un alt cerc
poate într-o zi cineva va descoperi în sfârșit
pefectul acesta atât de oltenesc
încât nu poate dormi decât pe o laviță
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre verde, poezii despre toamnă, poezii despre stejari sau poezii despre primăvară
Opt ani în labirint
Am dus o luptă nevăzută cu trupul meu văzut,
mi-am zis, trăgând ușor de volan,
pe o planetă micuță, pierdută în spațiu.
De sus, șiroind, drumul meu ar putea fi un vârf de ac
cu care ea și-a înțepat degetul.
Acum își suge sângele ca un miel în brațele lui Petru
și vorbește de mine cu bucătarii de nuntă.
Într-o curbă, o frunză m-a depășit
și eu, ascuns în lumină,
am ridicat ochii și am văzut-o printre vârfurile brazilor.
Și apoi, cititorule, ce s-a mai petrecut?
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre planete sau poezii despre nuntă
Căderea
în dimineața ieșită din vid
ne-am căutat urmele pierdute.
cireșele roz au devenit roșii
și am ieșit din dragoste într-o culoare tăcută.
noaptea și-a lichidat zorii în altă parte,
un nor a dispărut.
mi s-a părut o altă duminică așezată
aproape de timpul meu circular
cu cicatrici nevindecate și veșnicii ascunse.
căderea între cuvinte m-agață de cer
și scriu pe talazuri de gând cu pași înapoi și lună târzie
și tu nu exiști sau poate că ești
ascuns într-o filă de carte.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre roșu, poezii despre roz sau poezii despre dimineață
Tot astfel a trebuit să gândesc și despre părinții mei. Ei spun că eu sunt copilul lor și că aș fi ca ei. Dar chiar dacă trebuie să îi iubesc sunt pentru ei un om străin pe care nu-l pot înțelege. Și ceea ce este esențial la mine și poate fi tocmai esența sufletului meu, ei consideră că e neimportant și atribuie acest ceva tinereții sau toanelor mele. Și cu toate acestea țin la mine și mi-ar face cu dragă inimă tot binele din lume. Un tată îi poate da copilului său nasul și ochii și chiar și mintea drept moștenire, dar nu și sufletul. Acesta e nou odată cu fiecare om
Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre copilărie, citate despre tinerețe, citate despre tată, citate despre ochi, citate despre nas, citate despre moștenire, citate despre iubire sau citate despre inimă
Flori sub gheață
M-am dus în priveghi la un mort;
și mortul nu era altcineva,
decât eu.
Am murit într-o iarnă
când totul a înghețat în mine...
A început să-mi înghețe voința
și-ncet, încet, toate simțurile au cedat,
Gheața mi-a atrofiat orice mușchi
și nu mă mai puteam mișca;
Acum îmi îngheață ochii...
Doar ei au mai rămas vii,
Însă acum se sting în negura gheții,
pentru a nu mai vedea mortul
pe care am început
să-l priveghez cum se descompune
într-o iarnă...
Se ofilea
de nepăsare și durere.
Am chemat bocitoarele,
ca să nu-mi înghețe ochii;
Ele au luat banul,
au bocit,
au cârcotit în fața nebuniei
și au plecat.
A venit o babă
să-mi dezlege mâinile și picioarele
dar baba a vrut să-mi acopere ochii
cu niște monede vechi...
Babele sunt rele;
Acoperă orice scânteie de viață...
Mă priveghez pe mine cum dorm...
Oare cât va mai ține iarna?
Lumânarea e pe terminate
și mi-e teamă
de noapte.
Mi-e somn
și mi-e teamă să nu-mi pierd ochii...
Am ajuns să priveghez
un mort,
într-o iarnă amară
și neputința
mi-a furat ochii.
Acum aștept,
aștept să izbucnească vulcanul
ce a mocnit sub gheață,
să deschidă drumul stelei,
să deschidă ochii mortului
și să-i dezlege simțurile;
Cei care au scânteie
înfloresc și sub gheață,
topesc totul în jur;
Iar mortul... își scutură vălul
și aleargă;
Aleargă spre infinit.
poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre bani, poezii despre început sau poezii despre vulcani
Poem cu mine prea departe
trupul acesta s-a golit de mine
fără trucuri ieftine
rătăcește când în umbrele cocorilor
ce-i tot ciugulesc din zbor
când apasă greu peste frunzele care îi urlă
stereofonic foșnetul
aș vrea să întind mâinile să-l alint
dar eu sunt prea departe
iar brațele mele nu sunt atât de lungi
ca în portretul fiicei mele
stenică joia asta
chiar sunt trendy cu pardesiul
alături de o toamnă confesivă
pășesc grijulie peste emblema amintirilor
cu pletele în țărâna mirositoare a frunze arse
doar înainte privind
poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre portrete, poezii despre poezie sau poezii despre amintiri