Amăgită

M-am lăsat amăgită, de-a ta privire care-mi scapă,
Mai tristă şi mai obosită, rămân cu luna, neîmpăcată,
Mereu a fost cu noi şi între noi, tot timpul,
Ne-a despărţit cu ploi, furându-ne tot chipul.

Mi te-a furat în zori, lăsându-mă în soare,
Mai ameţită, mai goală şi fără de răcoare
Şi-acum în mine ard cărbunii de iubire,
Încet, încet se sting, rămâne doar tăciune

Îmi urc privirea-n cer şi caut un nor cu apă,
Să-i sorb încet, încet, răcoarea lăcrimată,
Şi să mă sting de tot, furându-mă pământul,
Căci simt că nu mai pot... să-ţi caut cu gândul, gândul.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să vorbim?

Vrei să vorbim? Acum ce faci?
Cumva mai ai dor pentru mine?
Atât de mult, de ieri, îmi placi,
Alaltăieri scriam în rime.

Acum, din noapte, nu mai pot,
Să scriu un vers cu libertate,
Îmi eşti în gând şi-aşa socot
Că m-ai cuprins în tot şi toate.

Vrei să vorbim, spune-mi, ce faci?
Aş vrea să ştiu atât de multe,
Poate încet, încet, mă placi,
Tu nu mai poţi să-mi ieşi din minte.

La ora asta-n dimineaţă,
Sunt tristă cu gândul fugărit,
Îmi sorb cafeaua şi-mi e ceaţă,
În jurul meu e timp pălit.

Aş vrea să ştiu, spune-mi, ce faci?
La fel aş vrea această întrebare,
Acum vorbesc cu rosii maci
Gândul mă cheamă la schimbare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting...

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting,
Mă prăbuşesc uşor în ring,
Voi încerca din nou să strig
Că în genunchi vreau să înving.

Şi ştiu că-ncet, încet mă duc
Sub brazda lungă fără plug,
Cu oasele mele să ung
Ţărâna pe care-o străpung.

Şi ştiu că-ncet, încet dispar
În lumea fără de hotar
De aceea ţie-ţi las în dar
Iubirea mea de chihlimbar.

Şi ştiu că-ncet, încet voi fi
Chiar urma ce va părăsi
Şi gestul sacru de-a iubi
Şi îndrăzneala de-a mai fi.

Şi ştiu că-ncet voi fi pe prag
O amintire celui drag,
De-aceea vreau să mă retrag
Să dorm sub umbra grea de fag.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un nai ce respiră

atâtea ploi tomnatice îmi înfrigurează trăirile difuze
ca un nai ce respiră gândul mă poartă lin şi încet
înspre locurile calde din mine care cântă a dor
aerul mi-e tot mai ars şi simt o ciudată sete -
beau un strop de ploaie şi mă înnorez
fără soare azi - îmi zic resemnat -
putere n-am - parcă-s atonic...
voi străbate ziua printr-o
clepsidră fără nisip
şi caut acel zbor
lăuntric şi calm
ca şi seninul.
că iar mă
înaripă
aripa
ce o
am

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a trăi

Să mori încet
să te pierzi
pentru a-nţelege,
ceea ce
mintea-ţi zice
dar sufletul nu,
pentru a trăi
pentru a crede
în tot ceea ce nu e
sau poate
doar o nebunie.

Să mori încet
şi să închizi o uşă
care din întâmplare
ţi s-a deschis şi
tot din întâmplare
ţi-a furat inima.

Să mori încet
pentru a crede
la ceea ce era
sau poate nu,
pentru a te putea
renaşte din nou
fără a te nega
în viaţa asta,
disperata viaţă
de iubire
fără de sfârşit,
ca mai apoi să mori..

Să poţi muri încet.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Şi-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Şi din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Sub o salcie bătrână
Cu pletele lungi în vânt
Curge un râuşor de munte
Amintiri cu el purtând,
Peste pietre şlefuite
De valuri unse de vânt.

Pe-o bancuţă învechită
Şi-o măsuţă tot la fel,
Lovite de râul rece
Ca sărutul unei ierni
Îmi şopteai cuvinte alese,
Ca florilor de pe cer.

Naşă ne-a fost Luna plină,
Martori ochii curioşi
Şi nuntaşi tot păsăretul
Din frunzişul cel stufos,
Când ne alintam duios
Uitând cum se scurge timpul.

Prin al câmpului steluţe
Am sfinţit frumosul blând
Cu picioarele desculţe,
Buchete, fără jurăminte multe,
Căci noi ştim ce am petrecut,
Amintirile au suflet.

Anii au trecut ca gândul
Şi-am îmbătrânit cu timpul
Flăcările tinereţii încet, încet s-au topit,
Dar iubirea ne-aminteşte
Că degeaba n-am trăit,
Sfinţindu-i icoana sfântă.

poezie de Valeria Mahok (6 mai 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte la Dunsinane

femeia albă
a prins ceaţa de mâini
şi s-a rugat
pentru inima ei
ce bate în pământ
în chip de fiu

ochii ei
pumnale spălate
de întuneric
se sting încet
în răcoarea smârcului
prin care
se târăşte văduvă Luna

bufniţele
trag clopotele

noaptea
ciuguleşte bătăi
de inimă

şi mâine
şi iar mâine
tot mereu
tot mai mult
spre adâncul somn
ziua parcă tace

poezie de Raoul Andreas Horn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul iubirii

Cu glasu-acesta de pământ,
Nu pot, ca îngerii, să cânt
Iubirea, revărsată-n noi,
Pe când eram de noapte goi.

Acum, cu noaptea îmbrăcaţi,
Ne-ascundem, tot îmbrăţişaţi,
De-acelaşi Tată care-a dat
Pedeapsa pentru greu păcat.

Iar noi, din fructul interzis,
Muşcând şi-acum, ca-n Paradis,
Ne afundăm încet, încet,
În visul unui biet poet

Ce tot mai crede că-al lui vers
E cântecul din univers,
Iubit de Tatăl nostru care,
Prin dragoste, ne dă iertare!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Acelaşi om, acelaşi nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat mă uit în jur şi-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toţi în ea.

Încet, încet, apar alţi oameni
Un zâmbet au pe faţa lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par că vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Şi-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul să dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele-s din ce în ce mai cenuşii,
Nopţile-s tot mai întunecate,
Te aştept, tu însă nu mai vii
Şi mă-ndrept încet, încet spre moarte.

catren de Victor Rechiţian (27 februarie 2011)
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

IluziiI (cr)ude

Simt că te simţi cam vinovată
Faţă de mine, draga mea,
La vorbă şi la chip schimbată...
Şi simt că simţi că n-ai mai vrea...

Te rog să nu mai stai plouată,
Spunându-mi că sunt vinovat,
Dezbracă-te de mine toată
Şi pune-mi ochii la uscat...

Lăsându-mă să mă înfrupt
Din ochii tăi înlăcrimaţi,
Îmbracă-mă pe dedesupt
Apoi, să nu-i mai văd plouaţi...

Căci ochii sunt nevinovaţi
De tot ce între noi s-a rupt,
Şi mor încet, evaporaţi
Sub cerul dizolvat şi supt...

Simţindu-ne că ne simţim
Prea (cr)uzi în ei să ne privim...

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (20 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet, spaima mea faţă de lună se transformă în dragoste faţă de ea. O doresc. Vreau să fiu al ei, să mă contopesc cu ea. De multe ori ridic braţele către ea – căci ea este tot timpul deasupra mea, nu mai există demult zi, totul e un clarobscur roşietic dominat de silueta ei impunătoare – eu nu mă pot înălţa către ea, dar spiritul meu poate. Mă mistuie dorul de ea, vreau să fiu tot mai aproape de ea.

Gheorghe Dobrovolschi în Turnul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi tai

o bucată serioasă de feri
cire şi mestec încet cu gândul dus
la tine eu ştiu că este iubirea
bucuria de a trăi sătul că mâine
nu mai există carnea vieţii
tai încet cu mâna tremurând
de fericire tai fericirea atent
să decupez bucăţi de suferinţă grea
mestec cu atenţie să nu muşc aiu
rea bucata tăiată e viaţa trăită
fără noroc luminează ochii mei
anost mai trece timpul când nu eşti aproape
înghit încet şi totul trece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu, mult prea târziu

Hai,
numără încet, încet.

Nu te grăbi.
Încet, doar e un joc...

Uite,
am să m-ascund în mine,
ca-ntr-un cavou de sticlă.

Şi-acum,
hai,
caută-mă,
încet, doar e un joc...

Doar să nu vii prea târziu...

poezie de Eugen Matzota din volumul de versuri Durerea de tine (26 iunie 2012)
Adăugat de Anda Schatzi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să înflorim încet, în mii de ani, o noapte

e timpul mult prea scurt pentru iubire,
e timpul prea puţin pentru noi doi,
se scurge ofilind amurguri în neştire
iubite, haide! strânge-l numai pentru noi.

e setea poate aspră pentru revedere
şi dorul mult prea crud, zvâcneşte-n tâmplă viu.
că un boboc din lacrimi răsai în inserare
secundă-n ceasul nopţii, tic-tac ul prea târziu.

îmbrăţişări îţi simt, căldura-n răsuflare
şi-un vânt pe-a mele buze din şoapte... mă ating.
dintr-un sărut aprins, rămas în depărtare
în palma mea de-atunci, acum încet se sting.

apusul încă arde, clepsidrele-s întoarse
de parcă ne-ar chema în timpul de demult
hai vino! să mai fim în clipele rămase
secundă să-ţi fiu eu, tu timpul meu de-amurg.

curg ploi, ne-ademenesc, din cupe bem iubire
ţi-am fost femeie ieri, azi încă mă doreşti,
arzi flacără nestinsă, boboc spre înflorire
îmbată-mă cu tine, parfum de-amurg îmi eşti.

să înflorim încet, în mii de ani, o noapte
oprită-n pumnul tău cu stele ce le-ai strâns
în palma ta să-ţi fiu, sărut şi două şoapte
că-mi eşti iubire azi, eternul foc aprins.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire din iubire (Şi tot ce-am vrut a fost...)

Şi tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă topesc în braţe ce ard nemărginit,
Am fost avută-n loc de o dezamăgire,
Visând numai la soare, primit-am asfinţit.

Şi tot ce-am vrut a fost numai lumină...
Să zbor spre cer cu aripi luminând,
Însă, călătoria mea salină,
M-a obosit şi am căzut oftând.

Şi tot ce-am vrut a fost să fii ca mine...
Să mă iubeşti... să simţi şi să-ţi doreşti,
Să urci în dragoste munţii şi coline,
Să fii ce-am vrut şi să mă împlineşti.

Uitând de dăruire şi splendoare,
Tu ai uitat să mă iubeşti... încet...
Ai ignorat şi inima ce moare,
Şi ruga lăcrimându-mi în verset.

Nu tot ce simţi te-aruncă în iubire...
Nu tot ce crezi înseamnă ce tu simţi!
Priveşte-n tine înspre regăsire,
Iubeşte prin fapte să alinţi...

Şi tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă desprind de norii pământeşti,
Şi-am tot avut visare în trăire,
De m-am rănit... iar tu-ai rămas ce eşti!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aburi de cafea

În aburi de cafea,
Îţi caut tot mai des privirea.
Închid ochii,
Şi mă prefac, că te ating.
Tu taci.
Mă faci să cred că nu mă simţi.
Dar eu te văd,
Te simt, şi te ating.

Duc ceaşca
Încet spre buzele-mi setoase
Aşa. Acum,... îmmm
Te simt tot mai aproape.
Simt cum pătrunzi în mine,
Iar eu îţi simt căldura
Şi după prima-nghiţitură
Mai vine încă una.
Dorinţa creşte tot mai mult.
Aşa. Acum,... îmmm
Ţi-am cunoscut şi gustul
Şi pasiunea dă-n tumult.
Mai vreau. Mai vreau. Mai mult.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mersul soarelui pe boltă

credeam că sunt o stâncă-n viaţa ta
dar stâncile sunt primele ce cad la datorie
căci vânturile, ploile, îngheţul
muşcă încet, încet din carnea sa

credeam că sunt cuvânt în poezia vieţii
dar poeziile se sting ca lumânarea în fereastră
mă strâng şi din tot versul mai rămâne doar un punct
ce va fi şters odată cu-amintirea sa

cândva credeam că lumea este bună
dar lumea îşi vedea de-ale ei
căldura soarelui topeşte ceaţa toamnei
sunt ceaţa ce curând va dispărea

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac

în apartamentul de deasupra mea s-a mutat
un cuplu de copaci
simpli mai de la ţară
stau înghesuiţi un pic mă gândesc
când ea întinde rufele frunze îmi cad uneori în balcon
urc şi le duc înapoi
el e un simpatic cu o scorbură uriaşă
îmi spune hâtru
nu trebuia avem destule
atunci când au musafiri aceştia lasă în urmă
pământ şi păsări pe casa scării
femeia de serviciu are o zi grea
fumează două ţigări în plus
mai deschide un geam şi pentru păsările rătăcite
adună pământul şi-l duce acasă pentru flori

apoi sub mine s-a mai mutat o familie de copaci
m-au întrebat dacă pot să îşi lase copiii cu mine
sunt foarte ocupaţi şi nu mai răzbesc
am fost desigur de acord
e drept că îşi mai uită câte un copil
acum am câţiva copăcei care mă şoptesc foşnind,, tată"
şi eu le dau apă le mai schimb pământul

încet încet în apartamentele din scara mea
locuiesc numai copaci
femeia de serviciu a renunţat de mult să mai vină
iar eu mă simt tot mai bine într-un ghiveci
copiii mei mă udă îmi schimbă pământul
tavanul e din ce în ce mai departe mai albastru
şi o pasăre mi s-a cuibărit pe ramuri

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!