Flori sub gheață
M-am dus în priveghi la un mort;
și mortul nu era altcineva,
decât eu.
Am murit într-o iarnă
când totul a înghețat în mine...
A început să-mi înghețe voința
și-ncet, încet, toate simțurile au cedat,
Gheața mi-a atrofiat orice mușchi
și nu mă mai puteam mișca;
Acum îmi îngheață ochii...
Doar ei au mai rămas vii,
Însă acum se sting în negura gheții,
pentru a nu mai vedea mortul
pe care am început
să-l priveghez cum se descompune
într-o iarnă...
Se ofilea
de nepăsare și durere.
Am chemat bocitoarele,
ca să nu-mi înghețe ochii;
Ele au luat banul,
au bocit,
au cârcotit în fața nebuniei
și au plecat.
A venit o babă
să-mi dezlege mâinile și picioarele
dar baba a vrut să-mi acopere ochii
cu niște monede vechi...
Babele sunt rele;
Acoperă orice scânteie de viață...
Mă priveghez pe mine cum dorm...
Oare cât va mai ține iarna?
Lumânarea e pe terminate
și mi-e teamă
de noapte.
Mi-e somn
și mi-e teamă să nu-mi pierd ochii...
Am ajuns să priveghez
un mort,
într-o iarnă amară
și neputința
mi-a furat ochii.
Acum aștept,
aștept să izbucnească vulcanul
ce a mocnit sub gheață,
să deschidă drumul stelei,
să deschidă ochii mortului
și să-i dezlege simțurile;
Cei care au scânteie
înfloresc și sub gheață,
topesc totul în jur;
Iar mortul... își scutură vălul
și aleargă;
Aleargă spre infinit.
poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gheață
- poezii despre moarte
- poezii despre somn
- poezii despre iarnă
- poezii despre bani
- poezii despre început
- poezii despre vulcani
- poezii despre viață
- poezii despre stele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.