Un acum
vreau să nu mai țin minte de ce nu
fac un inventar sumar și găsesc lucruri în plus
ce rost are să mă prefac
sângele din degete alunecă într-un ritm lent printre ele
cu neputință să le mai lege
numai le împurpurează la trecere până la primele zile reci de toamnă
tocmai pentru că multe sunt inutile
ca o rochie vaporoasă de vară sub
paltonul de blană scăpat ca prin urechile acului din maxilele moliilor nesătule
ceva se ridică în mine cu o poftă de nimic
împotriva zeilor îmbrăcați în cârpe
în jurul cărora m-am întâlnit cu zâmbetul lor ironic din ziua când s-au inventat
și de fiecare dată când o culoare devine palidă
din ochi pornesc râuri albastre s-o împrospăteze
și păduri de tei s-o înmiresmeze
mai bine aș zice
nimic nu e mai frumos ca o poveste spusă
de o rochie de mătase
chiar dacă roasă de molii și chiar dacă nu totdeauna
imprimată cu flori albastre de nu-mă-uita
pe poalele ei se poate citi un poem
după urmele degetelor subțiri ce-o ținuseră captivă cândva la vreun vals
măcar așa se recunoaște o dâră de azi
așa cum după urmele moliilor un altădată
mai bine aș zice trecutul se împacă singur cu sine
lăsă-l la locul lui fără să mai știi ce și-o zice el despre acum
când ziua miroase a polen dezmoștenit de flori
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre degete
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre vals
- poezii despre urechi
- poezii despre trecut
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
Citate similare
Din adevăr și din iubire
Din adevăr și din iubire îmi fac și patrie și crez
În viața mea mai sus ca ele nimic nu vreau să mai așez.
Pentru-adevăr îmi dau viața, pentru iubire moartea-mi dau
Nimic să nu-mi vreau fără ele, cu ele orișice să-mi vreau.
Nici adevărul, nici iubirea nu pot cu nimeni să le-mpart
Cu ele-ntregi mă duc oriunde, de ele-n veci nu mă despart.
Merg cu-adevărul și iubirea la marginile lumii chiar
Dar fără ele, oricine-ar zice, nu pot și nu pot, e-n zadar.
Se rupe inima din mine când mi le văd în două stări
Decât cu dragostea-mpărțită, mai bine mort pe-a ei cărări
Decât cu adevăr fățarnic, mai bine mort cu cel frumos
Decât viața cu Satana, mai bine moartea cu Hristos.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre adevăr
- poezii despre viață
- poezii despre patrie
- poezii despre inimă
- poezii despre frumusețe
- poezii despre draci
- poezii despre creștinism
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dezvoltarea personală înseamnă pur și simplu să înveți lucruri noi ca să te descurci mai bine în viață. Să citești o carte, să înveți o limbă străină, să faci un curs de perfecționare pentru carieră. Cum ar fi să faci niște sport din când în când? Ce-ar zice cei din jurul tău dacă i-ai suna uneori doar să vezi ce fac? Ce-ar zice soțul sau soția dacă i-ai propune să faceți ceva plăcut, doar voi doi pentru a vă scoate relația din monotonie? Dezvoltarea personală înseamnă să accepți că viața nu stă după tine, și că dacă tu ești mai bun, viața ta va fi mai bună!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre viață, citate despre căsătorie, citate despre învățătură, citate despre sport, citate despre soție, citate despre soț, citate despre limbi străine, citate despre lectură sau citate despre dezvoltare
Vals
pantofii ascultă cu toată talpa
suspinele rătăcite
printre umbrele frunzelor contorsionate de soare
cu mâini desprinse de trup
căută un ungher în mine unde a crescut
o păpădie
ce mi-a umplut degetele de lumină
pe când mă scruta cu o nemaipomenită curiozitate
croitoreasa mi-a făcut răul cel mai mare
în timp ce probam
această vaporoasă rochie galbenă
încrețită pe firul subțire al acului său
știa nu-mi plăceau crețurile adăpostind grăunți de singurătate
dar ea continua să încrețească voalul
într-o nebuloasă de nori cenușii
altădată nici nu mă intrigau nici nu mă dureau stăruințele
și totuși acum cât de neajutorată mă simt când vine vorba
să resping o părere
fac o reverență mă rotesc în pas de vals
fac încă o reverență rochia aceasta mi se pare mai grea
ca o toamnă plină de căzături și răni
ace și ațe nu-s pentru a mai coase păpădiei rochie de voal
nici umbreluță nu-i să-i apere trupul de ploile nepăsătoare
nu s-a descoperit niciun leac
credeam că uitasem
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre rochii, poezii despre încălțăminte, poezii despre superlative, poezii despre singurătate, poezii despre ploaie sau poezii despre nori
Rânduri pentru Brigitta
De ziua ta,
Deși nu te-am uitat,
Nu ți-am urat nimic din ce-ți uram
În cei trei ani de facultate,
Când ne iubeam
Cu-adevărat...
Nici "La mulți ani cu sănătate"...
Nici doctoratul în filozofie -
Un fel de loz câștigător la loterie...
Nici limpezimea minții lui Socrate -
Bătrânul filozof, privit numai din spate...
Și nici măcar un nou amant,
Căci bietul Emmanuel Kant,
De când cu tine-și încurcase
"Imperativul categoric",
Sărmanul om de geniu, se desfilozofase,
De gradul unui sentiment pur anatomic!...
Nu ți-am urat, după cum vezi,
Nimic din ce-ai putut să crezi
Că-ți va ura
De ziua ta
Un fost coleg de bancă, pe care l-ai iubit
Atât cât ține flacăra unui chibrit...
În schimb,
În lipsă de-altceva,
De ziua ta,
Îti fac cadou inima mea -
Un lacăt vechi, stricat și fără cheie
Cu care, însă, tu -
Cea mai sintetica femeie -
Te vei putea-ncuia, chiar fără voie,
Într-un poem postum de Edgar Poe -
Al cărui nume-adevărat e "Edgar Po"
Ca și cum l-ai citi, numai până la... "o"!...
Și tot așa,
An după an,
Vom fi la fel...
Până când, într-o bună zi,
De ziua ta,
Nu vom mai fi
Decât un simplu-titlu de roman...
Eu voi fi poate-același cuc
Din bătrânescul ceas de nuc,
Ce-ți va cânta:
"Brigitta mea,
Azi, 8 octombrie,-i ziua ta!"...
Iar tu -
Tu, care-ai fost cândva
Brigitta mea -
Ca un portret de Don Francisco de Goya,
Vei sta-n perete... nemișcată,
Surâzătoare,
Mută
Și fardată...
Și-n ziua aceea,
Ziua ta,
Va fi, vai!... ziua altora!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Cuvântul liber, nr. 7 (22 decembrie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre filozofie, poezii despre uitare, poezii despre sănătate, poezii despre schimbare, poezii despre prezent, poezii despre portrete, poezii despre poezie sau poezii despre muzică
Nu este nimic mai plăcut decât să îți schimbi starea interioară într-o secundă prin schimbarea de perspectivă. Când ești stresat că lucrurile nu au mers azi exact cum ai vrea să meargă și simți stresul, fricile și supărarea cum te copleșesc, adu-ți aminte că ești în plin proces de învățare și că ziua de azi nu e decisivă, ci doar o piesă de domino. Cât timp înțelegi că e mai important să apari și să îți faci partea zi după zi decât să ai un șir de zile perfecte, când înțelegi ca să rămâi pe drumul măiestriei te va face încet și sigur să nu ai competiție, știi că și azi îți poți da voie să te relaxezi, să iei ziua așa cum ți-a fost dată și să te poți bucura de lucrurile mici știind că cele mari sunt acolo, te așteaptă să faci drumul până la ele. Oricum ți-a fost ziua și cum se va termina, nu uita să simți recunoștința pentru abundența în care trăiești deja. Sunt multe lucruri pe care le ai și le consideri normale și firești, însă gândește-te un pic mai bine. Chiar ți se cuvine totul sau poți să apreciezi azi un pic mai mult ce ai?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre stres, citate despre schimbare, citate despre zile, citate despre supărare, citate despre secunde sau citate despre relaxare
Când dimineața de toamnă e cețoasă
trag de comoditate și de mine
e greu s-o iau de la-nceput în fiecare dimineață
e sfârșit de toamnă și ceață groasă s-o tai în felii
privesc afară
uite îmi acord acest timp/ un exercițiu de concentrare
nimic mai mult/ pricep
nebuloasa
nu are nicio logică
și de-ar avea
ce-are de-a face cu logica mea/ n-are niciun rost
sună ca și cum nu aș ști nimic sau aș ști totul despre ea/
atunci de ce să n-o ating
uite prevăd și o privesc mai cu luare-aminte
nu ca să mai descopăr încă o dată că ar fi
mai cețoasă în această dimineață
luntrea mea/ așa ușoară cum e/
o străpunge și o treace
pentru
revărsarea nesfârșitei promisiuni de lumină și a clipei de
bucurie când simți că ești unde nu ai fost
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre logică, poezii despre dimineață, poezii despre sfârșit, poezii despre promisiuni, poezii despre lumină sau poezii despre bucurie
Prin tunelul de tăcere
(cărarea-i pierdută)
1.
împărțim din durere
așa cum împărțeam înainte țigările
în sufletul nostru
florile iubirii
fac încă semințe
cuvintele-și lasă neputințele-n fața durerii
unde vezi un scaun liber
acolo ești tu
unde sunt două
acolo suntem noi
și dacă-s mai multe libere
tot noi suntem
pentru că împreună
le ducem pe toate
un țiuit ca de greier
se joacă pe creier
taci și ascultă
ai auzit?
vreau să mă asigur
că nu-i doar o părere
o iluzie
2.
sensul vieții
se zice că-l afli
pe întuneric
depănăm firul
prin labirint
într-o direcție necunoscută
dorul se face nod tare
de nedestrămat
în 17 minute
vin să te iau la dig
acolo-i locul crescut
din versul acela cu cerul
și cuibul de lebădă
3.
însemnări pe scări
ochi verzi, gânduri albastre
fericirea cu dezastre
I still consider myself a true novice
- mai caută o dată
- bine, așteaptă un pic
chestia aceasta-i prea de tot
My work has just begun.
4.
din când în când
mă bate așa
câte un gând
să fac câte-o rătăcire
prin locurile pe unde
cărarea-i pierdută
pentru că pe acolo
nu prea ajunge picior de om
doar năluciri de zbor și arătare
făcând din zbor să crească umbruța de răcoare
treaptă după treaptă
scară după scară
spre seară
în ziua aceea de vară...
ne-am plimbat toată ziua prin soare
la mare-am ajuns doar înspre seară
ne-am oprit pe plajă la Pescărie
aceeași mare albastră-verzuie
ca la Eforie
5.
portret între niciodată și întotdeauna
face împreună cu noi socotelile-n care
esențialul doar există
nu se exprimă
pentru că așa este el
inexprimabil
în pasul piticului
pe urmele uriașului
un maestru al nimicului
6.
Prin tunelul de tăcere, cere, cere
Un ecou, ou, ou, ouuu
Ca un val, val, vaaal
Nou, nou, nouuu
Vine, vine, vine
Ca un munte de durere
Nu ca un munte
Chiar un munte
Munte, munte, munteee
În care cântă paseri din nunta viselor
poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre gânduri, poezii despre durere, poezii despre creștere, poezii despre întuneric, poezii despre visare sau poezii despre versuri
Leon (încercând s-o facă pe Ninotchka să râdă): Poate că nu gluma e problema, poate e din cauza ta. Îți mai dau o șansă. Când am auzit-o pe asta prima dată, aproape c-am murit de râs! Așa... Un bărbat intră într-un restaurat, se așează la masă și zice: "Chelner, adu-mi o ceașcă de cafea fără frișcă." După cinci minute se întoarce și spune: "Îmi pare rău, domnule, dar nu mai avem fără frișcă. Să vă aduc fără lapte?" (Ninotchka nu reacționează în niciun fel.) Chiar nu ai simțul umorului! Deloc! Niciun pic, măcar! Nu ești deloc amuzabilă! Toată lumea râde la bancul asta, numai tu nu! (Leon se întinde deasupra mesei din spatele lui și din greșeală cade peste scaun, spărgând totul în jur. Ninotchka râde în sfârșit.) Ce-i așa de amuzant? (Începe să râdă.)
replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre umor, umor despre râs, umor despre timp, umor despre sfârșit, umor despre promisiuni, umor despre minute, umor despre lactate, umor despre greșeli sau umor despre cafea
Mâine nu e nimic
Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?
Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuși odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!
Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai țicnită?
Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alții,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alții,
Mâine iarăși se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucție pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puțin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...
Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre devenire, poezii despre virginitate, poezii despre viitor, poezii despre scrisori, poezii despre război sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Doar nebunii mai aleargă
Viața doamnă nu-i așa cum vrei
Să mergi cu sacul la umplut
Un obuz ca un abuz
Va cădea mâine la trei
Și-ai să vezi că din tot vraful
Se alege numai praful
Și pe nimeni n-a durut
Și-o s-o luăm de la început;
Viața doamnă e o luptă
Fără milă, fără legi
Și nu știi cu ce te alegi
Că e zilnic mai abruptă:
Fiecare pentru sine
Lasă în urma lui cadavre
Și frumoasele palavre
Numai cât să-i fie bine;
Poți să suferi, poți să speri
Jinduind la primăveri
Doar nebunii fără scuturi
Mai aleargă după fluturi
Cât mai poate fiecare
Și se îmbată de culoare!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre primăvară, poezii despre nebunie, poezii despre legi sau poezii despre fluturi
Iubirea nici măcar un cuvânt nu mai e
îmi trag ziua pe cap sufocată de singurătate
stau așa în pielea goală a gândurilor
lipsită de bărbat hălăduiește o umbră sumară
pe șubrezii pereți răciți cu fiecare
șir de litere lung și fără rost
un inegalabil epitaf de cum poți fi un mort în viață
trec cele șapte litere prin urechile acului
să le însăilez dar nu mă vor
ziua mi se destramă în pumn atomic
refuz să mai cred în acest cuvânt
e rece destinul când afară ninge
dacă te uiți bine e o lume dezbrăcată
impudic frigul intră în oameni
cum oare să mai simtă cuvântul când pleacă
zănatic spre inimă ca o navetă spațială
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuditate, poezii despre cuvinte, poezii despre zborul spațial, poezii despre ninsoare sau poezii despre nave spațiale
Siana
Te văd altfel, Siana,
te văd cu o mie de ochi
care nu se mai satură
să te pătrundă
și vor să rămână orbi,
atârnați în carnea ta.
Mor de-a binelea
când îți cade peste coapse
șalul nopții,
când din mierea vâscoasă a lunii
îmi faci o inimă
și mi-o servești în palme...
ah, e ca și cum
aș trăi o mie de ani!
Așa țintuită în scaunul cu rotile,
ești cel mai demn înger
ce se târăște pe pământ,
abandonându-și aripile în cer.
Nu îți este jenă
că în loc de rochie lungă
porți aceeași cămașă
în formă de cruce...
Cum să nu te iubesc
când abia te apleci
vrând să atingi iarba,
pe când eu
nu știu
să trec prin ea fără să o calc?!
Lacrima ta râde
în fiecare plâns,
nu te temi că îți va tâșni sângele
din răni,
strângi din dinți
și spui că e doar una din zile
când Dumnezeu mângâie pe altcineva...
Te-am văzut de mai multe ori
păcălind moartea
cu zâmbetul tău,
mi se părea că îi dedici poeme
și ea chiar se bucura.
Să știi că îmi crapă buzele
vorbind despre tine,
cuvintele mă înecă...
chiar dacă suferința
ți se bate de sâni
ca niște mărgele,
ești atât de frumoasă,
Siana.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre îngeri sau poezii despre sâni
Poveste de primăvară
"cum să descrii ce s-a petrecut,
după ce te întorci din locul
în care ai ajuns cu ultimele puteri?
cei care, la fel ca tine, vor atinge
limitele de la care mintea
nu mai poate căra corpul,
pot fi ajutați de vreo poveste
să-și găsească calea înapoi?
cuvintele nu mai au rost când
mâncarea și medicamentele devin inutile,
când te târăști dincolo de speranță
mai poți retrăi chinul conștiinței,
imposibilitatea lecturii și scrisului,
pierderea granițelor subconștientului,
chiar dacă dragostea te îndeamnă?
cele o mie de nopți
și cele o mie de zile
în care coșmarurile
și suferința te-au rupt?
după mult timp, mă bucur
că pot merge,
că pot sta jos,
că pot să gândesc,
că pot să respir
fără să simt cum
aerul și sunetele mă taie
mi se spune că ajută
să vorbești despre traumă,
dar cum să retrăiesc acei ani,
atât timp cât vreau să trăiesc?
încercarea de a vorbi
despre ce s-a întâmplat
e deja o minciună, ce-a fost
e de nedescris și de neîndurat"
așa gândeam acum un an,
între timp lucrurile s-au schimbat
poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre ajutor, poezii despre sunet, poezii despre suferință sau poezii despre subconștient
Îți aduc aminte!
Ce este bine să fac de-acum?
Să merg mai departe, când m-am oprit din drum?
Într-un cântec vreau să-ți spun!
Și de pare minunat și chiar de necuprins!
Nu poți fi astăzi supărat
Când stelele s-au stins
Leagă-te de mine, nu vreau ca să te pierd!
Pe aceste căi, de-o viață-ntreagă merg!
Bucură-te azi, ca pentru totdeauna!
Cum soarele-i pe cer, așa va fi și luna!
Fii lumină tu, celor din întuneric!
Și ai să-i vezi pe toți, într-un mod generic!
Îți aduc aminte!
Să nu uiți ce-ți spun, atunci când stai pe loc!
Pleacă mai departe, căci viața nu-i un joc!
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre stele sau poezii despre jocuri
Știi ce zic?
aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mișcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ți-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ți-a îngrădit existența
acum nu mai există, știu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când privești o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte și de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoți capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă își mai fac cuib
cred că așa a simțit frate-meu când și-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri și atât. uneori
ți se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezești un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poți să observi diferența dintre noapte și zi
e patru dimineața și vezi soarele cu mustățile lui țâșnind înspre cer
noaptea, luna ți se pare o meduză albastră
nu-i simți veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl țin în pumni
și nu pentru a lăsa vreo cine știe ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns și am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?
eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi același în orice condiție
poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre existență, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre rândunele, poezii despre păsări sau poezii despre pâine
Întreabă Luna
Îți mai amintești ceva de mine?
Măcar, poate puțin, din când în când
Măcar pe-o filă dintr-un tainic gând
Cu Luna vorbesc mereu de tine
Spune-mi de știi că încă te iubesc?
Mai ții minte buchetele de flori?
Tu și acum mă ții până în zori
Un câmp de flori aș vrea să-ți dăruiesc
Îți mai amintești ceva de mine?
De ochii mei plecați în fața ta
De teama mea de-a nu te supăra
Aș vrea, mereu puțin, din când în când
Când ai o stare încremenită
Să-ți stau sub gene - măcar o clipă
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre frică, poezii despre flori sau poezii despre declarații de dragoste
Decembrie
Se apropie iar ziua mea și iar n-o să-mi spui La mulți ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deși, știi foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbești cu atât te pironești și mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ți înrădăcinezi poveștile
În timp ce dorm, așa de dragul distracției la miezul nopții
Când tu crezi că nu știu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îți lipești urechea de inima mea și începe să ningă
Îți place să auzi viscolul cum îți îmbată mintea
Și-atunci lupii din păduri, dar și cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneși a sfârșit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găsești un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toți aceștia sunt morți
Și-aș vrea să-i întorc așa cum se întorc zăpezile pe ulițele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că și ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre ziua de naștere, poezii despre viscol, poezii despre tristețe sau poezii despre somn
Doamne, repede!
Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat și-adună-mă cu el când a plecat,
desfășurându-mă în doi, întruna!
din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care rotește!
tocmai pentru că el dă celor frumoase și habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat
după cum îi picură cântecul
chiar și când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.
de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai știu dacă tăiat, deși, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir și ciocolată
și din ce în ce mai roșu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
și lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărți se parfumează.
așa îl simt în nări și-mi amintește
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum și el amuțind,
în propriul inel și-n propria lui sabie
și-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.
și cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeași gaură neagră a iubirii veșnic mușcând
și în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc și să nu-l uit.
deci, repede-repede, fă-mă una și-adaugă-mă lui
și fură-i sabia! ca, din greșeală,
să nu mă mai taie
cu aceeași învârtire de inel
la ceasul lui!
poezie de Ana Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre roșu, poezii despre negru sau poezii despre mâini
Doamne, repede!
Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat și-adună-mă cu el când a plecat,
desfășurându-mă în doi, întruna!
din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care rotește!
tocmai pentru că el dă celor frumoase și habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat
după cum îi picură cântecul
chiar și când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.
de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai știu dacă tăiat, deși, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir și ciocolată
și din ce în ce mai roșu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
și lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărți se parfumează.
așa îl simt în nări și-mi amintește
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum și el amuțind,
în propriul inel și-n propria lui sabie
și-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.
și cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeași gaură neagră a iubirii veșnic mușcând
și în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc și să nu-l uit.
deci, repede-repede, fă-mă una și-adaugă-mă lui
și fură-i sabia! ca, din greșeală,
să nu mă mai taie
cu aceeași învârtire de inel
la ceasul lui!
poezie de Ana Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un poem naiv care trecea și el pe-acolo
Eu sunt un copac care nu știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă știe exact ce are de făcut
se proptește bine în rădăcini și: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduiește-te și tu puțin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toți ceilalți copaci înfloriți și mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduiești prea mult", zice careva
Și atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Și nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare și ți-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima și încă nu știa cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost ușor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ți-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu știu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toți oamenii care semănau cu tine
și cântau din toate puterile
O haită de flori roșii și fierbinți.
Se țineau de mână și dansau în jurul meu în pielea goală,
cu nerușinarea unor fete mari înnebunite de atâta așteptare.
Ai trecut din nou pe lângă mine și nu m-ai cunoscut
Și atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aștepți să fac floarea perfectă
ȘTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se nășteau una după alta
ciudate și roșii
În toate zilele în care te vedeam
Și mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare și în toate nopțile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"
E drept, sunt un copac care nu prea știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Și nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puțin
absurd de puțin
și nu știu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ține de cald toată iarna...
poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre copaci sau poezii despre scandal