Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Știi ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mișcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ți-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ți-a îngrădit existența
acum nu mai există, știu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când privești o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte și de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoți capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă își mai fac cuib
cred că așa a simțit frate-meu când și-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri și atât. uneori
ți se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezești un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poți să observi diferența dintre noapte și zi
e patru dimineața și vezi soarele cu mustățile lui țâșnind înspre cer
noaptea, luna ți se pare o meduză albastră
nu-i simți veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl țin în pumni
și nu pentru a lăsa vreo cine știe ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns și am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi același în orice condiție

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Știi?

viața parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani plătesc
deși pentru fiecare greșeală scot din buzunar un bănuț

atunci când te-am cunoscut era soare și bine
și ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam înot, alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viața în esența ei pare un colac de salvare. eu unul
asta știu cel mai bine.
am învățat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei ieși din mulțime dacă nu te privești în oglindă

și încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopțile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns aștepți atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea țină ecoul într-un deșert? tu știi până unde poate să te ducă un vis?
trezesc dimineața și îmi vine îmi bag
picioarele în tot și în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
și care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greața

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Luminița Potîrniche

* * *

apocalipsa vine când iarba are un verde cum nu ai mai văzut,
când brusc ai interes pentru limba păsărilor,
când începi să-i întrebi pe copaci care e numele lor,
când dimineața observi că tavanul albastru pare plin de viață
și reușești distingi norul pe care a călcat un înger.
apocalipsa vine cu părerea de rău pentru care a trebuit muncești un pic
în detrimentul automulțumirii pentru care nu a trebuit miști un deget.
când îți pare nedrept știi atât de puțtine
deși cel mai des erai trist că ai puține.
și poate de aici vine frica.
apocalipsa înseamnă revelație,
nu sfârșit.
probabil ca înainte de a se sfârși
va trebui mai întâi înțelegem.
asta îmi dă speranță, mai este mult.
eu nu știu nici măcar cine a scris asta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacăfi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să știi , odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și abțin să-ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar noi doi și nimic altceva

deschizi o ușă
e ca și cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleștați
eu
căutând să te fac să zâmbești

uităm pentru o clipă
tot
și parcă
pe undeva lași să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproșuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduți
eu am totuși vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca și cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
așa cum nu e deajuns
spui
punct... și de la capăt

mereu faci așa
dar uiți atunci când suntem noi
fii tu

gata cu asta
tot timpul cauți un argument
chiar și atunci când cafeaua dă pe afară

dacă țin pumnii strânși
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
și eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăți
pe
doar una

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Acum însă, spune-mi, ce altceva mai ești, în afară de astronom șef, elev al domnului profesor Manea, preferatul domnului director, matematician, proiectantul navei și unul dintre constructorii ei?
Lucian: Chiar te interesează, sau de ce mă întrebi?
Lia: Din simplă curiozitate, dar dacă nu vrei să-mi spui, n-am să insist.
Lucian: Nu sunt decât matematician. Care ți-e verdictul?
Lia: Matematician? Asta știam deja. Dar ce altceva?
Lucian: Matematician și nimic altceva, cel puțin deocamdată, din câte știu. De ce ar trebui să mai fiu și altceva? Nu înțeleg... Ce altceva ai vrea să mai fiu?
Lia: Nu ce-aș vrea eu să mai fii; ce altceva mai ești în realitate?
Lucian: Nimic. Poate doar un Don Juan, nu-i așa? Sau poate un Casanova?
Lia: Nu-i nevoie să-mi amintești de impresia pe care o am despre tine, nu crezi?!
Lucian: Și ce se întâmplă dacă sunt numai matematician? Nu e oare de ajuns?
Lia: Ba da, poate e suficient. Credeam doar că ai mai fi și altceva.
Lucian: Regret, altceva nu mai sunt, decât doar Enka Lucian, dacă-ți convine.
Lia: Păi, tocmai asta nu-mi prea convine mie, ești chiar acel Enka Lucian a cărui faimă este de mult recunoscută în întreg Institutul și nu se limitează doar la Institutul nostru, însă se pare că n-am ce face. N-am de ales; sunt nevoită accept ideea că-mi vei fi coleg. Mă întreb numai la ce oare e nevoie de un matematician într-o misiune spațială importantă?
Lucian: Nu se știe niciodată. Poate totuși e nevoie și de un matematician ca mine, oi fi și eu bun la ceva, poate că vă voi fi de folos vreodată, mă mai pricep și la multe alte mărunțișuri, nu doar la calcule matematice.
Lia: Mărunțișuri? Cine are nevoie de mărunțișuri?
Lucian: Într-adevăr, oare cine?! Oricum, în spațiu, uneori e nevoie și de matematică, printre altele.
Lia: Probabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pacey: E vorba despre povestea dintre voi, nu mai suport. Cum pot eu să concurez când voi doi aveți obiceiurile voastre comune la karaoke?
Joey: Pacey, nu trebuie să concurezi. Ar trebui să avem propria poveste... Nu asta am vrut spun.
Pacey: Dar ce ai vrut spui?
Joey: Nu mai știu, Pacey.
Pacey: Știi mica noastră înțelegere?
Joey: Da.
Pacey: Păi e o porcărie! O porcărie! E ciudat, e stânjenitor și urăsc fiecare clipă.
Joey: Pe bune?
Pacey: Da.
Joey: Atunci de ce ai venit aici?
Pacey: Știi, uneori poți fi chiar prostuță. De ce crezi că am venit aici? Am venit ca să fiu cu tine! E foarte simplu. Când îți place o persoană, e bine fii îm apropierea ei indiferent de ce simte ea pentru tine sau nu simte. Cum e în cazul nostru.
Joey: Uite ce, am simțit!
Pacey: Ce?
Joey: Dimineață m-ai atins cu mâna când eram în pat și am simțit.
Pacey: Și ce ai simțit?
Joey (zâmbește): M-am simțit vie.
Pacey: Bine. Joey, o să te sărut.
Joey: Nu poți.
Pacey: Jo, nu poți spune așa ceva și apoi să te aștepți să nu te sărut. Așa exact asta o să fac. O să te sărut în 10 secunde și dacă nu vrei să mă săruți... Dacă nu vrei, atunci presupun că va trebui să mă oprești. Zece. (O sărută.)

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu ești pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguț aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puțin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferență între ele.
Mihai: Știam asta. Dar nu la dimensiuni refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ți spun?! Am încercat să-mi fac șederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta așa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ți-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Și cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce și cu cine?! Cu Ly, bineînțeles! Despre originea ei terestră. Ți-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reușit discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie inițiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre așa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Mai bine explică-mi de ce te-ai separat de colegii tăi? Doar din cauza cuvintelor pe care ți le-a adresat colega ta preferată? Te-au deranjat atât de mult?
Lucian: Ai auzit ce mi-a spus, așa-i? Iar dacă știi, de ce mă mai întrebi?
Sonya: Repet, ceea ce s-a întâmplat, nu-ți justifică deloc comportamentul, nici decizia luată. Doar dacă... O iubești atât de mult?
Lucian: Cum?! Pe cine?
Sonya: Nu te preface. Știi bine pe cine, doar nu ești prost. Pe cea care ți-a adresat acele cuvinte. De aceea te-au deranjat atât de mult cuvintele ei?
Lucian: Nu, nu-i vorba despre asta.
Sonya: Atunci despre ce?
Lucian: Nu știu... Poate că am greșit. Trebuia să mă fi gândit mai bine înainte de a fi luat o asemenea hotărâre, însă în acele momente nu eram capabil să mai și gândesc; nu eram în stare... Orice decizie aș fi luat, tot greșită ar fi fost.
Sonya: Atunci îndreapt-o! Ce mai aștepți? Du-te înapoi la colegii tăi și vorbește cu ei! Fiți din nou o echipă unită, așa cum îți place ție, ca o mare familie.
Lucian: Cum îmi plăcea; înainte de incidentul ăsta. Acum lucrurile s-au schimbat.
Sonya: Ești încăpățânat! Renunță la orgoliul ăsta prostesc; n-aduce nimic bun.
Lucian: Nu-i deloc prostesc.
Sonya: Nu ești sincer cu mine acum.
Lucian: Încă îmi pui la îndoială sinceritatea? Tot n-ai încredere în mine?
Sonya: Nu-i vorba despre asta, deși nici chiar tu nu ești întotdeauna sincer, uneori ascunzi câte ceva; probabil ai motivele tale să procedezi astfel. Nu te pot acuza de nimic, dar aș vrea să te ajut.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...

Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Și parcă dacă zic și îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
și lacrimi iarăși se preling...
și-s sărate...

Nu știu cât voi rezista
mi-e dor...
și te vreau...
acum și aici

Îți ascult ticăitul ceasului
și el plânge după
mâna ta...

Și totul e trist și
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranța,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
și răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
și gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viață
și fără nimeni care să știe...

Poate totuși voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Și în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de
Adăugat de Natasa RaduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Timpul și-a făcut culcuș în inima ta

ca un hoț înfigând ghearele
până în adâncul ființei
de aici vine teama de a nu încerca
ieși din veșmântul care te acoperă zilnic
mi se pare normal lupți cu mine
până la urmă cine sunt eu
nu-i așa
sunt doar o pasăre cu o aripă frântă
și când vreau
îmi rezerv dreptul iubesc infinitul
cu toate brazdele lui aurii

frica și-a făcut loc în sângele tău
iar eu
de aici
din capătul acesta de lume
simt cum pe buzele arse
o rugăciune prinde contur
până la urmă cine sunt eu să te judec
nu-i așa
sunt doar o umbră
care își plânge pașii
pe nisipul vremii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cornelia Georgescu

Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poți să te comporți astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău așa...
Lucian: Poftim?! Cine și cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci și pe mine, eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înțeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Știi foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanță! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Știu, Luci. Am văzut și te înțeleg. Eu, da, însă nu și localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacționezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înțeleg foarte bine! Știu că ți-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacționat. Indiferent de situație, nu trebuie să uităm unde ne aflăm și care e regula de bază aici: Liniștea! Pentru localnici, liniștea e sfântă. Și noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, știu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înțelegeam. Dar așa... Nu înțeleg, nu mai înțeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nistor: Mai mergem mult, șefu'?
Lucian: Nu știu, . De ce, te-ai plictisit cumva, ori ai obosit?
Nistor: Nu, șefu'. Dar claustrofobia mea...
Lucian: Văd că ți-ai ținut-o destul de bine în frâu până acum. Cred că mai poți rezista puțin.
Nistor: Poate. Și totuși, n-am înaintat destul? N-ar trebui să facem cale întoarsă?
Lucian: O să ne întoarcem, Nis, fii liniștit! Dar nu chiar acum. Ai răbdare.
Nistor: Nu-i vorba de asta, șefu'. Dar cred că am văzut detul pe ziua de azi. Dacă vrei, putem reveni și mâine, chiar mai devreme, de dimineață și putem continua.
Lucian: Cum?! Ceilalți... Vreți să ne întoarcem chiar acum?
Mihai: Știu și eu, Luci... Poate n-ar trebui să întârziem.
Lucian: Nici nu vom întârzia. Totuși, mi se pare prea devreme să ne retragem.
Alex: Poate... Dar să nu pățim ce ați pățit voi doi, săptămâna trecută... Nu se știe niciodată.
Lucian: De asta ți-e ție teamă, bătrâne?! Nu cred că ar fi o problemă. Nu de data asta. Și nici nu cred că se va întâmpla așa ceva. Dar chiar de s-ar întâmpla, acum suntem toți, în grup, îl avem și pe Robby cu noi, deci, ne-am descurca. În plus, domnul Kuny ne monitorizează, ar observa imediat s-ar întâmpla ceva, deci, n-avem de ce să ne facem astfel de probleme. Eu zic să mai înaintăm puțin, dacă tot am ajuns până aici. Voi ce părere aveți?

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Ce-i cu tine? Ce se întâmplă cu tine, Lia? Încearcă să-ți revii odată! Fii tu însăți din nou! Nu crezi că dacăfi avut de gând să-ți fac totuși ceva, aș fi făcut-o de cum am intrat pe ușă, înainte de a te fi trezit? Te rog... Ce naiba?! Drept cine mă iei? Nu sunt vreun psihopat, pervers, obsedat sau altceva de genul ăsta... Sincer, încă mai am capul pe umeri, adică judec normal și sunt conștient de acțiunile mele.
Lia: Da. Bine. Pricep. Și... Am să-mi revin. De fapt, deja mă simt mult mai bine. Acum poți să mă lași singură.
Lucian: Ești sigură că te simți bine?! Știi, cred că ar trebui să porți o cămașă de noapte mai sigură; acesteia prea îi cad breteluțele mereu, după cum am observat. În plus... Mi-a plăcut foarte mult poziția... Știi prea bine care! Ah; încă un singur lucru. După aceea, gata, am ieșit. Îmi pare rău dacă te-am supărat cu ceva și te-aș ruga să mă ierți dacă am greșit față de tine. Asta-i tot. Te aștept afară. Să te echipezi repede. Grăbește-te! Colegii ne așteaptă.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dr. Cox: Și poc! A dispărut luciul mărului. Și asta e atunci când afli fata drăguță cu care te-ai căsătorit nu mai e deloc o fată drăguță. Nu. E o devoratoare de bărbați. Și nu vorbesc despre tipul ală de "uau, uau, uite-o că vine"; vorbesc despre genul ală care îți folosește demnitatea ca pe un prosop de vase să-ți șteargă urmele bărbăției blocate în chiuvetă. Bineînțeles, se poate să o fi chinuit din când în când, dar, sincer, credeam că despre asta e vorba într-o căsătorie. Atât de mult încât la sfârșitul căsătoriei nu știu pe cine uram mai mult - pe ea sau pe mine. Stăteam și mă gândeam... de ce nu încercau prietenii noștri să se distrugă unul pe celălalt cum făceam noi. Si se pare că răspunsul e destul de simplu: Ei nu erau nefericiți... noi eram.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona StanescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Până în măduva oaselor

stăm pe o terasă și ne vorbim
amândoi într-un colț
de parcă ar fi doar al nostru
ne ascundem de soare și cum el nu se dă la o parte
încercăm facem ceva
îți mângâi pe sub masă genunchii
și atunci se întâmplă să mă privești într-un anume fel
și parcă vrei altceva
tot mai mult

și
cât de greu îți vine spui
și câte scoici ai strânge într-un pumn
dar câtă căldură umană
ai putea să-mi oferi

numai eu

dar vine unul și spune
și tu îl crezi
și crezi că e bine

e vară mulți merg la mare și se coc pe nisip
mai ceva decât mititeii
puși pe grătar
te doare sufletul
îți arde inima
dar nu din cauza asta

e și ăsta un punct de vedere
numai vederea îți poate juca uneori feste
dar să nu mai vorbim despre asta
mai bine vorbim despre pietre
sau mai degrabă despre delfini
ei sunt cu mult mai deștepți decât noi, ei
știu într-adevăr iubească
pe când noi

și o insectă ar ști ce să facă
dacă ar încerca cineva să o rănească
ar riposta
dar eu nu
căci nu-i așa
după furtună doar pietrele mai rămân
și sunt atât de tăcute

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ninotchka: Tu ești ceva ce noi nu avem în Rusia.
Leon: Mulțumesc.
Ninotchka: De aceea cred în viitorul țării mele.
Leon: Da. Am început și eu să cred asta de când te-am cunoscut. Încă nu-mi dau seama despre ce e vorba, de fapt, sunt confuz, speriat. Fascinat. Ninotchka, placi măcar un pic?
Ninotchka: În mare, așa, nu arăți chiar rău.
Leon: Mulțumesc.
Ninotchka: Pupilele tale sunt suficient de albe. Corneea e într-o stare excelentă.
Leon: Corneea ta e de-a dreptul remarcabilă. Ninotchka, dacă tot ești așa expertă, spune-mi, e posibil să mă îndrăgostesc de tine?
Ninotchka: De ce trebuie mereu aduci vorba de false valori? Dragostea e o denumire romantică pentru cel mai simplu proces biologic, sau mai bine zis chimic. Se vorbește și se scrie foarte mult aiurea despre asta.
Leon: Ah, înțeleg. Și cum ai spune altfel?
Ninotchka: Sunt conștientă de existența unui impuls natural valabil pentru toată lumea.
Leon: Și ce aș putea eu să fac pentru a încuraja un astfel de impuls dinspre tine?
Ninotchka: Nu trebuie să faci absolut nimic. Din punct de vedere chimic suntem deja compatibili.
Leon: Ești incredibilă! Ninotchka. Ninotchka.
Ninotchka: Vezi că te repeți.
Leon: Da, aș vrea s-o spun de mii de ori. Te rog să mă ierți dacă sunt un pic demodat. În esență, rămân totuși un biet burghez.
Ninotchka: Nu e niciodată prea târziu să te schimbi. Și eu am aparținut odată micii burghezii.

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă încetezi să te mai crezi așa important, îți rezolvi instant o căruță de probleme. Pentru că te crezi important, crezi că celorlalți le pasă foarte mult de tine. De cine ești, de cum arăți, de ce ai acasă, cu cine îți petreci timpul, cum îți câștigi banii. De aceea, investești o tonă de energie în aceste lucruri exterioare și superficiale, ca să îți păstrezi iluzia importantă. În afară de maică-ta, nimănui nu-i pasă de tine și când e vremea deciziei finale, vei vedea că în afară de 2-3 oameni din viața ta care chiar contează, de obicei prietenii ăia care nu știi nici tu ce ai făcut ca să îi meriți, nimeni nu va face sacrificii pentru tine. Încearcă ieși din tipare în familia ta, și ai să vezi câtă iubire necondiționată au pentru tine cei cu același sânge cu tine. Încearcă îți alegi propriul drum, urmezi propria viziune, care nu servește interesele familiei tale, și vei ști tot ce e de știut despre cât de important și iubit ești.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineață trezesc cu senzația asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca și cum ai privi un copac înfrunzit
și pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poți să uiți așa cum și eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ți spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poți să cuprinzi cu mâinile stelele, poți să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineții
nu știe cum este să ții în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o ușă și nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
și eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îți este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineți poți să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poți să vezi un surâs
și asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simți. dar
cine să înțeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

așa mă simt
legat
ca și cumfi
și n-aș fi
în fiecare dimineață trezesc cu senzația asta
deschid ușa de la balcon și am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deși înnorat pare mai limpede
și atât de aproape

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Știi, anul trecut aveai o părere total diferită despre mine. Aș vrea ca lucrurile fie din nou la fel ca atunci.
Ly: Da, dar știi că nu mai pot fi la fel ca atunci!
Lucian: Știu... Ia loc, te rog! Și relaxează-te! N-am să te mănânc, pe cuvânt! Serios, nu sunt chiar un monstru... Nu privi atât de speriată; n-am de gând să-ți fac absolut nimic! Nici să te sărut. Promit! Jur! Ce vrei mai mult de atât de la mine?
Ly: De ce-aș avea încredere în tine?
Lucian: De ce n-ai avea?! Ți-am dat vreodată vreun motiv?
Ly: Da, mi-ai dat, atunci...
Lucian: Ah, atunci... Știu, am fost un dobitoc! Și-mi cer mii de scuze față de tine, Ly, pentru acel gest necugetat! Chiar nu mă poți ierta? Nu poți trece peste ceea ce s-a întâmplat atunci? Te rog, din nou...
Ly: Nu știu... Nu știu ce să mai cred despre tine, Lucian! După ce te-am văzut la supercomputer, de ziua mamei tale... Mă derutezi continuu!
Lucian: Sunt un ciudat...
Ly: Nu chiar un ciudat. Și totuși, ce făceai pe aici?
Lucian: Nimic deosebit. Înainte de a intra tu, de abia sosisem și... Răsfoiam puțin albumul cu fotografii al Liei.
Ly: N-ar trebui să umbli prin lucrurile ei, dacă ea nu este aici.
Lucian: Știu foarte bine asta, dar tocmai am stabilit că sunt un ciudat, deci, nu mă comport normal... Crezi că am greșit chiar atât de mult, dacă i-am răsfoit puțin albumul?
Ly: Nu, probabil că nu. Știi, de fapt, cred că aș vrea să-l văd și eu, pentru că ea nu mi l-a arătat niciodată. Crezi s-ar supăra dacă voi arunca și eu o privire?
Lucian: Nu, n-ar avea de ce.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Sonya: Știi, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu știai?
Lucian: Nu. Nu știam... Și spui scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ți fi menționat numele, cel puțin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce și ce ar putea scrie despre mine?
Sonya: Nu știu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deși aș fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacăfi mărit puțin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ți-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puțin o dată.
Lucian: De unde știi? Dacă n-ai văzut, cum poți susține că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducție?
Sonya: Sigur, am dedus după mișcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria și după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-ați separat, e mereu tristă; cred că nu se gândește decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susții s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu știam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aș vrea văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum știi: Are unul și scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook