Vals
pantofii ascultă cu toată talpa
suspinele rătăcite
printre umbrele frunzelor contorsionate de soare
cu mâini desprinse de trup
căută un ungher în mine unde a crescut
o păpădie
ce mi-a umplut degetele de lumină
pe când mă scruta cu o nemaipomenită curiozitate
croitoreasa mi-a făcut răul cel mai mare
în timp ce probam
această vaporoasă rochie galbenă
încrețită pe firul subțire al acului său
știa nu-mi plăceau crețurile adăpostind grăunți de singurătate
dar ea continua să încrețească voalul
într-o nebuloasă de nori cenușii
altădată nici nu mă intrigau nici nu mă dureau stăruințele
și totuși acum cât de neajutorată mă simt când vine vorba
să resping o părere
fac o reverență mă rotesc în pas de vals
fac încă o reverență rochia aceasta mi se pare mai grea
ca o toamnă plină de căzături și răni
ace și ațe nu-s pentru a mai coase păpădiei rochie de voal
nici umbreluță nu-i să-i apere trupul de ploile nepăsătoare
nu s-a descoperit niciun leac
credeam că uitasem
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre rochii
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre vals
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre singurătate
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.