Casa părintească
Primul meu rai s-a prefăcut în scrum,
Nu pot uita căsuța mea cea dragă,
Spre locul casei, gol, privesc din drum:
-Cât mi-aș dori s-o mai revăd întreagă!
Mama demult la ceruri e plecată,
N-a fost de față să mai vadă focul,
Ne-a părăsit cu inima-mpăcată:
Casa-și păstrează-n liniștea ei locul.
Tata-împietrit de jale și durere
Neputincios privea cum arde totul,
Cu brațele spre cer, fără putere,
Ruga pe Dumnezeu să stingă focul.
S-au mistuit în flăcări lucruri sfinte:
Pozele-n ramă, neșterse amintiri,
Icoana casei o revăd ca mai-nainte,
Mă-nchin în gând la ea, în rătăciri.
Am încercat s-o construiesc în minte,
Am refăcut odaie cu odaie,
Nimic nu seamănă ca înainte:
-Ți-e tare dor de casa ta, Culaie!
Lampa din cuiul din perete-o pregăteam,
Și-o aprindeam pe la amurg de seară,
În podul casei zvârlugă mă suiam
Urcând ușor pe treptele de scară.
Prin geamul de la drum îl văd pe tata,
Mă-ncearcă amintiri și doruri multe,
Aștept să mai deschid-odată poarta,
Să intre, să mă mângâie pe frunte.
Plouă... Ulița Morii tristă plânge,
Un loc viran pe suflet mă apasă,
La poartă plâng și inima-mi se frânge,
Sunt trist... N-am unde să mai trag acasă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre religie
- poezii despre plâns
- poezii despre foc
- poezii despre dor
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
Citate similare
Acasă
Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Și zboară singură în noapte spre o stea.
Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârșit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.
REFREN
Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-așteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul și cu inima.
Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toți-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.
Azi, miroase-a mere coapte iară
Și a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezește al copilăriei dor.
REFREN
Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-așteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul și cu inima.
Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.
E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.
cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre copilărie, poezii despre prezent, poezii despre mamă, poezii despre zbor, poezii despre tei sau poezii despre sărbători
În noaptea albă de Crăciun
... În seara sfântă de Ajun,
Ne așezam, tăcuți, la masă...
Era plăcut și cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Și mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coșul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam și eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viață Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năștea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieși din pribegie
Și ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, așezată
În case vechi, cu porți de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Și tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-așez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coșul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus și numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Și când cocoșul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc și flori de gheață,
Și-am s-o aștept, ca-n dimineață,
Să-apară iar în viața mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Și-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre dimineață, poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre trecut sau poezii despre timp
Glossă pentru Moș Crăciun
Aștept să vină Moș Crăciun,
Îmi vreau părinții înapoi,
E ger și sunt nămeți pe drum,
Ei sunt departe și apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun și daruri, noi.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea!
Copil sărac sunt... ca și voi.
Aștept să vină Moș Crăciun!
Povești cu zâne-am auzit...
Cu feți-frumoși, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Și dacă traiul le e greu,
Izbândă tot își vor afla.
Îmi vreau părinții înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniți! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalță flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinții mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!
E ger și sunt nămeți pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger și câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Își șterge ochii cu năframa
Și tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.
Ei sunt departe și apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duși departe amândoi
Și plâng și ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuța și-o privesc.
Știu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.
Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărțeau păduri și stânci...
Un trai mai bun și daruri noi
Voi ne-ați adus, dar cât vom fi
Copii uitați, lipsiți de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu pești de-argint plângând de dor,
Voi sunteți doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea...
Să nu uiți moșule! Acum
Este târziu și poți pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu știu că nu ne-ați părăsit,
Însă și nouă ne-a fost greu.
Copil sărac sunt... ca și voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteți goi
Și eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieții înapoi...
Copil sărac sunt... ca și voi.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea.
Un trai mai bun și daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe și apoi
E ger și sunt nămeți pe drum.
Îmi vreau părinții înapoi!
Aștept să vină Moș Crăciun...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zăpadă, poezii despre vânt, poezii despre vinovăție sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Pe la Bogata
am fost pe acasă la Bogata
dar nu e nimeni e pustiu
goală-i casa și e gata
și pentru mine e târziu
eu însumi am îmbătrânit
și-a mea viață-i spre apus
iar trupu-mi este azi slăbit
așa de zvelt eu astăzi nu-s
plecară ai mei cu toți în șir
și casa iată e pustie
doar al amintirii astăzi mir
pe-ai mei se luptă să-i învie
și plin ocolu e de iarbă
și nicio piatră nu mai e
de parcă totu-n mare grabă
ca focu-i stins asemene
ca focu iată din fiteu
ce nu mai arde prea demult
de-ai casei iată-s numai eu
tăcerea când eu o ascult
dar e pustiu și e închis
pe aripa vremii pierdute
de parc-a fost numai un vis
lăsat la cine vrea să asculte
de parcă nu a fost o vreme
în care acolo-am locuit
cu atâtea umblete și semne
părinții unde m-au primit
de parcă nici tata bătrân
n-a fost acolo vreodată
când ne jucam copii-n fân
în joaca cea nevinovată
și parcă n-a fost la cuptor
chiar dânsu ptita să o facă
cum n-a fost alta așa cu spor
cuptorul nostru să o coacă
și parcă tata n-a umblat
făcând atâtea pe afară
să fie totul așezat
din zori de zi până în seară
și parcă acolo n-au crescut
copii ca florile de primăvară
dar azi e trist și de urât
și mai urât ar vrea să-mi pară
mi-aduc aminte cum în blide
topala mama o punea
și noi copiii înainte
ne înfruptam atunci din ea
plină casa de viață
era atunci chiar și-n ocol
simțeai spre ceruri cum se-nalță
și nu era nimica gol
acum nimica nu e viu
și iarba parcă este moartă
ocolu-i sarbăd și pustiu
și nimeni nu mai e la poartă
lipsește mama tata nu-i
și nici o vorbă nu se aude
nici pașii azi ai nimănui
auzul nu ți-l mai pătrunde
căci toți s-au dus și ne-au lăsat
sunt așezați iată-n mormânt
de e pustiu și al meu sat
de-ai mei aproape când nu sânt
se coc plăcinte-n atmosferă
căci iată totul a murit
și casa parcă-i o himeră
viața unde mi-am trăit
căci fără viață este tot
ocol fântână cohe șură
copil să fiu eu nu mai pot
căci toate iată se pierdură
și nu e nimenea să urce
iar pe fân în podu șurii
și din mere să îmbuce
mângâindu-i cerul gurii
nu e mama nicăieri
și nici tata iată nu-i
de nu mai am în duh puteri
să dau veste nimănui
ca și atunci când toți copiii
pe afară-n șiruri se jucau
dând prinosul bucurii
plini de viață când fugeau
dar acum când iar privesc
atmosfera casei noastre
în chinuri mă prăpădesc
de ce văd că avem parte
iarba a umplut ocolul
nici un pas că nu se așterne
de străluce-n goluri golul
de nimic nu este vreme
totul este năruit
fără viață și mișcare
casa unde am trăit
nicio față parcă n-are
poezie de Ioan Daniel Bălan (31 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară sau poezii despre sat
Strada mea
Strada mea cu nume de Luceafăr,
Mă cheamă cu atâtea amintiri,
La poarta casei, teii puși de tata,
Au vârsta mea și au îmbătrânit.
Dar strada și parfumul teilor e același,
La fel ca amintirile, ce au trecut,
Aud și-acum sâset de bucurie,
Cum aș putea uita, ce-am petrecut.
În poarta casei văd pe mama și pe tata,
Cu ochii adânciți în tâmple argintii,
Pe sora mea, înger între copii,
Ce-mi conduceau plecarea cu toții trei,
Căci mă chema grăbit al meu destin.
Acum, strada, ca și poarta, e pustie,
Doar mama între tei apare rar,
Cei dragi s-au dus chemați de zări pierdute,
Iar prietenii, către ale lor chemări.
Poate că într-o viață viitoare,
Din nou cu toții ne vom întâlni,
Copilăria mai mult vom prețui,
Căci amintirea ei, rămâne în instinct.
poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre vârstă, poezii despre reîncarnare sau poezii despre prietenie
Dor de tine
Casa e tristă și pustie
De când tu ai plecat
Iar lacrimile nu se mai opresc
Din barba-mi argintie,
Sunt lacrimi de durere
Sunt lacrimi care ard in suflet
De dorul fiicei mele.
Paduri de foc îmi ard in suflet
De dorul tău copil iubit,
Încerc sa-l sting dar nu se stinge
Că arde-ncet, mocnit
Și-mi mistuie ușor
Sufletul meu rănit.
Mi-e dor de ochii tăi frumoși
Mi-e dor de glasu-ți cristalin
Mi-e dor, mi-e tare dor
Copila mea de tine.
Pe drumul dintre cimitir și casă
Poteca s-a bătătorit
Bătând în fiecare zi
La ușa casei tale,
Dar totul este in zadar
Că nimeni nu-mi deschide
Și o pornesc din nou agale
Spre casa tristă și pustie.
poezie de Ionel Iamandei (19 aprilie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre iubire, poezii despre frumusețe sau poezii despre durere
Copilărie pierdută
Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama și de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...
Anii au trecut pe nu știu unde
și mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...
O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părintești,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri oltenești...
Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt și vijelie
și niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre gânduri sau poezii despre flori
Căsuța părintească
M-am tot plimbat și eu prin astă viață.
Locuri frumoase multe-am cunoscut.
Dar cea mai scumpă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!
Într-o căsuță mică de la țară
Mi-am petrecut și eu copilăria.
Unde ca oaspete, seară de seară
În cap de masă stătea sărăcia.
Ne înghesuiam cu toții într-o odaie
Și cei mai mari și cei mai mititei.
Mâncam turtițe coapte pe tigaie
Și ascultam voioși povești cu zmei.
Râdeam cu toții și ne părea bine,
Chiar dacă foarte multe ne-au lipsit.
Dar gândurile mereu ne-au fost senine
Și adormeam alături, fericiți.
Era căsuța noastră foarte mică.
Pitită la o margine de sat.
Doar că acolo am fost fericită
Și mă simțeam ca Zâna din palat.
Copilăria mea a fost ca o poveste.
Și azi fiind matură, o visez.
Dar din păcate deacum nu mai este.
Însă în suflet, în veci am s-o păstrez!
Prin multe am trecut în astă viață
Și locuri foarte multe-am cunoscut.
Dar cea mai frumoasă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!
poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre fericire sau poezii despre sărăcie
Părinților
Trec anii, și pân-acuma tot trecură,
Se trec părinții ce mereu tăcură.
Iar eu plâng fugind prin cruda viață
Având în inimă a nemuririi speranță...
Deplâng scurgerea neoprită a timpului
Înălțând "Rugă pentru părinți" Tatălui...
Sărmana mamă, cât voit-a,
Să-nece-n mir acea durere,
Să lumineze masa, casa
Mereu cuprinsă de tăcere....
Mereu muncid, mama zâmbea
Căci chipu-mi trist și lacrimi pe obraz,
Era ei inimii mâhnirea
Și neoprită grijă de necaz...
Zâmbea, să cred că-i împlinită,
Să nu-mi fac griji de inimă a sa,
Dar sufletu-mi simțea că-i necăjită,
Că mult, prea mult muncește ea,
Sărmana mamă...
Dar tata, neobositele lui brațe...
Munceau din greu tot spre-al meu bine,
Iar eu acum, fugind prin cruda viață,
Câteodată, îl văd pe tatăl meu în mine...
Cum griji își face de copii ai săi,
Păzindu-i de păcate lumii
Ca ei să crească, inimă bucurându-i,
Să-i fie bătrânețea, o sor-a fericirii...
Ah, de câte ori voit-am,
Să opresc timpul în loc
Să nu mai văd ce tot văzut-am
Să nu văd lacrimi părintești
Durerea să o dau pe foc!...
Plânge sufletu-mi de nemurire
Cu gândul la rădăcini ale lui,
Cu gândul acasă, la fericire
În fața casei, la umbra nucului...
De ce dat-ai Doamne Sfinte,
Aripi imense timpului,
Să treacă suflet de Părinte
Intransigent zburând în calea lui???
De ce luat-ai Doamne,
Tinerețea, sfânta tinerețe-a lor?
De ce încărunțit-ai părul?
Când îngerii cântă în cor
Despre-a lor frânte inimi
Ce vor mereu să bată,
De dorul dragostei, a fiilor,
Ce prea puțin prin depărtări s-arată...
Trece viața-mi mult prea scurtă,
Eu fug prin ea, printre străini,
Pe frunte obosita mamei mâini
Mă-ntoarce-acasă, la casa-mbătrânită...
Întors acasă prea arare
Din depărtatul drum al sorții,
Văd nucul de la poartă, și-o cărare
Spre prispa casei, unde așteaptă sfinții...
Multe grele întâlni-voi
Peste multe mări zbura-voi,
Dar gândul, inimei îi pasă,
Că toate drumurile duc acasă,
La părinți...
poezie de Paladi Anatolie din Poezii (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Paladi Anatolie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă
Frumoasa mea iubită
Frumoasa mea iubită, atât mă-ncearcă dorul,
Iar inima-mi captivă, așa de tare bate
La ușa casei tale, ca ceasul din cetate,
Redeșteptând în suflet, neprihănit, fiorul.
Nu pot să dorm o clipă, cu gândul la idilă,
Tăcerea ta de piatră mai mult mă înfioară.
O șoaptă de iubire îți cânt pe-a mea vioară,
Din inima-mi nebună, frumoasa mea copilă.
Dă-mi mâna ta, iubito, și să fugim de toate,
Să evadăm din lumea în legi încorsetată!
N-avem nevoie-n viață, de case sau palate,
Doar de un loc al nostru, unde n-am fost vreodată,
Ca urma să ne-o pierdem, prin locuri neumblate,
Să alungăm de-a pururi, sfiala ta de fată.
sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre somn, poezii despre palate, poezii despre mâini sau poezii despre legi
Dor de vatră
După atâția zeci de ani,
Printre prieteni și dușmani
M-a cuprins un dor nebun
Să-mi revăd satul străbun,
Casa, prunii de sub feți,
Livada cu mărul creț,
Ulicioara cu noroi
Și otava din zăvoi,
Unde adesea mă jucam,
Când pe Mojar o pășteam,
O hrăneam să ne dea lapte,
S-avem ce mânca cei șapte,
Cinci orfani, moșu și mama,
Ce-aveau să înfrunte drama
Trecerii în neființă,
Celui ce ne-a dat credință,
Tata... Vorba creștinească
S-a dus pe calea cerească,
Sus în Rai să odihnească.
Tată! Nu te-am cunoscut,
Eram mic, nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.
M-a purtat în lung și-n lat,
Țara-ntreagă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.
De-aceea tu, lună plină,
Ieși de seară fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuța de la cruce,
Și de-acolo... mai spre grui,
La mormântul tatălui.
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Și-un stejar mic la picioare,
Să crească, să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul.
Tată! De ce m-ai părăsit înainte de a te cunoaște?
-"Ăsta mi-a fost destinul, fiule."
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre stejari sau poezii despre rai
Îmbrăcat suflet
Am sufletul îmbrăcat cu iedera timpului;
Nu mă mai văd dintr-atâta verdeață
Ce se ține de mine fără trecerea anotimpului
Să-mi păstreze o fațadă de nou, de dulceață.
Îmi deschid din oblonu-n fereastra de-oglinzi
Și mă uit să pătrund luciul sticlei de-argint
Cum cometa trecândă vrei cu mintea s-o prinzi,
S-oprești din distrugerea-i, de-alergat se pierind.
În colțul privirii-mi zăresc chip tot la fel
Ce-l transpun peste praf ce din mine-am desprins
Și în ramă l-așez, fostul eu adorat băiețel
Se topind în obrajii de-ado' cu iubirea aprins.
Privesc holograma ce-mi vine prostește s-o plâng
Și-am căldura încă din sticla ce rază-mi trimite;
Mi-ating fața cu mâna și-n inimă simt că mă strâng
Un amar de amintiri, tot mai grele, tot mai multe primite.
Doar iedera casei e la fel, doar de verde-i mai deasă
Și urcă pe mine, mă mângâie, m-atinge pe piele
Și-ncet, încet crește, se strânge, de drag nu mă lasă...
E picul din suflet prelinsu-n afară, mă păzește de rele!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre comete sau poezii despre anotimpuri
Și plouă și ninge...
E toamnă târzie și plouă și ninge,
Se scutură norii și streașina plânge
Și vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă
E mut telefonul, tăcerea se-aude
Și ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai știu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt
De ce nu-s cu tine, mă-ntreb și-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb și nu știu...
E frig prin odaie și focul se stinge
E toamnă târzie și plouă și ninge...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre telefon, poezii despre nori sau poezii despre ninsoare
Copilărie pierdută
Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama și de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...
Anii au trecut pe nu știu unde
și mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...
O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părintești,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri oltenești...
Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt și vijelie
și niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din tot ce am...
A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Și nu mă plâng, și nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap și-n piatră seacă.
Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
și calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.
Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mișcătoare.
Chiar dacă toamna vieții a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor
În noaptea asta de lumină
În căsuța de la țară,
Frumoasă ca un palat,
N-am venit de astă vară
Și sunt tare supărat.
Voi pleca acum la drum
Poarta casei să deschid,
Și în noaptea de Crăciun,
Pe părinți am să-i colind.
Din suflet le voi ura
Viață lungă, fericire!
Cu drag le voi adresa
Cuvinte de mulțumire.
Vom sta apoi lângă cuptor
Și amintiri vom depăna.
Am să le-arăt că mi-a fost dor
De tatăl și de măicuța mea.
Sufletele ne-om deschide,
Vom cânta chiar și colinde
În brad becuri vom aprinde,
Vom goli vinul din blide.
În noaptea asta luminoasă
Vom petrece până-n zori,
Când umblă din casă-n casă
Cete de colindători.
Ne vor cânta la fereastră
Colinde de viață lungă.
Noi, din avuția noastră
Le dăm vin și bani în pungă.
În noaptea asta de lumină
Ne vom ruga la Dumnezeu,
Masa să ne fie plină
Ca-n noaptea asta, tot mereu.
Așa vine Moș Crăciun
În căsuța de la țară.
Mă grăbesc s-ajung acum
Unde n-am venit de-o vară.
poezie de Dumitru Delcă (17 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre colinde, poezii despre lumină, poezii despre vin sau poezii despre supărare
Copilărie ucisă
Mă-ntorc încet spre casă.
De-ar fi drumul mai lung!
Durerea mă apasă,
Și nu vreau să ajung,
În casa tristă, rece,
Cu-n tată nicicând treaz,
Ce a ales să-nece
În vin, al său necaz.
Mama din greu munceste,
La bogați răi de plată.
Și mereu ne lipsește
Pâinea, focul din vatră.
Ajung acasă întristat,
Și înghețat de frig.
De dimineață n-am mâncat,
De cât un biet covrig.
Mama îi spune tatii iar,
Cu ochi umili de câine,
De are bani în buzunar,
Să cumpere o pâine.
Neputincios și disperat,
N-a stat să se gândească.
La ea s-a aruncat turbat,
Cu pumnii s-o lovească.
De frică, am încremenit.
Și nu știu ce să fac.
Privesc la ei înmărmurit,
Lacrimi îmi curg și tac.
Și tremur tot, tâmplele-mi bat,
Inima mi-i nebună,
Ochii-mi sunt grei, obrajii ard
Și-n suflet e furtună.
Cu pumnii strânși, privesc năuc
La mama care plânge.
La ea aș vrea ca să mă duc,
Și să o șterg de sânge.
Aș vrea să sar să o ajut.
Să dau în omul care,
Lovește-n ea neântrerupt
Și nici o milă n-are.
Dar omu acela ca un zmeu,
Cu fața răvășită,
Omul acela-i tatăl meu.
Și inima mi-i friptă.
De o dată m-am trezit strigând,
La el ca un nebun.
I-am spus tot ce aveam de gând,
De mult ca să îi spun.
Într-un tarziu a obosit
Să își reverse ura.
O palmă-n față mi-a trăznit,
Să îmi închidă gura.
Și înjurând, ieși grăbit,
Trăgând pe frunte pălăria.
Dar nici o clipă n-a gândit,
Că mi-a ucis copilăria.
poezie de Valeria Moroșan (2010)
Adăugat de Valeria Moroșan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre sânge, poezii despre plată sau poezii despre nebunie
Dor de Cosmești
Atât de dor îmi e de satul meu, de casă,
S-aud căruțele cum trec domol pe drum,
Ori să privesc la oi ce pasc în iarba deasă,
Din horn să văd ieșind un caer alb de fum.
Îmi este tare dor de școala mea din sat,
De învățători și de colegii mei de clasă,
Și de părinții mei, ce singuri i-am lăsat,
Și zi de zi așteaptă să mă întorc acasă.
Îmi amintesc și de priporul lung și nins,
Unde cădeam grămadă iarna de pe sănii,
Și de biserica cu policandrul auriu, aprins,
În care cu sfială făceam la Paști mătănii.
Și dor îmi este s-aud pe pod trecând,
Câte un tren ce fluieră în nopți albastre,
Sirena fabricii aș vrea s-o mai aud sunând,
Din prispa casei să admir în noapte astre.
poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre învățători, poezii despre școală, poezii despre trenuri, poezii despre săniuș sau poezii despre poduri
Frământă mama pâinea
Smerit-așează mama icoanei busuiocul,
În jale-și plânge candela un licăr de lumină,
În mângâieri de mâini rămâne sfințit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.
Mireasma dulce se-nvăluie-n odaie,
Venit din plămădeli de lanuri, bob de grâu,
Surâde mulțumit de binecuvântata ploaie,
Frământă mama pâinea cu șorțul prins în brâu.
În colțul de tulpan se-adună roua frunții,
Mi-s dragi, aș vrea să îi sărut mâinile aspre,
În aluatu-acoperit dospește pâinea nunții,
Speranța de mai bine din sufletele noastre.
Se-ncinge focul în cuptorul din polată,
Dogoarea jarului i-aprinde obrăjorii,
Din țest un iz de pâine caldă, coaptă,
Se răspândește-n aer pe Ulița Morii.
Ștergar curat întinde-ncet pe sfânta masă,
Coltuce mari de pâine le rupe și le-mparte,
O coajă mai păstrează la cei plecați de-acasă
Pe drumuri fără-ntoarceri, acolo, sus, departe...
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut sau poezii despre rouă
Cerul meu a obosit
Norii negri greu apasă, cerul meu a obosit,
Răvășesc răzlețe gânduri, visul nu-mi este tihnit,
Noaptea-mi spune adevărul despre stele căzătoare,
Zace învelită-n spuză o dorință ce nu moare.
Se tot uită după noi întristata primăvară,
Nu putem să fim cu ea, este pentru-ntâia oară,
Privește cum stăm la geam, ne vede închiși în casă,
Ar dori să o-nsoțim dar necazul nu ne lasă.
Încă mai mocnește focul vremii dulcilor chemări,
Prin unghere lin mai arde vreasc de dor, de alinări,
Viața ce mi-e hărăzită în restriște n-am s-o las,
În realitatea tristă doar iubirea mi-a rămas.
De a vieții frumusețe n-am să mă despart ușor,
Cu aripa mai domoală îmi continui al meu zbor,
Pe al drumului destin îmi îndrept pașii spre capăt,
De mă-mpiedic, mă ridic, dar iubirii nu-i pun lacăt.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre stele căzătoare, poezii despre realitate sau poezii despre primăvară