Copilărie pierdută
Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama și de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...
Anii au trecut pe nu știu unde
și mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...
O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părintești,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri oltenești...
Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt și vijelie
și niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre mamă
- poezii despre gânduri
- poezii despre flori
- poezii despre dor
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.