Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Dor de vatră

După atâția zeci de ani,
Printre prieteni și dușmani
M-a cuprins un dor nebun
Să-mi revăd satul străbun,
Casa, prunii de sub feți,
Livada cu mărul creț,
Ulicioara cu noroi
Și otava din zăvoi,
Unde adesea mă jucam,
Când pe “Mojar” o pășteam,
O hrăneam să ne dea lapte,
S-avem ce mânca cei șapte,
Cinci orfani, moșu și mama,
Ce-aveau să înfrunte drama
Trecerii în neființă,
Celui ce ne-a dat credință,
Tata... Vorba creștinească
S-a dus pe calea “cerească”,
Sus în “Rai” să odihnească.

Tată! Nu te-am cunoscut,
Eram mic, nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.

M-a purtat în lung și-n lat,
Țara-ntreagă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.

De-aceea tu, lună plină,
Ieși de seară fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuța de la cruce,
Și de-acolo... mai spre grui,
La mormântul tatălui.
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Și-un stejar mic la picioare,
Să crească, să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul.

Tată! De ce m-ai părăsit înainte de a te cunoaște?
-"Ăsta mi-a fost destinul, fiule."

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Moartea lui Gheorghe

Când norii se lasă hoinărind peste vale,
Ei dau un semnal de tristețe și jale,
Pentru copilul ce trăiește o dramă,
Pentru femeia ce plânge, cu lacrimi de mamă.

Scoală Teofile și-nhamă un cal,
Că vreau, mai dimineață, s-ajung la spital,
Mă doare, de-o vreme, prea tare în piept
Și simt parcă o gâlmă sub umărul drept.
Mă doare grumazu și prea des tușesc,
Mă usc pe picioare, de-abia mai pășesc.

-Vin și eu? Măi Gheorghe! Tu nu te simți bine!
Sau iei și copilul meargă cu tine?
poți trimite-o vorbă, de-i fi internat,
Cu ce spune doctorul, domnul Ignat.

- Lasă, nevastă, că n-o fi un bai.
Legați la căruță pe amândoi-cai!
meargă mai iute, că drumu-i cam lung
Și aș vrea, mai devreme, la Dej ajung.
Tu stai cu copiii, iar Teofil, în "Mihei",
termine roata la cel din Cășei,
Că omul mi-o cere, el banii mi-a dat
Și târgul e târg și... sunt obligat.
Pe min m-or duce caii și cățelul Grivei,
Ei știu bine drumul, că-s prietenii mei.
- Așa-ncepe drama unui om "ostenit",
Ce-ntregă viață din greu a muncit,
Să-și crească urmașii, vreo cinci copilași,
Muncind zi și noapte, el n-avea relaș.

Cu barda și dalta facă un car,
Un plug sau o grapă, că este rotar,
Apoi, le vândă la târgul cel mare,
cumpere "locuri", mai multe hectare;

- le aibă copiii după ce mă voi duce,
Spunea bietul om făcându-și o cruce.

A fost și pe front, în Primul Război,
C-o schije în umăr s-a-ntors înapoi,
Ce-o poartă demult, de la Cotul Oituz,
Luptând printre "hoarde", lovit de-un obuz.

Se urcă-n căruță pe o furcă de fân,
Îl ia pe Grivei și îl strânge la sân,
Dă bice la cai și pleacă la drum,
În urma lui lasă al colbului scrum,
Un praf de argilă, din drumul uscat,
Ce-i tare ca piatra, că n-a mai plouat.

Ajuns la spital, se dă jos din căruță,
Deshamă pe Ciloag și pe Măriuță,
Le mângâie fruntea iar calu-i nechează,
Mișcând din codiță: - Grivei! Stai de pază!
Iar voi dragii mei, aveți ce mânca,
Pânâ când eu, la etaj voi urca,
Să-l caut pe doctor, să văd ce-o să zică,
Poate îmi dă niște leacuri, le iau din potică.

- Măi Gheorghe! Da' ce ai ? Dar nu ești beteag?
Întreabă portarul ce stă-n Dindeleag.
- Da... Du-te spre dreapta, pe holul mai lat,
Că azi e de gardă domnul Ignat,
Un om mai bătrân, ce-i tare de treabă,
Azi nu sunt prea mulți și te ia mai degrabă.

- Neața, Gheorghiță, tot "schija" te doare?
Sau rana din piept ți-a făcut o tumoare?
Eu... rândul trecut când ai fost pe la mine,
Ți-am spus revii, că nu prea ți-e bine.

- Aveți dreptate și încă una prea mare,
Muncesc tătă zua. Am de făcut niște care
Pe datorii. Și trebuie le plătesc,
Am cinci copilași, pe care... vreau să mi-i cresc.

- Știu, bade Gheorghe, dar boala-i acută,
Ea nu te-nțelege și nu te ascultă.
De n-o tratezi bine, ea tot avansează
Și până la urmă viața-ți "retează".
Îți scriu niște pastile. Le primești din potică.
Ia câte două, de ți-e rău, nici patru nu strică.
Poticarășul știe, ți le dă fără bani,
-ți dea Dumnezeu sănătate, cât de mulți ani.
Gheorghiță știi bine, cam de mult ai un "rac",
Oricâtă voință aș avea, nu mai am ce să-ți fac.

- Știu, domnule doctor, dar tăt am sperat
Să mai am niște zile, dar... m-am înșelat.

Și Gheorghe se-ntoarce, cu-n salut respectuos,
Se duce spre ușă, pe trepte în jos,
Îi vâjâie capul, dar este lucid,
Că pentru el soarta e un "dar" prea stupid.
Își ia din potică rețeta prescrisă
Și pleacă pe ușa din dos, că-i deschisă.

- Ajută-, Doamne! ajung la copii,
n-am multe ceasuri, doar Tu o mai știi.
Le pune căpăstru la cai și îi leagă,
La oiștea lungă, prinsă-n teleagă.
Cățelul se zbate și urlă a jale,
Iar caii nechează, pe rând, mai agale.
Bătrânul se-ntinde pe fânul rămas
Și-o vorbă le spune: - Hai caii mei! Mergem acas'..
Ei știu parcă drumul, stăpânului lor
Și pleacă spre casă, la trap mai ușor.

Mergând pe drumeagul ce duce spre moară,
Îl vede Ciorica și-ntreabă-ntr-o doară:
- Dar ce-are "Cherecheșu"? Doar n-o fi băut?
Că-n ultima vreme îl văd, mai mereu, abătut.
- O fi muncit tătă noaptea și amu-i mai trudit
Și tăt legănat de căruță, o fi adormit,
Vezi că și timpu-i noros și trage a ploaie,
Îi răspunde agale, bătrâna Jigoaie.
- Caii știu drumul, l-or duce acasă,
Hai Iuoane, nu-l scula! Lasă...

Ajunși pe la "Râtul de la Cruce", caii opresc,
Și tot mișcă capul, de parcă ghicesc,
Că Gheorghe, "stăpânul", nu mai are grai,
Al său suflet bun, azi, merge spre Rai.

Câinele-i trage cu laba "căbatul" uzat,
Îi linge o mână, apoi c-un lătrat
un "semnal" cailor plece,
Că prietenul lor, Gheorghe, a murit și deja e rece.

Cu capul plecat, caii pornesc, la pas mai ușor,
Se vede tristețe și-n copitele lor,
Ar vrea vorbească, dar nu știu spună
Cum simt ei durerea ce-n piept o adună.

Ajunși la podețul ce duce-n ogradă,
O curte mai mare de parcă-i o stradă.
Se opresc chiar la poarta ce este-ncuiată
Și-ncep necheze, iar câinele latră
Semnal de alarmă! Dar nu pot spună
Că Gheorghe e mort și nu e a bună.

- O, Doamne! Bărbate! Dar ce e cu tine?
Se aude o voce. Apoi, lacrimi, suspine.
Un bocet prelung: - Aprinde-ți o candelă și o lumânare,
Că tata e țeapăn și n-are suflare.

- Aduce-ți un țol, să-l ducem în casă,
Că este târziu și noaptea se lasă.
Tu, Liviuț, treci peste vale și du vestea în sat,
Și anunță părintele și clopotariul, cu ce s-a-ntâmplat.
Eu fac "Copârșeu", c-avem scânduri late,
Iar tu, noră dragă, te-ngrijești de bucate.
Să-i facem prohodu', așa, cum o fi cel mai bine:
Învie-mi-l, Doamne! Și ia-mă pe mine!
Se-nchină moșneagul, ce-i gârbov de ani,
El este bunicul celor șase orfani.

Aceasta e drama lui Gheorghe, zis Cherecheșu,
Cunoscut primprejur și-n tot Sasnireșu,
Ca om de onoare și-un bun gospodar,
Un convins familist și un meșter rotar.

- Gheorghiță, tu te-ai dus pe-o cărarea infinită,
Și ai lăsat în urma ta cinci orfani cu o mamă necăjită,
Cu prea multe datorii pe pământul cumpărat
Și-o mulțime de proiecte și grajdul neterminat.

Ce mă fac, Doamne?! Cum răzbesc?
Copiii sunt mici și cum o să-i cresc?
Paraschiva-i mai mare, ce-i drept, mai "trufașă".
Cornel e micuț, nu te știe, iar Emil e-n "fașă".
Pe Tibi, Iuliana și Doru de suflet mi-l cere,
Că ei n-au copii și au mai multă avere.

Pe toți îi voi crește că au sângele meu,
Îmi duc "Crucea-n spate", cum o vrea Dumnezeu.
Eu nu-mi las copiii la tutori ghizați,
ajungă de slugă, ajungă argați,
Eu le sunt tutoare și tată le-oi fi,
Că asta mi-e soarta și... nu voi muri.

Și anii-au trecut într-un ritm cadențat,
Cei mici au crescut și-au tot întrebat:

- Când vine tata? Că-i dus cam de mult.
- Aș vrea, spune Emil, povești să-i ascult.
Așa cum ne spune domnișoru' la școală,
Cu lupi și cu capre, cu draci și cu smoală.

Teofil ducea greul, crescând mărișor,
Plângea de durere de-al tatălui dor.

În "Mihei" sau pe câmpuri, de toate-a făcut,
Și pot spune sincer, cu el am crescut.

- Eu vreau cărți, caiete, eu vreau -nvăț carte,
Că așa mi-a spus moșu: "Ai școală, ai parte".

- Da, măi copile!, bătrâna-i răspunde,
Și eu aș dori, dar... n-am bani, de unde?
Internatul costă, plus banii la școală,
Cum să-i plătesc, că traisța mi-e goală.
Cornel se întoarce și pleacă plângând,
Apoi către ceruri se roagă spunând:
- Ajută-, Doamne! -nvăț. Că Tu ești mai bun
ajung oarecine din satul străbun.

Și pleacă băiatul. Peste ani, ajuns un bărbat,
Dar nu uită greul și cât a luptat
-nfrunte destinul, blestemul să-l curme,
Ce are și astăzi în mintea lui, urme:
"Stejarul" bătrân, cu atâtea rădăcini
Și "Părul" cel dulce, cu multe tulpini.

- Eu, drama ta, Gheorghe, o știu din poveste
Și încerc să o las urmașilor veste,
știe copiii, știe nepoții,
Apoi, fiii lor și stră-strănepoții,
Că Gheorghe "trăiește" în sufletul lor
Ca o flacără vie. El este un... "nemuritor"

Gheorghe! Nu te-am cunoscut,
Eram mic, nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.
M-a purtat în lung si-n lat,
Țara-ntregă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.

De-aceea tu, lună plină,
Ieși de seară, fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuța de la cruce
Și de-acolo? Mai spre Grui,
La mormântul tatălui,
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Un stejar mic la picioare,
Să crească să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul.

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

La mormântul tău, "Măicuță"

Se oprește lângă o cruce, înnegrită peste vreme
Și-nchinându-se încearcă cu o frază să o cheme:
- Mamă! Chipul tău trăiește, l-am avut mereu cu mine,
Pribegind în lumea mare, el mi-a dat puteri depline.
Apoi... tace și se pleacă peste piatra-mbătrânită,
Cu tristețe o măsoară, c-o privire-ncremenită.
Dacă ar putea sunt sigur, s-ar îmbrățișa cu dor
Și o lacrimă fierbinte ar cădea din ochii lor,
El, iar spune toate cele, cum a fost și ce-a făcut,
De când ea se odihnește, generații au crescut.
Ea, ar întreba desigur: Dragul mamii, cum o duci?
Te-am "lăsat" copil de-o șchioapă, ai nevastă, ai și prunci?
- Am venit maică la tine, de la mare depărtare,
Memorându-ți amintirea, să mă-nchin, să las o floare
La mormântul tău cel sumbru și castanul ce se-ndoaie,
Ce-a crescut și-mbătrânește de atâta vânt și ploaie,
Lângă crucea ce-nverzește, de licheni și mucegaiuri,
Într-un cimitir ce-mi este amintiri pe aceste plaiuri,
Ca -ți povestesc viața, ce-am trăit-o și-o trăiesc,
Anii buni sau triști de-o vreme, ce mereu -nbătrânesc.
După cum știi măiculiță, am plecat, copil, în lume
Și crescut călit de "timpuri" eu mi-am făurit un nume,
Munca mi-a fost călăuza, din multe rele m-a scos,
Iar îndemnul tău cu lacrimi, mi-a adus numai folos.
Am fost slugă, am fost calfă, muncitor într-o uzină,
Am cărat fiară cu roaba, la Trasia, într-o mină,
Apoi... mi-am luat licența, "Economist" pe un șantier,
Dar destinul mi-a dus pașii să mă fac un "Ofițer".
Viața aspră și cazonă, dură, chiar umilitoare,
Mi-au sădit în minte noima, "omului din închisoare",
suport "alarme dese" și "marșuri îndelungate",
Nopți albastre, zile negre, am purtat "brandul" în spate.
Nu-ți mai spun și umilința multora din împrejur,
Și de-aceea măiculiță, am jurat și îți mai jur
-ți respect cu demnitate sufletu-ți atât de pur.
Bietul om, furat de gânduri, se așează resemnat,
Să-și mai depene prin minte multe fapte ce-a uitat.
Și sub "tâmpla lui fierbinte" încet, încet îi reînvie,
Noianul clipelor trăite și, altele ce-or să mai fie.
Își șterge funtea de sudoare și lacrima de pe obraz,
Apoi…uitându-se spre-nalturi îngână caz după caz:
- Mai întâi, a fost armata, într-o școală de "cadeți",
Ca să-mi făuresc un nume, devin un om de preț,
Am slugit-o cu credință, pot -ți spun cu pasiune,
Promovând în ierarhie, am fost "Șef de Legiune",
Gradele au venit și ele, într-un tempo mai normal,
De la un "soldat" destoinic, până la un "general"
Apoi, mi-am format "căminul", pe Mureș, la Orăștie,
Într-o cameră modestă, cu vreo paișpe lei chirie.
Aici mi-a născut soția, o fetiță drăgălașă,
Rea și mică, dar frumoasă, semănând cu o păpușă.
De consoartă ce să-ți spun, era o femeie sacră,
Ea m-a sprijinit în toate, mi-a fost mamă, mi-a fost soacră,
Dar s-a prăpădit devreme, m-a lăsat singur, pribeag,
M-a lăsat cu două fete, nu știu dacă le sunt drag,
Ele și-au urmat "cărarea", acum sunt la casa lor,
Până vor duce pașii, le iubesc și le ador.
Cariera militară, deseori m-a obligat,
cutreier țara-ntreagă, din Moldova în Banat,
Dar destinul peste noapte, m-a chemat pe la "Băneasa"
Și de-atunci în capitală mai trăiesc, aici am casa.
Tot aici am și urmașii, doi nepoți și-o nepoțică,
Când îi văd uit supărarea, ei moralul mi-l ridică,
Amintirile ce-mi poartă, gândurile rătăcite,
Mormântul soției mele și ființele iubite.
nu uit, mai am măicuță, bune, rele, -ți mai spun,
Dacă va duce "capul", pe toate o să le-adun,
În "Cartea vieții mele", mai poetic, nu oricum.
- Obosit de-atâtea gânduri, "Corneliu" se ridică,
plece, dar deodată îl cuprinde o mare frică,
Când "aude" încet, în șoapte, în ecou, printre morminte,
Glasul mamii cum îl cheamă, îngâimând niște cuvinte:
- vii maică și la anul. Dacă poți! Te-așteaptă mama,
Ca să-mi povestești destinul, -ți cunosc mai bine
Drama,
Tu ai fost mereu departe, prin străini te-ai preumblat,
Dar mă bucur dragu mamii, că de mine n-ai uitat.
- Cum uit măicuță dragă chipul tău atât de blând,
Care mi-a croit viața și m-a legănat plângând,
Chipul tău mi-a dat puterea, înving la orice greu,
L-am simțit mereu aproape, și acum îl simt mereu.
El mi-a fost "legenda vie", în toate ce le-am făcut,
Piatra zidului vieții, el mi-a fost mereu un scut.
De aceea nu uit măicuță, la anul am să revin,
Pe mormânt -ți las o floare, iar la cruce să mă-nchin.
- Răvășit de-atâtea gânduri, ce în inimă-i pulsează,
Cu privirea spre castanul ce la căpătâi veghează,
Pleacă "omul" pe cărare, șerpuind printre morminte,
Cu ochii tulburi de lacrimi și cu inima-i fierbinte,
Împărțind compătimirea mamei, ce-n adâncuri "zace",
Și spunându-i cu durere: "dormi măicuță, dormi în pace".

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu am un Tată

Eu am un Tată scump în cer
Și-un Sfânt Mijlocitor mai am,
În încercări eu nu disper
Căci nu mai sunt cel ce eram.

Isus Hristos m-a mântuit
Și viața veșnică mi-a dat,
De făr'-de-legi m-a izbăvit,
În sânge haina mi-a spălat.

Cum voi putea -I mulțumesc
Că pentru mine a murit?
Cum aș putea -L părăsesc
Când pentru mine s-a jertfit?

Pe lemnul crucii El a plâns
Nu pentru El, ci pentru noi,
C-atât de josnici am ajuns,
La suflet și la minte goi...

Eu, dezbrăcat de caracter,
Înconjurat de lașitate,
N-am mai avut ce să-I ofer,
Doar pizmă, ură, răutate...

Dar El, plângând cu mult amar,
Cu sângele-I curgând pe cruce,
Îndurător fără hotar
Îmi spuse-atunci cu voce dulce:

"Eu vin la tine să te iert
Iar tu cu pietre-arunci în Mine,
În gură ai veninul fiert,
Îți fierbe sângele prin vine.

nu uiți însă niciodată
ai un Tată scump în cer
Și-o dragoste nestrămutată
Eu azi pe cruce îți ofer."

Nu meritam fim iubiți
Ducând o viață de păcate,
De-aceea suntem fericiți
ne-ai salvat, Sfânt Împărate.

Pe Golgota, acolo, sus
A fost iertat păcatul meu
Prin jertfa Domnului Isus
Pe lemnul crucii gros și greu.

Smerit, vin astăzi – ca și El –
-I mulțumesc o veșnicie
Căci însăși jertfa Lui de Miel
M-a adăpat din Apa Vie.

poezie de din Semințe de Rai
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariția celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
sufăr ani înlăcrimat
Și să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinți
Ce uneori scot din minți
Și-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ți-am greșit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ți-a fost jenă să mă lași
-ți fiu părtaș, -ți fiu părtaș...

Odorul meu, "Tu" ai știut
Cât am sărit și m-am zbătut
fac așa cum ți-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniștită de știam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Un semn….Cât un semnal

Cuvântul meu? Un bun rămas.
Dacă nu vrei, am să te las,
Căci pentru tine-s un.... pripas,
Dar…. am făcut un mic popas,
Din drumul lung al fericirii.

Un semn în treacăt o să-ți las
Și lacrima iubirii.

Știi…. Sunt un firav călător,
Ce-ți amintește de-al său dor.
Tu! Mi-ai dat aripi ca sa zbor,
Dar e târziu, si... O sa mor,
Căci rănile sunt mari și dor,
Îmi pare rău. Dar ce să fac??
Suport cu prea mult dor…
Un semn în treacăt ti-am lăsat
Si lacrimi care dor.

Corneliu 15.05.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ruga cea din urmă

Viața mea? Un bun pierdut
Căci n-am trăit-o cum am vrut.
Nevoile, anii mai grei,
Săraci au fost părinții mei,
Iar eu... Apoi copiii mei,
De toate n-au avut.

De-aceea gândul m-a-ndemnat
Să mă-nrolez și... Înarmat,
lupt pe frontul din Irak,
In țara unui fost « Prusak »,
Ce n-a fost înger, doar un drac,
Dar.... Rău m-am înșelat.

Știam că nu va fi ușor
Pe acest pământ pustiitor.
Cu dune de nisip hoinar,
Un soare arzător, un jar,
Dușmani ce peste tot apar
Că, doar... E țara lor.

Deși eram bine feriți,
Cu « zale » dure poleiți,
Capcanele veneau din vânt,
Din aer și chiar din pământ,
Iar vorba lor era un cânt:
Alah!... Alah!... Să-i nimiciți!

Blestemul, iată ne-a cuprins,
« Tancheta » noastră s-a aprins,
Când sângele-mi curgea, părău,
Am ars de viu, îmi pare rău,
n-am murit în « patul » meu,
-Si.... Astfel el s-a stins.

Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum... Puterea este-n voi
Să-mi duceți trupul înapoi
În țara mea. Nu vreau fiu printre eroi,
Pe acest pământ « distrus ».

Dar... Spune-ți-le ălor mici,
o să-i plâng, de sus, de-aici.
Iar soaței, un mic jurământ,
aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea... plângând....
Să crească trei voinici.

O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au gerfit pe fronturile « nedreptății »
în: Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc. Pentru ce?
Pentru triumful unor politici bolnave și a ideilor celor ce le promovează.

poezie de (18 octombrie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Și Eu și Tu, noi amândoi

Mergând pe Drumul Robilor
prin galaxii și printre stele,
debusolați și obosiți,
apare chinul.
Și Eu și Tu, noi amândoi,
ne-am înțeles
să ne unim destinul.

Și Tu și Eu
iubindu-ne,
ne-am hotărât și ne-am luat.
Tu soț, iar Eu soția ta,
demult, dar încă n-am uitat.

Și Eu și Tu
ne amintim
de greul drum de la-nceput,
dar vorba Ta a fost un dar
iar zâmbetul și un sărut,
n-au fost în zadar.

Și Eu și Tu când ne iubeam
ca doi nebuni, zâmbind ziceam:
Tu doi urmași, unul și una,
sau, câți or fi!
Eu? Patru! Vreau să am.

Și Tu și Eu
ne amintim, prin câte grote
am trecut, cum am sărit
și ne-am zbătut,
de toate să avem.
Anii s-au scurs,
se duc mereu,
și Eu și Tu am mai albit.
Copii sunt la casa lor
dar nu ne-au părăsit.

Și Eu și Tu
ne bucurăm
c-avem nepoți. Eu îi iubesc.
duc㠄trena” cum or ști,
au rădăcini și n-or pieri,
eu asta mi-o doresc.

Tu... din păcate ai „plecat”
pe Calea Laptelui. În „sus”.
Și… nu-i cunoști.
De când te-ai dus…
Eu singur rătăcesc haihui,
simt stingher al nimănui,
de-atâtea lacrimi ce-am vărsat,
izvorul dulce mi-a secat…
Plângând.
Dar nu-i nimic,
așteaptă un pic, că vin.
Cât de curând.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întoarce-te la sânul meu

Blestemul nu m-a ajutat,
Ba, dimpotrivă, agitat.
De când Tu, dragă ai plecat
Puhoi de lacrimi am vărsat,
Oricât am vrut, nu te-am uitat,
Mereu… Am regretat.

Zmeul din mine a-mbătrânit,
Petalele mi-au veștezit
Și liliacul m-a mințit,
Iar trandafirul, ocolit,
Splendoarea lor m-a părăsit.
Semnal…. Că am greșit.

Dar… Totul este trecător,
Chiar și gâlcevile ce dor.
Ce n-am să uit? Este un dor,
De șoapta-ți dulce de amor
Și nici speranțele ce-mi zbor,
Revino! Te ador…

Rămână triste amintiri,
Avem loc altei regăsiri.
Acele.. Aspre ponegriri
Ce le-nșirai și din priviri,
Eu le simțeam ca… Amăgiri,
Aștept… Trimite-mi știri.

rătăcești? Știu că e greu,
Întoarce-te la sânul meu.
Păcate sunt și-or fi mereu,
Le ai și Tu, le am și Eu,
Le știe numai Dumnezeu.
Tu!.. Pentru mine? Ești un Zeu.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căsuța părintească

M-am tot plimbat și eu prin astă viață.
Locuri frumoase multe-am cunoscut.
Dar cea mai scumpă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

Într-o căsuță mică de la țară
Mi-am petrecut și eu copilăria.
Unde ca oaspete, seară de seară
În cap de masă stătea sărăcia.

Ne înghesuiam cu toții într-o odaie
Și cei mai mari și cei mai mititei.
Mâncam turtițe coapte pe tigaie
Și ascultam voioși povești cu zmei.

Râdeam cu toții și ne părea bine,
Chiar dacă foarte multe ne-au lipsit.
Dar gândurile mereu ne-au fost senine
Și adormeam alături, fericiți.

Era căsuța noastră foarte mică.
Pitită la o margine de sat.
Doar că acolo am fost fericită
Și mă simțeam ca Zâna din palat.

Copilăria mea a fost ca o poveste.
Și azi fiind matură, o visez.
Dar din păcate deacum nu mai este.
Însă în suflet, în veci am s-o păstrez!

Prin multe am trecut în astă viață
Și locuri foarte multe-am cunoscut.
Dar cea mai frumoasă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Stelică Romaniuc

Filiație

Când tatăl ei m-a cunoscut,
Mi-a zis să-i spun mai simplu: tată!
Și de atunci a început,
Ca bun părinte... să mă bată.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E mult de-atunci

E mult de-atunci, o știi și tu,
Era o dulce primăvară,
Când liliacul înflorea
Și tot atunci, laleaua rară.

Ai apărut ca din văzduh,
Ca un luceafăr ce străluce,
Ce vine de la infinit,
“Zâmbește”, stă, apoi se duce.

E mult de-atunci, dar mi-ai rămas
De-a pururi încrustată-n minte,
Te văd mereu în fața mea,
Și ieri și azi, ca mai-nainte.

Cu farmece m-ai cucerit,
Tu! Căprioară milenară,
În suflet mi-ai aprins scântei.
Și m-ai făcut ard ca o pară.

Am încercat de-atâtea ori,
Să te urăsc, uit de tine,
Dar sentimentele sunt tari,
Nu le distrug nici șapte “mine.”

Deși în multe-mprejurări,
M-ai alungat, chiar sfidătoare,
Crezând în zilele ce vin
Te-am adorat cu mult mai tare.

Iar după fiecare “gest”
Și-o despărțire furtunoasă,
Citindu-ți chipul mai speram
Să te-ntâlnesc și mai frumoasă.

Dar timpul nu m-a ascultat,
S-a scurs cum numai el o știe,
Iar eu aștept îndurerat
Speranțele să-mi reînvie.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu te-am uitat

Te-am văzut încântătoare,
Cu tine am vrut zbor,
Dar... Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi, rău mă dor.

De s-or vindeca vreodată,
Sau vor crește alte, noi,
Am zbor în lumea toată,
Peste munți și peste văi.

Să te caut printre Iele
Oriunde vei fi zburat,
Te-am iubit, ești printre cele
Ce iubesc... Nu te-am uitat.

Te-oi găsi chiar și pe lună,
Te ador! Spune-mi un "Da"
Vino! Întinde-mi o mână,
De-a pururi fi a mea.

Apoi... zburăm spre stele,
Pe cărările-amintirii,
fim singuri printre ele,
În vâltorile iubirii.

Și-n această dulce vrere,
Tu în brațe să mă strângi,
-ți dea lacrimi de plăcere,
Dorurile să-mi înfrângi.

Eu... Cu stângăcia-mi rară
-ți sărut buzele moi,
Și uitând orice ocară,
Veșnic... fim amândoi.

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Tu... Mamă

Departe ești dar... Un înger păzitor,
Tu! Îmi alini atâtea răni ce dor.
Departe ești, dar... printre pământene,
Un suflet nepereche, un vis de... "Sânziene."

Mereu te simt, și... mai mult, te ador,
Tu mi-ai dat aripi, m-ai învățat zbor,
Mereu te simt, m-ai ajutat sper,
-nving cu bărbăție, năstrușnicul mister.

Oriunde sunt, oriunde voi duce,
Am păstrez, în sânu-mi a ta cruce,
Ce-i un semnal, mereu spre biruință,
Fii liniștită mamă! Respect a ta credință.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (21 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ruptură definitivă

Tu plângi când te gândești la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Ușor m-ai dat de lângă tine,
Și asta nu ți-o pot ierta.

Eram micuță când m-ai dat,
Așa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum și eu te-am uitat pe tine.

Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.

Am așteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.

Să te strig mamă n-aș putea.
Nu meriți o așa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.

Nu simt nevoia să te văd
Și nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, și cred că-i bine.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

La mormântul eroilor revoluției din 1989

Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a și pătruns.
De uiți ușos, ce ești, ce-ai fost,
Laș trăiești? Nu are rost,
Viața pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea și-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era fiu și eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
poarte stegul triumfal,
-ndeplinească-un ideal
Căci ați murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmași,
Marșul acelor bravi ostași,
Ce-au respectat un jurământ
Să-și apere pământul sfânt,
nu moar㠓 ocnași”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând și cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ți adresez,
Căci nopți de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum ați căzut,
las piosul meu salut,
In glastră…. Un bujor.

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean - NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu te-am iubit... Femeie!

Rămâi mereu o floare, din lunile de mai,
Cu gura-ți zâmbitoare și vorba-ți după grai,
Să te privesc și-n vise, când somnul mi-o fi greu,
Pe cât ești de suavă înflorești mereu.
Puține știi de mine, dar... nu știu nici eu,
Zadarnică mi-e ruga. La sânu-ți nu mă ai.

Eu te-am iubit femeie! Te voi iubi oricând,
Căci mi-ai intrat în suflet și-mi rătăcești prin gând.
La ce și amintirea părerilor de rău
Când vorba ta se duce ca apa din părău?
Ai comportarea sumbră iar egoismul tău
Intrece orice noimă. Eu... Mai trăiesc sperând.

Și... Dacă azi sau mâine, de jale o să mor,
îmi citești terțina în văzul tuturor.
Ție nu-ți mai pese, cum nici nu ți-a păsat
De jurământul sacru pe care mi l-ai dat.
Nu vrei să-l știi? Sau poate l-ai uitat,
Cum ai uitat și ruga sărutului de dor.

Când soarta v-a duce pe drumul cel de veci,
vii totuș cu mine, sicriul să-mi petreci.
O lacrimă fierbinte să-mi laș la căpătâi,
-ți răscolească-n sufle iubirea cea dintâi.
Apoi... -ți cer iertare. Cu asta rămâi.
Eu să-mi continui somnul între pereții reci.

poezie de (20 martie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crucea iertării

Hristos pe umeri a purtat
Pe crucea grea al meu păcat
Dar chiar și-atuncea – răstignit –
El m-a iubit!

Eu n-am știut -L prețuiesc
Ori dragoste -I dăruiesc...
El chiar și moartea-a biruit,
Căci m-a iubit!

Pe crucea ridicată sus
Am fost odată cu Isus,
Dar astăzi știu că-s mântuit,
Căci m-a iubit!

Nu meritam fiu salvat
Din lumea plină de păcat,
Dar Însuși Domnul S-a jertfit,
Deci m-a iubit!

Și dacă El, pe crucea grea,
S-a răstignit cu firea mea
Nu-nseamnă, oare, înmiit
m-a iubit?

Pot, oare, Te părăsesc?
O, Doamne, nu, căci Te iubesc!
Știu că un loc mi-ai pregătit,
Isus iubit.

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce mă ocolești ?

Aseară am trecut din nou pe strada ta,
Gândind că, poate, măcar o clipă te-oi vedea,
Dar în zadar până târziu am așteptat
Căci gândurile mele din nou s-au spulberat.
Poate-ai știut că vin și ți-ai schimbat cărarea,
Sau poate că destinul, îmi ocolește vrerea.
Nu știu, și nu pot -nțeleg
Cum aș putea vreodată enigma -ți dezleg.
Sunt întrebări cu temă ce-adesea ți le pui,
Dar nimeni nu le aude, căci sunt al nimănui.
M-au părăsit amicii și tu m-ai “lepădat”,
Unii, le uită toate dar eu... nu le-am uitat.

Nu știu de ce blestemul s-a-nfiripat în mine,
Căci n-am greșit cu voia nici măcar unui câine.

O.. Doamne! Fă-mi plăcerea, dacă și mâine vin
Și scoate-mi-o în cale s-o văd măcar puțin,
Să o privesc în față, în ochii ei verzui,
Să-i răscolesc în suflet iubirea cea dintâi.
Obrajii să-i roșească, privirea să-i tresară,
Să n-aibă timp să-mi spună o vorbă de ocară.
Apoi... S-o strâng în brațe, acolo în “Dudești”,
S-o-ntreb cu nostalgie: De ce mă ocolești?

poezie de (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-am așteptat

Te-am așteptat, cum ți-am promis.
Că vei veni? Eram convins.
Dar în zadar cu ochi holbați,
Iar uneori chiar tulburați,
Priveam în jur, poate apari,
Într-un taior sau... cu "ițari"
Dar precum „Toate”, așa dispari
Ca fumu-n Pângărați.

Ori... Ți-a fot frică să mă vezi
Și nici în vorba mea crezi.
Până târziu m-am tot plimbat,
Prin holul mare, întortochiat,
Să văd un chip și… zâmbitor,
Să-i spun: Încet, încetișor…
Stimată doamnă! Te ador,
Dar.. Iacă! M-ai fentat.

Poate … târziu, vei regreta,
Când timpul te va bulversa.
Și inima îți va vibra, de dor.
De dor și… stima ce-ți mai port,
Nu am puteri, nu fac efort.
Te las așa…cum îți dorești,
-ți cauți chipuri mai lumești,
Al meu e, mai de „cort”…
Corneliu 08.03.2008

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (8 martie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drumul e lung și... foarte greu

Pe drumul meu ce este lung,
la capăt... sigur o s-ajung
chiar dacă munți o să străpung.
Dar... Nu știu când.

Căci are prea mulți bolovani
ce din păcate-mi sunt dușmani.
Pe ici pe acolo sunt... golani
cu coarne-n frunte, ce împung.

Eu nu pricep de ce sunt răi,
neisprăviți și tăntălăi,
dar latră ca niște dulăi
și... mușcă foarte rău.

Am încercat cu-n "băț" mai mic
să-i potolesc măcar un pic,
ca... pân-la urmă le zic:
Dracul vă ia pe toți!

Eu! O să merg pe drumul meu
chiar dacă-i lung și foarte greu,
sper, să-mi ajute Dumnezeu,
cu crucea-n spate. Așa cum pot.

Poate îmi spui Tu, prieten drag:
De ce e lumea atât de rea?
Și... nu te-ajută nimenea?
Ba... chiar te scuipă și-ți dă-n cap
C-o rangă grea.

poezie de din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (14 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce uneori după ce dormim, ne trezim și mai obosiți decât eram înainte de somn? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!